Friday, January 30, 2009

Oedip

Complexul Oedip este reprezentarea INCONSTIENTA ( a se retine acest aspect) prin care se exprima dorinta sexuala sau amoroasa a copilului pentru parintele de sex opus si ostilitatea pentru parintele de acelasi sex.

Spre patru ani, patru ani si jumatate cel tarziu, baiatul intra in lupta emotional deschisa cu tatal sau; il omoara in joaca, incearca sa acapareze toata dragostea mamei, ii spune ca se va casatori cu ea, ca o va duce departe, in casa lui, cu avionul, ca vor avea copii impreuna. Incepe perioada oedipiana.
Fetita traieste o perioada asemanatoare. Spre varsta de trei ani si jumatate, patru ani, ceva mai devreme la fata decat la baiat, fetita se comporta fata de tatal ei ca o mica indragostita cocheta, seducatoare, tandra si concentrandu-si tot interesul libidinal asupra lui. Se arata geloasa si nu este bucurie mai mare decat sa iasa singura cu el, sa-i acapareze atentia, afectiunea. Ii marturiseste planurile ei minunate: va fi sotul ei, o va duce intr-o casa frumoasa si vor avea multi copii.
Dar vai, trista realitate este alta; tatal si mama tin unul la altul si purtandu-se cu tandrete fata de copil il indeparteaza de multe ori trimitandu-l la joaca; copilul se simte neputincios in a-si alunga rivalul. Ce fac doi adulti impreuna? Este o intrebare la care copilul incearca sa afle raspuns; ii pandeste, ii asculta vorbind fara sa le inteleaga cuvintele. Cei mari il alunga insa, iar cateodata se opresc din vorbit cand vine copilul. Acest mister al intimitatii parintilor se intalneste cu inca unul ramas fara raspuns: rolul tatalui in conceperea copiilor.
Daca copilul asista la raporturile sexual ale parintilor, fie ca doarme cu ei in camera – ceea ce , din pacate se intampla prea des - , fie ca ii surprinde, el considera situatia drept un act sadic, o lupta in care tatal este cel mai puternic iar rolul mamei il ravaseste. Zana sa tabu, mult iubita, este invinsa, poate chiar ucisa. Sangele ciclului menstrual, atunci cand il vede, ii va confirma ipoteza. Exista aici ceva ce ii depaseste puterea de intelegere si il umple de indoiala. Nu face insa legatura intre aceasta “lupta” si misterul nasterii pentru ca nu are capacitatea de a cunoaste fara explicatii existent spermei si a vaginului (mentionez aici ca aproape in orice psihanaliza a adultului se intalnesc vise legate de “scena primitiva”).
Ce se va intampla cu aceasta situatie oedipiana care se instaleaza la patru ani si atinge dezvoltarea maxima spre sase ani? Supunandu-se naturii, copilul va trebui nu numai sa se retraga din aceasta rivalitate, uneori dusmanoasa, fata de parintele de acelasi sex, dar si sa se identifice cu el. El trebuie sa dezvolte acele insusiri care fac din baiat un barbat si din fata o femeie.
Modul cum adultul a raspuns exigentelor sale de iubire si a stiut sa reactioneze la ele printr-o calda afectiune judicious masurata, observatiile si incurajarile facute cu discernamant au adus copilului satisfactii afective constituind, in cazurile “normale”, compensatii suficiente pentru renuntarile care i s-au cerut si pe care le-a acceptat.
Faptul de a fi fost favorizat de natura (este vorba aici de existenta penisului), in timp ce "sarmana fata" este defavorizata, il face pe baiat sa atribuie penisului o si mai mare valoare. Falusul, investit deja cu libidoul narcisic datorita satisfactiilor sexuale pe care le aduce masturbatia, suporta in investire libidinala suplimentare tinand de categoria increderii in sine.
Cum insa sexualitatea este inca, dpdv calitativ, sadica, captativo-agresiva, manifestarile de triumf ale baiatului vor fi exagerari ale comportamentelor sadice: acasa, jocuri zgomotoase, brutale, iar afara, alergari, cautarea aventurii prin tufisurile din imprejurimi, a pietrelor care vor fi aruncate cat mai departe (tot o nota agresiva si o tema de aventura), inchipuiri razboinice in joaca de-a soldatii. In inchipuirile sale, ofiterii au drept de viata sau de moarte asupra soldatilor si a prizonierilor.
