Fomistu' lu' mama

Afara e superb. E soare si cald. Am iesit in parc sa profitam, mai ales ca de maine am inteles ca va incepe iar sa ploua. Dupa ce ne-am jucat putin pe la nisip, dupa ce ne-am dat de 50 de ori pe tobogan, ne-am indreptat catre restul gastii care era ocupata cu hranirea porumbeilor: care cu cate-un biscuit, care cu cate-o crocheta, care cu paine, ma rog, fiecare cu ce avea in dotare. Un moshuletz statea si el pe o banca cu o franzela langa el, pe care o impartea frumos zecilor de porumbei care falfaiau disperati in jurul bancii. Rayan a ajuns si el prin zona si cand a vazut painea omului, s-a infipt direct in ea. Am crezut ca au facut un pact amandoi sa hraneasca porumbeii together. Cand colo ce sa vezi: vine Gabi la mine si-mi spune ca de fapt Rayan al meu ii mananca omului toata painea. Am incremenit. Am fugit catre nene, mi-am cerut scuze ca am un copil atat de mitocan, i-am explicat ca fiul meu nu este nemancat ci doar mai din topor asa si am dat sa plec de-acolo, cu tot cu copil of course. Dar pas de-l mai desprinde de painea mosului. Pana nu s-a epuizat stocul, n-am reusit sa-l iau de-acolo.
Si uite asa s-a culcat Rayan cu paine si biscuiti in burta caci, odata ajunsi acasa, bineinteles ca nu i-a mai fost foame si ciorba lui de pui am mancat-o eu.