Weekend-ul trecut ne-am urcat in masina si ne-am dus, asa, pe nepusa masa, la casutza noastra de la Valeni. Era vreme frumoasa si, cum imi era dor de locul ala unde n-am mai ajuns de la Pastele trecut, am zis ca-mi iau odraslele si riscam sa dam o fuga pana acolo. In fond ce le-ar putea strica o curte imensa unde Rayan sa alerge in voie si aer curat. Rayan s-a intalnit acolo cu Leo, un baietzel din vecini, au facut numai nebunii toata ziua, apoi a sapat dupa morcovi (preferatii lui si din care a ajuns sa manance cel putin 6-7 in fiecare zi) cu tatal lui Leo (care are in grija gradina noastra), Philip a stat linistit afara in landou, la aer ... iar noi, astia batrani, am stat pe prispa casei si am admirat peisajul. Era o liniste absoluta de care chiar aveam nevoie. Cand s-a facut timpul sa plecam, ne-a parut tare rau, mai ales lui Rayan care a plans dupa Leo si caruia a trebuit sa-i promit ca si in acest weekend vom merge acolo, convinsa fiind ca vom si reusi acest lucru. Si uite ca nu am avut cum sa ma tin de cuvant. Nu am putut sa-mi tin promisiunea, n-am ajuns la Valeni, s-au anuntat si ploi, iar in Bucuresti am atata treaba de nu-mi vad capul.
Marti plecam pentru 3 saptamani in Liban la bunicii de-acolo, prin urmare trebuie sa fac bagaje, sa mai strang dezastrul care ne inconjoara aici, pentru ca de intors ne vom intoarce cu toata trupa, adica inclusiv cu copiii cei mari. Nu-mi doream deloc sa ma aventurez in aceasta plecare data fiind situatia, dar m-am gandit ca poate ducandu-l acolo pe Rayan, se va mai linisti un pic, isi va intalni zecile de verisori cu care se va putea juca in voie, il va insoti zilnic pe bunicul lui in gradina (activitate care, vara trecuta, ii placea foarte tare), isi va vedea fratii mai mari de care am senzatia ca-i este foarte, foarte dor ( a plans de multe ori dupa ei de cand au plecat) si va mai schimba un pic atmosfera asta de aici unde nu prea am avut ce sa-i ofer de cand s-a nascut Philip.
.jpg)
