Tuesday, February 17, 2009

Cum e sa fii mama?

Dintotdeauna mi-am imaginat ca a fi mama este cel mai minunat lucru de pe pamant. De cand ma stiu am visat la momentul in care imi voi tine in poala ingerasii, daca se poate cat mai multi la numar. Viata nu m-a luat asadar prin surprindere si uite ca visul mi s-a implinit. Atat de frumos! Am doi copii minunati, frumosi ca niste ingeri, care au adunat in ei toata dragostea de care am fost noi doi capabili atunci cand i-am conceput.
Insa ceea ce nu mi-am imaginat eu niciodata este cat de complicat este totusi sa fii parinte. E greu sa faci fata atator nopti nedormite, atator frici si indoieli, atator deziluzii si incertitudini, atator lucruri pe care nu le intelegi, despre cum funtioneaza ei, despre cum functionezi tu dupa ce-i ai pe ei. Oricate carti, tratate si articole ai citi, tot nu-ti vor fi suficiente pentru a gasi raspunsuri la toate intrebarile si framantarile tale.
Am invatat asadar sa-mi ascult de cele mai multe ori instinctele, sa ma ghidez dupa ele si sa ignor pe cat posibil cartile. Am invatat sa nu mai am idei preconcepute cu privire la cresterea lor si sa nu mai tin cont de tipare.
Am invatat in toti acesti ani, fara nici o urma de regret insa, ca a avea copii presupune enorm de multe sacrificii si renuntari.
Am invatat ca 1+1 fac 2, dar pot face si 3, si 4, si 5, si 8.
Am invatat ca in tot ceea ce fac trebuie sa-mi iau in calcul mai intai copiii si sa fac totul numai in functie de ei si abia apoi sa ma gandesc la mine, sa ma gandesc mai putin la nevoile mele si mai mult la cele ale copiilor mei.
Am invatat ca ei sunt principala mea grija, pentru tot restul vietii mele.
Am invatat ca atunci cand ai copii trebuie sa fii there and then pentru ei, ori de cate ori au nevoie de tine, sa fii rabdatoare, calma, intzeleapta si la fel de bine am invatat ca toate astea nu-ti ies intotdeauna.
Am invatat sa cer ajutorul celor din jurul meu atunci cand nu mai fac fata si trebuie sa ies din impasul in care ma aflu.
Am invatat ca nu e nimic mai de pret decat timpul petrecut alaturi de ingerasii mei, ca zilele, lunile si anii trec si ca nimeni, niciodata nu ti le va mai aduce inapoi.
Am invatat sa nu mai plang si sa nu mai disper pentru ca am convingerea ca atata timp cat voi fi langa ei nu li se va intampla nimic rau.
Am invatat sa nu mai fac din orice problema a lor o catastrofa, ci s-o tratez cu discernamant si intelepciune.
Am invatat sa le descifrez plansul, tipetele , spaimele si trairile, sa ii inteleg si sa-i ajut. Cand pot!

Asa am ales si sa comunic cu voi aici, pe blog, sa comentam impreuna prostioarele dar si succesele, infrangerile dar si realizarile copiilor nostri, sa va ascult si sa ma fac auzita, sa va primesc sfaturile cu inima deschisa si sa vi le dau si eu atunci cand imi sunt cerute. Imi place sa interactionez cu oameni care sunt in situatii similare cu ale mele, care pare ca vorbesc aceeasi limba cu mine, sa vad ca nu sunt singura care trece prin astfel de momente, sa ma bucur, dar si sa tresar alaturi de voi. Ma bucur ca existati si sa stiti ca viata mi-este cu mult mai colorata de cand va citesc si pe voi!

48 comments:

mamica de Sebastian said...

Ce ne-am face noi fara internet si prietenii virtuali.Viata mea cu siguranta ar fi mai gri si mai trista.

Unknown said...

well said, well written and well felt...

and thanks for appreciating us :)
we appreciate you too :)))

Andreea Badran said...

@ florina: si pe mine ma delecteaza foarte tare ca dimineata, in timp ce-mi beau ceaiul, sa rasfoiesc bloguri. Sau seara, dupa ce scap de plozi si-i vad pe fiecare in patul lui sa-mi mai arunc un ochi sa vad ce e nou. De multe ori apuc si ziua sa intru, cand doarme Philip de ex si am si eu niste momente de liniste.

