Saturday, January 26, 2008

Operatiunea "gogoshu' "!

Acum cateva zile, mai multe la numar ce-i drept, ne-a pocnit pofta de gogosi. Copiii s-au aratat extrem de incantati de idee, asa ca mandea, cot la cot cu Nana, s-a apucat sa le faca moftul. Nu stiu de fapt cine a poftit mai mult, ca eu de cand am vazut pe blogul lui Ruxi ca a facut acelasi lucru, am ramas cu gandul la ele. Mi-am cumparat inca de atunci toate ingredientele dar avand in vedere ca am avut o mie si una de alte chestii de facut in the meantime, n-am reusit sa ma apuc de ele.
Rayan care tocmai se sculase din somn atunci cand eram in febra pregatirilor, a tinut mortis sa ne ajute la "gogoshu' ", ceea ce, la sfarsitul operatiunii, toata bucataria era plina de faina, scaunul lui la fel, iar Rayan era ca un om de zapada din cap pana in picioare. I-am improvizat un sucitor, i-am asezat faina pe masa, i-am dat aluat, i-am aratat ce si cum trebuie facut si s-a pus pe treaba.
Rezultatele de puteti privi in pozele de mai jos.






Thursday, January 10, 2008

Mare tragedie, mare!


Astazi, la baia de seara, nu stiu ce mi-a venit sa-i duc lui Rayan in cada un tzurtzure mare, mare pe care l-am rupt de la acoperisul de deasupra camerei noastre. Am crezut ca o sa i se para interesant cum din ditamai tzurtzurele nu va ramane in final nimic. I l-am dat, a fost foarte incantat initial, a chiuit si s-a bucurat nespus (mai ales ca in fiecare dimineata ii rupem pe cei de la geam, de pe acoperis, cu o carja), doar ca pe masura ce se topea sub apa calda a dusului a inceput tragedia. S-a pus pe un urlat de ziceai ca-l taie cineva in bucatele ... Cand a vazut ca in final n-a mai ramas absolut nimic din el am crezut ca moare. A urlat timp de 15 minute pana aproape a vomitat. Tipa doar, printre sughituri "batzu maie, batzu maie". Nu mai stiam cum sa-i explic ca asa se intampla, ca ala e de fapt apa inghetata, ca e asa format doar afara si doar cand e foarte e frig, ca in casa se topeste fiindca e cald. Am incercat toate explicatiile posibile si nimic! A fost greseala mea ca n-am facut-o inainte de a i-l inmana. Post factum s-a dovedit a fi prea tarziu!
Intr-un final, cand cred ca era si el extenuat de atata plans, l-am potolit promitandu-i ca maine, impreuna, vom aduna zapada din curte, o vom pune intr-un recipient si-o vom aduce in casa ca sa vedem cum se topeste si ca va avea aceeasi soarta cu tzurtzurele dupa care suspina acum. I-am mai promis si ca-i adun muuuuulti tzurtzuri si ca-i aduc in casa ca sa studieze cum se topesc. S-a declarat destul de multumit de promisiuni si explicatii si, cu mare greutate si tot oftand, a adormit cu ochii-n lacrimi.

"L"

Am uitat sa trec aici ceva extrem de important (pt mine of course) si anume ca Rayan il pronunta de alaltaieri pe "l". Sa vedeti ce frumos zice acum coLa sau BaLoo ... E simpatic foc si cand il pronunta deschide gura mare, duce limba-n sus, o loveste de dintii de sus si de buza superioara ... Mare efort pentru el sau cel putin asa pare!

Si tot ca un fapt simpatic, dimineata, cat motzaiam eu la el pe pat, domnul si-a tot facut de lucru pe langa mine. A "citit" din zecile de carti pe care le are, a vazut Pinocchio (varianta scurta) de 4 ori, si-a facut pe-acolo de lucru si asa am putut si eu sa stau linistita ca mi-a fost cam rau dimineata. La un moment dat, a iesit din camera, a venit la birou (unde eu uitasem aseara niste ciocolata), a indesat un cub de ciocolata in gura (stiind foarte bine ca n-are voie sa manance asa ceva), apoi si-a indesat pupa (pt necunoscatori, suzeta) in gura si s-a prezentat in camera la el ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nici usturoi nu mancase, nici gura nu-i mirosea. Nici nu m-as fi prins de ce-a facut daca nu incepea sa-i curga ciocolata din gura. Avand in gura si suzeta, ii era greu sa mestece si atunci se mai prelingea pe langa, pe body-ul lui care era si deschis la culoare. Bad luck! Asta ca sa vedeti ca, desi nu-i invata nimeni sa fure sau sa minta ei se descurca mititeii! Rayan va fi cu siguranta un supravietuitor!

