Monday, September 28, 2009

Un fel de leapsa

Citind blogul Marei si amintindu-mi ca si eu am postat ceva similar acum ceva vreme, citind apoi comentariul lui Ceska care m-a inspirat, m-am gandit ca e chiar o idee buna sa plece de la postarea respectiva o leapsa catre voi. Cred ca va fi amuzanta.
Asadar, toti cei/toate cele care imi cititi blogul si aveti copii, luati-i va rog la intrebari (cu cele de mai jos) si apoi postati raspunsurile lor pe blogul personal. Chiar sunt curioasa ce iese ...

De la Rayan a rezultat asta:

1. De ce a facut Dumnezeu mamele?
- "Ca sa apere copiii."

2. Cum le-a facut Dumnezeu pe mame?
- "Pai eu stiu? Nu am vazut ca am fost mic!"

3. Din ce sunt facute mamele?
- "Din piele si oase."

4. De ce crezi ca te-a dat Dumnezeu mamei tale si nu altei mame?
- " Pentru ca eu am ales-o pe mamica asta."

5. Ce fel de fetita crezi tu ca a fost mami?
- "Tot asa ca acum, mare."

Wednesday, September 23, 2009

Saturday, September 19, 2009

Va pare cunoscut?

Pentru cei care imi citesc blogul de la inceputurile lui, imaginile de mai jos par arhicunoscute ... acum aproape 2 ani postam ceva similar aici. Pe atunci aia era camera noastra comuna. Dezordinea (parca ceva mai ordonata totusi) de acolo ii apartinea lui Rayan. Ceea ce vedeti mai jos este opera integrala marca Philip. Maria sa nu suporta nimic in ordine, nimic in cutii, nimic la locul lui. Le imprastie pe toate in toate zarile si numai dupa ce vede totul insirat e satisfacut si se apuca de joaca.







Oare cu cine or seamana amandoi atat de ordonati?