Andreea Badran said...

@ bogdana: Merci!

sultana said...

in primul rind: la multi ani philip scump! sa fii mereu fericit, mereu vegheat de ochii plini de emotie ai parintilor tai dar si de ochii nostri virtuali, care iti urmaresc evolutia inca de cind erai in burtica. in al doilea rind: keep going! v-ati intrebat vreodata ce s-ar intimpla daca dintr-o data toate blogurile ar disparea ? oare ar trebui din cind in cind sa concretizam relatiile, sau dimpotriva, de asta au farmec blogurile, pentru ca in mare masura sint pura imaginatie ?

Andreea Badran said...

@ bp: cred ca ar fi nasol daca ar disparea blogurile, in primul rand pentru proprietarii lor. Eu una am mereu backup la blog, just in case ... Sunt multi nebuni pe lumea asta!
In ceea ce priveste relatiile, eu una am reusit sa le concretizez pe cateva dintre ele ...
Dar de ce zici ca sunt de fapt pura imaginatie? Eu chiar cred sincer in cei care scriu aici si pe multi dintre ei chiar mi-as dori sa-i cunosc si-n realitate.

Unknown said...

bogdana, touchy subject...

la mine e realitate 100%... plus ca poate am fi mai interesati de interactiunea face to face, daca ar disparea toate... recunosc ca in momentul asta blogosfera imi satisface nevoia de socializare intr-un mod placut si comod, dar sunt constienta ca asta nu poate dura la nesfarsit...

Andreea Badran said...

@ bp: si, luata de val, am uitat sa-ti multumim pt urari!

Unknown said...

mah, si haidem cu toatele la culcare ca-i tarziu...

hai somn usor... andreea, inchide pravalia :))

Andreea Badran said...

@ bogdana: hahahahaha, tocmai ti-am lasat un comentariu pe blog in care-ti spuneam ca observ ca si tu esti pasare de noapte ca si mine ... si numai ce apare aici mesajul tau!

Unknown said...

gata, eu inchid... tu?

Andreea Badran said...

Si eu! Somn usor! Ne vedem maine ca am ajuns ca indragostitii ...

alina said...

Cum e să fii mamă?? Al naibii de greu!!!
Bine punctat, Andreea, tocmai pt că toate simțim la fel ne împrietenim virtual! :))

Ruxel said...

In mesajul care aseara nu stiu din ce motive nu a ajuns la tine Andreea, ii raspundeam intr-un fel Florinei si ii spuneam (ei si tuturor) ca daca nu as fi avut copii, daca nu as fi stiu ce inseamna sa fi mama, probabil ca atunci viatza mea ar fi fost mai gri si mai trista. E la fel ca atunci cand fetele nu sunt acasa o perioada mai lunga de timp (cum se mai intampla in vacantza de vara), eu nu-mi gasesc rostul, mi se pare ca le aud vorbind sau strigandu-ma, imi pare rau ca nu am dupa cine sa strang in casa sau pe cine sa duc seara la culcare.

Ina said...

@Andreea: foarte frumos ai scris; ai talent. Sper sa mai citesc cat mai multe articole la fel de profunde si minunate pe blogul tau. Succes.

Andreea Badran said...

@ alina: da, asa este, sa stii!
@ ruxel: da, nu stiu de ce n-a ajuns comentariul tau!
@ ina: merci pentru aprecieri!

G. said...

Tare ma bucur ca ai scris postul asta. Ma regasesc aproape in fiecare paragraf.

Inainte sa fiu mama nici nu aveam blog.....

Poate ar fi dragut sa organizam o intalnire a mamicilor blogarite. Mi-ar placea mult!

Andreea Badran said...

