Real snow

Daca acum ceva timp scriam un post care se chema "First snow", acum ma vad nevoita sa scriu unul care sa se cheme "Real snow". Scriam atunci ca regret amarnic ca plozii nostri nu mai au parte de iernile de care ne bucuram noi cand eram ca ei ... si uite ca n-a fost deloc asa anul asta. Acum cateva zile a nins ca-n povesti, muuult de tot si tot Bucurestiul era o feerie .... pentru cateva ore! Asta da zapada! Mi-a placut pana si mie!
Dupa ce a trebuit sa deszapezim curtea (asta ca sa putem deschide poarta) cu ajutorul familiei Visan si a sculelor din dotarea lor (caci ale noastre zaceau pe undeva, prin curte, nu se stie pe unde, acoperite de jumatate de metru de zapada si pas de le mai gaseste), dupa ce, in prealabil, s-a deszapezit si familia Visan am iesit cu totii in parc, of course. Am dat strigare si familiei Valentir care s-a prezentat si ea, la fel de prompt, de la cel mai mare, la cel mai mic, in aceeasi locatie. Eram numai noi in parc! Era de vis.
Ne-am echipat ca tot ce-am avut noi mai calduros prin casa, stiind clar ce avea sa urmeze. Ne-am luat si saniile pe care nu-mi imaginam ca le vom mai folosi vreodata in Bucuresti ... Am mers pana in parc pe mijlocul strazii si nu trecea nici o masina ... imi aminteam din nou de copilaria mea cand pe strada la mine erau doar doua masini mari si late, in rest ... pustiu!
Zapada era neatinsa, ne ajungea noua pana peste genunchi, iar pe copii aproape ca-i acoperea de tot. S-au jucat in disperare, s-au tavalit in nameti, au cazut ... a fost delir. Erau uzi leaorca pana-n gat, cu obrajorii si nasurile rosii, rosii.
Noi am cam inghetat, ei n-aveau insa nici o treaba pentru ca au fost intr-o permanenta miscare.
Ne-am intors apoi inghetati acasa, ne-am incalzit, au ramas si Visanii la noi, am mancat, am incercat sa culcam copiii, ceea ce a fost imposibil ... iar dupa amiaza am mai tras o tura scurta repriza de tavaleala, in curte de data asta. A doua zi am mers iar in parc.
Imagini prea multe nu am (si astea pe care le am sunt facute de Ruxi) pentru ca eu am fost atat de entuziasmata de ce se intampla afara si-mi doream atat de tare sa-l scot pe Rayan cat mai repede in zapada incat am uitat sa iau aparatul foto cu mine. Ruxi s-a exaltat mai putin si a reusit sa faca totusi cateva pozne. Din pacate si pe blog-ul ei vor fi cam aceleasi.