Friday, September 18, 2009

Noapte cu 100 m garduri, obstacole si predare de stafeta

Stiti cum e sa-ti petreci noaptea alergand dintr-o camera intr-alta, dintr-un pat intr-altul, ocolind cu mare dibacie tot felul de obstacole care se afla pe jos, fix pe traseul tau? Ei bine, asa mi-am petrecut eu noaptea trecuta.
Rayan s-a intors de la gradinita cu febra. Nu mare, dar suficient cat sa fie bleg rau toata seara, sa necesite tratamentul abia abandonat acum 5 zile si sa iau hotararea de a dormi langa el, asa cum fac mereu cand imi sunt copiii bolnavi. Bun, bun, dar ce fac cu onor fratele lui care doarme cu noi in pat de ... atunci si pe care cum il las singur, cum incepe sa se foiasca, sa bazaie si intr-un final, sa se trezeasca complet. Mai tineti minte da?
Am inceput prin a le face baie, apoi prin a-l culca pe Philip. A durat o ora si jumatate tot ritualul lui: spalat, imbracat, alaptat, adormit in brate, pus in pat, belit ochii mari, luat iar in brate, adormit iar la san, iar pus in pat, iar trezit (cand a intrat Rayan in dormitor sa-mi zica nu stiu ce, important desigur si care nu mai suporta nici un fel de amanare), pana cand, in spumele marii si tot boscorodind, i l-am proptit lui ta-su in brate si i-am spus: spala-te pe cap cu el, culca-l, unde si cum vrei tu, numai lasati-ma si pe mine sa ma ocup de Rayan si apoi de mine. Imi doream nespus sa pot face si eu un dus, dupa doua zile in care nu am reusit aceasta performanta. Can you believe it? E greu de crezut dar nu am apucat sa-mi fac un dus timp de 2 zile, da!
Asadar Rafic l-a adormit pe Philip (in patul nostru fireste!), in timpul asta eu l-am doftoricit pe Rayan, l-am pus in pat, m-am asezat langa el, l-am adormit. Dupa un sfert de ora era liniste mormantala in casa. Copiii dormeau finally amandoi iar eu tremuram deja de fericire si nerabdare ca ma duc, in sfarsit, sa reiau prietenia intrerupta brusc cu apa calda, gelul de dus si samponul de care parului meu ii era de altfel atata dor. M-am spalat cu o viteza supersonica (trebuie sa va precizez ca avem baie "matrimoniala", adica acolo se intra NUMAI prin dormitorul nostru, deci rar se intampla ca dupa ce adoarme majestatea sa Philip I sa i se mai treaca pragul pentru ca sa nu-i tulburam somnul, intrucat maria sa se trezeste si la cel mai mic bazait de musca sau scartait de parchet), am iesit victorioasa dar fericita, pe jumatate uda, e adevarat si m-am instalat confortabil, cu prosopul infasurat in jurul capului pe canapea, la televizor, la laptop si la o cana cu Earl Grey cu lapte. Nu trec 10 minute si-l aud pe Rayan plangand si turuind ceva ce nu intelegea nimeni pe lumea asta. Caci domnul avea febra si vorbea putin in dodii. Sau visase ceva si nu se trezise complet. Habar n-am ce era cu el. Cert este ca-mi cerea apasat nu stiu ce dvd-uri, ma certa n-as putea sa va spun pentru ce, in fine, cu chiu si vai il linistesc si il adorm. Fericita, imi reiau locul pe canapea. Stau cat stau, ma mai conversez cu un fost coleg pe mess (organizam intalnirea de 15 ani de la terminarea liceului si mai trageam o mica barfa), Rafic se duce la culcare si la scurt timp il urmez si eu. In patul lui