Mama ramane totusi obiectul iubirii afective; e cu atat mai iubita de baiat cu cat acesta considera o favoare speciala din partea ei faptul de a fi baiat. Vrea sa-i cucereasca afectiunea calda si admirativa, iar mijloacele de care dispunde sunt agresive; conform parerii sale, aceste mijloace care ii afirma sexualitatea trebuie sa o faca pe mama mandra de el; si in al doilea rand - pe tata.
El isi suporta mai usor inferioritatea reala de copil atunci cand mama il apreciaza si reuseste chiar - datorita identificarii cu tatal sa simta ca impartaseste puterea magica a acestuia, in fantasmele sale ludice este cal, leu, tigru.
Asa cum am vazut insa, atasamentul fata de mama creste progresiv, in timp ce aceasta se elibereaza de dependenta constanta care o tinea legata de copil.
Iubirea ei, grija ei binevoitoare si materna continua totusi sa-l invaluie sentimental pe fiu. Ea ii stimuleaza mandria se de a-si face prieteni printre cei mici si cei mari, de a se purta cu ei conform conventiilor sociale ale mediului. Mama se arata multumita si mandra de progresele pe care copilul le realizeaza in domeniul rezistentei fizice, de initiativele lui fericite, de succesele lui intelectuale.
Baietelul gaseste astfel in lumea exterioara obiecte de atractie, prietenii, jocuri, interese la care adera intelectual si afectiv cu entuziasm. De aceea, esecurile sau insatisfactiile afective il ranesc profund.
Toate activitatile sale sunt insufletite de prezenta mamei. De relatiile cu ea depinde coloratura emotiilor prin care ia contact cu noi obiecte ale iubirii. Aceasta explica tristetea copilului care-si simte mama necajita si suparata, chiar atunci cand cunoaste motivul, caci el nu intelege valoarea afectiva a supararii, mai ales atunci cand mama, prinsa de propriile-i griji, isi lasa copilul in singurataea inimii sale.
Fara ca parintii sa banuiasca, copilul se crede vinovat. Astfel, pana si cea mai mica dintre nazbatiile care sa merite o mustrare capata dimensiunile unei crime, iar simtul moral intim al copilului este deformat de scrupule. Asa se intampla de exemplu cu veselia sau cu indiferenta baiatului in timpul unui doliu care intristeaza familia intreaga, in timp ce el nu a resimtit fata de cel disparut iubire captativa sau nu s-a identificat cu acesta. O tristete careia nu ii impartaseste motivul nu-l poate afecta si, oricat de putin i s-ar fi parut ca persoana disparuta ii este rival la iubirea mamei sau il oprima, copilul nu se poate arata afectat de moartea ei; dimpotriva, se simte eliberat de o mare greutate si o arata prin comportament. Desi stie deja "sa triseze", adica sa nege un fapt care-i este nefavorabil, copilul nu stie inca "sa se prefaca" atunci cand este vorba de unul care il lasa indiferent. Educatia va trebui sa-l deprinda cu acest lucru, nu din rautate ipocrita, ci din respect pentru sentimentele clorlalti. De aceea, parintii pe care ii preocupa sanatatea copiilor lor ar trebui, neascunzandu-le realitatea bruta a mortii, sa le respecte nepasarea fata de ea si sa se bucure ca nu simt inca durerea care in curand va deveni cumplita, caci nimeni dintre noi nu poate trai fara sa cunoasca golul interior lasat de pierderea unei fiinte dragi. Sa nu ferim copilul de contactul cu realitatea, dar sa-i respectam insensibilitatea spuntana sau mijloacele naturale de aparare atunci cand atitudinea sa nu trebuie sa provoace mai tarziu o suferinta reala.
Baietelul increzator in sine, cu posibilitati libidinale integrale era inca incapabil "sa se joace cu altii", desi ii facea placere tovarasia celor de-o varsta cu el. Incetul cu incetul abandoneaza fantasmele si jocurile solitare in favoarea jocurilor colective si a povestilor pe care ii place sa le asculte si sa le povesteasca la randul sau. Ii plac toate activitatile in care se amesteca gustul pentru risc, indrazneala, doreste sa se arate curajos, ingenios.
Cauta acum tovarasia altor baieti, de varsta lui sau mai mari si nu-i place sa se joace cu cei mai mici sau cu fetele. Cand fetele vor sa se amestece in jocurile baietilor, acestia protesteaza: "Nu, fetele sa plece "... " nu dai doi bani pe fete" etc. Daca unul din baieti este mai putin indraznet, este tratat cu dispret drept "fata" si devine tapul ispasitor al bandei dezlantuite.
