Tuesday, August 12, 2008

La multi ani!

A trecut deja o luna de cand s-a nascut Philip. Radeam dimineata cand realizam, ca si acum, ca si in cazul lui Rayan cand era bebe, incep sa numar, nu anii, ci zilele, saptamanile si lunile si ca fiecare luna constituie o sarbatoare pana ce va implini un an.
Nu-mi vine sa cred cat de repede s-a scurs timpul si cat de simplu a fost totusi. Ma asteptam sa fie un calvar, sa nu ne lase sa ne odihnim, sa am probleme cu laptele, sa ma isterizez periodic, sa fac vreo depresie postpartum sau macar vreun babyblues si uite ca n-am avut nici o problema. A dormit, de la bun inceput, toata noaptea, a mancat ca un nesatul iar eu am avut lapte sa mai hranesc inca vreo 2-3 pe langa el, e cuminte, intr-un cuvant nu am de ce sa ma plang la adresa lui. E exemplar!
Parca stia ca astazi e ziua lui si ne-a facut doua surprize, in premiera absoluta. A dormit neintors de la 23:30 aseara pana astazi la ora 8:30. Neintors! Asta nu s-a mai intamplat pana acum, adica este un record personal absolut. Poate si pentru ca ieri am stat 4 ore in parc si l-o fi toropit aerul ...
Tot astazi a si ras pentru prima oara voluntar. Toti bebelusii au o grimasa care aduce cu zambetul si pe care o fac involuntar, mai ales cand dorm. Eh, astazi Philip a ras complet constient pentru prima oara.

Si Rayan a dormit neintors de la 21:30 pana la 9:00, chestie care iarasi poate fi considerata un eveniment. Poate-si incarca amandoi bateriile pentru la noapte cand vom calatori si vom ajunge la destinatie in jur de ora 3:00 am. Cursele catre Beirut sunt numai noaptea ceea ce reprezinta de fiecare data un calvar pentru toti copiii din avion.

video

Monday, August 11, 2008

Plecam, plecam ...

Maine plecam in Liban ... sa ne tineti pumnii sa ajungem cu bine, sa rezistam acolo, sa ramanem sanatosi, sa nu ne apuce vreun razbel si sa revenim intregi pe meleaguri mioritice.
Va pupam pe toti, sa aveti si voi grija de voi, sa nu va parjoliti prea tare la soare (cei care mai au de gand sa dea cate-o fuga pe la mare) si sa va gasesc sanatosi pe 3 septembrie.

Saturday, August 9, 2008

Valenii de Munte

Weekend-ul trecut ne-am urcat in masina si ne-am dus, asa, pe nepusa masa, la casutza noastra de la Valeni. Era vreme frumoasa si, cum imi era dor de locul ala unde n-am mai ajuns de la Pastele trecut, am zis ca-mi iau odraslele si riscam sa dam o fuga pana acolo. In fond ce le-ar putea strica o curte imensa unde Rayan sa alerge in voie si aer curat. Rayan s-a intalnit acolo cu Leo, un baietzel din vecini, au facut numai nebunii toata ziua, apoi a sapat dupa morcovi (preferatii lui si din care a ajuns sa manance cel putin 6-7 in fiecare zi) cu tatal lui Leo (care are in grija gradina noastra), Philip a stat linistit afara in landou, la aer ... iar noi, astia batrani, am stat pe prispa casei si am admirat peisajul. Era o liniste absoluta de care chiar aveam nevoie. Cand s-a facut timpul sa plecam, ne-a parut tare rau, mai ales lui Rayan care a plans dupa Leo si caruia a trebuit sa-i promit ca si in acest weekend vom merge acolo, convinsa fiind ca vom si reusi acest lucru. Si uite ca nu am avut cum sa ma tin de cuvant. Nu am putut sa-mi tin promisiunea, n-am ajuns la Valeni, s-au anuntat si ploi, iar in Bucuresti am atata treaba de nu-mi vad capul.

Marti plecam pentru 3 saptamani in Liban la bunicii de-acolo, prin urmare trebuie sa fac bagaje, sa mai strang dezastrul care ne inconjoara aici, pentru ca de intors ne vom intoarce cu toata trupa, adica inclusiv cu copiii cei mari. Nu-mi doream deloc sa ma aventurez in aceasta plecare data fiind situatia, dar m-am gandit ca poate ducandu-l acolo pe Rayan, se va mai linisti un pic, isi va intalni zecile de verisori cu care se va putea juca in voie, il va insoti zilnic pe bunicul lui in gradina (activitate care, vara trecuta, ii placea foarte tare), isi va vedea fratii mai mari de care am senzatia ca-i este foarte, foarte dor ( a plans de multe ori dupa ei de cand au plecat) si va mai schimba un pic atmosfera asta de aici unde nu prea am avut ce sa-i ofer de cand s-a nascut Philip.





video

video

Tuesday, August 5, 2008

Il posed ... pe bilet!

Gata! Am beletu'! Adus frumos, elegant acasa!
De acum nu ma mai poate opri nimic! Ma duc la Cohen. Pe 21 septembrie 2008! Yupiiiiiiii!!!

