Tuesday, June 30, 2009

News

Bubele lui Philip sunt alergie, mai mult ca sigur de la Augmentin, mai e insa si varianta Humana, gris cu lapte. Astea sunt singurele doua chestii noi care au fost introduse in ultimele 48 de ore in organismul lui.
Rayan are puroi in gat, deci l-a trecut pe Ospen. Si Nurofen. Nu e nimic viral, nici ceva mai nasol, deci ne-am linistit. Vineri avem voie sa plecam la munte caci se pare ca pana atunci ne punem pe picioare daca respectam tratamentul.
Acestea fiind zise, epuizata dar linistita, ma duc la treburile mele. Plange bucataria dupa mine, am cam neglijat-o in ultima perioada.
Ah, si btw, astazi pleaca copiii cei mari la bunici, verisori, unchi si matusi, in Liban, deci ma mai linistesc un pic ramanand doar cu doi din patru.

Monday, June 29, 2009

38,8 si bube rosii pe tot corpul

Situatia diminetii de astazi: Rayan s-a trezit cu 37,6 iar acum are 38,8 iar Philip s-a umplut pe tot corpul, mai putin pe burta, de mici puncte rosii care nu stim inca ce sunt ... sa fie pojar?

Sunday, June 28, 2009

Pana cand?

Nu mai stiu ce si cum sa fac, am senzatia ca nimic nu-mi mai iese, ca toate merg anapoda si ca Doamne Doamne are ganduri relativ sumbre cu mine ...
Rayan are de astazi febra. Dupa amiaza mi-a trantit un 37,6, acum se apropie de-un 38. E straveziu, in continuare n-are pofta de mancare (desi ieri parea sa-si fi mai revenit), e bleg, vesnic somnolent (pentru Rayan sa-mi ceara singur sa doarma, trebuie ca-i este realmente foarte rau), nu mai stiu pe unde s-o apuc. Acum l-am culcat si-mi spune ca-i e frig. Are probabil frison pentru ca in casa este sauna. Mi-a fost frica sa pornesc aerul conditionat.
Philip are niste muci galben verzui si tuseste in continuare. Cand nu tuseste horcaie.
Cat am fost la mare, desi plecasem cu Augmentinu' dupa mine, datorita ghinionului prin care am trecut cu Rayan, am uitat complet sa-i dau vreo 2 zile antibioticul. Prin urmare nu a luat decat vreo 3 zile din cele minimum 5 cate ar fi trebuit sa ia. Deci nu si-a terminat tratamentul. Acum a recidivat si la el mizeria aia. Si am luat-o de la capat, constiincios.
Iar vineri ar trebui sa plecam la munte, o saptamana -10 zile. WTF?

Saturday, June 27, 2009

Cosmarul vietii mele - part 3

Ca sa nu mai lungesc pelteaua va mai spun doar ca la doua zile dupa externarea lui Rayan si la o zi dupa episodul cu sora-mea, cand am iesit din hotel dimineata nu mai era masina in parcare. Ne-o saltasera si noua la miezul noptii, asa cum aveam sa aflam mai tarziu. Am platit o amenda frumusica (ca acolo te taxeaza nu pentru operatiunea in sine, ci in functie de numarul de ore care trec de la ridicarea ei pana te duci sa ti-o recuperezi) si ne-am primit-o inapoi. Rafic nu s-a lasat insa (pentru ca masina era parcata in imediata vecinatate a hotelului, pe un loc care nu avea nici un semn cu vreo interdictie de parcare) si i-a facut pana la urma, sub amenintarea ca umple netul de povesti negative la adresa hotelului lor, sa-i restituie banii platiti politiei. S-au speriat probabil mult prea tare, asa incat, managerul hotelului a venit si i-a dat banii personal. Nu stiu daca i-a scos din propriul buzunar, cert este ca i-am recuperat integral, pana la ultima leva. Na, sic!
Si acum va las sa va delectati cu niste poze, facute in a doua zi (o sa ghiciti pe fata lui Rayan nemultumirea si nefericirea de care va povesteam in postarea mea anterioara - am incercat sa gasesc o poza cu el macar zambind si a fost imposibil) si in ultima zi, la piscina hotelului, cand Rayan era deja mult mai bine, se juca si se bucura, ca orice copil normal si sanatos, de apa si soare.











Cel mai suparat Spiderman de pe pamant. Asta era in seara de dinainte ...




Si ultima zi ...












Aici avea ceva de impartit cu un alt baietel ...


