Mare tragedie, mare!

Astazi, la baia de seara, nu stiu ce mi-a venit sa-i duc lui Rayan in cada un tzurtzure mare, mare pe care l-am rupt de la acoperisul de deasupra camerei noastre. Am crezut ca o sa i se para interesant cum din ditamai tzurtzurele nu va ramane in final nimic. I l-am dat, a fost foarte incantat initial, a chiuit si s-a bucurat nespus (mai ales ca in fiecare dimineata ii rupem pe cei de la geam, de pe acoperis, cu o carja), doar ca pe masura ce se topea sub apa calda a dusului a inceput tragedia. S-a pus pe un urlat de ziceai ca-l taie cineva in bucatele ... Cand a vazut ca in final n-a mai ramas absolut nimic din el am crezut ca moare. A urlat timp de 15 minute pana aproape a vomitat. Tipa doar, printre sughituri "batzu maie, batzu maie". Nu mai stiam cum sa-i explic ca asa se intampla, ca ala e de fapt apa inghetata, ca e asa format doar afara si doar cand e foarte e frig, ca in casa se topeste fiindca e cald. Am incercat toate explicatiile posibile si nimic! A fost greseala mea ca n-am facut-o inainte de a i-l inmana. Post factum s-a dovedit a fi prea tarziu!
Intr-un final, cand cred ca era si el extenuat de atata plans, l-am potolit promitandu-i ca maine, impreuna, vom aduna zapada din curte, o vom pune intr-un recipient si-o vom aduce in casa ca sa vedem cum se topeste si ca va avea aceeasi soarta cu tzurtzurele dupa care suspina acum. I-am mai promis si ca-i adun muuuuulti tzurtzuri si ca-i aduc in casa ca sa studieze cum se topesc. S-a declarat destul de multumit de promisiuni si explicatii si, cu mare greutate si tot oftand, a adormit cu ochii-n lacrimi.