@G: pai asta cu organizatul unei intalniri chiar n-ar fi o problema! Sa se faca mai cald afara, ne imbarcam puradeii in carucioare si ne vedem intr-un parc. Lasati pe mine ca ma ocup eu de organizare. Sa facem o lista cu inscrieri mai intai! Hehehe
Ruxel, Gabi, Raluca (mamica de Matei) si cu mine batem deja de mult cararile parcului Ioanid (actual Ion Voicu), asa ca va asteptam si pe voi cu mare drag. Daca nu va e la indemana, ne putem intalni si prin Herastrau sau in alte locuri. Dar stati sa se incalzeasca afara corespunzator ca asa nu-ti vine sa arunci nici un caine afara daramite sa mai si socializezi.
Mie mi-ar placea mult sa o cunosc si pe Bogdana (pare destul de zbanghie, deci s-ar putea integra usor gashtii noastre),pe tiza ei, pe Ruxi (mamica de Rayan si cu care tot zic ca o sa ma vad de luni de zile si uite ca nu apuc), pe Anca Ilie, pe Crina, pe Andra, pe Zu, pe toata lumea de fapt. Pacat ca multe nu sunt in Bucuresti sau in tara ca as sta la o sueta si cu zurlia de Sabina (cu care "ma rad" pe mess zi de zi, cu Alina (care totusi pare prea delicata pentru cat suntem noi de nebune), cu Florina, cu Laura ...
Ce ziceti?

Ruxel said...

@Andreea & G: ar fi super sa ne intalnim :), dar eu propun sa trimitem si un bilet low cost si pentru "prietena" noastra de peste hotare.

sultana said...

hai ca sa si argumentez de ce am spus ca blogurile in mare masura sint pura imaginatie. nu m-am referit la faptul ca cei care scriu isi imagineaza viata pe care o traiesc [desi sint convinsa ca mai sint si nebuni care isi inventeaza personaje (asta mi se pare oricum interesant:]. si eu cred sincer ca sint reale blogurile pe care le citesc, insa e o realitate bazata pe imaginatia mea. sint bloguri unde nu apar fotografii sau alte detalii credibile ale vietii semnatarilor, deci ceea ce se intimpla pe linga posturile respective e in mintea fiecaruia. asta e si frumos, e ca la un spectacol (experimental) in care nu ti se da mura in gura. am vazut filme documentare in care persoane care s-au cunoscut virtual si au corespondat multa vreme, in momentul in care s-au intilnit au foat foarte dezamagite reciproc. din relatiile virtuale fiecare isi ia ce are nevoie, si fiecare isi construieste cum doreste. asta e o ipoteza destul de interesanta, dar nu inseamna ca nu mi-ar placea sa ma intilnesc si in realitate cu multa lume de pe aici. tocmai pentru a proba cit de departe m-am dus de realitate :)

Unknown said...

dragelor, eu ma bag, dar sa vina caldura cat de cat...

si da sunt destul de zbanghie :)))) doar ca sa ma luati mai usor acum , ca am capatat proportii :)))))

G. said...

Daaaaa, hai sa ne organizam!

Anonymous said...

Ai reusit sa ma faci sa bazaiii de cum am dechis calculatorul.Foarteee frumos articolul dvs doamna. Este atat de adevarat ca scriu acest comentariu cu pielea zgribulita.
Foarte, foarte adevarat.

Gabiiiii: iar sunt disperata..... nu pot sa postez decat sub anonim. Ihi ih ih, lasa ca invat eu!!!!!!!!

Lala said...

Cum e sa fii mama ?
Greu. Dar atat de minunat incat nu ai schimba lucrul asta pentru nimic in lume.
Foarte frumos ai scris Andreea.

sultana said...

si eu ma simteam zbanghie, care-i bogdana si care-i tiza ??? :)))

Andreea Badran said...

@ bogdana: pai asta ziceam si eu, sa se faca mai intai cald afara. Tu cand ai dpn?
@G: las' pe mine! De nu va adun eu pe toate ...
@ gabi: multumim de aprecieri d-na. Si nu mai bazai ca strica la ten!
@lala: asa e? Multumesc si tie.
@ bp: ok, scuze, rectific si trec "zbanghie" la plural!

Unknown said...

20 mai, dar ma programez la operatie undeva intre 10 si 15 mai... depinde f mult de placenta cum evolueaza... in functie de asta nasc mai devreme sau ma apropii de termen mai mult...

eu vreau macar cateva zile de vara sa prind insarcinata... am niste rochii superbe pe care vreau sa le port !!!!