Closca cu puii de aur ...

Friday, June 26, 2009

Cosmarul vietii mele - part 2

Ati auzit de expresia "un necaz nu vine niciodata singur?". Ei bine, este extrem de real. Va povesteste fata imediat.
Va spuneam ca mama a ajuns in Bulgaria adusa de sor-mea care si-a lasat puradelul cu sotul din dotare si s-a teleportat pana la Burgas, numai ea stie cum. A ramas o noapte cu noi sa se odihneasca, urmand ca a doua zi sa faca calea intoarsa spre Bucuresti, singura, singurica. Decisesem ca mama sa ramana cu noi pana la sfarsitul vacantei, just in case.
Pe la orele 16:00, dupa ce-am boscorodit-o cateva ceasuri pt ca nu mai pleaca odata (i-am tot spus sa plece in asa fel incat sa ajunga acasa sau macar pana la granita pe lumina), ne-am luat in sfarsit ramas bun, s-a urcat in masina si dusa a fost. Noi stiam ca direct spre Bucuresti. Numai ca dumneaei, avida de aventura cum este ea de cand o stiu, s-a gandit, probabil nu mult, sa mai dea o fuga si pana la Nessebar sa-l viziteze pe fuga ca deh, venise atata amar de drum si nu se putea sa nu vada chiar nimic, nu?
Zis si facut. A ajuns in Nessebar, si-a parcat limuzina proprietate personala undeva si a purces la a vizita cetatea. La intoarcere, dupa vreo ora si ceva, ia masina de unde nu-i! I-o saltase politia pe motiv ca nu o parcase regulamentar. Doua ore a umblat prin Nessebar ca sa-si gaseasca masina iar cand a gasit-o a mai platit si-o suma, deloc neglijabila, amenda. Cu inima-n chiloti, pe la orele 18:30, zuza pleaca, de una singura, spre Romania, avand de condus nici mai mult, nici mai putin decat 400 si ceva de km. Prin Bulgaria. Femeie singura. La ceas de seara.
Noi n-am fi stiut nimic din toata povestea asta daca la un moment dat donshoara nu s-ar fi ratacit si nu l-ar fi sunat, disperata, pe Sandu sa-l intrebe pe unde s-o apuce. Povestea asta a costat-o un ocol de vreo 70 km. Repet: singura, noaptea, prin Bulgaria. Cunoscatorii stiu ce inseamna asta.
In seara aia n-am mai fost om si am asteptat cu sufletul la gura mesajul in care sa-mi spuna ca a ajuns cu bine acasa. Mama o tot suna si fierbea pentru ca ea nu-i raspundea, noi stiam care-i duda dar ne faceam ca ploua ... in fine ... pe la ora 23:30 a ajuns acasa, vie si nevatamata. Mi-am facut o sfanta cruce si am spus again ca it was not meant to be cu noi, cu vacanta, cu tot. Nu le aveam eu pe ale mele, mai imi trebuia o sursa suplimentara de stres si emotie.