Incidente neplacute pentru mandria sa (rani sau cucuie), cateodata accidente constituie pretul cuceririlor sale barbatesti. Baiatul le indura curajos, cu mandrie in fata tatalui si a prietenilor; fericit ca poate plange fara rusine in fata mamei care, fara sa-l umileasca, il ingrijeste fizic minimalizand gravitatea esecului; ea ii stimuleaza spiritul de revansa asupra lui insusi si asupra celorlalti, analizand impreuna cu el mijloacele de a depasi cauzele inferioritatii sale.
Baiatul ajunge astfel - in mod firesc - sa depaseasca adevaratele greutati far sa recurga la magia ajutoarelor imaginare. "Viclean" nu mai are in limbajul sau intelesul peiorativ de "dracesc", ci, dimpotriva, este sinonim cu inteligent, siret in a urmari o cauza buna. Sublimeaza in "indemanarea" practica agresivitatea pulsionala primitiva, caci prevede consecintele felului in care se comporta judecandu-le in raport cu cerintele realitatii. Aici se afla baza bunului simt practic. Ispravile copilului in campul simbolic ludic sau in domeniul cultural, social, scolar, constituie pentru el relaxari euforice ale pulsiunilor sexuale. Scopul hedonist primitiv este el insusi sublimat in scop sentimental ( a placea si a face placere). El ii permite sa castige consideratia adultilor si in acelasi timp sa dobandeasca incredere in sine, bazata de data aceasta nu pe fantasme ale puterii magice, ci pe valori reale obiective. Este varsta cavalereasca.
Acest comportament baietesc si cavaleresc va avea consecinte afective importante. Baiatul isi va supraestima tatal si va fi gelos pe el pentru ca, daca acesta este normal, ii este rival in fata mamei pe care o protejeaza si-o intretine. Baiatul va incerca asadar sa-si invinga tatal incercand prin toate mijloacele sa se faca folositor mamei si "sa invete" tot ce trebuie pentru a a junge sa se comporte ca el, sa citeasca, sa scrie, sa castige cu notele sale bune bani cu care va cumpara un buchet de flori, un cadou; le va oferi apoi triumfator mamei. Se va stradui sa mestereasca el singur obiecte care vor face placere mamei. Supra-Eul, astfel spus "constiinta", incepe astfel sa se contureze in forul sau interior; acesta ii va arata ce este cel mai bine sa faca, ii va indica lucrurile pe care trebuie sa le evite, nemaiurmand principiul placerii directe ci simtul moral necesar pentru a fi luat in considerare de mama, pentru a o auzi spunandu-i "iata-te un adevarat barbat".
Cu cat insa baiatul se dezvolta in scopul declarat de a placea mamei, de a fi ca tata, cu atat fantasmele oedipiene devin mai clare. In inchipuirile sale, baiatul pleaca singur cu mama lui intr-o calatorie, conduce masina, avionul, construieste casa lor, alege o meserie ca sa castige bani pentru ea; mama va fi fericita, vor avea copii. Inchipuirile oedipiene se lovesc constant de o realitate contrara, inexorabila - inferioritatea varstei. Mama este " a tatalui". "- Si tu, ii spune tatal, cand vei fi mare, vei avea o sotie." "- Dar eu o vreau pe mama". " - Nu, nu se poate, fiindca mama este a mea si apoi va fi batrana ca bunica atunci cand tu vei fi destul de mare ca sa devii tata". Copilul nu poate inca admite realitatea dureroasa.
De vreme ce mama este a tatalui, daca tata n-ar fi, mama n-ar mai fi a nimanui si ar trai linsititi amandoi. De aici fantasmele razboinice, agresive, brutale fata de tata, replicile " n-avem nevoie de tine, noi amandoi" etc.
Sa admitem ca tatal nu se supara si ca este total indiferent fata de atitudinea si cuvintele agresive, mitomane ale copilului.
Ei bine, chiar si in aceasta situatie, culpabilitatea copilului creste, devine absolut independenta de o interventie exterioara: ea nu se datoreaza decat functionarii inconstientului.
