Wednesday, January 20, 2010

Idei noi pentru Anna si Rares sau consolare pentru Alina si Crina

Rufele printre care se lăfăie Philip, (în vârful mesei, evident!) tocmai ce fuseseră strânse de pe uscător, puse frumos pe căprării şi pregătite pentru călcat, în ordinea priorităţilor. Tricourile la tricouri, body-urile şi salopetele lui Philip all together, prosoapele şi ce mai era pe-acolo separat.
Ei bine, într-o fracţiune de secundă, cât m-am dus eu până la bucătărie să-i pun apă în cană (căci tocmai ce-mi ceruse) şi în timp ce d-na Maria călca cu mult spor în camera alăturată deci nu avea ochii aţintiţi asupra dumnealui, dragul de el s-a şi suit pe masă şi cu o viteză ameţitoare a răscolit totul, totul. Nici unul din lucruri nu mai era aşa cum le lăsasem eu în urmă cu 30 de secunde. O să vedeţi zburând diverse obiecte vestimentare prin cameră, obiecte cărora domnul considera că e cazul "să le facă vânt", rânjind de altfel cu gura până la urechi, pe jos. One by one!
Şi apoi apucă-te madame şi strânge din nou totul.

Şi un alt episod "simpatic" de care mi-am amintit şi am zis să-l leg de celălalt, ceva mai vechi de data asta, de pe vremea când Philip era mai mic şi deja începuse să promită (şi cred că deja povestit Crinei), a fost când l-am găsit cu un sul de hârtie igienică, desfăşurat integral pe jos, în juru-i.

Un prosop pregătit de decolare

Apoi nişte tricouri în zbor

Şi o pereche de boxeri gravitând

Multe erau deja pe jos pentru că zburaseră până să iau eu aparatul pentru a imortaliza momentul

Şi episodul cu hârtia igienică







To be continued ...

10 comments:

Ceska777 said...

OMG! Ori sunt eu destul de cu ochi-n patru ori gaza mea-i intr-adevar cuminte. C-o fi bine, c-o fi rau, mie oricum imi plac copiii cu personalitate, bineinteles nu chiar in momentul nazbatiei dar....asa de la distanta e mereu fun.

Andra Sara Otilia said...

Fara nici cea mai mica exagerare,parca ai arata ce face Sara! Diferenta este ca la nui nu hartia igenica este tinta ci pachetul de servetele sau sulul de hartie de prosop de bucatarie. Fiecare cu pasiunea lui! Dar sa ne traiasca si sa fie sanatosi!

crina said...

Ha ha ha!Multumesc doamna că-mi dai unguent la inimă. Philip si Anna sunt alinările mele.
@Ceska: sunt ca un radar după el majoritatea timpului. Nu ajută la nimic. Multe se întâmplă sub ochii mei, numai ca rapiditatea lui ma depăseste.

Andreea Badran said...

@ ceska: se poate sa fie cuminte gaza ta, si Rayan al meu era cuminte prin comparatie cu Philip. Un inger chiar, daca ma gandesc bine.

@ andra sara otilia: oh, stai linistita. cate pachete de servetele n-am distrus si noi ... atat uscate cat mai ales umede. Iar sulurile cu hartie de bucatarie ... ieri i-am luat unul din mana, dupa ce desirase deja din el considerabil.
La fel face si cu sulurile de pungi de plastic pentru gunoi. Daca prinde unul de-ala, il desface prin toata bucataria foarte amuzat.

@ crina: cu drag! Iti dai seama ca atunci cand se intampla ceva de genul asta, la tine si Alina ma gandesc in primul rand. Voi aveti puradei cu varsta apropiata de a lui Philip, deci acolo imi zboara gandul.
Si da nene, la noi e dureros ca ei opereaza mai rapid decat noi. Si nu clipim bine ca au si facut prostia. Cum a fost atunci cand si-a ars Philip degetele. Era aproape lipit de mine. Dar n-am putut sa reactionez la timp, a fost mai rapid decat mine.

alina said...

vaaaai ... dar ce dragut din partea voastra! :)))
numa' ca stati cumintei, sunt deja fumate!!! la noi demult nu se mai imapcheteaza rufele in prezenta mijlociei ... avem o camera speciala pentru asta, ca doar guest-room-ul la ce poate servi, nu? sifonier ambulant!

cat despre hartie/servetele, zilnic la no gasesti forme noi de relief construite din papel!!!

nu uitati, Anna e mai mare, asa ca Philip si Rares pot sa se inspire! :)

acuma, intr-o nota optimista, ori mi se pare mie / m-am obisnuit, ori a inceput sa se mai domoleasca uraganul. poate, cine stie ...

da, prin comparatie, Maria a fost ingeras!
doar am mai declarat ca Anna e baiatul la noi in familie.

Degetica said...

mi s-a parut mie sau nu am reusit sa trimit comment la primu post, ca mi=ai fi dedicat si mie postul asta;))

iti povesteam cum a fugit Gh pe sub poarta la busteni si ni l-a adus o femeie straina...noi crezand ca e sus la etaj.
Misto, nu? :D

Cat despre alte pozne....toate imaginile de la tine sunt copy paste de la mine de-acasa . So era baba ZEN cand s-a nascut.....

mirela c said...

EII LASA ,SANATOS SA VA FIE !!
ALTFEL AR FI PLICTISEALA,II MERGE MINTEA SI ARE ENERGIE,AM SI EU PARTE DE ASTFEL DE SURPRIZE :INTRO ZI MIRUNA INCERCA SA I-A TELEVIZORUL IN BRATE NEREUSIND DE CAUZA MEA A INCEPUT SA SE ZBENGUIE SI NU S-A LASAT PANA NU SI-A SPART BUZA .....ASTA E... ZGUBILITICIII !!
PS.Bine ca si-a revenit ne place mai mult de el asa !

Anonymous said...

Ma bucur nespus ca sunteti bine si ca ai noutati!

Andreea Badran said...

@ alina: asta e atunci! Daca le-ati fumat pe astea mai incercam cu altele.

@degetica: draga, episodul cu poarta este doar unul dintre ele. De restul noi nu avem habar. Pe cand de ale Annei si ale lui Rares am cunostinta.

@ mirela: da, asa este. sa fie sanatosi e cel mai important.

Degetica said...

pai mai povestisem, da nu stiu cum da n-am reusit sa apas bine pe commentu ala :D

va pupi.si iti trimit niste poze edificatoare:D