Thursday, June 25, 2009

Cosmarul vietii mele - part 1

Daca m-as apuca sa scriu o carte despre cele ce s-au intamplat in cele 8 zile cat am stat la mare in Bulgaria cred ca ar fi un best seller care ar tine cu sufletul la gura multa lume ...
Am plecat fericita ca-i duc pe copii la mare, mai ales pe Rayan care banuiti si voi cat iubeste marea, balaceala, nisipul ... Philip este totusi mult prea mic pentru ca el sa fi constituit un motiv suficient de intemeiat ca sa ma duc la mare. Cei mari abia asteptau si ei cu sufletul la gura plecarea asta, mai ales ca vara trecuta, din cauza nasterii mele, n-am ajuns cu ei la mare deloc. Cred ca s-au dus de vreo 3 ori in Liban si atat.
Ne-am lasat pe mana prietenilor nostri Ruxi si Sandu care au mai fost in Bulgaria de cateva ori si care, an de an, ne-o laudau din toate punctele de vedere. Anul asta am zis fie, hai sa mergem si noi cu ei.
De cand am ajuns acolo insa am constatat ca lui Rayan ceva nu-i prieste, nu era in elementul lui, nu se juca asa cum stiam eu c-o face de obicei, nu parea incantat, nu vroia in apa, nu prea-l incanta nici nisipul, parea abatut si ingandurat tot timpul. Primele doua zile aveam senzatia ca-l duc la mare, la piscina, la balaceala si nisip impotriva vointei lui. Nu-i citeam pe chip nici un pic de entuziasm, nici un pic de incantare. Parca imi facea un favor ca merge acolo.
Dupa primele doua zile am zis ca l-a batut soarele-n cap prea tare si o fi facut insolatie, pe masura insa ce treceau orele imi dadeam seama ca e mai mult de-atat. Incepuse sa se planga ca-l doare "burtica". "Mami, ma doare burtica!"-n sus, "mami, ma doare burtica"-n jos. Hmmm imi zic. Ceva nu i-a picat bine la all inclusivu' lu' peshte. A inceput cu diaree, stare de apatie, senzatie de voma, lipsa totala de apetit ... Intr-o dimineata aproape a adormit in fund pe plaja, jucandu-se. Numai ce l-a vazut Rafic ca inchide ochii si incepe sa se clatine. L-am luat repede, l-am intins pe chaise longue si mi-a spus ca vrea sa doarma. Deja incepusem sa ma panichez. Seara la spectacolul pt copii nu s-a miscat din bratele mele. Nu mai vroia sa manance deja nimic. Ne-am plimbat o tura cu trasura cu cai si ne-am culcat.
In dimineata urmatoare dau trezirea. Incepand de pe la ora 7:30. Rayan nu se putea trezi. Trag eu de el, trage ta-su, nimic. Vine Bia (la a carei prezenta reactioneaza mereu), ii spune: " Rayanutzu meu, sunt eu Biutza, hai, trezeste-te!". Nimic. Nu putea pur si simplu sa deschida ochii. M-am speriat atunci.
Am fugit la receptie sa intreb de un doctor. Mi-a spus receptionera sa urc in camera ca va veni el direct acolo. In 10-15 minute a batut la usa. Ii face pe scurt anamneza si incepe sa-l consulte, sa-l intoarca pe toate partile, sa-i verifice reflexe, mucoase, sa-l pipaie si sa-l palpeze etc. Ii pune termometru si de aici incepe distractia. Avea un termometru de-ala clasic, cu mercur. A carui gradatie incepe la 35 de grade. Ei bine, lui Rayan temperatura nu-i ajungea la 35. Avea temperatura sub 35 de grade. I-l pune din nou. La fel. I-l pune si a treia oara. Aceeasi chestie. Il vad ca se foieste, da niste telefoane, vorbeste in bulgareste, gesticuleaza si toate astea pe un ton usor alarmat. Iar noi nu intelegeam o iota. Eu ma uitam la Rafic, Rafic la mine si ne minunam ce-o spune ala acolo. Nu pricepeam un cuvand macar. Nimic!
Pune din nou mana pe telefon si cheama salvarea. Atunci am inteles ca treaba e groasa. Am pus mana pe Rayan, rece. M-am uitat la picioare. Se invinetisera degetele in jurul unghiilor. Atunci mi s-a taiat respiratia. Am crezut ca-mi pocneste o vena-n cap. Corpul lui era rece si picioarele incepusera sa i se invineteasca. Am inceput sa numar secundele, minutele. A venit ambulanta, ne-am urcat in ea, eu cu Rayan in brate. Doar noi doi. Rafic a trebuit sa ramana la hotel cu Philip. Restul gastii era deja la plaja.