Caci prin simplul fapt ca tatal, adult care are drepturi asupra mamei si pe care ea il iubeste, exista, orice baiat normal va simti, sub aparenta unui dezinteres afectat, o teama si o gelozie reale. Isi spune atunci ca tatal este gelos (caci proiecteaza asupra lui propriile sentimente) si se plange mamei de severitatea tatalui. Vai de mama care face jocul micului Oedip invinovatzindu-l pe tata pentru asprimea sa. Ea-si va pierde din autoritate si va provoca certuri reale cu tatal, certuri care vor accentua sentimentul de culpabilitate al copilului, caci el este la originea lor. In plus, in forul sau interior, el admira tocmai fermitatea si superioritatea rivalului model. Daca mama il ataca pe tata si acesta ii cedeaza, este ca si cum ea i-ar permite baiatului sa devina "barbatul ei" numai pentru a-l tine sub tutela. Mamele care nu sunt nevrozate si care-i lasa barbatului initiativa afectiva stiu bine ca daca tatal este sever nu inseamna ca-si iubeste mai putin fiul. Iar daca, din intamplare, nu l-ar iubi sau ar fi gelos pe el in mod inconstient, nu reprosandu-i-o l-ar schimba, dimpotriva.
Treptat, se naste asadar o agresivitate geloasa care se manifesta in atitudini vadit ostile, in conflicte pentru orice fleac si din nimic cu tatal, in nesupuneri fatise menite sa atraga mustrarile acestuia si de care baiatul se va plange mamei. Aceasta atitudine se manifesta intotdeauna intr-un anumit moment al dezvoltarii oricarui baiat.
Daca tatal este viril, sanatos si sever, fiind in acelasi timp si drept, complexul lui Oedip se desfasoara normal, caci imaginea tatalui este "capabila" sa suporte agresivitatea inconstient violenta a baiatului fara a-i crea acestuia nevoia de a cauta sa se autopedepseasca din sentiment de culpabilitate.
Daca, dimpotriva, tatal este o fiinta slaba dpdv fizic, prea bland sau prea sever, adica moralmente slab, baiatului ii este mult mai greu sa devina foarte viril. Chiar succesele in activitati derivate, legitime sunt considerate de el drept vinovate, iar Supra -Eul sau reactioneaza ca si cum acestea ar fi intr-adevar astfel.
Intr-o familie normala in care tatal este cel care comanda si este legat printr-o iubire plina de simpatie de mama, singura modalitate de a iesi din impas a baiatului este de a renunta definitiv la obiectul primar, miza competitiei si de a-si sublima pulsiunile care aveau drept scop cucerirea mamei.
Necesitati interioare constrang subiectul sa abandoneze lupta cu tatal sau ori sa sublimeze si sa orienteze asupra altor obiecte libidoul folosit la inceput in fixarea afectiva de mama. Incestul este castrator din punct de vedere libidinal.
- Intr-adevar, daca agresivitatea fata de tata ar ajunge sa triumfe in planul constientului si-n realitate, fiul nu s-ar mai putea identifica cu acesta; or, copilul are nevoie sa-l investeasca cu libidou pasiv pe tata, adevaratul posesor mascul al mamei. El vrea nu numai sa-si inlocuiasca tatal, dar si sa-l imite. Aceasta dubla atitudine, rivala si pasiva, nu poate practic exista decat intr-o familie "normala", adica fara nevroze, in care baiatului i se permite o atitudine baietoasa, in care altercatiile inevitabile si necesare cu tatal izbucnesc fara interventiile mamei ("sa se descurce ca intre barbati"). Acest lucru este posibil deoarece competitia oedipiana dintre fiu si tata nu este reala: mama l-a ales deja pe tata. Ea poate atunci sa-i ofere baiatului, fara a dezaproba pe tata, consolari afectoase dar eliberate de libido, caci micul barbat are nevoie de o dragoste feminina in depasirea greutatilor presupuse de adaptarea sociala. Mama va contribui astfel la stimularea formarii la baiat a unui adevarat Supra - Eu genital. Baiatul va renunta cu atat mai usor la rivalitatea cu tatal sau cu cat si va da seama de inutilitatea propriului comportament; absenta acestei sigurante este sursa angoasei. Orice ar face, nu va avea intaietate in ceea ce priveste iubirea mamei; ea ii va permite sa se ataseze de alte obiecte feminine. Insa daca copilul isi rezolva complexul lui Oedip, el poate fi mandru, dimpotriva, de tot ceea ce reuseste si il face sa semene cu tatal; nu se mai simte vinovat, ceea ce inlesneste instalarea unei pubertati sanatoase.

