Tuesday, December 16, 2008

Prima noastra serbare

Ne scuzati ca ieri n-am postat nimic despre prima noastra serbare. Am fost foarte ocupati cu blogosfera. O facem acum, cu poze si impresii. Si cu multa bucurie!

Eu personal aveam mari emotzii cu privire la acest eveniment inca de acum vreo 2 saptamani. I-am cumparat costum de urs (caci el a fost ursuletz in sceneta pregatita), am pregatit cu minutziozitate, inca de acum cateva zile, toate hainele, pentru dans, pentru parada modei (una dintre educatoare e mai zurli asa si a facut si parada modei cu ei, foarte misto ideea de altfel!), in fine, totul era pus la punct pana la cel mai mic amanunt. Am plecat dotati cu doua masini, una bucata bunica, una bucata matusa bortzoasa (deci super oferta, doua intr-una), sofer pe post de operator, nelipsita nana, una bucata mama, una bucata tata si una bucata frate mai mic, cu doua aparate foto si-o camera video. Eu aratam ca pomul de Craciun, atarnau de mine umerasele cu cele sapte mii de perechi de schimburi, rucksack-ul lui plin ochi si geanta mea intr-o mana, de cealalta mana atarna una bucata urs imblanit de se uita lumea pe strada la noi "ca la urs", la gat un aparat foto cat copilu' de mare (ca deh, suntem profesionisti, ce pana mea!), tatal cara cu mandrie scoica cu fratele cel mic, soferul camera si celalalt aparat de fotografiat ... In fine. Am descins in aceasta formatie la teatrul Nottara, caci acolo s-a desfasurat evenimentul, m-am speriat sa vad ca toti puradeii venisera dupa ei, ca si noi, cu tot ce aveau ei neamuri mai de suflet pe-acasa, am predat ursul educatoarelor si noi am asteptat, ca si ceilalti parinti, punand la punct ultimele setari ale camerelor video si pregatindu-ne restul arsenalului foto.
La un moment dat "s-a dat drumul" in sala. Parintii au navalit cu totii, aproape calcandu-se in picioare (desigur, exagerez, dar imi aminteam de cozile la portocale sau banane de pe vremuri), fugind care incotro, sa gaseasca un loc cat mai in fatza pt a-si putea admira odrasla cat mai de-aproape. De pe scena daca s-ar fi putut! Ne-am gasit si noi locurile, ne-am asezat, am proptit si copilul cel mic, complet siderat de agitatia din jurul lui, si am asteptat cumintzi. Nu mult, ca s-a inceput, contrar asteptarilor, doar cu o neglijabila intarziere de vreo 10 minute.
Copiii au fost deliciosi, am fost surprinsa sa constat ca educatoarele chiar au pus suflet in chestia aia, ca i-au pregatit, ca au avut idei mai mult sau mai putin nonconformiste, a fost dragutz. Un pic cam lung programul pentru ei, mai ales ca acolo era o caldura infioratoare.
Rayan a fost delicios si el, nici nu ma asteptam, recunosc. S-a sculat de pe scaun si-a venit sa-si spuna replica din sceneta, intr-un sictir greu de descris daca nu cunoshti personajul, cu niste fitze de parca ar fi zis: hai fie, va fac acest hatar sa vorbesc la microfonul asta pentru voi.
Apoi a dansat (cum a vazut el la Alex cred), pe poante si cu mainile pe sus de ma cracanam pe mine de ras. Acum ma cracanam de ras, dar la faza cu sceneta nu-mi gaseam batistele mai repede prin buzunare ca sa-mi sterg lacrimile de la ochi si mucii de la nas. Iar el n-avea nici o treaba! Il durea in bashchetzi!
A trecut si asta, a urmat prezentarea de moda. Cat s-au schimbat cei mici pt acest moment, au mai evoluat la sol, cei de la grupa mare. Cam mult a durat programul lor dar au fost dragutzi tare. Cam mult pentru cei mici care stateau si asteptau in spatele scenei, in caldura si-n emotzii.
La prezentare, noua personal, ni s-a rupt filmul! N-am mai vrut si basta! Ca ni s-a pus o mica pata. Sau mare! Brusc! Si vroiam acasa. Nu ne mai trebuia nici Mosh Craciun, nici cadou, nici nimic. Vroiam nani. Si iar nani. Ca cica suntem obositi. Adevarul e ca eram eu stoarsa ca o lamaie, daramite bietzii copii.
Aici ar fi trebuit sa defilam si noi pe scena, cu "jaca" de piele si esharfa a la Yasser Arafat (ba pardon, aia e acasa, asta e Chanel imi shopteshte cineva din culise .. e luata de fapt de la Zara, dar ramane intre noi, ok?), cum e in tendintze acum. Hehehe
N-a mers insa! Ca plangea dupa mami!
Philip a cantat cat a cantat cu ei, la un moment dat l-a luat somnul. Semn ca s-a plictisit.
Am incercat sa-l conving pe Rayan sa nu plecam de-acolo inainte sa vina Mosh Craciun sa ne dea cadoul si se pare ca, pana la urma, am si reusit. Cu lacrimi in ochi si vadit obosit, s-a asezat frumushel pe scaun in stand by.
Cand a fost chemat sa-si ia punga de la el, am simtit ca a ajuns la capatul rabdarii si numai nitzel nu l-a pocnit pe mosh care se tot indindea la vorba cu el. Si el n-avea chef.
Cat despre poantele moshului ... no comment! A fost amuzant, dar numai pentru noi adultzii. Poante despre politica si criza nu stiu daca-si aveau rostul atunci si acolo.