Salvarea ne-a dus la un centru medical aflat in alt hotel. Acolo, din spusele doctorului, urmau sa-l perfuzeze. L-au inconjurat 3 medici si un alt nene care nu stiu ce hram purta. L-au consultat si ei, apoi au incercat sa-i puna branula. L-au intepat de 3 ori, in 3 locuri diferite. Nu reuseau sa-i gaseasca venele. Rayan statea inert pe targa si nu reactiona nicicum cand aia ii ciuruiau pielea. Atunci am crezut ca-l pierd. Eram singura, aia toti vorbeau in bulgareste si-mi mai spuneau si mie doar atat: "Don't cry, he's gonna be fine!" Am sunat-o disperata pe Ruxi. In cateva minute Sandu a fost acolo. Ma simteam si eu mai bine (cat de bine te poti simti in asemenea momente) stiind ca mai e cineva cu mine. Cineva de-al meu. Dupa ce l-au ciuruit, fara rezultat, au decis: trebuie sa mearga la spital si trebuie internat.
"- Aveti optiunea: spital de stat sau clinica privata!"
Cu ultimele puteri, speriata de moarte si plangand, il sun pe Rafic sa-l intreb ce facem. El zice clinica privata dar ma roaga sa-i intreb pe aia unde-mi recomanda ei si unde e mai bine pt Rayan. Imi confirma ca la clinica privata e mai bine si plecam.
Rayan era invelit intr-un prosop mare, portocaliu. Il intind in salvare, pe targa. Cu mainile pe piept si centurile puse in X peste el. Pe mine ma aseaza pe un scaun la picioarele lui si ma obliga sa-mi pun centura. Sandu se aseaza pe un alt scaun, undeva la capul lui, tot cu centura pusa.
Din Rayan nu vedeam decat capul si labele picioarelor. Restul era sub prosop.
Cu noi - soferul salvarii. Si nici un medic din cei trei aflati mai devreme cu noi. Eu deja nu mai judecam. Porneste sirena si in mare viteza plecam spre Burgas, la spital.
Rayan dormita. Ca sa ma asigur ca traieste il muscam periodic de degetul mare de la picior. Si-l tragea usor si atunci stiam ca n-a murit. Drumul mi s-a parut o vesnicie, nu se mai termina, desi am parcurs doar vreo 35 de km. Mie mi s-a parut infinit. In tot timpul asta vorbeam cu Rafic la telefon. Vroia sa stie ce face Rayan iar eu ii povesteam ca-l musc de degete si pentru ca si le trage usor stiu ca traieste. Mi s-au parut cele mai lungi minute din viata mea.
Am ajuns intr-un final la spital, l-au internat, i-au pus branula si l-au trecut urgent pe perfuzii. I-au luat sange pt analize si i-au facut teste ca sa vada daca e alergic la antibioticele pe care vroiau sa i le administreze. L-au trecut pe gentamicina intravenos si inca cateva chestii. N-am avut putere sa ma uit nici pana astazi pe raportul primit la externare ca sa vad lista cu tratamentul pe care i l-au facut. Stiu doar ca antibioticul a fost gentamicina pt ca am continuat noi cu el dupa externare.
Diagnosticul: Gastroduodenitis acuta.
Cand am stiut sigur ca-l interneaza am sunat-o pe mama sa-i povestesc ce s-a intamplat. S-a urcat cu sor-mea in masina si in 6 ceasuri erau la Burgas. Peste noapte a ramas ea cu Rayan in spital (el deja se simtea mult mai bine acum si, cel mai important, se incalzise) ca eu sa ma pot intoarce la Philip sa-l alaptez si sa-l culc.
A doua zi, pentru ca starea lui se stabilizase si se simtea mai bine, l-au externat. Trei zile n-a avut voie la soare, la piscina. L-am dus la mare si l-am tinut numai sub umbrela. Timp de 6 zile n-a mancat absolut nimic in afara de zeama de compot. Nici acum nu mananca. Nu are nici un pic de pofta de mancare. A slabit si e ca un schelet ambulant. Nu are pic de culoare, e palid, straveziu chiar.
Important e ca a scapat. Cu bine pana la urma.
Va povestesc in alt episod prin ce alte "peripetii" am mai trecut ca sa intelegeti de ce vacanta mea a fost un cumul de ghinioane, de la inceput pana la sfarsit. It was not meant to be.

