Monday, July 12, 2010

Philip - doi ani


La multi ani ingerul meu! La multi ani cel mai vesel si vorbaret copil din lume! Sa fii sanatos, fericit si norocos!

Saturday, April 24, 2010

Birthday 1

Noi am decis sa petrecem zilele copiilor ca in povesti, adica 3 zile la rand (noptile le dormim totusi pentru ca mami are ceva somn de recuperat dupa 1 an si 9 luni de alaptat), asa ca voi imparti ziua lui Rayanito in trei episoade.
Astazi - episodul 1: am stat cuminti acasa, impreuna cu familia reunita si cu cei mai apropiati prieteni, Ostilii. A fost antrenamentul pentru maine. Keep in touch.









5 ANI

Nu există niciodată cuvinte destule, nici potrivite, pentru a descrie ce am simţit eu acum 5 ani când ai venit tu pe lume şi când mi-ai îndeplinit cel mai frumos şi aşteptat vis. Ai fost din prima clipă perfect!
Nu există cuvinte destule nici pentru a descrie acum şi aici cât de mult te iubesc şi ce insemni tu pentru mami.
Nu ştiu nici acum, cum n-am ştiut nici anul trecut, nici acum doi sau trei sau patru ani, când şi unde zboară timpul ăsta. Probabil că nici nu voi şti şi nici nu voi înţelege asta vreodată. Se duce pur şi simplu prea repede.

La mulţi ani îngerul meu frumos cu părul creţ, la mulţi ani copilul meu bun, la mulţi ani viaţa mea.
Să creşti mare şi sănătos, să ai o viaţă frumoasă şi senină, să ai parte numai de oameni frumoşi care să-ţi stea alături, să te îndrume, să te călăuzească. Să fii fericit, norocos şi să rămâi toată viaţa la fel de vesel şi sensibil cum eşti acum. Să iubeşti şi să fii iubit cel puţin la fel de mult cât te iubim noi pe tine şi cât se iubesc părinţii tăi. Şi atunci vei avea toată fericirea din lume!

Tuesday, March 16, 2010

Marea înţărcare. A mamei!

Vedeţi ticker-ul din dreapta, cel care arată vârsta copiilor mei? Ei bine, dacă da, atunci o să observaţi că Philip are 1 an şi 8 luni. Iar la vârstă asta va fi înţărcat, începând de mâine.
Nu am crezut insa niciodată că îmi va fi atât de greu să fac pasul ăsta. Nu mi-am imaginat nici o secundă că de fapt problema separării noastre va fi la mine, că nu mă voi putea desprinde de el, că voi trăi atât de intens şi dureros ambivalenţa sentimentelor mele. Pe de-o parte simt dorinţa acută de a-l înţărca pentru a-mi recăpăta şi eu libertatea, intimitatea şi energia de care am fost stoarsă timp de 1 an şi 8 luni (primul an şi ceva fără a mă plânge, apoi devenind, recunosc, o corvoadă), pe de altă parte simt în burtă toţi fluturii pământului zbătându-şi aripile, înfiorătoare sentimente de vinovăţie şi toate mustrările de conştiinţă din lume.
Aş fi vrut să am puterea de a mă sacrifica pe mine însămi rămânând aici şi refuzandu-i sânul în schimbul mângâierilor şi îmbrăţişărilor tandre, gesturi compensatorii pentru deprivarea la care-l supun. Nu sunt în stare, nu-i rezist, am încercat. Jur! Aş fi vrut să nu-l sacrific pe el cu riscul de a-l traumatiza şi a-i lăsa, poate, urme adânci pentru tot restul vieţii.
Am fost întrebată de către o persoană extrem de importantă în viaţa mea de ce fac asta, de ce prefer să plec ştiind clar că asta îi va face lui rău, de ce nu sunt în stare să-mi suport frustrările (care am o vagă idee de unde se trag) şi aleg calea cea mai simplă pentru mine. N-am ştiut ce să-i răspund. Nu stiu nici acum.
Mâine plec şi mă mai întorc peste 8 zile. Nu-mi va fi deloc uşor, ştiu că voi plânge şi mă voi perpeli, că numai vacanţă nu va fi, mai ales că în prima jumătate nu voi avea parte decât de foarte multă tristeţe. Plec mai întâi în Liban să-mi văd socrul. Probabil că pentru ultima dată. De-acolo vom pleca pentru a-mi primi cadoul de ziua mea (venit de la cineva, printr-un sms neaşteptat, chiar în seara zilei de 11 martie): o mini vacanţă la Paris. Vezi doamne pentru sufletul meu. Al nostru.
Dar spuneţi-mi, ce vacanţă va fi aia? Nu ne va tihni, niciunuia dintre noi.
Nu încercaţi să pricepeţi prea mare lucru fiindcă nici eu nu ştiu exact ce vreau să transmit, sunt mult prea confuză şi cu inima sfâşiată.
Sunt epuizată fizic şi psihic, prin urmare ştiu că trebuie să fac schimbarea asta şi în acelaşi timp simt că greşesc enorm. Şi mă urăsc pentru felul în care am ales s-o fac.
Aşadar ţineţi-mi pumnii să nu mă dilesc de tot într-o săptămâna în care ar trebui să-mi încarc de fapt bateriile şi să mă refac.

