Wednesday, January 7, 2009

Oda sotzului meu iubit

Nu este nici o ocazie speciala, nu sarbatorim nimic, dar vorbind aseara cu o prietena pe mess si tot laudandu-ne sotzii, batandu-ne cu pumnii-n piept care are sotz mai breaz, mai devotat, mai cu motz, am decis sa scriu un articol despre cel alaturi de care am ales sa impart si bune si rele de 9 ani de zile incoace, caruia ii datorez tot, dar absolut tot ce sunt astazi.
Tot stand si cugetand eu asa (mai fac si asta cateodata chiar daca nu pare), la diverse aspecte ale vietii mele, am ajuns la concluzia ca am avut noroc sa intalnesc un barbat exemplar, aproape fara cusur, un tata extraordinar, loial, devotat mie si familiei in general, muncitor, ambitzios, puternic, foarte puternic, inteligent si cu mult, mult umor.
Si-a luat viata-n piept de la 18 ani si a plecat cu haina de pe el la Londra unde, incet, incet, dupa ce si-a terminat facultatea, dupa ce a trecut prin tot soiul de experiente de viata nu tocmai usoare, a ajuns sa lucreze intr-o mare companie, intr-o functie extrem de importanta. Pentru un imigrant nu e putin lucru sa ti se acorde atata incredere iar cei ce traiesc in strainatate stiu exact la ce ma refer. Este un campion, tot ce-a facut a facut at the highest level possible si-i ies toate in viatza exact asa cum isi doreste si-si propune.
Si-a crescut SINGUR gemenii, pana la varsta de 6 ani (atunci am decis de comun acord sa-i aduca aici, sa-i crestem impreuna si sa le oferim ceea ce el si cu fosta lui sotie n-au putut sa le ofere: un camin cald si armonios, o familie in adevaraul sens al cuvantului).
Este asadar un tata extraordinar, devotat, isi adora copiii, pe toti 4 neconditionat si in mod egal. Munceste de dimineata si pana seara ca noua sa ne fie bine. Si ne este. Ne este foarte bine si asta starneste, dupa cum bine ati putut vedea, multa invidie in jur. Faptul ca ne putem indeplini orice dorinta, ca nu ne mancam de sub unghii, ca ne putem rasfatza, oftica. Rau! Ma intreb cum ar fi daca invidia ar durea ...
Datorita lui nu ne lipseste absolut nimic, avem tot ce ne dorim si mai mult de-atat, e de ajuns sa deschidem doar gura si sa inchidem ochii si primim. Rafic este ca pestisorul de aur care indeplineste dorinte. Infinit de multe.
Ma iubeste, sunt convinsa, cum nu m-a iubit nici un barbat vreodata, ma face sa ma simt cea mai importanta femeie de pe pamant, a acceptat sa fiu mama copiilor lui, atat a celor ce au, biologic vorbind, o alta mama, cat si a celor pe care i-am facut impreuna. Si asta ma face sa-l ador si mai mult.
Am trecut impreuna prin momente extrem de dificile in acesti 9 ani si, cu optimismu-i contagios, a reusit sa ma faca sa privesc inainte fara teama.
Atunci cand m-am simtit abandonata de catre toti, m-a luat barbateste de mana si m-a inaltzat, sus de tot, pe un piedestal, atunci cand am suferit m-a alinat cu blandetze, cand mi-a fost frica m-a imbarbatat, mi-a aruncat colacul de salvare si, credeti-ma pe cuvant, n-au fost putzine momentele in care am avut nevoie de ajutorul lui. Cand am luat-o razna a stiut sa-mi puna frana, cand am gresit m-a cicalit dar m-a iertat, cand l-am suparat a inchis ochii si a trecut totul cu vederea, cand m-am obraznicit m-a educat, cand am sarit peste cal m-a adus inapoi in sha ...
Este un om pe care te poti baza in orice situatie, un om care, sunt convinsa, va sari mereu in foc pentru noi, care ar face orice numai sa ne stie fericiti.
Acum el este tatal copiilor mei, ingerashilor mei. Tatal celor mai scumpe fiinte din viata mea. Si oare ce alt dar mai de pretz mi-ar fi putut face cineva vreodata?
Pentru asta si pentru inca infinit de multe altele, il iubesc enorm si-i multumesc vesnic. Ii cer iertare ca-l mai supar din cand in cand si-i multumesc ca nu pune la suflet, ii multumesc ca desi e un om puternic si dominant ma face sa simt ca eu sunt cea care decide in casa, ii multumesc pentru increderea pe care o are in mine, ii multumesc pur si simplu pentru ca ESTE!