Rayan insa. M-am gandit eu in naivitatea mea ca lui Philip ii va fi suficient sa doarma alaturi de ta-su si ca ma va lasa in durerea mea. Ei bine nu! La nici o ora il aud miorlaind prin baby phone. Sar din patul lui Rayan, calc pe un elefant sau cangur de cauciuc de-ala tare (caci imaginati-va ca n-am mai apucat sa strangem si jucariile de prin camera inainte de culcare si nici sa fac macar o poteca nu m-am gandit), ma lovesc de motocicleta lui Philip, stationata in mijlocul camerei, o rastorn, injur, ma reped in dormitorul nostru, imi scot camasa de noapte, il mufez pe Philip si astept sa adoarma. Suge, suge, suge si sufletul din mine si intr-un final adoarme. Il pun usor in pat langa Rafic, intr-un culcus facut din perne si pilota (ca sa nu cada din pat pe partea cealalta) si ... surpriza! Deschide ... nu, nu ochii de data asta, ci gura! Si incepe sa turuie pe limba lui. Suna a cearta, a boscorodeala. Probabil ca-mi era adresata. Ma trec toate transpiratiile, il iau iar in brate, iar se mufeaza, iar adoarme. De data asta il pun cu succes pe pat, imi trag camasa de noapte la loc pe mine, trec patul de-a latul (ca sa evit o portiune de parchet care, da Raluca, scartaie ingrozitor!) si ies. Ma duc inapoi langa Rayan. Nu avea febra dar m-a simtit cand m-am culcusit langa el. M-a luat in brate, m-a strans tare si mi-a spus ca ma iubeste. Adormim amandoi imbratisati. Dupa ceva timp imi amorteste mana si mi-a scot de sub capul lui. Adorm din nou.
Nu stiu cat timp trece, nu m-am uitat la ceas si iar il aud pe Philip plangand. Dupa calculele mele trebuie sa fi fost in jur de 5. 5 a.m., of course! Ma ridic de langa Rayan, am grija de data asta pe unde calc, evit intreaga gradina zoologica de pe jos, sar peste motocicleta lui Philip si ma duc in dormitor. Philip era in cur in mijlocul patului si se smiorcaia. Reiau operatiunea scos camasa de noapte, ma lungesc langa el in pat, il mufez si ne pornim pe supt. Era 6 fara ceva si Philip dadea semne ca adoarme, in sensul in care se inmuiase, nu se mai frichinea si mai scapa sanul din gura. Cand surpriza! Se aude Rayan plangand de dincolo. Am crezut ca n-aud bine, imi venea nu stiu ce sa fac. Noroc ca stau la parter ca altfel as fi sarit de la etaj! Ii dau un picior lui Rafic (mana nu aveam cum s-o intind ca una era sub capul lui Philip si cu cealalta nu aveam cum sa ajung la el peste copil), il trezesc si-l trimit la Rayan. Se duce bietul de el (urma sa se trezeasca oricum la 7 ca sa plece la serviciu). Dupa 5 minute s-a intors spunandu-mi ca Rayan adormise din nou. S-a bagat la loc in pat langa noi, incercand sa fure inca cateva zeci de minute de somn. Nu reuseste insa intrucat Rayan apare ca o floricica la nici 10 minute dupa aia, se apropie de partea pe care dorm eu si-mi spune cu o voce suficient de ridicata ca sa-l auda Philip, sa se ridice-n fund si sa inceapa conversatia cu el ca el vrea sa vada JimJam si ca atare sa ii deschid televizorul.
Din momentul ala ni s-au naruit toate sperantele ca vreunul din noi mai are vreo sansa sa doarma. Philip "s-a activat" si asa ni s-a incheiat si noua inca o noapte care de fapt nici n-a inceput vreodata.