Plecarea lui din scena s-a comis pe Dragostea din tei. Asa se cheama piesa aia nu? Copiii au dansat fericiti si au rasuflat usurati ca s-a terminat totul.

P.S. Matushica, vigilenta cum e ea si cu un spirit de observatzie iesit din comun, a observat totusi un lucru, relevant zic eu: nici un copil, dar nici macar unul singur, nu a avut curiozitatea sa-si deschida, acolo, pe loc, cadoul. Ba o fetitza chiar i-a zis moshului ca ea are papusha de-aia acasa si ca n-o mai vrea inca odata. Toti s-au uitat in punga, discret, prin deschizatura ei, ca sa vada ce-au primit, s-au asezat pe scaunele si basta. Curiozitatea le-a fost satisfacuta la vederea cutiilor cu Scooby Doo, papushi mirositoare sau casutze de poveste.
Voi va mai amintiti cum eram noi? Ca-l sfasiam pe mosh, il smulgeam cadoul din mana si primul lucru pe care-l faceam era sa ne ducem intr-un loc cat mai retras al casei (ca sa eliminam pericolul de a se mai atinge si altcineva de jucaria respectiva) si sa ne desfacem, tremurand de emotzie cadoul?
Va dati seama cat sunt astia ai nostri de inbuibati si ca de fapt nu se mai bucura de nimic?
Si va dati seama ca eu ca parinte n-am observat asta?

19 comments:

Ruxel said...

In sfarsit....cat am salivat dupa pozele astea. Sunt exceptionale. Piticii sunt nemaipomeniti. Frumosi cu totii, Rayan, Razvan, Alex si ...restul. Imi plac la nebunie serbarile in care copiii sunt costumati.

Andreea Badran said...

Da, si au fost costume frumoase de tot. Si Alex a avut un super costum de lup.

bp said...

frumos la voi...vin si eu cu tales from the scary festivity, numaidecit

Andreea Badran said...

@ bp: hai!
Acolo in poza esti tu? Daca da, te iubesc! Daca nu, tot te iubesc! ;-)

Joalex said...

Minunata serbare. Noi ne manifestam maine. Acum face mami aripi de inger. :)

Andreea Badran said...

@ joalex: Va tinem pumnii stransi si va uram succes! Sa ne povestiti si voi noua cum a fost si daca a venit moshu la voi ...

ramonutza said...

ce frumos ai povestit...cat despre Rayan a fost dulce si simpatic ca de obicei....poooop

bp said...

scuze, am uitat sa-mi manifest dragul pentru cei doi baietoi ai tai ;)
eu sint in toate pozele, dar sper ca am uitat cu totii subiectul cu pricina :)

mamica de Sebastian said...

