Tuesday, January 27, 2009

Sexualitatea infantila

Pentru ca mie mi se pare o tema extrem de interesanta, pentru ca eu cred foarte mult in teoriile psihanalistilor, pentru ca am citit foarte multe despre asta si am trecut chiar si printr-o psihanaliza de aproape 3 ani (marturisesc, neterminata) in care am inteles multe din aceste aspecte, pentru ca sunt lucruri extrem de serioase dupa parerea mea pe care, consider eu, ar trebui sa le stie orice parinte (pentru sanatatea mintala a copiilor lui), pentru toate astea m-am gandit sa scriu un post in care sa incerc sa lamuresc cateva aspecte si notiuni despre care lumea nu cred ca stie prea multe.
Scriam la un moment dat aici cate ceva despre sexualitatea infantila si, desi erau pareri despre care primul care a vorbit a fost intr-adevar Freud, teoriile au fost preluate de-a lungul timpului si s-au format, pe baza lor, mari scoli de psihanaliza.
Scriam acolo despre sexualitatea infantila si numai ca nu s-a aruncat cu rosii in mine. Ca sa nu repet greseala de a-mi exprima propriile-mi pareri, liber si pentru ca stiu ca unii ar fi curiosi sa inteleaga cum stau treburile, m-am gandit sa va dau cateva citate, nu din Freud (ca e depasit, nebun si controversat), ci din F. Dolto (pentru necunoscatori - nu e vreo cantareatza la moda, ci o mare specialista in psihologia si psihopatologia copiilor).

“La fiecare varsta, de la nastere si pana la moarte, nu exista gand, sentiment sau fapta a individului care sa nu presupuna o cautare hedonista, adica o pulsiune libidinala. Nu exista viata sanatoasa fara viatza sexuala sanatoasa si invers, nu exista viata sexuala sanatoasa la un individ bolnav sau nevrozat. Sanatatea sexuala nu se masoara dupa activitatea erotica fiziologica a individului, aceasta nu este decat unul din aspectele vietii sale sexuale. Celalalt este comportamentul afectiv al individului fata de obiectul iubirii, care se traduce - in absenta acestuia din existenta reala – prin fantasmele in care intervine. Numai studiul acestor fantasme si al simbolisticii lor permite cunoasterea varstei afective a subiectului si tipul de sexualitate care ii conduce activitatea.
Energia libidinala, deviata de la scopurile sale sexuale, insufleteste toate activitatile individului (asta ce incercam eu sa va explic in comentariul cu pricina).