P.S. Nu stiu care este provenienta fotografiei de mai sus, am primit-o astazi de la o prietena si mi s-a parut foarte potrivita subiectului si momentului ...

Monday, March 15, 2010

Sushi boy

Am cumpărat sushi si nici prin cap nu mi-a trecut sa-l invit la masa si pe Philip, gândindu-mă ca nu va pune in veci gura pe aşa ceva (cum de altfel nu pune gura nici Rayan). Ei bine, wrong! S-a autoinvitat, s-a înfipt cu hotarare in sushi si a basculat vreo 4, aşa pe nerăsuflate.
E de precizat faptul ca eu am mancat sushi prima oara acum vreo luna, convinsa fiind de copiii cei mari. M-am tinut de nas, am inchis ochii si am mancat. Culmea e ca mi-a si placut. Mult, mult de tot. Pana atunci am refuzat vehement si cu indarjire sa mananc asa ceva. Deviza era: me sushi??? NEVER! Acum regret ca nu m-am lasat convinsa mai din timp. Sushi is yummy!!!




Monday, March 8, 2010

Sleeping beauties

De 4 zile puii mei dorm impreuna. Asa!


Monday, February 15, 2010

Breathtaking

Săptămâna trecută am ajuns şi noi la Micul Studio.
Bănuiam că fotografiile o să fie frumoase dar nu mi-am imaginat că o să fie ATÂT de frumoase. La unele dintre ele, fără să exagerez, mi s-a tăiat respiraţia.
Mulţumim din suflet Raluca pentru tot: în primul rând pentru poze, în al doilea rând pentru găzduire, în al treilea rând pentru arta ta de negociator (dacă nu erai tu, Rayan nu ar fi ieşit în prea multe poze şi probabil că nici eu cu el în vreuna)şi în al patrulea rând pentru răbdarea supraomenească pe care ai avut-o cu puradeii. Îi mulţumim lui Ştefan, asistentul răbdător al Ralucai şi nu în ultimul rând îi mulţumim lui Matei care a înţeles ce se petrece în jurul lui, care a acceptat că i-a fost invadat spaţiul, că i-au fost luate cu asalt camera şi jucăriile, care a fost înţelegător şi cuminte (deşi i-am răpit-o aproape total pe mami timp de o oră şi ceva) şi pentru faptul că nu s-a supărat când a rămas fără rezerva lui de banane.
Ne cerem scuze din nou pentru potopul lăsat în urma noastră şi promitem solemn ca la şedinţa cu cei mari să lăsăm la plecare casa aşa cum am găsit-o!