Felicitari tuturor pt o astfel de serbare.Nu prea am vazut pina acum..Noi avem piesa de teatru cu muzica,sau muzical in primavara.

Andreea Badran said...

@ bp: da, asa as vrea si eu, doar ca periodic mai am cate-o zvacnire. O sa incerc sa mi-o reprim. Deja m-am mai calmat dar se mai zbate inca ceva in mine ... Sunt oricum pe drumul cel bun!

alina said...

Of, cât vă invidiez pt serbările astea, deși știu prea bine că e o tortură în cele din urmă.
Dar asta e, Maria mea nu merge la grădi, încă, așa că mă mulțumesc cu pozele și poveștile voastre, că tare frumoase mai sunt, iar copiluții, vorba ta, Andreea, delicioși!

mara said...

la noi a fost invers, max s-a napustit asupra pungii de la mosh, a deschis-o nerabdator, nu i-a venit sa creada ca erau numai dulciuri si nu robotul pe care si-l doreste "niț măcar o masină de curseee" si a inceput sa planga :))

Andreea Badran said...

@ mara: hai ma! Mi-l si imaginez asa dezamagit ...
Dar presupun ca robotul il va primi acasa nu?
Oricum, acolo presupun ca nu ati dat voi bani pt cadouri sau? Noi am cotizat la greu pentru cadoul asta. Si dupa cum vezi, tot degeaba. Ca ei tot nu s-au bucurat.

Joalex said...

Andreea, am scris in blog de serbare. Da, a venit mosul. Cadourile au fost multe si frumoase. Alex trebuie sa mai creasca sa-si spuna poezia la serbare. :)

ioana suciu said...

sunt super copii tai , citesc blogul tau de putin timp dar imi place f mult , ma relazeaxa , esti in blog rol la mine, cu drag ioana suciu

Andreea Badran said...

@ ioana: multumesc mult. Am incercat sa te adaug si eu in blogroll-ul meu, insa n-am reusit! Habar n-am de ce-mi zice ca "could not detect a feed for this URL". Nu mi s-a mai intamplat pana acum.

simarprod said...

ce stii poate era o eroare... nu cred ca este o problema deosebita ca mai sunt si la altii ...te pup si o zii buna !

aaaaaa mi am amintit am 2 bloguri unul este pe simar uite http://simarprod.blogspot.com/

Anca Ilie said...

Mama, da' ce de pregatiri si costumatie si toate astea incluse! :) Cred ca a fost superb!

La noi (am scris si eu despre prima noastra serbare) a fost simplu, modest, dar extrem de placut. Asa cum imi place mie mai tare: simplu si frumos. Fara panglici si zorzoane, copiii dragalasi, cum stiu ei sa fie.

Cu parada modei, eu, personal, sunt de alta parere si nu mi-o exprim aici ca nu e cazul.

Va pup pe toti cu drag.

Andreea Badran said...

@ anca: A fost dragutz, chiar daca mai sofisticat. Copiii tot copii raman pana la urma! Noi mergem la o gradinita particulara si cred ca de-asta au fost tentati sa exagereze (pe banii nostri!) mai mult decat era cazul. In fine ...
Iar cu parada modei ... v-am spus ca au o educatoare mai zurli asa si ea a fost cu ideea. Eu n-am fost insa de acord sa-i cumpar costum pentru ca mie nu-mi plac copiii imbracati in costume, cu cravata si papioane. Eu am preferat sa-l imbrac asa, mai ca dupa blocuri. Dar au fost dragutzi cu totii!
De ce zici ca nu-ti exprimi parerea referitoare la parada modei? N-am nimic impotriva sa spui ce gandesti, chiar daca nu suntem de aceeasi parere. Eu n-am faze de-astea si nici nu sterg mesajele celor care gandesc altfel decat mine. Hehehehe