Unknown said...

mai conteaza? :)))))))))))))

am banuit ca io, ca-s mai noua p-acilea :)

Andreea Badran said...

@ bogdana: imi aduci aminte de mine acum. Si eu mi-am facut niste rochii speciale de gravida, de-alea lungi pana-n pamant si vaporoase, special pt sarcina cu Philip pe care am dus-o pana la jumatatea lui iulie. Deci am profitat de ele din plin.
Si eu abia asteptam sa se faca vara ca sa le pot purta.

crina said...

Eu aseara nu mi-am facut rondul de citit blogurilie si uite cum era sa ratez minunata intalnire. Vreau. Vrem!

Andreea Badran said...

@ crina: adica tu chiar iti imaginai ca scapi asa de usor? Doar stiam de unde sa te iau nu?

Unknown said...

@Andreea: buna idee....ne adunam :)

Andreea Badran said...

@ gabi: da doamna! N-ai vazut ca erai acolo trecuta din oficiu?

ruxi said...

Andreea,foarte ,foarte bine ai punctat tot...eu una am descoperit blogurile relativ recent..,stand acasa ca si mamica..si imi place sa cred ca numai de bine a fost..aa si cred ca mi-am facut si prieteni..daca nu multi ,o prietena sigur mi-am facut..:-)

Anonymous said...

Andreea, ce mult ma regasesc pe mine in randurile tale. Cred ca sunt niste trairi universal valabile pentru cele care sunt mame.

Andreea Badran said...

@ ruxi: da, cu siguranta!:-)
@ mirela: si eu cred la fel.

Sabina said...

aaa nu-i bai madame, ca navalesc peste voi in capitala, cu plod, cu purcel, catel si barbat. greu nu-i. doar vreo 300 de km :D

Andreea Badran said...

@ sabina: cu atat mai bine daca te incumetzi. Te anuntam din timp ca sa te pregatesti pt excursie.

alina said...

Măi Andreea, mâța blândă zgârie rău! :))) Trust me, la zbaghinism nu m[ bate nimeni, m-am mai calmat și eu un pic și am devenit mai sensibiloasă de când sunt mamă, dar altfel ... uhuuu ... voi să-mi faceți mie față!!! :DDDD
Asta e, nasol că eu cu atâția puradei nu cred că voi călca prea curând prin țară, chestie de costuri, dar mai presus de asta, de logistică, la o călătorie de 30j de ore parcă nu prea te bagi cu copchiii mititei! Asta e ... :((

Bogdana, sunt tare curioasă cum vom naște noi două, mai precis când, cezariene avem amândouă programate în aceeași perioadă, due date fiind la mine 19 mai, dar tot așa, operația mai dinainte, ca să nu cumva să intru în travaliu de la sine. :) Lasă, că nici vară prea multă nu e bine, ascultă aici la mine, să vezi retenție de apă la zile de caniculă, groaznic!

Andreea Badran said...

@ alina: hai mai ca numai zbanghie nu-mi pari.Pari extrem de echilibrata si pe mine ai reusit in vreo cateva randuri sa ma temperezi pe-aici cand ma luase valul. Nu mereu, recunosc.
Imi imaginez ca nu ti-e usor sa te trambalezi cu catzel si purcel la drumuri atat de lungi pana in Romania ... Nici eu nu stiu daca as face-o. Stai tu mai bine acolo, in linistea si armonia voastra ca aici nu-i de venit.

Unknown said...

hai ma alina, ca n-am prins si eu pic de vara in gravidenie... macar asa un pic vreau si eu... am rochii, lungi, scurte, mai mulate, mai largi... da-mi o sansa... ca la o a treia sarcina nu cred ca ma mai bag...

32 de ani plus doi ani pauza... sa ma apuc la 35 de ani aproape de alt copil? no way... asa ca you see, e ultima sansa la vara pentru burtica...

eu as vrea sa stau pana in ultima clipa cu bebe, ca sa creasca mare... dar depinde de placenta, daca imbatraneste ca la Chitzi sau nu... tu oricum o sa nasti mai devreme, ca doar e fata, si e stiut ca ele sunt mai grabite sa vina pe lume :)

Andreea Badran said...