Monday, August 4, 2008

Minunea se intampla totusi

Acum doua ore am aflat ca Leonard Cohen vine totusi la Bucuresti, pe 21 septembrie 2008. Am verificat repede informatia, s-a confirmat peste tot, inclusiv pe site-ul oficial al lui Cohen, ceea ce mi-am si comandat bilet, asta ca sa fiu sigura ca nu ratez momentul. Ce-i in mana nu-i minciuna! Si mi-am luat bilet de premianti, asa cum ii shade bine unei fane disperate si cum n-am mai facut-o pentru nimeni niciodata. Sic! Abia astept sa-l vad!
Pentru doritori si necunoscatori, biletele se gasesc pe http://www.bilete.ro/ si se pot comanda cu plata la livrare (ramburs).

Friday, August 1, 2008

Ingerasii mei

Pentru ca Rayan sa nu simta prea multe schimbari, venite atat de brutal in viata lui, mi-am dorit din tot sufletul sa incerc sa-i pastrez cat de mult pot eu vechile obiceiuri. Nu reusesc insa! Sub nici o forma.
Am schimbat prea multe intr-un timp mult prea scurt si asta se cunoaste in comportamentul lui. E atat de debusolat, atat de recalcitrant si nervos incat cu greu ii mai poti face fata. Face orice numai sa-ti atraga atentia si de cele mai multe ori face lucruri cu care stie cu siguranta ca te va scoate din toate mintile.
A schimbat in decursul a 4 saptamani si casa (deci si camera lui, si pat si tot ce presupune asta), a renuntat si la obiectul lui tranzitional cel mai de pret - suzeta, am renuntat tot in aceasta perioada si la pampers si, colac peste pupaza, a mai venit si un bebe urlator in casa care o rapeste pe mami nepermis de mult de langa el. Si toate astea s-au intamplat, chiar daca a fost pregatit intens cu mult timp inainte, fara ca cineva sa-l intrebe daca e de acord sau nu. Traumatizant nu?
Lui doar i s-au pus in vedere: ca mergem la casa noua, ca acolo n-o sa mai luam suzeta dupa noi, ca renuntam la pampersi ca, vezi doamne, acum suntem baieti mari, ca mami va face un bebe etc.
Programul lui de masa, de somn, de joaca nu mai sunt aceleasi, totul e cu fundul in sus si aproape nimic din vechile lui obiceiuri nu s-a pastrat. Pe Bia nu o mai vede atat de des pentru ca mie mi-e foarte greu sa ma duc in parc singura cu amandoi, alti copii nu mai vin la el sa se joace fiindca aici nu beneficiem decat de o curte mica si aia transformata deocamdata intr-un depozit, iar in casa este un balci total si n-ai inca nici pe unde sa te misti daramite sa mai inviti si lume la tine. Mi-e o mila nesfarsita de el, toata lumea nu face decat sa-i reproseze una si alta si asta de dimineata pana seara, toti il cearta si-i reproseaza diverse, nu aude decat : nu mai tzipa ca-l scoli pe Philip, nu mai face galagie, nu intra acolo ca se trezeste Philip, nu pot sa vin ca-i dau sa manance lui Philip etc, eu mai si tzip la el (ca sunt si eu om si ma mai pierd cu firea, dar numai sufletul meu stie cat plang dupa aceea, ce remuscari ma cuprind si ce iertare ii cer).
Ma cert cu toata lumea pentru ca nu mai suport sa i se faca permanent observatie, nu suport ca altcineva sa-i mai reproseze diverse lucruri aberante, ma doare inima cand ii aud pe mama sau pe taica-su certandu-l pe un ton foarte autoritar si reprosandu-i diversele devieri, nu inteleg de ce toata lumea s-a gasit sa-l "educe" taman acum, intr-o perioada atat de grea pentru el.
Mi-e foarte greu sa ma impart si sa-i multumesc pe toti. Si cel mai tare ma macina faptul ca nu-i pot acorda lui ceea ce i se cuvine.
Seara, ca sa nu-l fac sa sufere si la culcare, am decis, pot nu pot, mi-e usor sau nu, sa-l culc eu. Asa cum am facut de mai bine de un an incoace. Adica sa stau cu el pana adoarme. Asta e practic tot ce i-a mai ramas. Doar ca ora lui de culcare se suprapune peste orele in care Philip sta conectat la tzatza si atunci il iau si pe Philip cu noi in pat si-i spun lui Rayan ca am venit amandoi sa-l culcam. Nu stiu cat ii convine faptul ca mica urlatoare s-a interpus intre noi, dar decat sa-l trimit singur la culcare, tot e mai bine asa.
Sunt prea slaba si exact de asta mi-a fost frica. Toata sarcina am avut un cumplit sentiment de vinovatie fata de Rayan iar acest sentiment s-a accentuat dupa nasterea lui Philip foarte mult. Iar Rayan simte asta. Si speculeaza. Iar noi cu siguranta NU gestionam bine povestea asta. Categoric gresim. Cu totii!

Asta e o poze facuta aseara dupa ce ambii au reusit sa adoarma.