Monday, May 26, 2008

Regulile copilului

Asta l-am primit astazi pe mail:

1. Nu ma rasfata. Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te incerc totusi.
2. Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Eu prefer asa. Asta ma aseaza la locul meu.
3. Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai puterea conteaza. Voi raspunde mult mai bine daca sunt condus.
4. Nu fii inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa scap nepedepsit, indiferent ce fac.
5. Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti tine. Asta ma face sa-mi pierd increderea in tine.
6. Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca atunci sa capat si mai multe "victorii".
7. Nu te supara prea tare cand iti spun ca "te urasc". Nu cred ceea ce spun, dar vreau sa te fac sa-ti para rau pentru ceea ce mi-ai facut.
8. Nu ma face sa ma simt mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti demonstrez contrariul, purtandu-ma ca o "persoana importanta".
9. Nu face in locul meu nimic din ceea ce as putea sa fac singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil si voi continua sa te folosesc in serviciul meu.
10. Nu-mi menaja "relele obiceiuri" , acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui.
11. Nu ma corecta in public. Voi fi mult mai sensibil daca-mi vei vorbi bland intre patru ochi.
12. Nu incerca sa discuti comportamentul meu in febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun in acel moment, iar cooperarea mea e chiar si mai slaba. E mai bine sa actionezi asa cum e cazul, dar hai sa nu vorbim despre asta decat mai tarziu.
13.Nu incerca sa-mi tii predici. Vei fi surprins sa constati cat de bine stiu ce e bine sau rau.
14. Nu ma face sa simt ca greselile mele sunt pacate. Trebuie sa invat sa fac greseli fara a avea sentimentul ca nu sunt bun de nimic.
15. Nu ma cicali. daca o faci, va trebui sa ma protejez prin a aparea ca sunt surd.
16. Nu-mi cere explicatii pentru comportarile mele gresite. Cateodata nici nu stiu de ce am procedat asa.
17. Nu ma pedepsi prea tare. Ma sperii usor si atunci spun minciuni.
18. Nu uita ca-mi place sa experimentez. Invat din asta, deci te rog sa te obisnuiesti.
19. Nu ma feri de consecinte. Trebuie sa invat din experienta.
20. Nu baga prea mult in seama indispozitiile mele. S-ar putea sa profit de faptul ca imi acorzi mai multa atentie cand sunt bolnav.
21. Nu ma respinge cand pun intrebari cinstite. Daca o faci, vei constata ca nu te mai intreb si imi caut informatiile in alta parte.
22. Nu-mi raspunde la intrebarile "prostesti" si lipsite de sens. Altfel, voi incerca mereu sa te agat de mine cu asemenea intrebari.
23. Nu incerca niciodata sa arati ca esti perfect sau infailibil. Ma faci sa ma simt ca nu voi putea sa te ajung niciodata.
24. Nu te teme ca petrecem prea putin timp impreuna. Ceea ce conteaza este cum il petrecem.
25. Nu te teme ca eu sunt speriat. Voi deveni si mai speriat. Arata-te curajos!
26. Nu uita ca eu nu pot creste fara o gramada de incurajari si intelegere, dar cateodata o apreciere, chiar castigata cinstit, este uitata. Mustrarea batjocoritoare insa nu.
27 Poarta-te cu mine cum te porti cu prietenii tai. Atunci voi deveni si eu prietenul tau. Tine minte: invat mai mult de la un model decat de la un critic.

Si in afara de asta, te iubesc foarte mult ... te rog, iubeste-ma si tu in schimb!

Tuesday, May 20, 2008

Desenele lui Rayan

Dupa ce ne-am intors de la ziua Marei, Rayan s-a apucat de desenat. Nu stiu ce mi-a venit sa-l intreb, atunci cand si-a terminat opera de arta, ce a desenat si chiar sa insist sa-mi explice desenul. Am ramas uimita din nou: ii desenase pe mami si pe baba, iar alaturi de ei pe bebe. Restul membrilor familiei, in speta Lana, Majd si el, lipseau cu desavarsire din desen. Am inghitzit in sec, am respirat greu si am incercat sa nu arat nimic din ceea ce simteam in momentele alea. Ca sa nu va mai spun ca asa cum l-a "intruchipat" el pe bebe, asa deseneaza el de obicei gandacii ... iar despre sentimentele pe care le nutreste fata de aceste vietati, iarasi nu cred ca mai e cazul sa va povestesc.


Aproape cu lacrimi in ochi i-am aratat desenul lui Rafic, prezentandu-i-l cu tot cu interpretarea mea. Atunci el l-a rugat sa mai faca un desen dar sa-i includa in el pe toti membrii familiei.
Rayan, supus, s-a pus pe treaba si ceea ce a rezultat va las pe voi de interpretati.

Uitati-va numai la locul unde sunt "localizati" pe plansa actualii mebri ai familiei lui (mai putin baba pe care l-a facut imens, cat toata pagina, gras si cu par alb, acaparandu-ne parca pe toti) si unde l-a desenat pe bebe ...