Wednesday, June 17, 2009

Plecam!



Nu ne vom vedea/auzi o perioadă întrucât dis de dimineaţă (ai auzit Ruxi da? Dis de dimineaţă!), cu căţel şi purcel, plecăm la mare. Rayan e bine, slavă domnului, Philip e sub antibiotic căci acum două nopţi mi-a făcut iar febră, tuşeşte ca un campion şi-i curg mucii, Lana e fonfanita, Majd are urechile înfundate şi gâtul vraişte, Rafic e varză şi sub antibiotic şi el şi de astăzi sunt şi eu cu gâtul în pioneze, cu nasul înfundat şi cu o tuse să-mi trăiască. În această formaţie şi cu aceste simptome de vis clanul Badran pleacă la mare. Ce-o să facem acolo nu ştiu, really! Dar mă rog, îmi rămâne speranţa că ne vom reveni cu toţii că prin minune şi vom savura atmosfera, apa, soarele şi ce mai presupune o astfel de vacanţă. Va pup şi abia aştept să ne revedem. Sănătoşi sper!

Saturday, June 13, 2009

Metamorfoza

Nu vă supăraţi, nu daţi nici cu paru', nici cu pietre, nici cu vorba. Trebuia să recurgem şi la asta, nu aveam încotro. Nu l-am mai tuns atât de radical de ceva vreme, venise vara, transpira ca naiba şi murea de cald, plus că joi plecăm la mare. Va vrea să stea numai în apă şi n-aveam chef să stau să usuc floacele toată ziua bună ziua. Având în vedere că a fost de acord să se tundă că să înoate mai repede, am profitat de ocazie şi am dat fuga la Ciufolici. A ieşit ce vedeţi.

Before ...

And after ...

Friday, June 12, 2009

11 luni!

Nu am apucat să-i fac poză cât era treaz, am şi uitat aparatul foto când ne-am dus în parc, aşa că trebuie să vă mulţumiţi cu una când face nani.


La mulţi ani îngeraş!

Sunday, June 7, 2009

Spiderman vs Venom



Pentru cine nu ştie cine-i unul şi cine-i celălalt, documentaţi-vă va rog! Eu ştiu doar atât, că unu' are faţă roşie şi unu' neagră, că unu-i bun şi unu-i rău! Şi că se luptă mereu. Personajele din film bineînţeles!

Friday, June 5, 2009

Cu cirese la urechi


Birocratia in Romania sau mai bine iti faci bagajele, dai bir cu fugitii si te lipsesti de tot si de toate

Ma alatur si eu Bogdanei si celor multi care au preluat pe blogurile lor problema cu care se confrunta ea si logodnicul ei, umilinta la care sunt supusi in mod sistematic, lipsa totala de respect pentru o mama care in loc sa stea acasa cu copilul ei nou nascut si sa-si vada in liniste de alaptat si ingrijirea lui, trebuie sa alerge in sapte locuri, daca se poate deodata si sa se confrunte cu nesimtirea, indolenta si impertinenta unor angajati platiti din buzunarele noastre. Cititi aici, aici si aici si va minunati. Si dati si mai departe ca sa stie toata lumea.

Inca o noapte linistita

Am avut parte, din nou, de o noapte extrem de linistita. Philip nu s-a trezit deloc, a dormit lemn, de aseara de la ora 21:00 pana astazi la ora 6:45. Rayan a dormit si el bine iar de ieri nici n-a mai facut febra. E vioi si se comporta absolut normal. La pofta de mancare mai avem de lucrat.
In schimb a inceput sa tuseasca Philip ca un campion. Am inceput tratamentul si la el, sper sa fie mai rezistent si sa nu se agraveze boala. Si sa ne tinem departe de antibiotic. Pana acum s-a tinut tare de fiecare data si mai mult de niste muci si o zi, doua de tuse n-a servit.
Asadar a iesit soarele si pe strada mea, e adevarat ca inca e palid, dar e acolo sus si straluceste totusi!

Thursday, June 4, 2009

Ce cred copiii despre noi, mamele

De ce a facut Dumnezeu mame?
1). Ea e singura care stie unde e banda de lipit.
2). Mai mult ca sa curete casa.
3). Sa ne ajute pe noi cind ne nastem.

Cum le-a facut Dumnezeu pe mame?
1). El a folosit pamant cum ne-a facut si pe noi.
2). Magie plus putere suprema si a amestecat mult.
3). Dumnezeu a facut mame la fel ca mine si tine . Numai ca el a folosit piese mai mari.

Din ce ingrediente au fost facute mamele?
1). Dumnezeu a facut mame din nori si par de inger si cele mai frumoase lucruri din lume si o masura de severitate.
2).Ele trebuie sa aiba startul din oase de om. Dupa aia s-a folosit foarte multa ata, ma gandesc.

De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale si nu la altei mame?
1). Pentru ca noi sintem neamuri.
2). Dumnezeu a stiut ca ea ma iubeste mai mult decat mamele altor oameni.

Ce fel de fetita a fost mama ta?
1). Mama mea a fost totdeauna mama mea si nimic altceva.
2). Nu stiu ca nu am fost pe vremea aia dar cred ca a fost mare sefa.
3). Altii imi spun ca ea era buna candva.

Ce a trebuit sa stie mama ta despre tatal tau inainte ca ea sa se casatoreasca cu el?
1). Numele lui de familie.
2). Ea a trebuit sa stie trecutul lui. Daca a fost un escroc? Daca se imbata cu bere?
3). Daca face cel putin $800 la an? Daca el a spus nu la droguri si da la treburile casei?

De ce mama ta s-a casatorit cu tatal tau?
1).Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume.Si mama mea mananca mult.
2). Ea a devenit foarte batrana si nu mai putea sa faca nimic cu el.
3). Bunica mea mi-a spus ca mama mea nu a avut sapca gindirii pe cap cand s-a maritat cu el.