Tuesday, September 15, 2009

Crestinarea Anastasiei

Am primit cu bucurie vestea ca pana la urma eu o voi crestina, alaturi de fratele lui Dragos, pe nepotica mea scumpa si draga, lucru care s-a si intamplat de altfel acum 10 zile, in data de 6 septembrie. Cu ocazia asta a fost si prima oara cand am fost nasa la un botez.
Imaginile, altfel superbe dupa parerea mea (merci Kristina - Kinderstudio), spun mai mult decat zeci de cuvinte.



















Monday, September 14, 2009

Altfel un ajutor de nadejde, n-am ce zice

Asta am gasit eu astazi in masina mea de spalat rufe ... Ghici ciuperca cine-i?
Si na ca Philip ma mai face si sa rad! Sic!


P.S. In alta ordine de idei, imi poate spune si mie cineva de ce nu pot lasa comentarii pe anumite bloguri (bp, anca, crina de ex) ... Banuiesc ca nu e vorba de o conspiratie blogosferica, ma streseaza insa ca nu pricep care-i buba.

Sunday, September 13, 2009

Philip, devenit teroristul nr. 1

Cum ati observat cu siguranta, n-am avut prea mare chef de scris in ultima perioada, din varii motive. Unul dintre ele este insa acela ca sunt extenuata, epuizata. Baiatul meu cel mic, un inger de copil pana la un moment dat (va mai amintiti ca el nu s-a trezit niciodata noaptea, pana la 4 luni???) s-a transformat intr-un terorist caruia nimeni din casa nu-i mai face fata. De la intoarcerea din Liban a hotarat ca noptile lui si prin urmare si ale noastre nu mai sunt pentru somn, drept pantru care inventeaza in fiecare noapte cate ceva pentru a ne tine in picioare, pe rand sau impreuna, pana inspre dimineata.
De cand s-a nascut adoarme seara de seara la san caci eu, mama eroina, mama model, mama responsabila etc, am decis sa-mi alaptez copilul, cat mai mult, eventual pana va decide el ca e cazul sa se opreasca, chiar daca asta va fi cand va merge la gradinita, la scoala sau cand se va insura. Ei bine, de doua saptamani a inceput sa se trezeasca noaptea (altfel nimic neobisnuit in programul asta), doar ca tot de atunci a decis ca nu mai e cazul si sa adoarma la loc. Schimbarea asta a coincis, lucky me, cu decizia mea de a-mi mai vedea un pic si de mine, de a mai iesi dintre peretii casei mele, chiar daca destul de incapatoare, de a mai vedea si eu cate un spectacol, mai mult decat o data pe an, de a mai merge si eu la nunti, botezuri, cumetrii (pe care le sar de 4 ani si jumatate in modul cel mai elegant cu putinta din simplul motiv ca nu ma pot distra in timp ce copiii mei au nevoie de mine acasa nu?). Am inceput sa simt ca nu mai pot sa fac acelasi lucru zi de zi, sa particip cu buna stiinta la aceeasi rutina, mai am si eu nevoie de altceva. Ei bine, socoteala mea de-acasa nu s-a potrivit cu planurile pe care Philip le-a pregatit pentru mine. De doua saptamani nu mai dorm noptile, nu mai sunt lasata sa dorm noptile, de doua saptamani avem noapte de noapte entertainment, diversificat ce-i drept: cand dans, cand muzica, cand urlete, cand rostogoliri neincetate timp de doua, trei sau patru ore prin asternuturile noastre, cand rasete neincetate ... Nu mai reusesc sa-l culc decat langa mine-n pat. Si niciodata mai devreme de o ora.
A fost de-ajuns sa-l iau in pat cu mine o singura data, intr-o noapte cand m-am culcat la doua si 'mnealui s-a trezit la trei, asta ca sa pot si eu totusi dormi cateva ore. Am facut asadar imprudenta de a-i admite sa imparta patul cu mine si ta-su in cele cateva ore de care eu aveam atata nevoie pentru odihna. Well, de-atunci sa te tii, patul lui s-a transformat brusc intr-un pat de ace. Adoarme bine merci in bratele mele, la san si cand incerc sa-l pun in patul lui, se incordeaza tot si incepe sa urle, indiferent cat de profund ii e somnul. Nu mai vrea in patul lui sub nici un chip. Au fost seri cand il adormeam de 3, 4 sau chiar 5 ori si de fiecare data cand il asezam in pat incepea distractia. Si eu, mare greseala, o luam de la capat.