Mic dictionar de termeni:

sublimare = desemneaza o stare dincolo de constiinta

nevroza = o boala nervoasa care antreneaza tulburari de personalitate sau o maladie nervoasa ale carei simptome simbolizeaza un conflict psihic refulat, de origine infantila

refulare = este procesul care vizeaza mentinerea in inconstient a tuturor ideilor si reprezentarilor legate de pulsiuni si a caror realizare, producatoare de placere, ar afecta echilibrul functionarii psihice a individului devenind sursa de neplacere. Ea constituie de altfel nucleur originar al inconstientului nostru.

pulsiune = incarcatura energetica, sursa a activitatii motrice a organismului si a functionarii psihice inconstiente a individului

libidou = manifestarea pulsiunii sexuale in viata psihica si, prin extensie, sexualitatea individului in general si infantila in particular

12 comments:

anatati said...

Eu sunt curioasă de ce nu am trăit astfel de probleme la vremea respectivă. Sau soţul meu, sau prietenii noştri. Aşa cum sunt sigură că e cazul multora de fapt ... Articolul acesta: http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=4&idart=63 mi s-a părut excelent pentru a ilustra cât de fals este de fapt Complexul lui Oedip şi cât de importantă este educaţia dincolo de instinctele primare.

Andreea Badran said...

Pai asta crezi tu ca nu le-ai trait. Nu exista om care sa nu fi trecut prin asta si sa nu fi trait fiecare rand din ce am scris eu acolo. sau Dolto. sau Freud sau ce psihanalist vrei tu. Doar ca trairile astea au fost refulate. Si le-ai lasat acolo, in inconstient. Dar in cazul in care ai trece pintr-o analiza personala, ele ar iesi cu siguranta la iveala.
Nici eu "nu le-am trait" pana am stat intinsa pe divan. Si atunci am realizat cate lucruri n-am stiut eu despre mine insami.

anatati said...

Eu zic că ştiu mai bine ce am trăit decât Freud sau Dolto. Oricum, cred că articolul pe care l-am menţionat e interesant măcar pentru a vedea şi alte perspective, dincolo de cele care încearcă să transforme o fiinţă umană într-un monstru guvernat de instincte primare. Repet, indiferent de spune Freud sau Dolto.

Andreea Badran said...

@ anatati: tu stii ce ai trait daca trairile tale trec dincolo de inconstient. Atunci poti sa spui ca stii ce ai trait, intr-adevar. Doar nu vrei sa-mi spui ca ai, constient vorbind, amintiti din perioada cand erai sugar nu? Trairile astea nu trec dincolo de inconstientul nostru decat in vise sau in analiza.
Articolul este intr-adevar interesant, dar nu ma convinge. L-am citit.
Iar psihanaliza, gresit lucru sa spui ca reduce omul la un monstru guvernat de instincte primare.

anatati said...

Păi complexul lui Oedip nu se manifestă la sugari. Cel puţin nu este menţionat niciunde în articolul citat de tine. În al doilea rând, psihanaliza sexualităţii pe care o face Freud (sau Dolto) transformă o fiinţă umană într-un monstru guvernat de nişte plăceri carnale primare. În opinia mea orice comportament şi orice tendinţă sexuală (inclusiv devierile) pot fi modelate prin educaţie. Dincolo de asta, toate celelate nu rămân decât nişte teorii. Mai mult sau mai puţin convingătoare.

Noapte bună :)

Andreea Badran said...

