"Mami, eu cand o sa fiu mic si cand Philip se face mare o sa beau lapte de la tzitzi lu' mami!"
Mi-a spus asta cu "eu cand o sa fiu mic" in nenumarate contexte, care mai de care mai "trasnite", nici nu mi le mai amintesc. Incerc sa-i explic ca mic n-o sa mai fie niciodata, ba din contra, o sa creasca, atat el, cat si Philip, incerc sa-l fac constient de faptul ca el de fapt vrea sa faca schimb cu fratele lui, ca vrea sa fie in locul lui, incerc sa-i explic ca-l iubesc la fel de mult ca pe Philip si ca nu trebuie sa creada ca cel mic ne e mai aproape de suflet, dar ca el e mai mic si de-aia necesita mai multa atentie din partea noastra etc. Constat insa ca deja devine destul de obsesiva chestia asta cu "eu cand o sa fiu mic ...".
Stiu ca e normal sa se simta abandonat si neiubit odata cu aparitia fratelui mai mic, sa se simta abandonat si cu toate astea pe mine ma streseaza foarte tare gandul asta. Mi-e frica sa nu gresesc si stiu, simt c-o fac.
Iluzie Si Realitate - Documentar De Exceptie
13 years ago
.jpg)
3 comments:
La tine inca pare ceva normal ca Rayan sa vrea sa fie iarasi mic, dar sa vezi cand vroia Alex la 7 ani sa bea din biberon, sa ii pun pampers, sa o legan.....
hehehe ... da, si mie mi se pare normal sa vrea tot felul de lucruri de-astea ... sa stii ca majd avea 10 ani cand s-a nascut rayan si tot sugea din biberon in liban cand s-a dus la maica-sa ... a simtit probabil ca eu n-as incuraja asa ceva, in schimb in liban i s-a permis ...
Zici ca simti ca gresesti... E destul de normal sa simti asa, dar incearca sa nu te invinovatesti prea tare. Orice-ai face, tot ai sentimentul asta, dar poate nu e corect, poate totusi copiii sunt bine, ce zici? :))
Post a Comment