Aseara am fost la teatru, copiii au ramas acasa cu Rafic care s-a chinuit sa-l culce pe Philip de la ora 20:00 pana la ora 24:00 cand am ajuns eu acasa. L-a adormit de vreo 3 sau 4 ori si de fiecare data s-a trezit cand il aseza in patul lu. La un moment dat s-a intins in patul nostru si pe Philip l-a lasat in patul lui unde micul terorist a preferat sa stea nemiscat, in fund, sprijinit de gratii, timp de o ora, sa se uite in gol si, desi rupt de oboseala, s-a incapatanat sa se culce. Cand am ajuns acasa, de oboseala si dintr-o dorinta arzatoare de a ma culca si eu la o ora mai civilizata, l-am luat la san si l-am adormit. Cand sa-l pun in pat parca l-am asezat pe cuie. Am simtit ca mi se darama tavanul fix in cap fiindca stiam ce urmeaza. L-am lasat acolo si am plecat, nu inainte de a inchide si usa in urma mea. A urlat pana la ora 1 si jumatate cand a adormit epuizat.
Astazi la pranz a repetat figura. Si eu la fel. Pe la ora 12:20 iar am inchis usa, iar l-am lasat sa planga. La ora 14:15 cand a venit Rafic acasa l-a gasit tot asa. Era zombie, nu a vrut insa sa doarma.
Eu mi-am facut de lucru in timpul asta, m-am apucat sa strang prin casa, incercand sa pretind ca nu-l aud si incercand sa nu las cutitul sa-mi strapunga inima prea adanc. Nu e deloc funny sa-l auzi plangand si strigandu-te de dupa o usa inchisa.
In timp ce sortam eu niste hartoage si faceam ordine prin cele zece cutii de medicamente imprastiate prin toata casa ce sa vezi? Sau ce s-auzi? Aud ca bate cineva in usa de la dormitor. De pe partea cealalta a ei, evident. Era Philip. Nu ma intrebati cum a ajuns acolo pentru ca nu as stii sa va spun. Doar il lasasem in patul lui. Patul lui coborat inca de pe vremea cand s-a ridicat prima oara in fund si cand am mirosit pericolul ce avea sa urmeze, nu de alta dar mai trecusem prin experienta asta si in urma cu vreo 3 ani si ceva, cu frati-su. Si el s-a catapultat de vreo doua ori din pat, din acelasi pat.
Asadar a sarit de-acolo pur si simplu, probabil ca a facut mai intai o escala in patul conjugal (ca daca ar fi sarit sau cazut direct pe parchet l-as fi auzit nu?) si s-a prezentat la usa. In care a inceput sa bata frenetic pentru a i se deschide. M-am indreptat incet catre dormitor, am deschis cu atentie usa si cand i-am vazut degetele apucand-o in incercarea de a o deschide si el pe partea cealalta m-a busit rasul, recunosc, l-am luat de-acolo si l-am pus la loc in patul lui explicandu-i pe un ton ferm ca nu-i frumos ce face si ca e cazul sa se culce totusi pentru ca mami are treaba. Il las parandu-mi ca a inteles explicatia mea si plec.
Dupa alte cateva minute de urlete intram din nou in dormitor si ce ne vad ochii? Domnul escaladase iar gratarul patului pe care-l calarea pur si simplu, fiind cu un picior in pat, cu unul in afara lui, in clara tentativa de a sari, din nou, in patul nostru si de acolo din nou pe jos. Am alergat dupa aparatul foto sa-i fac o poza, pana l-am gasit insa se comisese fapta mareata.
Pe la ora 16:00, cu chiu si vai, dupa indelungi incercari, l-a adormit Rafic. In patul nostru. Culcusit in pilota moale. Unde dumnealui a dormit insa fix o ora, el care obisnuieste sau obisnuia sa doarma min 4 ore la pranz.
Asadar si prin urmare, nu stiu ce sa ma mai fac, ce metoda sa mai aplic, cum sa-l fac sa adoarma si mai ales sa nu se trezeasca in momentul in care vreau sa-l pun in pat, cum sa fac sa dorm si eu ca omu', nu pe-o muchie, nu pe-o dunga, nu ca vai mama mea, cum sa fac sa nu mai fiu nevoita sa-l mai iau langa mine noaptea si sa-l conving sa revina la sentimente mai bune si la ce-a fost odata.
Psihanalistul meu pe care, cu aceasta ocazie, am inceput sa-l revad din nou in mod regulat (dupa o intrerupere destul de brutala acum 4 ani, dupa nasterea lui Rayan), m-a sfatuit ca ar fi cazul sa-l intarc, fara legatura cu episoadele povestite anterior, ci pur si simplu pentru ca e totusi prea mare si explicandu-mi, altfel plin de logica psihanalitica, care sunt riscurile la care il supun printr-un alaptat indelungat. Acestea fiind zise, am luat hotararea de a-l si intarca cu aceasta ocazie dar cum sa fac? Treptat e clar ca nu merge pentru ca nu as sti la care supt sa renunt mai intai, brusc ar fi extrem de frustrant dar totusi benefic pentru el, ce ma fac insa eu? Simt ca nu sunt pregatita sa fac pasul asta si totusi imi doresc din ce in ce mai mult sa-l fac. Pentru binele lui. Si al meu. Si al linistii nocturne.