Nu, bineinteles ca nu se manifesta la sugari, dar vorbeam de teoriile psihanalitice in general nu? Sau prin stadiul oral si anal ai trecut si te-ai oprit la Oedip despre care nu-ti aduci aminte?
Eu nu vreau sa nasc discutii aprinse, apreciez foarte mult dezbaterile si sunt dispusa sa vin cu argumente, atunci cand sunt ferm convinsa ca ceea ce spun este adevarat. Deci nu trebuie sa te superi. Eu apreciez parerea ta si, de asemenea, dreptul tau de a crede sau nu intr-o teorie. De-aia am sa si public orice opinie (cu o singura exceptie of course), fie ca-mi convine sau nu, fie ca adera la ceea ce cred eu sau nu. Somn usor si te mai astept!

anatati said...

Păi eu din câte-mi dau seama am comentat la complexul lui Oedip. De aia am indicat şi articolul. Nu am comentat despre psihanaliză în general, nici despre stadiul oral şi anal. Sunt ferm convinsă că există un anume o manifestare a complexului lui Oedip, dar nu neapărat instinctuală, ci atenuată în mare parte şi de atitudinea părinţilor, de un anume mod de comportament, de o conduită generală. De asemenea, recunosc că este un pic forţată comparaţia cu "copilul-un mic monstru al psihanalizei" :)))
În altă ordine de idei, nici eu nu vreau să nasc discuţii aprinse şi am să revin la articolele despre Rayan şi Philip (aşa cum am făcut-o şi până acum) :)

PS: şi eu sunt ferm convinsă că ce spun este adevărat. Ne aflăm astfel în faţa a 2 adevăruri: al meu şi al tău :D

Andreea Badran said...

@ anatati: da, doua adevaruri. Care se cam bat cap in cap. Hehehe
Si cand ma gandesc cate or mai fi ...
Si eu ma voi intoarce la Rayan si Philip.

Dianna said...

am citit acum articolul, si am vazut ca ai tratat mai mult din privinta baiatului, si mai putin din a fetitei. eu una nu imi amintesc din copilaria mea manifestri de genul :sa ii spun lu' tata ca o sa ne casatorim, si ca o sa avem copii etc etc ba chiar eram mult mai apropiata de mama, poate si din cauza ca tata nu prea se juca cu mine, fiind mai degraba cel care ma certa, intr-un cuvant mi-era frica de el. as vrea sa scrii si din perspectiva fetitei, oricum din cata psihologie stiu eu (foarte putina) am inteles ca aceasta teorie a lui freud e destul de controversata :)

alina said...

Parțial îi dau dreptate lui Anatati, respectiv din perspectiva, greșită zic eu, de a privi omul (aka copilul) ca fiind guvernat de ANUMITE instincte primare.

De fapt aș zice e o interpretare ultra-sexualizată și insuficient nuanțată a respectivelor instincte.
Instictele le avem, da, plăcerile fizice de asemenea, dar nu degeaba suntem ființe cu intelect. El se manifestă inclusiv în prima copilărie.

Și eu recunosc multe lucruri corect observate la Freud și mai ales la Dolto.
Dar multe mi se pare exagerări crase, este oferită o interpretare adultizat-erotică pt lucruri insuficient cunoscute.

Complexul Oedipian este greșit dezbătut prin însăși denumirea sa - Oedip era un adult, din punct de vedere sexual-reproductiv, când a avut celebrele raporturi incestuase cu mama sa. Și a făcut-o tot INCONȘTIENT, apropo, căci nu știa că Iocasta îi este mamă. Asta ca mitologie.

Apoi eu aș veni cu următoarea propunere (probabil nu e nouă, am spus că nu sunt tobă de carte în psihanaliză): nu cumva "atracția" de care se vorbește în acest complex este doar o etapă de cunoaștere, INTELECTUALĂ, a omului sub toate aspectele sale, inclusiv sexul opus?
Nu cumva tehnicile naive de seducere de care se vorbește sunt doar o imitație a comportamentului adult, fără scopul de a antrena comportamente sexuale ulterioare, ci doar pt o mai bună cunoaștere și comunicare, pentru a APARȚINE COMUNITAR și SOCIAL?