Monday, February 8, 2010

Şerveţelele umede au menirea de a şterge puradelu' la fund sau, în cel mai bun caz, pe mâini. Aşa ştiaţi şi voi nu?
Dar ştiţi voi pentru câte alte treburi casnice şi mai putin casnice mai pot fi ele folosite? De la ştersul mobilei (e adevărat că mai lasă şi urme, mai ales cele de la Pampers şi mai ales pe mobilă închisă la culoare, dar tot e mai rapid şi mai la îndemână decât o cârpă cu Pronto de exemplu).
S-a anunţat cineva pe nepusă masă în vizită la tine şi ai senzaţia că pe mobilă s-a aşezat, de la plecarea menajerei, praful? Scoţi un şerveţel umed sau două, sau nouă, după necesităţi, şi rezolvi problema într-un minut.
La mine în casă se găsesc în permanenţă cel puţin 5 pachete de şerveţele umede, postate strategic în câteva puncte esenţiale din casă: în living (în zona canapelelor şi a mesei pe care în general se joacă, modelează plastilină, pictează şi mănâncă copiii, deşi au o masă aproape identică la ei în cameră), în sufragerie, în dormitor la noi, în baie, în toaleta de serviciu (care e lângă bucătărie deci pachetul de şerveţele cu pricina deserveşte automat şi bucătăria) şi, bineînţeles , în camera copiilor.
Ce credeţi voi că dă un luciu mai bun parchetului (atunci când puradeii scapă încălţaţi în casă, cu bocancii plini de zăpadă sau noroi) decât un şerveţel umed? Mai ales acum, iarna. Va spun eu: o găleată în care punem apă, soluţie de curăţat parchetul, de preferat Pronto că miroase frumos, un mop pe care trebuie să-l iei din cealaltă parte a casei, o întreagă operaţie care durează cel puţin 3-5 minute. Şi asta dacă nu eşti cam lent din fire. Că atunci durează mai mult. Aşadar, nu e oare mai la îndemână să scoţi mătăluţă repede 2,3 şerveţele umede din pachetul aflat în imediata ta apropiere, să te aşezi frumos în genunchi şi din trei mişcări, în 30 de secunde, să rezolvi problema şi parchetul să lucească?
V-aţi şters vreodată pantofii cu şerveţele umede? Dacă nu, ia încercaţi! Succesul este garantat. Nici o cârpă/perie nu-i va curăţa atât de bine şi nici o cremă nu le va da un luciu atât de frumos pe cât o fac de exemplu nişte şerveţele umede cu aloe vera. Recomand Huggies sau şerveţelele cu textură similară.
S-a vărsat o cană de lapte sau de suc de portocale pe masă sau pe jos? Relax! Ştergem dezastrul mai întâi cu şerveţele uscate (aflate şi ele peste tot prin casă)şi apoi, ca să nu rămână lipicioasă suprafaţa respectivă, finalizăm operaţia cu cele umede.
Ecranul calculatorului, al laptop-ului sau al televizorului, tastatura, mouse-ul sau mouse pad-ul cu ce se şterg cel mai rapid? Bingo! Tot cu şerveţele umede, chiar dacă ştim ca nu e bine si avem soluţie şi şerveţele speciale pentru asta. Alea sunt întotdeauna mult prea departe de tine şi cum eşti mereu pe fugă, tot un şerveţel umed (niciodată Pampers, nu au textura bună pentru aşa ceva şi lasă urme urâte) aflat în imediata proximitate te scoate din necaz.
Are copilul muci? Foloseşte şerveţelele umede pentru a-i şterge, aşa nu va face cu siguranţă răni la nas. Operaţiunea asta o repeţi şi de 100 de ori pe zi în zilele când mucii îi curg şiroaie până pe piept.
Îi curge copilului mâncarea din gură şi îşi murdăreşte toată faţa la masă? Şi scaunul în care stă? Folosiţi şerveţelele umede. Şterg foarte bine mutra delicată a micului pui de om. Cât despre scaunul de masă nu vă mai spun. Va arăta ca nou.
Ai venit de-afară şi ai constatat că micul prinţ a şters cu geaca lui de fâş, în drum spre casă, maşina vecinului sau poarta, amândouă pline de praf sau noroi? Ei bine, tot cu un şerveţel umed, sau poate două rezolvi şi problema asta. Doar n-o să bagi geaca în maşina de spălat pentru atâta lucru când, în trei secunde, cu un şerveţel umed, arată ca nouă ...
Şi nu în ultimul rând, ajungi să foloseşti şerveţelele umede(întotdeauna ultimele din pachet şi mereu insuficiente pentru operaţia asta, right?) şi pentru ceea ce au fost ele de fapt inventate: pentru a-l şterge pe micul căcăcios la fund.