@ bogdana: stiam si eu de regula asta ca fetele se nasc mai devreme, dar uite, in cazul sora-mii de ex, se facuse ditamai copila de 3600, ajunsese la termen si ei tot nu-i venea sa iasa. Si i-au indus nasterea pana la urma! Si tot s-a incapatzanat, chiar si-asa, de au trebuit s-o extraga cu vacuum! Asa ca nu-i nici o regula pana la urma. sau o fi, dar exista si exceptii. Si ce garantii ai ca nu esti chiar tu exceptia?

Unknown said...

uff, nu... vreau si eu la termen :)))

iar cu cealalta treaba, sunt constienta ca o sa fie taaare greu si Chitzi o sa fie neintelegatoare...
uite aseara de ex, am comandat niste pizza... dupa trei felii aproape, am zis ca-i ajunge si i-am luat-o pe a patra sa o mananc eu... a sarit pe mine, ca e a ei, si eu i-am zis pai da, dar trebuie sa pape si fratiorul tau... ea mi-a zis ca nu, ca ea nu imparte cu fratiorul ei mancarea...
ei, na, poftim... ce sa mai zici?

Andreea Badran said...

@ bogdana: oh, cate de-astea o sa mai auzi! Nu trebuie sa insisti prea tare! Si in nici un caz sa nu te pierzi cu firea! Eu am facut-o de cateva ori!
Uite, inclusiv acum: Philip se joaca frumos in tzarc si sta sprijinit de plasa. Frati-su vine si-l impunge de-afara, il impinge prin plasa si ala urla. Normal. Pai si sa nu-l cert?
I-am explicat ca Philip se juca acolo cuminte, ca s-a bucurat atat de tare sa-l vada cand a venit de la gradi, ca ar putea sa se joace amandoi frumos si sa nu-l supere ca e si el mic. De bine ce-i spui, de-aia se duce si-l impunge si mai tare. Si ala mic urla si mai mult. Si uite asa s-a dus linistea mea. Si oricata diplomatie ai avea, tot mai ridici tonul si mai bagi si-o mica amenintzare ca-l trimiti in camera lui sa se joace acolo singur.

Unknown said...

te inteleg perfect...
sper sa am totusi nervii tai, ca eu sunt mai impulsiva de felul meu :)))))

Sabina said...

bogdana, nu-i o regula cu fetele grabite :))) a mea s-a nascut la 42 de saptamani.

Andreea Badran said...

@ bogdana: eh, stai asa ca asta cu nervii e doar o impresie! Eu n-am deloc nervii tari! Ba din contra! Daca m-ai auzi cat tzip pe aici ... noroc cu pneumonia asta ca nu mai pot sa ridic vocea prea des. Cred ca astia ai mei o sa se roage sa fiu mereu bolnava! Asa sunt si eu mai calma!

alina said...

Fetele grăbite???? Nu ale mele. 41, respectiv 42 de săptămâni!!! Cu Maria m-au indus ei, că era tot așa caniculă și le-a fost milă să mă mai lase, că fata ar mai fi stat acolo, ce crezi ...
Iar cu Anna am avut țșpe alarme false în ultima lună de sarcină, cu chiu cu vai s-a hotărât și ea să-și facă apariția, și aia cu peripeții!

Și uite, na, deși sunt mai mare decât tine, Bogdana, că m-am încumetat și la a treia. Dar zău că GATA, PUNCT! :))

Andreea, echilibrul tot încerc să-l mențin, tocmai pt că am fost o zgubi toată viața (mă uit acum la Anna, bucățică ruptă din mine, drac împielițat și altceva nu, exact cum am fost eu!!).
Sunt și eu colerică, mă agit, mă aprind ... dar am lucrat cu mine însămi să mă temperez și (câteodată) îmi mai iese.
Oricum nu mă suprinde imaginea ta despre mine, în general dau oamenilor impresia de tipă delicată și fină, până când mi se pune ceva de-a-ndoaselea, și-i șochez pe toți, că mă întorc la zilele și toanele mele de scorpie în flăcări (leoaică, deh!).
E o strategie, îți spun, treaba cu mâța blândă ... :DDDDDDDDDD