Saturday, April 24, 2010

Birthday 1

Noi am decis sa petrecem zilele copiilor ca in povesti, adica 3 zile la rand (noptile le dormim totusi pentru ca mami are ceva somn de recuperat dupa 1 an si 9 luni de alaptat), asa ca voi imparti ziua lui Rayanito in trei episoade.
Astazi - episodul 1: am stat cuminti acasa, impreuna cu familia reunita si cu cei mai apropiati prieteni, Ostilii. A fost antrenamentul pentru maine. Keep in touch.









5 ANI

Nu există niciodată cuvinte destule, nici potrivite, pentru a descrie ce am simţit eu acum 5 ani când ai venit tu pe lume şi când mi-ai îndeplinit cel mai frumos şi aşteptat vis. Ai fost din prima clipă perfect!
Nu există cuvinte destule nici pentru a descrie acum şi aici cât de mult te iubesc şi ce insemni tu pentru mami.
Nu ştiu nici acum, cum n-am ştiut nici anul trecut, nici acum doi sau trei sau patru ani, când şi unde zboară timpul ăsta. Probabil că nici nu voi şti şi nici nu voi înţelege asta vreodată. Se duce pur şi simplu prea repede.

La mulţi ani îngerul meu frumos cu părul creţ, la mulţi ani copilul meu bun, la mulţi ani viaţa mea.
Să creşti mare şi sănătos, să ai o viaţă frumoasă şi senină, să ai parte numai de oameni frumoşi care să-ţi stea alături, să te îndrume, să te călăuzească. Să fii fericit, norocos şi să rămâi toată viaţa la fel de vesel şi sensibil cum eşti acum. Să iubeşti şi să fii iubit cel puţin la fel de mult cât te iubim noi pe tine şi cât se iubesc părinţii tăi. Şi atunci vei avea toată fericirea din lume!