Si cu ocazia asta am raspuns, poate, si nedumeririlor unor rautaciosi care nu inteleg ce am gasit eu la Rafic si ce ma face sa-mi traiesc viata alaturi de el. Tot lor le doresc sa aiba o casnicie ca a mea si un sotz ca Rafic! Norocul si-l mai face omul si cu mana lui si pentru asta NU ar trebui sa ma invidiati ci sa ma luati drept exemplu!

29 comments:

Lala said...

Superb ai scris.
Felicitari !
Din fiecare cuvant se vede iubirea pe care o impartasesti cu sotul tau.
Sa fiti asa de fericiti si plini de dragoste mereu, pana la adanci batraneti.

Andreea Badran said...

@ lala: merci si sa te auda Dumnezeu!

Sabina said...

frumos! sa fiti la fel si peste 30 de ani cand copiii vor fi deja la casele lor si voi o sa va aduceti aminte de cum era. fericitilor!

ajnanina said...

fiecare are ce merita :))))
felicitari si sotului tau ca te-a gasit, te-a recunoscut si a inteles ca tu esti aceea :)

sultana said...

ma bucur ca ne dai acest exemplu de "elogiere" a sotului fara retineri; noi de obicei, la o mica birfa intre fete, mai degraba ii criticam decit sa-i laudam. eu una ma sfiesc de prea multe laude la adresa sotului, nu ca nu ar merita, dar tocmai ca sa nu stirnesc invidia altor femei ale caror soti nu sint asa plini de calitati :))

Andreea Badran said...

@ bp: eh, stai linistita ca si eu il mai critic si-l barfesc, doar ca at the end realizez ce norocoasa sunt. El chiar merita laudele astea, pot confirma cei care-l cunosc

mamica de Sebastian said...

Foarte frumos ai scris.Si intr-adevar sintem norocoase cele care avem un sot adevarat,si ar fi bine sa nu-i mai criticam atit,caci nici noi nu sintem perfecte:)

sultana said...

sint convinsa !

Andreea Badran said...

@ mamica de basse: categoric nu. Eu stiu cel mai bine ca nu sunt perfecta. De-aia ma si bucur si-i multumesc lui Dumnezeu ca am langa mine un om atat de cerebral si de puternic care e in stare sa ma aduca pe drumul cel bun cand o iau pe aratura

salmi said...

Mie mi se pare extraordinar faptul ca tu cresti toti cei 4 copii, nu ma indoiesc ca ceea ce ai scris despre sotul tau e purul adevar. Nu te cunosc decat de pe blog, dar imi pareati de la inceput o familie fericita. Si acum am si dovada, la cat de frumos aic scris...
Sa ajungeti sa va cresteti si nepotii in aceeasi frumoasa familie.

Anonymous said...

Cred ca si sotul tau e un norocos ca te are alaturi... Sa fiti fericiti vesnic. Foarte frumos ai vorbit despre el, cu multa dragoste, de aceea spun ca e norocos

Ceska777 said...

Voi doi sunteti niste norocosi ca v-ati gasit si intelepti ca veti stii sa fiti mereu asa de fericiti, may what come!
Sunteti in orice caz de admirat, poate de imitat si nu de invidiat!

Ruxel said...

Foarte frumos ai scris. El a vazut? Sper ca da!
Chiar ii ziceam lui Sandu zilele trecute cat il apreciez pe Rafic pentru rabdarea, intelegerea si iubirea de care da dovada in ceea ce va priveste.

Off topic: M-ai bagat in gura lupului cu postul asta :)

Andreea Badran said...

@ ruxel: draga mea, nu l-a citit inca dar stie de existenta lui (a venit destul de inoportun acasa si m-a gasit moshmondind la el). Tocmai mi-a spus ca nu-i suficient de bun! Hahahaha
Cat despre unde te-am bagat, incearca sa te scoti singura dragutza! Hehehehe
Si vezi ca a mai zis Rafic ca va avea el o discutie cu Sandu pe aceasta tema! Asa, ca de la barbat la barbat!

Ruxel said...

@Andreea: ce sa ma scot singura, cred ca nu ma mai spala nici apele Dunarii. Parca v-ati brodit. Zilele trecute imi spunea ca tu ai mai scris si cu alte ocazii despre Rafic pe blog, ca l-ai laudat, iar eu nu am facut asta niciodata. Acum nici nu o sa o fac pentru ca va spune ca m-am luat dupa tine :))

Andreea Badran said...

@ ruxel: hahahaha
Sandu cauta nod in papura banuiesc ...

ruxi said...