De ce oare se manifestă diferit acest complex, de ce la unii copii este pronunțat iar la alții aproape inexistent (da, inclusiv inconștient)? Pentru că relațiile observate de acești copii sunt diferite, adulții de lângă ei se comportă diferit, deci nu instictele sunt cele care dictează, nu sub-conștientul, ci OBSERVAȚIA, cunoașterea cum am spus.

Eu cred că este o dovadă de naivitate, ignoranță și simplicizare excesivă să privești dezvoltarea psihicului uman sub umbrela instinctelor carnale și a plăcerilor fizice.
De aceea am afirmat că Freud este depășit, chiar dacă a pus punctul pe I în multe aspecte.

Am uitat să mai spun un lucru la partea de control a sfincterelor și mi-am adus aminte - pt că vorbeam mai sus de simplicizare și naivitate.
Am observat direct la fetele mele, dar și indirect la alți copii, că între 1 an și 3 ani comportamentul și relaționarea cu părinții sunt centrate pe VORBIRE și CUNOAȘTERE, pe COMUNICARE și INTEGRARE SOCIALĂ, nu pe eliberarea sfincterelor. Afirmația aia cu nouă raporturi din zece bla bla mi s-a părut dacă nu imbecilă (sorry, Francoise :)) cel puțin falsă.

Partea de sexualitate, instincte carnale, porniri primare, plăceri fizice, desigur există, își are rădăcini cu siguranță și în prima copilărie, și poate chiar la sugari. Dar nu este ea dominanta dezvoltării noastre.
Ceea ce noi echivalăm în definiția psihanalitică a acestui complex emoțional este de fapt o diversitate de instincte, manifestate asemănător și poate exprimate și emise de aceiași centri nervoși. Unde înțelegerea noastră nu bate și pune semnul egal și trage concluzii extravagante doar de dragul de a trage concluzii (când nu există alte explicații, devii celebru și notabil dacă aduci o propunere, chit că e eronată și exagerată, vezi treaba cu Pământul plat sau centrul Universului!!), este partea necunoscută (foarte întinsă) a psihicului uman. Acolo unde nici medicina și nici psihanaliza nu au pătruns, din păcate, nu încă.

Și unde de fapt stau toate explicațiile de care avem nevoie. Care sunt mult mai echilibrate decât s-a vrut să se creadă cu lucrări senzaționale, fie ele și științifice.

IMHO

Andreea Badran said...

@ alina: ai vrut sa-mi faci concurenta in ceea ce priveste lungimea articolului. Hehehe
Glumesc desigur.
Cat priveste ceea ce ai scris tu, ce sa zic? Este parerea ta, ti-o respect, pe mine nu ma va convinge insa nimeni ca ceea ce spun oamenii astia nu este adevarat.
Repet, eu am trecut printr-o analiza personala (psihanaliza), timp de aproape 3 ani (intr-o buna zi o sa revin si pentru a o termina), am stat acolo intinsa pe divan, asa ca eu vorbesc din alta perspectiva, nu numai din cea a unei persoane care a citit cartile astea si atat. Eu am patruns in trecutul meu, pana in prima copilarie, am descoperit si am inteles despre mine insami tot felul de lucruri ale vietii mele de adult cu tot ce comporta ea (frustrari, traume, vise, temeri, etc) care sunt in stransa legatura cu tot ce am scris eu aici si inca multe altele.
Cat despre comparatia intre denumirea pe care a dat-o Freud acestui complex si "adevarata" legenda lui Oedip, au existat intr-adevar discutii de-a lungul timpului, tocmai pentru ca s-au luat in calcul cele mentionate de tine: faptul ca el a fost adult in momentul comiterii incestului, dar si a faptului ca n-a stiut despre adevarata legatura dintre el si Iocasta.

alina said...

Andreea, n-am vrut să-ți fac concurență, am vrut doar să explic detaliat, pt a nu fi greșit înțeleasă! :)
Ți-am spus că eu nu-l vreau desființat pe Freud și cohorta de followers de după el, vreau doar nuanțare. Și știu că ele vor veni.
Sunt absolut convinsă că experiențele din copilărie își pun o amprentă puternică asupra noastră, deci te cred în totalitate când vorbești de experiența ta de a fi psihanalizată pe divan :), numai că aici era vorba strict de sexualitatea infantilă, nu de conceptul freudian de psihanaliză în general.