Cine-i boss la voi in casa?
1). Mama mea nu vrea sa fie boasa dar ea trebuie sa fie pentru ca tatal meu e bombalau.
2). Mama e. Poti sa-ti dai seama dupa cum face inspectia camerei mele. Ea vede orice sub pat.
3). Eu cred ca mama e numai pentru ca ea are mai mult de –a face decat tatal meu.

Care-i diferenta dintre mama si tata?
1). Mama lucreaza la lucru si lucreaza acasa si tata lucreaza numai la lucru.
2). Mama stie cum sa vorbeasca cu profesorii fara ca sa-i sperie pe acestia.
3). Tatii sint inalti si puternici dar mama are puterea reala pentru ca ea este cea pe care o intrebi cind vrei sa petreci o noapte la casa prietenilor.
4). Mama are magie , ea te face sa te simti bine fara medicina.

Ce face mama ta in timpul liber?
1). Mamele nu au timp liber.
2). O auzi pe ea zicand ca plateste facturi toata ziua.

Ce ar trebui sa faca mama ca sa fie perfecta?
1). In interior ea e deja perfecta. Pe dinafara cred ca ar trebui o operatie de frumusete.
2). Dieta.

Daca ai schimba ceva la mama ta ce ar fi?
1). Ea are ceva straniu despre mine ca sa imi tin camera curata. As sterge asta din ea.
2). As face-o mai desteapta. Atunci ea ar stii ca sora mea e cea care a facut prostii si nu eu.
3). Eu as dori ca ea sa se debaraseze de ochii invizibili din spatele capului.

Wednesday, June 3, 2009

A treia noapte

Nu, nu, n-a trecut. Abia a început. Copilul cel mic doarme, de la ora 21:00. Cel mare a adormit şi el tot la ora 21:00 , tuşeşte însă într-una. Pa la 23:00 mă duc să-l mai pipăi să văd care e starea naţiunii. Fierbe. Punem termometrul: 39.
Iau Panadolu' de data asta (i le dau alternativ, păstrându-mi supozitoarele pt noapte când e adormit şi nu vrea să deschidă gura la siropuri) şi mă îndrept către el. Vede seringa, recunoaşte conţinutul şi începe să plângă că nu vrea să-l ia. Îi explic că trebuie să-l ia, că are febră mare şi ca să-i scadă trebuie să strângă din dinţi şi să-l înghită. Îşi provoacă singur silă, tuse şi vomită. În tot patul. Începe să plângă.
Am schimbat aşternutul complet, am schimbat copilu', i-am băgat până la urmă supozitor fiindcă n-avea sens să mai insist cu Panadolul, acum doarme. Scriind rândurile astea aştept să scadă febra, să transpire şi să-l schimb. Ca apoi să mă pot culca şi eu. Şi să văd cât îmi va fi dat să dorm. Că acuşica e ora de trezire a lui fra-su. Şi simt cum mă scurg, simt că n-am vlagă-n mine să-l mai alăptez în noaptea asta. Ne auzim dimineaţă. Şi vouă somn uşor!


L.E. Surpize, surprize! Vă vine să credeţi sau nu, dar nu s-a trezit nici un copil azi noapte. Rayan a dormit neîntors lângă mine şi fără să mai facă febră iar Philip, nu ştiu prin ce minune, nu s-a trezit deloc. Până la 7:30. L-am mai auzit însă tuşind de vreo două ori. Sper că nu începe şi el. Asta da viaţă! Asta da noapte! Ăsta da somn! Mi-am încărcat şi eu puţin bateriile!