Si cum as putea sa nu ma simt vinovata intr-o asemenea situatie? Cum sa nu reactionez cand realizez in fiecare zi, parca din ce in ce mai mult, ca pe Rayan chiar il doare ce se intampla. Si cum as putea sa nu-l iubesc mai mult decat am facut-o pana acum (daca asa ceva se poate), si cum sa nu-l alint mai mult decat pana acum, si cum sa nu-i fac toate poftele, si cum sa nu ma port cu el intr-un mod cu totul special, altfel decat am facut-o pana acum?

Si cum sa nu ma afecteze asta, cu toate conostintele si cursurile mele de psihologie? Sau poate tocmai de-aia ... pentru ca stiu sa interpretez si sa inteleg fiecare gest sau desen ...

Ziua Marei

Continua sezonul petrecerilor copiilor din gaşca noastră. Duminica a fost randul Marei sa-si serbeze ziua, tot la un loc de joaca (de data asta inca necunoscut pentru noi), cu animatori (zana si pirat), cu castele de lemn, trambuline si cu tot tacamul aferent. Nu stiu cum s-au simtit copiii (presupun insa ca bine dupa verva in care se aflau), stiu insa ca noi ne-am simtit minunat. Eu m-am simtit ca la gratar, la iarba verde. Curtea in care s-a desfăşurat evenimentul era undeva departe de praful si galagia strazilor din Bucuresti, era o linişte desăvîrşită si, avand in vedere ca si vremea a tinut cu noi, a fost pur si simplu minunat.












Thursday, May 15, 2008

Nu tshtiu, nu eu ...

Fiul meu a inceput sa faca tot felul de tampenii, mai mult sau mai putin periculoase si invariabil imi raspunde, atunci cand il intreb de ce a comis-o, ca nu el, ca nu stie de ce sau da vina pe Bia, pe frati-su sau pe cine se mai nimereste.
Astazi a baut o jumatate de sticla de 0,5 l de cola, ascuns sub birou. Tot astazi a furat si guma de mestecat pe care o savura ascuns sub acelasi birou. Ieri a scris pe pereti si cand l-am intrebat de ce a facut asta mi-a spus ca nu el, ci Bia (Bia care n-a calcat la el in camera de cel putin 2 luni). De fiecare data cand il prind facand ceva si il intreb apoi de ce imi spune, ridicand din umeri , "nu tschtiu mami!" sau "nu eu!". Adica el nu stie de ce se joaca in momentul respectiv cu un cutzit de exemplu, nu stie de ce taie cu foarfeca tot ce-i iese in cale, de ce tzipa la toata lumea atunci cand nu e cazul, de ce arunca impreuna cu Bia 10 ghivece cu flori in piscina adanca de 2 m, de ce, de ce, de ce ... Este nevinovatia si naivitatea intruchipata. Nu-l condamn insa foarte tare pentru ca stiu ca are un exemplu luminos si cand asta vezi, asta faci. Ar fi culmea sa-l mai si pedepsesc pentru asta cand de fapt copilul imita doar ceea ce vede la cei din jur.
Deocamdata sunt speriata doar de faptul ca nu-l mai pot lasa nesupravegheat nici o secunda si de faptul ca intamplarile astea ii pot pune la un moment dat viata sau sanatatea in pericol.
De asemenea, sunt ferm convinsa ca acest comportament nu are de multe ori decat menirea de a-mi atrage atentia asupra lui. Simte "pericolul" care se apropie si vrea sa-mi atraga atentia ca mai exista si el si cum atragi mai bine atentia unui parinte decat facand ce nu ai voie, ce ti-e interzis cu desavarsire si ce-l sperie pe el cel mai tare?

Tuesday, May 13, 2008

Depresie

Rayan s-a trezit astazi dupa amiaza din somn plangand. E clar ca a visat ceva care l-a speriat sau macar l-a prost dispus. M-am dus la el si m-am cuibarit in patutzul lui, l-am pupat si l-am strans in brate ca sa-si revina. I-am spus ca mami il iubeste, el mi-a raspuns "si eu!", i-am spus ca el e viata mea si mi-a raspuns la fel si brusc, in mijlocul acestei conversatii, ma intreaba: "Ce ai in burta mami?". Am ramas cu gura cascata si am realizat care era legatura intre ceea ce vorbeam si ceea ce m-a intrebat. Parca ar fi spus: daca tot sunt viata ta si ma iubesti asa de tare, ce-ti mai trebuie un bebe in burta? Nici nu stiu cum ar fi putut sa exprime asta mai bine decat a facut-o. Si uite asa, sentimentele mele de vinovatie fata de el, normale sau anormale, s-au intarit si mai mult, si uite asa, m-a facut sa plang pentru ca am realizat ca ceva se intampla in sufletzelul lui, desi nu mi-a aratat asta pana acum niciodata.

Era fix ce-mi mai trebuia acum, de parca nu eram eu si-asa destul de deprimata, ingrijorata si speriata de tot ce se intampla in jurul meu.