Wednesday, January 9, 2008

Tot baiat?

Da, asa se pare! Ieri am fost sa ne facem prima morfologie fetala 4D si, din spusele doctoritei, se pare ca e tot baiat. Ca procentaj: 70%.
Eu m-am bucurat nespus pentru ca asta imi doream sa aud, dar oare sa ma bucur pana la capat? Daca aflu ulterior, cum s-a mai intamplat in atatea alte cazuri, ca de fapt e fata? Nici asa n-as fi tocmai trista, dar eu imi doresc inca un Rayan. Probabil ca-l iubesc prea tare si asta e explicatia.
Toata lumea imi doreste fata, toata lumea, fara nici o singura exceptie, e convinsa ca e fata ... eu simt ca e baiat! Vom vedea!
Important este ca orice ar fi, e sanatos, ca are tot ce-i trebuie si la locurile lor, ca are maini, picioare, atatea cate trebuie, ca se misca "natural", desi a fost cam capos ieri si ne-a tratat mai tot timpul cu spatele, nevrand sa se intoarca si el un pic sa-l vedem la mutritza. Are un impresionant 7,3 cm si 68 gr.
Atasez aici cele cateva "graitoare" poze primite ieri, filmul pe dvd fiind mult prea lung ca sa-l pot trece pe blog. Nici sa-l impart in parti mai mici nu cred ca ma pricep.

Monday, January 7, 2008

Real snow

Daca acum ceva timp scriam un post care se chema "First snow", acum ma vad nevoita sa scriu unul care sa se cheme "Real snow". Scriam atunci ca regret amarnic ca plozii nostri nu mai au parte de iernile de care ne bucuram noi cand eram ca ei ... si uite ca n-a fost deloc asa anul asta. Acum cateva zile a nins ca-n povesti, muuult de tot si tot Bucurestiul era o feerie .... pentru cateva ore! Asta da zapada! Mi-a placut pana si mie!
Dupa ce a trebuit sa deszapezim curtea (asta ca sa putem deschide poarta) cu ajutorul familiei Visan si a sculelor din dotarea lor (caci ale noastre zaceau pe undeva, prin curte, nu se stie pe unde, acoperite de jumatate de metru de zapada si pas de le mai gaseste), dupa ce, in prealabil, s-a deszapezit si familia Visan am iesit cu totii in parc, of course. Am dat strigare si familiei Valentir care s-a prezentat si ea, la fel de prompt, de la cel mai mare, la cel mai mic, in aceeasi locatie. Eram numai noi in parc! Era de vis.
Ne-am echipat ca tot ce-am avut noi mai calduros prin casa, stiind clar ce avea sa urmeze. Ne-am luat si saniile pe care nu-mi imaginam ca le vom mai folosi vreodata in Bucuresti ... Am mers pana in parc pe mijlocul strazii si nu trecea nici o masina ... imi aminteam din nou de copilaria mea cand pe strada la mine erau doar doua masini mari si late, in rest ... pustiu!
Zapada era neatinsa, ne ajungea noua pana peste genunchi, iar pe copii aproape ca-i acoperea de tot. S-au jucat in disperare, s-au tavalit in nameti, au cazut ... a fost delir. Erau uzi leaorca pana-n gat, cu obrajorii si nasurile rosii, rosii.
Noi am cam inghetat, ei n-aveau insa nici o treaba pentru ca au fost intr-o permanenta miscare.
Ne-am intors apoi inghetati acasa, ne-am incalzit, au ramas si Visanii la noi, am mancat, am incercat sa culcam copiii, ceea ce a fost imposibil ... iar dupa amiaza am mai tras o tura scurta repriza de tavaleala, in curte de data asta. A doua zi am mers iar in parc.
Imagini prea multe nu am (si astea pe care le am sunt facute de Ruxi) pentru ca eu am fost atat de entuziasmata de ce se intampla afara si-mi doream atat de tare sa-l scot pe Rayan cat mai repede in zapada incat am uitat sa iau aparatul foto cu mine. Ruxi s-a exaltat mai putin si a reusit sa faca totusi cateva pozne. Din pacate si pe blog-ul ei vor fi cam aceleasi.