Andreea,tare frumos ai scris,eu s stii ca te luam drept exemplu de cand ti-am citit prima data blogul,adica fiind in breasla oarecum m-am gandit ca am ce invata de aici....si da barbatii arabi sunt extrem de familsti,puternici si cu umor....

Anonymous said...

Draga Andreea, esti, ca si mine, tare norocoasa, parca mi-ai luat vorbele din gura... Cred ca Rafic a fost tare fericit vazind pozele voastre-surpriza de Craciun.

Andreea Badran said...

@ adi: da, a fost foarte emotionat si i-au dat lacrimile, chestie care nu i se intampla prea des, iti dai seama. I-am facut un calendar, un album si tablouri cu pozele respective.

ruxi said...

sotii arabi sunt cei mai bunii!!!:-)

Anonymous said...

Andreea, m-a impresionat tare mult ce ai scris despre sotul tau. Eu nu am inteles niciodata de ce erau nedumeriti anumiti indivizi in legatura cu casnicia ta pentru ca fericirea ta se simte din fiecare rand pe care il scrii. Eu nu m-am putut gandi niciodata decat la o dragoste foarte mare intre voi doi si asta doar din ce am citit pe blogul tau pentru ca personal nu va cunosc. Emanati atata fericire si dragoste prin toti porii ca doar o persoana rautacioasa sau invidioasa s-ar putea gandi la altceva. Multi ani fericiti impreuna!

Andreea Badran said...

@ mirela: pentru ca atunci cand tu nu ai NIMIC din ce au altii este normal sa fii invidios, rautacios si sa scuipi venin, nu? Dar asta numai public. Pentru ca in sufletul tau sunt convinsa ca ai vrea sa ai si tu ce are ala pe care-l injuri. Este cel mai usor lucru sa otravesti si la indemana oricui!

Simona said...

Andrea, stii care e cea mai dulce razbunare?! Sa fii fericit, iar cei care "nu te vad bine" sa vada cat de fericit esti! Asa ca ma bucur foarte mult pentru tine, si sa dea Domnul sa fie cel putin tot asa de frumos, daca nu chiar mai frumos pe viitor! Si cineva a remarcat ca si sotul tau e foarte norocos ca te are, asa e! Bravo! La mai mare!!!

Laura said...

Ei, da, acum m-am prins ce voiai sa-mi spui la postul cu tine...la fel de frumoasa ca si acum doar ca un picut mai tanara! ( asta ca invidiosii sa fie dublu invidiosi! :P )
Eu am inteles inca de prima data cand "am pasit" pe blogul tau ca povestea voastra de dragoste e una frumoasa si adevarata...caci m-am prea regasit in multe din secventele voastre de viata :)
Sa va bucurati unul de altul si de copiii vostri o vesnicie!!!

Andreea Badran said...

@ simona: da, sunt fericita si constat ca asta ii oftica rau pe frustratii din blogosfera. Am tot ce mi-am dorit si cu mult mai mult de-atat: un sotz care ma adora, nishte copii extraordinari, frumosi, sanatosi si deshtepti si bani cat sa ne putem permite toate mofturile, fara sa traim insa in lux.

Andreea Badran said...

@ laura: da, ti-am spus si eu ca am senzatia ca noi doua ne asemanam. Si ne mai asemanam intr-o privinta: si mie imi place sa gatesc, sa inventez tot felul de bunatati, doar ca eu trebuie s-o fac in cantitati industriale si atunci chestia asta isi pierde din farmec si a inceput sa ma cam oboseasca.

alina said...

Felicitari pt curaj, Andreea! :) Adica sa-ti ridici sotul asa in slavi fara sa i se urce la cap :DD Glumesc. Bravo voua ca va iubiti si ca sunteti fericiti, invidia altora nici nu trebuie sa va atinga, va meritati fericirea! Neaparat sa-i dai si lui Rafic sa citeasca! :)

ps. Eu nu-mi laud sotul decat arareori in public, din pricina ca-i cresc imediat cornite :DDD Dar compensez in privat. :)

Andreea Badran said...

@ alina: nu i-am dat sa citeasca pentru ca ca nu intelege romaneshte suficient de bine incat sa citeasca iar ca sa-i traduc eu mi se pare ... nu stiu! El stie oricum care e parerea mea despre el, cum si eu stiu care e a lui despre mine.
Chiar daca le cresc cornitze, merita si ei laudati din cand in cand, ca in fond si noua ne cresc cornitze from time to time, nu?

Anonymous said...

Felicitari pentru minunatul sot si frumoasa familie pe care ati cladit-o impreuna!!! Sa fiti fericiti impreuna pana la adanci batraneti :)