Depresie

Rayan s-a trezit astazi dupa amiaza din somn plangand. E clar ca a visat ceva care l-a speriat sau macar l-a prost dispus. M-am dus la el si m-am cuibarit in patutzul lui, l-am pupat si l-am strans in brate ca sa-si revina. I-am spus ca mami il iubeste, el mi-a raspuns "si eu!", i-am spus ca el e viata mea si mi-a raspuns la fel si brusc, in mijlocul acestei conversatii, ma intreaba: "Ce ai in burta mami?". Am ramas cu gura cascata si am realizat care era legatura intre ceea ce vorbeam si ceea ce m-a intrebat. Parca ar fi spus: daca tot sunt viata ta si ma iubesti asa de tare, ce-ti mai trebuie un bebe in burta? Nici nu stiu cum ar fi putut sa exprime asta mai bine decat a facut-o. Si uite asa, sentimentele mele de vinovatie fata de el, normale sau anormale, s-au intarit si mai mult, si uite asa, m-a facut sa plang pentru ca am realizat ca ceva se intampla in sufletzelul lui, desi nu mi-a aratat asta pana acum niciodata.

Era fix ce-mi mai trebuia acum, de parca nu eram eu si-asa destul de deprimata, ingrijorata si speriata de tot ce se intampla in jurul meu.