Friday, June 6, 2008

No news, good news???

N-am mai scris de mult, de foarte mult timp. Mi-a fost lene, n-am avut dispozitia necesara s-o fac, mi-a fost lehamite, am fost sictirita, n-a avut rost, luati-o cum vreti. N-am cine stie ce de povestit, dar astazi, hotarat lucru, mai completez putin la "jurnal".

Pe 30 mai a fost ziua Lanei si a lui Majd, au implinit matusalemica varsta de 13 ani, drept pentru care i-am sarbatorit, zic eu, cum se cuvine: cu o zi inainte de ziua lor, acasa, cu tot familionul, cu prieteni, cadouri multe, pizza, tort si sampanie si chiar pe 30 mai, la Mall, cu colegii de la scoala, la film, biliard si bowling. Ei s-au distrat, s-au simtit bine, au fost fericiti.
La multi ani Lana si Majd, sa fiti sanatosi si fericiti!







Sambata , 31 mai, a fost ziua lui Bia, de fapt doar petrecerea intrucat ziua ei este de fapt pe 2 iunie. Ne-am prezentat la locul dinainte stabilit, acelasi unde s-a serbat si Mara, ne-am relaxat pentru 2-3 ore (eu una cu siguranta!), cu un gratar copios, cu sucuri si berici. Locul acela mi se pare perfect pentru parinti extenuati, isterici si dornici de liniste, asa cum sunt eu in aceasta perioada. E la capatul pamantului dar e nemaipomenit de misto.
Aveti imagini graitoare mai jos.








Miercuri, 4 iunie, am fost la doctor, la un consult de rutina, am speriat-o insa pe doctorita cand i-am povestit de contractiile care ma tot incearca de vreo 2 saptamani, de depresia in care m-am afundat adanc de tot, de starea deplorabila in care ma aflu. Mi-a facut eco, nu mai stiu ce test non stress (de care nu auzisem, spre rusinea mea, pana acum), analize si alte cele. Bebe e ok, creste si ma tot intreb din ce oare (are deja 2300 gr), ma-sa este insa, cum spuneam si mai sus, destul de isterica, deprimata, ceea ce, logic, nu ne face bine nici lui, nici mie. M-a sfatuit sa ma potolesc, sa ma mai calmez, asta ca sa reusesc sa tin sarcina asta macar pana intru in saptamana 35, altfel e cam nasol. Mi-a suplimentat tratamentul antispastic si mi-a recomandat repaos. Ha! Adica, altfel spus, imposibilul! Cum sa beneficiez eu de asa ceva cand de aproape 3 luni de zile ma chinui sa ma mut in casa noua, ma lupt cu niste muncitori betivi, hoti si imbecili pe care-i doare-n bashchetzi ca eu mai am un pic si nasc, alerg ca o disperata prin zeci de magazine in cautare de mobile, electrocasnice si materiale de constructie, cand una le spui dobitocilor si ei alta inteleg sa faca, cand trebuie sa stai cu gura pe ei tot timpul, sa faci politie, sa-i "vizitezi" toata ziua buna ziua ca sa te asiguri ca muncesc in loc sa stea la taclale si beri o zi intreaga pe banii si timpul tau, cum sa stau linistita cand toate sunt doar pe umerii mei, cand n-am ajutoare, cand te lupti cu morile de vant, cand am inceput numataroarea inversa, cand ma ingrozesc sa constat cum trece timpul si acolo nu se misca nimic, cand contractiile mi se intetesc la fiecare criza de nervi pe care-o fac (si le fac des), cand sotzul meu credea ca in Romania e fix ca la Londra (adica platesti niste oameni sa lucreze ceva si ei chiar fac ceea ce le ceri ... hahaha, very funny, isn't it?)? Cum sa stau relaxed si sa nu scot flacari pe nari cand tot ce cumperi dispare din casa, cand materiale am cumparat cat sa faci 3 vile si ei vesnic cer mai mult si mai mult, cand nimic nu e facut cum trebuie, cand muncitorii, dupa ce ca sunt asa cum sunt, mai si dispar cu zilele de trebuie sa-i cauti eventual cu politia ca sa-i aduci inapoi sa-ti termine treaba, cand scoti si dai bani in toate directiile, cu ambele maini, si ei tot mai vor (si ma tot intreb in schimbul a ce?) si-si arata nemultumirea, cand, cand, cand ...
Una peste alta, daca nu ma cumintesc, mi se intrevede din nou o nastere prematura, ceea ce nu e deloc indicat.
Simt ca nu mai pot, ca mi s-au terminat bateriile si o perioada care ar fi trebuit sa fie frumoasa si linistita a ajuns un cosmar, o dezamagire continua cu privire la toti cei din jurul meu, ca poate daca as fi stiut ce ma asteapta, as fi calculat de doua ori inainte de a lua decizia de a mai face acum un alt copil. E ingrozitor de dureros sa vezi ca nimeni nu te mai intelege, ca toti cei in care ti-ai pus baza au mereu alte si alte prioritati si nu ai de fapt pe nimeni langa tine, ca ajungi sa vorbesti cu peretii sau de una singura ca si cum ai fi singura pe lume sau ai fi facut copilul asta cu sfatul duh.
Pe Rayan am incercat sa-l duc din cand in cand la muni, mai ales in weekend-uri, in asa fel incat sa ma mai pot odihni si eu macar diminetile (am acumulat atata oboseala incat, zau, nu stiu cum o sa fac fatza dupa ce s-o naste bebe), numai ca muni este, mai nou, si ea extrem de ocupata si nu prea ne mai ajuta atunci cand avem cu adevarat nevoie ...

2 comments:

Anonymous said...

ANDREEA,nu ne cunoastem dar eu numai citindu-ti blogul ma gandeam ce tipa fericita tre sa fie...

ruxi said...

am gresit nu vroiam anonim ..dar m-am grabit...