Inca din primele luni de viata exista la copil tendinta de a-si freca ritmic o parte oarecare a corpului pentru obtinerea placerii. Acum putem vorbi de stadiul oral care este organizarea libidinala care se intinde de la nastere pana la intarcare si care sta sub semnul zonei erogene bucale. Nevoia fiziologica de a suge apare inca din primele ore ale vietii; desi satul, sugarul continua in timpul somnului sa-si suga buzele, in timp ce aspectul sau exterior linistit si satisfacut exprima volptatea. Placerea suptului independent de necesitatile alimentare este o placere auto-erotica. Este tipul de placere narcisica primara, auto-erotism originar, subiectul neavand inca intuitia unei lumi exterioare, diferita de el. Daca i se ofera prilejul sa-si satisfaca aceasta placere, copilul se ataseaza de acest obiect ocazional; sanul sau biberonul cu care ii place atata sa se joace, chiar cand nu mai este lapte, pe care ii place sa-l suga fara a face efortul aspiratiei sau al deglutitiei. Copilul iubeste ca pe el insusi ceea ce i se pune in gura (sanul, tetina) si prin extensie (caci nu are intuitia limitelor propriului sau corp) pe doica sau pe mama intotdeauna legata in mod necesar de placerea suptului si cu care se identifica astfel. De altfel, toate momentele senzatiei de voluptate, baia, toaleta, leganatul, sunt legate de prezenta mamei prin vedere, sunet, pipait. Asociata acestor senzatii de placere, ea devine in intregime, prin prezenta si persoana ei, un obiect de iubire, si copilul ii surade si o primeste cu bucurie chiar si in afara suptului. Pe modelul acestei relatii de iubire se va structura atitudinea fata de lumea exterioara. Copilul va duce la gura orice obiect care-l va interesa. A absorbi obiectul, a avea ceva comun cu el atrag placerea de “a avea” care se confunda la sugar cu placerea de “a fi”. Incetul cu incetul, copilul se identifica asadar cu mama sa, conform unui prim tip de relatie care va dainui, de altfel, toata viata, chiar dupa ce vor aparea altele: daca ea zambeste, zambeste si el, daca ea vorbeste, el gangureste; copilul se dezvolta inmagazinand pasiv cuvintele, sunetele, imaginile, senzatiile. Acesta este stadiul oral in prima sa forma, pasiva. Primele cuvinte sunt deja o cucerire care cere efort, recompensat prin bucuria si mangaierile celor din jur.
Paralele cu acest progres insa, apare dentitia, cu suferinte care se cer alinate prin muscaturi. Este momentul cand copilul intra mai adanc in perioada orala activa. Va musca ce-i va veni la gura, obiectele si chiar sanul, daca mai suge inca; si cum muscatura este prima pulsiune agresiva, modul in care ea va fi permisa sau nu de obiectul iubirii sale este de mare importanta; de faptul respectiv depinde invatarea limbii materne.
Daca se asteapta acest moment pentru a incepe intarcatul, el va fi considerat drept o consecinta a agresiunii, adica o pedeapsa de felul frustrarii. Copiii intarcati tarziu prezinta dificultati in a profita complet de agresivitatea lor fara a provoca o nevoie de autopedepsire. Este necesar, bineinteles, ca la indemana copilului sa nu fie decat obiecte susceptibile de a fi supte sau muscate fara pericol si care sa nu provoace interdictiile ori mustrarile adultului. Daca intarcatul brusc priveaza dintr-o data copilul de sanul mamei fara ca el sa-si fi mutat asupra altor obiecte comportamentul libidinal, copilul risca sa ramana legat de un mod oral pasiv (copiii mari care-si sug degetele). In tot cazul, auto-erotismul sau se accentueaza, copilul se concentreaza asupra propriilor fantasme, asupra arabescurilor imaginative, succesiune de imagini representative ale emotiilor. Poate pastra astfel un nucleu de fixatie care va intra in rezonanta cu ocazia unei frustrari ulterioare si va favoriza, eventual, aparitia unei nevroze”.
In faza orala pasiva, suptul fara inghitire este o manifestare fara alt scop decat hedonismul; in faza orala active, a musca sau a musca in joaca este in sine o placere.
Pentru copilul care nu are inca “varsta ratiunii”, adica simt moral, concluziile experientelor sunt reglate de principiul brut placere-neplacere. Ceea ce aduce placere va fi repetat, ceea ce aduce neplacere va fi evitat.

- to be continued -

11 comments:

alina said...

Mărturisesc că nu sunt tobă de psihanaliza, cu atât mai puțin pe teme de sexualitate. Dar câte ceva a mai citit și ochiul meu.
Și-n scepticismul meu aș cere o lămurire pentru școlile astea descendente din teoriile freudiene - de ce plăcere = erotism?
Plăcerile sunt de extraordinar de multe feluri, faptul că unele din ele sunt organice, fizice, nu înseamnă, din punctul meu de vedere, că sunt echivalente cu manifestări ale sexualității.

Anonymous said...

Andreea, ce mult mi-a placut articolul tau. Astept continuarea cu nerabdare!

crina said...
This comment has been removed by a blog administrator.
mara said...

bună inițiativă, mai vrem.

@alina: poate că orice plăcere "organică, fizică" liniștește și relaxează, destinde asemeni plăcerii sexuale (de după)? zic și eu, că n-am făcut psihologia și nici nu am prea citit în zona asta.

G. said...

Eu una n-am citit, trebuie sa recunosc, nici Freud nici alta carte de gen, insa, sincera sa fiu, mai degraba cred ca suptul este manat de instinctul de supravietuire decat de sexualitate...iar despre partea cu introducerea in gura a tuturor obiectelor in afara de faptul ca il deranjeaza gingiile cred ca e mai degraba o forma de a cunoaste lumea din jur nici decum vreo manifestare a libidoului...asa per ansamblu...doamna F. Dolto pare un pic deviata spre pedofilie daca vede o voluptate sexuala in aspectul sugarului care suge in somn...brrr o fi ea specialista dar imi cam repugna teoria ei.