Friday, January 4, 2008

Vacanta

Dupa ce ne-am ghiftuit bine timp de doua zile (caci si pe 25 ne-am dus tot la muni unde am luat-o de la capat), pe 26 decembrie am plecat la munte. Ca si anul trecut am stat la Sinaia caci doar acolo am mai gasit locuri libere. Ne-am hotarat foarte tarziu sa plecam (si si-asa am fost la un pas de a sta acasa avand in vedere ca Rayan s-a imbolnavit inainte de Craciun, apoi am urmat eu si apoi Rafic si Majd). Pana la urma pe Rayan am reusit sa-l pun pe picioare si dupa ce am primit si acceptul medicului, am pornit-o, cu arme si bagaje, cu mic cu mare, spre munte. Noi ceilalti am plecat raciti cobza. Dar am functionat!
Bineinteles ca Familia Visan ne-a urmat si, desi n-au stat in acelasi loc cu noi, ne intalneam zilnic, pe la jumatatea drumului (adica pe partia din Azuga), ori ne vizitam reciproc.
Copiii s-au distrat de minune, mai ales cei mari. Rayan a fost mai reticent in prima zi (nu prea stia el cu ce sa mananca zapada, saniusul etc), dar apoi si-a dat seama ce si cum si s-a comportat minunat.
La ora la care scriu postul asta regret amarnic ca n-am prins acolo vremea si ninsoarea care au fost ieri in Bucuresti. Mi-ar fi placut sa avem parte de atata zapada si acolo.
Ma rog, una peste alta, a fost bine, ne-am simtit cu totii bine, ne-am distrat, am stat la aer curat, am facut bujori in obraji (aratau copiii ca niste mere rumenite) ne-am dat cu saniile, ne-am incarcat putin bateriile.



Asta faceau Bianca si cu Rayan in restaurantul hotelului Palace din Sinaia in timp ce noi mancam.




Un peisaj ireal de frumos, in amurg, in drum spre cabana "Trei Brazi" din Predeal ...




Si iar pe partia din Azuga ...

















Merry Christmas

Iata ca a venit si Craciunul... Anul asta a zburat incredibil de repede si parca mai ieri despachetam cadourile de la Craciunul celalalt ...
Ca de obicei, Craciunul l-am sarbatorit cu muni, tata si Ada, de data asta insa la muni acasa. Avand in vedere ca mami are deja burtica cam mare, de misca din ce in ce mai greu (cred ca de data asta o sa am, la final, un ditamai burtoiul), muni a zis ca sa nu ne mai complicam la mine cu sarbatorirea Craciunului, sa nu-mi mai complic existenta cu pus si strans de mese, cu cumparaturi etc si a venit cu propunerea de a ne aduna la ei. Zis si facut! Mie mi-a convenit de minune fiindca, intr-adevar, pentru mine ar fi fost un efort foarte mare, mai ales ca noi nu suntem o familie tocmai mica.
Am carat, cu greu, toate cadourile acolo, l-am imbracat pe Dragos (prietenul Adei) in Mos Craciun (si trebuie sa recunosc ca actor fiind de felul lui, si-a jucat foarte bine rolul) si ne-am pus pe treaba: pe impartit si savurat cadourile (foarte numeroase, ca de obicei!), pe mancat 7 feluri de bunatati facute de muni si mami (care a fost responsabila cu sarmalele si anul asta), pe povestit verzi si uscate ... pana pe la 2 dimineata.
Am invitat-o alaturi de noi si pe Dana, cea mai veche prietena a noastra si pe care am adus-o aproape cu forta acolo ... pana la urma sper ca n-a regretat si s-a simtit bine.
Rayan, desi initial era foarte nerabdator sa-l vada pe mos, s-a cam speriat intr-o prima faza, a si plans putin, dar pana la urma, cand a vazut el ca e rost de multe cadouri, s-a mai linistit.

O sa va las sa vedeti pozele.