Tuesday, June 17, 2008

Agonie ...

Astazi am fost din nou la control. Si de unde credeam, eram convinsa de fapt, ca totul e ok, am ramas surprinsa sa constat ca de fapt nu e chiar asa. Nu e nimic foarte grav, insa suficient cat sa ma deprime din nou si sa ma cufunde in ingrijorare. Bebe n-a crescut in ultimele 2 saptamani atat cat ar fi trebuit (nu stiu de fapt cat e de relativa povestea asta si cat de mult trebuie s-o iau in seama, dar faptul ca mi-a fost semnalata, inseamna ca nu e deloc ok, nu?), au aparut si ceva modificari la nivel vascular (nu se stie de ce natura si din ce cauza), iar lichidul amniotic nu e in cantitate tocmai buna (in sensul ca este la limita inferioara a normalului), dar asta stiam inca de data trecuta ... De asemenea, desi in pozitie craniana, este foarte jos (asta inseamna presiune marita asupra colului) ceea ce ar putea declansa nasterea mai devreme decat e prevazut. Nici asta n-ar fi o tragedie caci dupa ce mama a implinit 35 de saptamani de sarcina, bebelusul nici nu prea se mai considera prematur in multe locuri din lumea asta. Fratele lui s-a nascut la 35 de saptamani, n-a stat nici 5 minute in incubator si totul a fost ok cu el din prima clipa, iar dupa 48 de ore eram acasa, bine merci. Dar asta nu inseamna ca e de dorit o nastere atat de devreme, mai ales daca o poti evita. Caci si mic daca este riscul, el tot exista, plus tensiunea si frica ca ceva se poate intampla pe parcurs.
Si acum stau eu si ma intreb: cine-i de vina? Oare nu eu? Pai cum sa creasca un copil cand ma-sa nu mananca decat o data pe zi si atunci ce-apuca, pe fuga si de obicei noaptea? Cum sa creasca un copil cand ma-sa e vesnic inspumata, agitata, ingrijorata, deprimata, cand plange tot timpul , nu doarme suficient si alearga ca o disperata, de dimineata pana noaptea, ca sa rezolve o mie si una de probleme (de-odata daca se poate)?
Si atunci ce-mi ramane de facut? Ori ma calmez, imi bag picioarele in tot si-n toate (dar mai ales in toti cei din jurul meu care ma supara, fara sa le pese, zi de zi) si-mi vad de sanatatea mea si a copilului meu, ori ... imi continui viata ca si pana acum dar fara dreptul de ma mai plange cand ceva nu merge cum trebuie. It's up to me!

2 comments:

mara said...

sper ca urmatorul post sa fie mai vesel, altfel vei avea de suportat din nou o tirada pe mess, in fiecare zi, pana imi dai ignore. sau pana nashti :))

lunna said...

aia e. baga-ti picioarele finuuuutz de tot, vezi-ti de treaba, aseaza-te si mananca, poarta-ti de grija si adu copilul ala pe lume, ca e pacat de tine si mai ales de el.