Andreea Badran said...

@ G: mda. E parerea ta, cum si asta exprimata aici, e parerea mea. De fapt a lui Dolto (ca a tuturor psihanalistilor de altfel) la care eu ader 100%.

ruxi said...

E foarte interesant,oricum daca sapam adanc ,adanc in trecut ,caci asta e psihanaliza nu?,la concluziile astea ajungem...clar....Pe Dolto am citit-o si eu si mi s-a parut uneori cu teama si regret ca are dreptate,spun teama si regret pentru ca da exemple de greseli pe care le pot face parintii...si care au sau pot avea efecte pe termen lung asupra copilului...iar despre faptul ca Dolto se apropie de pedofilie???? cum am vazut intr-un coment....daca ar citi-o cine a scris asa poate s-ar razgandi....

Andreea Badran said...

@ alina: ce sa-ti zic? Nu stiu de ce. Pentru ca asa functionam noi, spre deosebire de animale. Urmareste ce voi scrie in urmatoarele poostari, fara sa insemne neaparat ca trebuie sa fii de acord. Eu una cred in teoriile astea si mi se par chestii atat de evidente, nu stiu ...

Anonymous said...

Intr-adevar excelenta initiativa... Cartea scrisa de Francoise Dolto "Ce sa spunem copiilor cand sunt foarte mici, cand sunt tristi, cand sunt bolnavi, cand se bucura" este exceptionala, o recomand tuturor mamicilor. Eu insami am facut-o cadou multor prietene. Cartea reprezinta transcrierea catorva ore de discutii, invitata fiind autoarea cartii; sunt discutate situatii concrete despre anumite comportamente ale copiilor, reactia parintilor la aceste comportamente si sfatul psihologului pentru corectarea unor eventuale erori. Foarte multe cazuri interesante...

Andreea Badran said...

@ marcela: asa e.
Pe langa cea de care pomenesti tu si care se cheama "Ce sa spunem copiilor", eu as mai recomanda vreo cateva, tot ale lui Dolto:
1.Psihanaliza si copilul
2.Cand apare copilul
3.Sexualitatea feminina
4.Despre educatie in copilarie
5.Imaginea inconstienta a corpului
6.Un psihanalist va raspunde
7.Cand parintii se despart
Pe unele dintre ele le-am citit din scoartza-n scoartza, pe altele le-am rasfoit doar.

alina said...

Sunt absolut convinsă că există mulți sâmburi de adevăr acolo, dar, cum am zis, eu sunt o sceptică și nu mă las convinsă ușor :))). Eu în nici un caz nu vreau să-l desființez pe Freud sau prozeliții lui (mai mult sau mai puțini notabili), pentru că, repet, multe sunt lucruri clare, cum spui și tu, Andreea.
Dar premisa generală de care pornesc aceste teorii - și anume o concentrare în jurul sexualității ca și cum aceasta ar fi componenta și determinantul primordiale în comportamentul nostru ca specie, mi se pare exagerată de-a binelea. Și eu mă feresc de lucrurile exagerate. Adevărul e întotdeauna undeva la mijloc.
Și mai cred că instinctele nu înșeală, cu cât mai primare, cu atât sunt mai corecte pt binele tău ca individ, pentru supraviețuirea ta biologică. Și de când sunt mamă aceste instincte mi-au spus lucruri destul de diferite de premiza asta insistentă asupra sexualității ca determinator de bază.
Deci, în acest caz, prefer să-mi ascult instinctele decât să filozofez și să mă pun pe mien la îndoială ca mamă doar pentru că un tip foarte deștept și alții deștepți cât să-l asculte au pus chestiile astea pe o bucată de hârtie și au revoluționat felul în care gândim și ne raportăm la alții! :)
Dar am să citesc cu interes și plăcere tot ce propui tu aici. Îmi iau mereu cât îmi trebuie din ce citesc! :)
p.s. Am citit și eu F. Dolto, extracte mai degrabă decât lucrări în întregime. Dacă aș avea timp, aș aprofunda.