Nici dusmanilor mei ...

Astazi dupa amiaza ar fi trebuit sa mergem la ziua Alexandrei. N-am ajuns insa deoarece mie mi-a fost rau toata noaptea, am avut contractii timp de vreo 3 ore din 6 in 6 minute, am bocit ca o disperata, astazi toata ziua n-am facut decat sa zac, sa plang, sa zac, sa plang, in zeci de reprize. Am luat prin urmare vitejeasca hotarare de a ma interna in spital pana nasc sau macar o perioada, asta ca sa am liniste, sa reusesc sa tin sarcina asta cat mai mult, sa scap de toata atmosfera asta de-acasa ... Nu stiu cum imi va fi in spital, sper insa ca-mi va fi mai bine. E vorba de Life Memorial Hospital si nu de unul de stat. Acolo, de bine de rau, voi fi monitorizata permanent, voi avea pe cineva oricand la dispozitia mea atunci cand voi avea nevoie, voi cere eu si nu mi se va cere nimic, ma voi odihni cat voi vrea ... asta macar pana ies din depresie si trec de pragul asta critic.
Problema mea cea mai mare este insa Rayan fata de care si-asa ma simt extrem de vinovata si pe care nu stiu daca voi fi in stare sa-l las mai mult de-o zi, doua in grija bunicilor lui. Si atunci la ce bun internarea? Ca sa-mi mai adaug o grija in plus la cele multe pe care le am deja? Ca sa ma mustre constiinta ca l-am "abandonat" si vesnic sa vreau sa ma intorc la el sa-l strang in brate si sa-i spun cat de mult il iubesc si faptul ca n-o voi putea face sa ma macine?
Mai am timp sa ma hotarasc pana marti dupa amiaza, mai am timp sa decid daca asta va fi cea mai buna mutare in conditiile date ...