P.S. Si pentru ca la mine o "bucurie" nu vine niciodata singura, va mai spun ca Rayan a avut iarasi, taman zilele astea, febra mare, ca am fost chemata vineri la gradi sa-l iau pentru ca-i era rau si dadea semne de boala.
Sa va mai spun ca sambata mi-as fi dorit atat de mult sa fiu alaturi de voi la intalnirea mafiei (mai ales ca pe primele doua le-am ratat pentru ca nu eram in Bucuresti) si ca la ora intalnirii voastre Rayan urcase mercurul termometrului la 39,4? Ca sa-l las pe el acasa si sa vin cu frati-su era dureros pt Rayan, ca sa-i las pe amandoi acasa si sa vin fara copii n-ar fi avut nici un sens si uite asa n-am reusit nici de data asta sa va vad. Bad luck! Maybe next time.

Saturday, September 12, 2009

Seara de teatru

N-am mai fost de foarte mult timp la un spectacol de teatru si o spun cu mare tristete. In seara asta insa mi-am permis acest lux si am fost la premiera spectacolului "Toti fiii mei" de Arthur Miller, in regia lui Ion Caramitru. Distributia nu este deloc de neglijat: Victor Rebengiuc, Sanda Toma, Dragos Stemate, Costina Ciuciulica, Dorin Andone, Vivian Alivizache, Ioan Andrei Ionescu, Gavril Patru si Irina Cojar. Scenografia e semnata de Dragos Buhagiar. Chapeau!
Asadar vi-l recomand si voua cu drag, este spectacolul care deschide stagiunea la TNB si chiar merita vazut. Pe mine m-a emotionat foarte mult.
Urmatoarele reprezentatii sunt pe 13, 26 si 27 septembrie si pe 2 si 3 octombrie 2009.


Friday, September 4, 2009

Leonard Cohen - once again!

Banuiesc ca banuiti despre ce voi scrie in postarea asta ... Am I right?
Ei bine da, am fost din nou la Cohen. Mi-am dorit o viata sa-l vad, nu am sperat vreodata sa am aceasta sansa, mai ales de doua ori in viata si prin urmare nu mi-am refuzat placerea asta nici acum. Asadar mi-am cumparat cele mai bune bilete inca din prima zi cand s-au pus in vanzare si aseara m-am prezentat la concert.
Mi-am proptit copiii cei mici cu Rafic in parc (el nu gusta genul asta de evenimente asa ca a ales sa ramana acasa), l-am lasat deci babysitter pentru o seara, i-am luat pe cei mari de-o aripa, am luat-o si pe muni si ne-am dus la concert. De data asta intr-o formatie mai mare pentru ca mi-am dorit mult sa-l vada si ei. Chiar daca ei asculta in mod normal alt gen de muzica. Sau mai ales de-aia. Gusturile se educa nu-i asa?
Ca si prima oara, am fost, bineinteles, extrem de impresionata, extrem de emotionata, am plans la fel de mult, desi Cohen mi s-a parut initial mai putin in forma decat data trecuta (deh, a mai trecut un an peste el mi-am zis, un an plin de concerte care probabil ca l-au mai obosit). Mai ales in prima parte a concertului mi s-a parut mai putin electrizant decat data trecuta. Poate si pentru ca-l vedeam a doua oara, cine stie.
Apoi si-a revenit. A fost dumnezeiesc si a fermecat publicul asa cum a facut-o si atunci, de ziua lui. A fost la fel de elegant, la fel de modest, un gentleman in adevaratul sens al cuvantului. A purtat aceeasi palarie care l-a consacrat, pe care si-a scos-o de zeci de ori de pe cap, fie in fata instrumentistilor lui carora li se pleca cu respect, fie in fata noastra. A ingenuncheat aproape la fiecare cantec si ne-a multumit ca l-am invitat din nou, ca am ramas dupa pauza, ca-l ascultam si ca-i pastram muzica vie. Rar mi-a fost dat sa vad un artist care sa aiba atata respect si pretuire pentru echipa si pentru publicul lui. Chapeau Mr. Cohen!
Lumea, aleasa de altfel, l-a ascultat incremenita, cufundata in scaunele de plastic alb neprietenos, devenite brusc super confortabile, ca niste jilturi de catifea intr-o sala de ateneu. Nu misca nimeni, nu auzeai nici macar respiratia celor din jur, ci doar muzica si vocea lui. Care vibrau. Si te cutremurau. Ca la un concert de muzica simfonica de foarte buna calitate. Nimeni nu tipa, nimeni nu fluiera, nimeni nu facea taraboi, nu injura, nu huiduia, nu vorbea la telefon, nu trimitea mesaje, nu rasfoia ziare. Cu alte cuvinte, nu erau neamuri proaste! Toti stateau neclintiti si savurau fiecare vers, fiecare acord.
Showul a fost anul asta complet intrucat a avut-o alaturi de el pe scena si pe Sharon Robinson. His "colabotaror". A fost nemaipomenita si ea. Extraordinara. Si s-a simtit diferenta. S-au completat de minune. Asa cum o fac si pe albumele scoase impreuna.
Nu stiu ce as mai putea sa scriu despre el, despre concert, despre experienta asta. Sunt convinsa ca o vor face si altii care au fost acolo si care au cu siguranta mai mult talent decat mine. Eu va las sa savurati pozele, facute de mine de data asta.