Nu ştiu cum este la alţii, dar la mine în casă aproape totul necesită baterii, de la telecomenzile diverselor gadget-uri - televizoare, combină muzicală, dvd player, casetofon, ramă foto digitală, aer condiţionat (3 unităţi, deci 3 telecomenzi), luna de pe peretele lui Rayan care luminează în diversele ei faze şi până la ceasurile de perete sau cel de baie, cântarul de bucătărie dar şi cel de baie, baby phone-ul folosit şi acum zilnic, tastatura şi mouse-ul de la computer, gâsca de la patul lui Philip, lanterne, periuţa de dinţi, aparatul de ras, odorizantele de cameră, aspiratorul de muci, termometrele sau, durerea mea cea mai mare, zecile de jucării ale copiilor. Asta că să vorbesc strict de bateriile pe care eu, periodic, trebuie să le înlocuiesc. Că mai sunt şi zeci de alte lucruri (telefoane, laptop-uri, aparate foto, video) care se pot încărca la prize şi pe care nu le pun la socoteală.
Ca o maşinuţă, cu sau fără telecomandă, să scoată tot felul de sunete enervante, ca să meargă înainte şi înapoi sau să lumineze multicolor are nevoie de baterii (şi cred că nu exagerez cu nimic spunând că avem cel puţin 30 de maşinuţe de-astea în casă, fiecare "stiind” bineînţeles să facă altceva), locomotivele Thomas au nevoie de baterii, una că să scoată baloane de săpun, să meargă în derivă şi să şuiere într-una destul de enervant pentru urechile mele şi-aşa obosite de decibelii emişi de copiii din dotare, cealaltă pentru a şuiera şi a scoate cică abur ( a doua având şi telecomandă, deci încă două baterii în plus), aspiratorul de jucărie are nevoie de baterii ca, uitat mai mereu într-un colţ la nici 30 de secunde după ce a fost pornit, să mă scoată pe mine din sărite cu huruitul lui, fierul de călcat are nevoie de baterii ca să se incalzeascasa, să i se aprindă un amărât de led şi să scoată abur, trenuleţele au nevoie de baterii ca să se învârtă în cerc minute, dacă nu ore în şir, cărţile muzicale au nevoie de baterii ca să cânte nişte cântecele de cele mai multe ori tembele, ca un laptop (de jucărie evident) să pronunţe într-una, până la exasperare, pe o voce înfiorătoare "alege o activitate” are nevoie de baterii.
Elicopterul are nevoie de baterii ca să se ridice de la sol, cimpanzeul flocos are nevoie de baterii ca să dea din mâini, să scoată nişte sunete specifice, să mişte gura când îl mufezi la biberon şi ca o încununare a tuturor celor menţionate mai sus, să râgâie foarte elegant atunci când s-a săturat, animalele de pluş au şi ele nevoie de baterii ca să cânte sau să scoată tot felul de sunete atunci când le apeşi prin diverse zone sau le strângi în braţe, jocul pentru televizor are neapărat nevoie de baterii ca să aibă băieţii mei pe ce să se bată de fiecare dată când se joacă cu el, alte zeci şi zeci de jucării au nevoie şi ele de baterii ca să facă tot felul de nebunii la care tu ca adult nici cu gândul nu gândeşti.
Cumparatul de baterii a devenit la mine o rutină, la fel cum e rutină cumparatul de lapte sau fructe pentru copii sau pâinea zilnică pentru noi. Sau mâncarea în general. Am provizii de baterii de toate dimensiunile, de la cele mari până la cele de ceas, pentru că veşnic un obiect din casă rămâne fără şi trebuie schimbate. Şi de cele mai multe ori trebuie schimbate there and then, mai ales atunci când e vorba de jucării, pentru că să te ferească sfântul ca vreo jucărie să rămână fără baterii taman în momentul în care vreunul dintre plozi s-a decis să se joace cu ea (ce dacă după 1 minut altceva îi răpeşte atenţia şi jucăria respectivă rămâne mergând în gol sau cântând/şuierând/luminând la pereţi) iar tu să nu fii pregătit instantaneu cu arsenalul de baterii (de cele mai multe ori de la 3 în sus) de care ai nevoie. Jar mănânci!
Nu vreau să fac un calcul cu sumele pe care le cheltuiesc eu periodic pe baterii dar mi-e teamă că unele familii mănâncă o lună de banii ăia.
Şi acum spuneţi-mi vă rog, oare chiar sunt eu nebună sau mai e şi la alţii la fel?
Cu altă ocazie o să vă povestesc cum se consumă la noi şerveţelele umede în cantităţi industriale şi cum soţul meu a spus că se gândeşte foarte serios să deschidă o afacere în sensul ăsta.

Thursday, February 4, 2010

Cocos - 1 year

Aşa am sărbătorit-o pe Cocos !












Trei generaţii ...












Cartea ...

iconiţa ...

bănuţul de argint ...





Şi mă mai plâng că nu-mi mănâncă puradelu' ...










Tortul pe care iniţial a fost scris "La mulţi ani cocoşu' nostru!"