Alta noapte, alta distractie

Rutina zilnică. Îmi culc una bucată puradel mic, după ce-i fac baie în prealabil şi-i dau să sugă. E ora 21:00. Urmează una bucată puradel mare, după ce încerc să-i indes totuşi ceva de mâncare pe gât, cu promisiunea solemnă că va mânca Hubba Bubba după masă, cu plecaciunile şi rugăminţile de rigoare. Mănâncă câteva linguri de supă de pui, aşa, cât să am eu satisfacţia că nu l-am aşezat chiar degeaba în scaunul de masă. Nu insist. N-avea nici un sens. Într-un final, pe la 22:00 se culca şi el. Am grijă să-i bag pe gât siropul de tuse, Nurofenu' şi să mă rog ca măcar noaptea asta să fie mai liniştită. Şi mă rog să nu mai fim perturbaţi nici de factori externi, nici de factori interni.
După vreo jumătate de oră de somn se trezeşte plângând de frică, ţipă la mine să-i aduc nu ştiu ce prieten, să nu îi dau nu ştiu ce, nu înţelegeam nimic fiindcă era extrem de incoerent. Nu ştiam dacă visase ceva nasol sau delirează. Febră nu avea deci am exclus din start a doua variantă . Văzând că nu reuşesc să-l scot din starea aia, îl iau în braţe, îl aduc în living pe canapea, la lumină, vorbesc cu el, încerc să-i explic ca a visat ceva, că e în siguranţă, că e la mine în braţe şi prin urmare nu are de ce să se teamă. Se calmează şi-l duc înapoi în patul lui unde adoarme că un îngeraş.
O mai talalai şi eu un pic prin casă şi decid să mă culc pe la 23:00 (tot lângă Rayan) întrucât abia mă mai ţineam pe picioare. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să mă culc atât de devreme.
Pe la ora 1 şi ceva, nu ştiu exact cât, aud urlete din dormitorul nostru. S-a trezit juniorul. Cu greu mă dau jos din pat, mă îndrept către dormitor, "îmi ridic poalele-n cap" (a se citi cămaşa de noapte), îi înaintez sursă de hrană şi aştept. Mănâncă ca spartu', apoi adoarme. Mă ridic uşor de pe pat, îl aşez cu grijă în pătuţul lui. Nu trec trei secunde şi se trezeşte. Şi începe să urle din nou. Iar îl iau în braţe, iar îl adorm. Îl pun în pătuţul lui, se trezeşte. Urlă. Iar îl iau, iar îl adorm. Iar îl aşez, iar se trezeşte. De patru ori am făcut operaţia asta. Într-un final mă lasă nervii, i-l predau lui taică-su care între timp se trezise şi el şi plec. În camera lui Rayan. Prin babyphone trag totuşi cu urechea ca să văd care-i deznodământul şi dacă reuşeşte ta-su să-l culce. După vreo jumătate de oră îl aud pe Rafic furişându-se în pat. Deduc că Philip doarme. Finally.
Îl pipăi pe Rayan a nu ştiu câta oară, n-are febră. Adorm liniştită şi epuizată.
Nu trece insa jumătate de oră şi aud iarăşi urlete prin babyphone. Iar mă dau jos din pat, iar mă duc la el. De data asta hotărăsc că nu-i mai dau să sugă. Nu avea cum să-i mai fie foame, doar abia mâncase, plus că eram epuizată şi mi-era că-l scap din braţe. Mi s-a întâmplat odată să adorm în fund cu el la sân şi să mă trezesc în momentul în care el se ţinea de mine cu gura (de sfârc)si cu un picior, restul fiind in cădere libera. Încerc să-l adorm, imposibil. Domnul avea chef de joacă. Dar era şi extrem de agitat, de nervos. Mă aşez pe patul mare, îl pun între noi, îl dau cu Calgel (zicând eu că poate e de la dinţi) şi stau nemişcată. Aştept să văd ce face. Stă preţ de câteva secunde şi se ridică-n fund. Începe să cânte şi să aplaude. Trebuie menţionat că în dormitor la noi merge în permanenţă radio Romantic. Se suceşte când pe-o bucă, când pe alta şi începe să radă. Cu sughiţuri. Ne apucă şi pe noi râsul pentru că situaţia era deja de aşa natură încât numai asta ne mai rămăsese de făcut. Râde el, râdem şi noi. Rafic îmi zice să-i dau totuşi să sugă că poate se mai linişteşte. Mă execut dar el n-avea decât chef de joacă. Renunţ. Îl pun iar în patul mare şi încerc să-l ţin imobilizat ca să adoarmă. Nici poveste de aşa ceva. El se trezise de-a binelea şi era într-o formă de zile mari. Se făcuse deja ora 4:30. Număram minutele, secundele, abia aşteptam să mă culc la loc. După încă vreo jumătate de oră de distracţie îl rog pe Rafic să preia cârmă şi mă duc lângă Rayan. Simţeam că nu mai pot. Mi-era că adormim amândoi şi asta se rostogoleşte peste noi şi aterizează fix pe jos.
Ajung lângă Rayan. Iar îl verific. De data asta dogorea. Avea 40 temperatură. Ridica-te iar din pat, bagă-i supozitor in fund, da-i apă, pune-i şosete cu oţet. In timpul asta el tocmai îmi declara foarte convins ca lui nu-i mai e somn si ca vrea sa se trezească. Am crezut ca n-aud bine. Il imping la loc pe perna, ii explic e 5 fără ceva, ca toata casa doarme la ora asta, prin urmare trebuie sa doarma si el. Nu protestează bietul de el (nici nu stiu cum ar fi putut), adoarme instantaneu întrucât presupun ca-i era totusi foarte rau si adorm si eu. La 7:00 aud iar urletele prin babyphone. Mă ridic si realizez ca atat mi-a fost in materie de somn pe ziua de astazi.

