Friday, January 8, 2010

Anorexie

Am făcut astăzi analizele de sânge, sunt ok, mai puţin proteinele şi colesterolul care sunt foarte scăzute (dar în condiţiile în care el de 5 zile nu mănâncă nimic se pare că valorile astea sunt normale). Nu avem glicemia mare (că mie mi-era extrem de frică de un diabet ceva, mai ales că servim asta în familie), nu avem anemie (că şi de asta îl suspecta doctorul datorită inapetenţei şi a palorii), nu avem infecţie. Cu alte cuvinte nu avem nimic. L-a şi consultat astăzi şi e ok din punct de vedere clinic. Nu mai e roşu-n gât, nu are nimic la urechi, la plămâni sau oriunde altundeva.
Şi atunci de ce este totuşi în greva foamei de aproape o săptămâna? Păi se pare că a dezvoltat o formă de ANOREXIE! Motivele? Pot fi multiple: apariţia dinţilor, înţărcarea( iar o fi simţit că se apropie momentul), o boală infecţioasă (rinofaringită, de exemplu), naşterea unui frate sau a unei surori, reluarea lucrului de unul din părinţi, conflicte familiale (ultimele trei sunt excluse în cazul nostru).
Sugarul sau copilul anorexic dacă refuză să mănânce la mese, ronţăie totuşi ceva în timpul zilei şi acceptă întotdeauna să bea (Philip nici n-a ronţăit nimic în schimb a băut într-una litri de apă).
Părinţii tind adesea să îl forţeze să mănânce, utilizând tot felul de metode: jocuri, povestiri, promisiuni, intimidare (recunosc că aici mă cam încadrez, în sensul că am tot încercat să-l fac să mănânce dându-i posibilitatea ca în acest răstimp să se joace, aducându-i pe masă tot felul de jucării sau alte "atracţii" doar, doar o deschide şi el gura).
Conflictul se înteţeşte cu atât mai mult cu cât copilul acceptă să se alimenteze normal atunci când intervin alte persoane (doică, bunicii, personalul creşei sau educatoarele la grădiniţă).
"După un examen din care să elimine eventualitatea unei boli organice curabile, medicul îi ajută pe părinţi să detensioneze situaţia şi le oferă sfaturi adaptate mediului familial sau stadiului de dezvoltare a copilului: să-i prezinte alimentele şi să i le ia înapoi în caz de refuz, să-l lase pe copil să mănânce cu degetele, să admită un orar mai liber al meselor, să se joace mai mult cu el etc. Majoritatea anorexiilor obişnuite nu durează şi sunt tratate rapid. Totuşi, diagnosticul trebuie repus în discuţie în cazul unei slăbiri persistente".

We'll keep in touch!

7 comments:

crina said...

Cum iti ziceam si eu am trecut printr-un episod de anorexie cu Rareș, cam pe la 7 luni. Asta după ce il fortasem sa manance o perioadă. Ca sa scapam de meteahna, vreo 2 saptamani am lasat deoparte orice regulă de masă, orice orar sau cantitate (pe atunci cantitatea era importantă pentru mine). A mancat cat a vrut cand a vrut. Incet incet si-a revenit, eu m-am relaxat si am revenit si la orar. Multă baftă si sanatate!

Ceska777 said...

Cred ca e doar o faza si dupa intarcare se vor regla meniul, cantitatile si programul de masa.

Ada Demirgian said...

Tare rau imi pare sa aud asta, dar asa am mai aflat ceva. Pot sa preiau postul tau la Ziarul copiilor?
Sanatate multa!

Danesia said...

Imi pare tare rau ca te-ai mai impiedicat inca de un necaz.
Am intrebat-o cateva ceva pe cumnata mea care a alaptat primul copil 18 luni si cand a incercat sa il intarce a refuzat orice altceva si ea a procedat in felul urmator: nu i-a mai dat lapte matern de la san deloc ci doar din biberon pe care a inceput sa il amestece in timp/treptat cu formula sau/si lapte normal si la unele mese cu piure din fructe (facea un fel de milk-shake la inceput mai subtire, apoi mai gros putin - banana, capsuni, sau morcovi, etc, daca nu ii plac fructele); pe post de desert - poate un pic de hot chocolate (praf pt copii). Si ea este pro-alaptare, dar a zis ca dupa aceasta experienta pe al doilea nu l-a mai alaptat la san deloc dupa ce nu a mai fost bebelus, ci recolta laptele si ii dadea biberon. Intarcarea cu al doilea a fost mult mai usoara si rapida (ea are o teorie ca intarcarea se produce mai greu uneori atunci cand copilul e constient de actul alaptarii la san)
Acum nu stiu ce sa spun - ea a a avut noroc ca ii invatase deja pe copii de foarte mici sa nu se mai scoale noaptea si asta a cantarit mult ulterior.
Te imbratisez!

gabriela said...

buna
am o fetita de 4 luni, care e tare cuminte si pe care ma chinui sa o alaptez pt k nu mai am cu ce, si beau toate minunile de ceaiuri
de la o luna e pe alaptat mixt, k nu lua cat trebuie in greutate
dupa ce am citit blogul tau, nu mi se mai pare greu... :)
iti urez sa ai putere pentru copiii tai
nu esti o mama rea, din punctul meu de vedere esti o mama eroina, sincer, nu stiu cum de reusesti sa te descurci
o sa incep diversificarea de luna viitoare, mi-e teama, dar mi-ai dat mare curaj
nu te opri din scris, esti o inspiratie

Danesia said...

Hey! Esti ok?
BTW: subscriu grupului de opinie care sustine ca NU esti o mama rea! Si nu ai/si nu vei avea absolut nici un motiv sa te simti vinovata!
Si stii ceva, nici sa te straduiesti nu ai avea cum sa fii rea! Ai o inima atata de generoasa incat ingerii isi croseteaza aripile din dragostea ta.

Danesia said...

Super! Ma bucur mult de vestile bune!
Sper sa fie totul foarte bine si de la intarcare incolo sa ai mai multa grija de tine, sa faci mai multe lucruri pentru tine si sa calatoresti mai mult.
Sa stii ca putine femei au soti care calatoresc mult si posibilitatea de a calatori si ele, de aceea eu cred ca trebuie sa folosesti mai mult si mai des astfel de ocazii, pentru o vacanta sau o mini-vacanta, o pauza de la viata de zi cu zi, noi experiente sa iti imbogatesc orizontul, nepretuite momente de intimitate si romantism cu sotul tau :)
Te imbratisez!