Tuesday, June 2, 2009

Distractie nocturna

Ora 1:10 am: se trezeste Philip, ii dau sa suga, cu chiu si vai il culc la loc, pe la 1:45. Ma duc si ma furishez langa Rayan in pat fiindca asa i-am promis, ca dorm cu el avand situatia data. La nici 10 min dupa aceea, cand abia adormisem, suna soneria. Prima data. Nu ma stresez, nu ma dau jos, ma gandesc ca e vreun bou care trece pe strada si pe care-l amuza sa apese pe interfon. N-ar fi fost pentru prima oara. Insa dupa cateva zeci de secunde suna din nou. Si din nou. Hmmmm imi zic, asta nu e ok, cineva chiar insista. Dar cine sa fie la 2 noaptea? Si ce apasari sa aiba?
Ma ridic din pat, ma uit pe geam si vad in fata portii masina de politie, cu un el politist la volan si o ea politista pe scaunul din dreapta. Studiaza niste "docomente". Ma panichez brusc. Ce sa caute politia la poarta noastra la ora 2 noaptea ...
Ma duc spre dormitor la Rafic sa-l trezesc si sa-i comunic ca trebuie sa iasa la poarta. Era cu Philip in brate caci intre timp, de la sonerie, se trezise din nou. Isi trage niste nadragi pe el, mi-l preda pe Philip si iese. Il aud parlamentand. Stau cu urechea lipita de usa, apoi de geam in ideea ca voi deslusi ce se intampla afara. Soneria suna din nou. Ciudat imi zic. Acum cine ar putea sa mai sune daca el e deja in fata portii? Deja incep sa banuiesc ca e ceva in neregula cu interfonul de-afara dar nu eram 100% convinsa.
Dupa 2 minute Rafic revine in casa. Il studiez atent in obscuritatea in care ne aflam, il vad linistit. Imi spune ca nu-i nimic, nu ne cauta pe noi, n-au treaba cu noi, sunt in misiune si trebuie sa-si petreaca o ora in locul ala. Din nou mi se pare ciudat dar ii credem pe cuvant.
Rafic il preia iar pe Philip, incearca sa-l culce desi ii sarise si mama somnului, deja vorbea, radea, se amuza. Rayan s-a trezit si el de la zarva asta. Clocotea. I-am bagat un supozitor in fund, i-am dat niste apa, i-am pus sosete cu otet si am revenit in pat langa el. Soneria suna din nou. Ma dau iarasi jos din pat si ma duc si-o inchid definitiv. Poate sa fie ce-o fi. Dupa o ora adoarme si Philip, asta am aflat dimineata. Lui Rayan incepe sa-i scada fabra, e ud leoarca, trebuie sa-l schimb. Dupa inca jumatate de ora reusesc sa ma culc si eu. Tot langa el.
Acum zace pe canapea, are 39,9, tuseste rau si e rosu in obraji de zici ca a alergat 10 ture de stadion. E bleg, n-are pofta de mancare. Bea apa si ceai. Atat. Diseara cred ca trecem pe antibiotic ca prea tine de mult febra asta si nu da semne de ameliorare.

Ma intreb ce o fi fost totusi azi noapte ... cred ca soneria mea interfera cu aparatura din masina politiei (care era fix la jumatate de metru de interfon) si de-aia suna in disperare. Alta explicatie mai logica nu am. Mai ales ca eu nu cred in fantome sau in spirite rele care vor sa ma tachineze pe mine.

Monday, June 1, 2009

1 iunie cu 39,2 la umbra

Ne sarbatorim ziua copiilor intr-un mod extrem de special, in stilul nostru caracteristic: cu febra 39,2 si tuse la greu. Ala mare! Cel mic se tine tare si de data asta, sper ca pana la capat!
Din motiv de raceala am ratat astazi si excursia pe care o organizase gradinita lor de ziua copiilor ... :-( Bad luck ca sa zic asa!
In rest, cum ne stiti!