Not yet!!!

Dragii mei, stati linistiti, n-am nascut inca. De cateva zile insa ne ocupam cu diverse lucruri extrem de interesante si palpitante cum ar fi: bagaje pentru cei mari care au plecat sambata in Liban pentru 2 luni si-un strop (deduceti de aici ca am scapat de o parte din responsabilitati, prin urmare mi-e deja mai usor), cu impachetat miile de obiecte din casa in zeci de cutii si cutiutze, saci, genti, gentutze si valize (insa fara prea multa vlaga din partea mea ... reactionez insa pozitiv la shuturile in fund care mi se dau zilnic) caci acum avem mobila in casa noua si nu mai avem nici o scuza sa habitam la vechiul domiciliu ... cu Rayan care mi-a trantit joi o amigdalita de toata frumusetea, cu patru zile de febra de la 39 in sus, cu pofta de mancare ioc (drept pentru care a slabit de poti sa-i numeri toate coastele) samd.

Maine dupa amiaza mergem din nou la control si vedem ce si cum: ori mai stam si asteptam sa-si anunte bebe venirea de buna voie, ori nastem saptamana asta si anume provocat. Suntem in saptamana 37 si, cel putin din punct de vedere teoretic, nu mai exista nici un pericol. Ne-am si intzepat constiincios cu Dexamethasone in fund pentru a-l pregati pe bebe pentru respiratia extrauterina, deci ne pregatim.
Va voi tine la curent cu mai multe detalii, nu promit insa ca o voi face la fel ca Simbad, eu neavand parte de ajutorul sotului meu care habar n-are cu ce se mananca un blog si nici timp si rabdare sa-l invat acum nu mai am. Daca vedeti ca am disparut o perioada inseamna ca s-a comis evenimentul. Keep in touch!

Dance me to the end of love

Leonard Cohen

Ieri, citind blogul lui Bucurenci, am aflat cu stupoare ca Leonard Cohen ar fi trebuit sa vina pe 14 iulie la Bucuresti si sa cante pe stadionul Cotroceni. Spun cu stupoare fiindca m-am mirat ca o asemenea veste a circulat prin targ si mie nu mi-a ajuns nimic la urechi, eu care stiu tot ce misca cand e vorba de Leonard Cohen. Ei uite ca de data asta ceva mi-a scapat! Pentru cateva secunde mi s-a taiat respiratia, desi cel care facea respectivul comentariu, dadea de inteles ca totul a ramas doar la stadiul de zvon, de proiect, de ce vreti voi si ca de fapt Cohen nu va mai veni de fapt la Bucuresti.
Am purces in aceasta dimineata, cu ochii scosi de oboseala, la cautat pe internet orice informatie in sensul asta, cu o bruma de speranta ca zvon este de fapt informatia ca nu va mai veni. Din pacate ceea ce astept de peste 17 ani nu are sa se intample. Se pare ca n-a fost intr-adevar decat un zvon, o dorinta a celor de la Jurnalul National de a-l aduce aici, se pare ca din start n-a fost nimic confirmat oficial, ca nu apare nimic pe nici un site, nici al lui, nici al presupusilor organizatori, nici nicaieri. As fi fost in stare sa dau oricat pe bilet si cand spun asta nu exagerez cu nimic, as fi fost in stare sa fug din maternitate (pentru ca s-ar fi putut suprapune peste nastere) doar sa fiu acolo, sa-l ascult live, sa-l vad in fata ochilor mei, sa-l simt ... Il iubesc cu toata fiinta mea, traiesc de ani de zile prin muzica lui (care pe mine ma inaltza, nu ma deprima), de fiecare data cand ma simt singura ascult "Dance me to the end of love" si-mi trece. Ii stiu fiecare nota, fiecare vers pe dinafara, ii cunosc respiratia din timpul concertelor sau de pe inregistrarile pe care le am acasa, peste tot unde s-au putut stoca. I-am citit cartile de poezie si proza, ii stiu biografia, mi se pare cel mai complet si complex om din cati cunosc. Si acum, sa licareasca speranta, chiar si pentru cateva ore, ca-l voi putea vedea si live, aici, chiar la mine acasa, ar fi fost deplina multumire. Din pacate n-a fost sa fie asa. Trebuie sa mai astept. Si poate nu atat de mult ca pana acum, cine stie.

Control

Astazi am fost iar la control si vestile nu sunt, ca si data trecuta, tocmai imbucuratoare. Adica bebe tot n-a crescut suficient de mult desi de data asta nu mai exista nici o modificare vasculara si testele doppler si non stress sunt ok. Prin urmare, daca nici pana martea viitoare cand vom merge iar la control, nu va creste cat va trebui, avand in vedere ca voi fi deja in saptamana 37, mi se va provoca nasterea. Se pare ca lui bebe nu-i prieste ceva in burtica si atunci n-are sens sa mai asteptam si sa-l lasam acolo. Nu e o veste buna avand in vedere ca eu inca mai aveam atatea planuri pentru astea 4 saptamani de sarcina ramase si daca e sa se nasca Philip saptamana viitoare, nu mai pot pune in aplicare nimic din ce mi-am propus. Dar atata timp cat totul e inspre binele lui, n-am de ales.
Astazi trebuie ca mami sa faca cate-o injectie cu Dexamethasone la fiecare 8 ore pentru pregatirea pulmonara a lui bebe (sa poata respira singur, fara probleme, dupa nastere), asta in cazul in care se va decide ca va trebui sa se nasca mai devreme.
Avem si poze cu el dar le voi posta mai tarziu intrucat acum n-am timp. Trebuie sa fug la intzepat. La noapte ma vor intzepa la domiciliu.

Inversare

Aseara, la baie, Rayan a decretat brusc ca baba e mami si ca eu sunt baba, drept pentru care ne striga pe fiecare exact pe dos. Pe Rafic il striga "mami", iar pe mine "baba". Hmmmm ... O sa ziceti iarasi ca sunt lovita de paranoia, dar nu o avea si "jocul" asta insemnatatea lui?
Tot aseara n-a acceptat sa se culce fara baba langa el (chestie care nu s-a intamplat niciodata pana acum, dar absolut niciodata).
Astazi de dimineata Rafic nu mai era acasa cand s-a trezit domnul Rayan si mi-a spus, destul de dezamagit, ca nu l-a pupat inainte sa plece, ritual care, iarasi, nu se intampla niciodata fiindca nu suporta sa fie pupat de ta-su, nici inainte de a se rade dimineata (pentru ca cica intzeapa), nici dupa ... Lui Rafic ii e in general foarte greu sa fure un pupic de la Rayan. Trebuie ca puradelu' sa fie ori extrem de bine dispus, ori sa vrea sa obtina ceva de la ta-su si atunci e dispus la tandreturi si-l poate determina sa-l pupe pe ta-su. Ei bine, de vreo cateva zile insista chiar sa-l pupe dimineata inainte de a pleca la serviciu sau seara cand se intoarce acasa. Intreaba destul de des de el, se intereseaza ce face ...
Pe de-o parte ma bucura nespus noua lui atitudine, mai ales ca, bineinteles, eu eram cea vinovata pentru refuzul lui de a se apropia mai mult de ta-su, pe de alta parte insa mi-este din nou clar ca apropierea asta de Rafic are la baza ceva din suferinta aia inconstienta de care vorbeam in trecut si anume ca in casa va mai aparea un bebe. E probabil un mod de aparare al lui. Isi pregateste terenul.

Realizari

Am intrat in saptamana 36. Asta e cea mai importanta realizare deocamdata.
In weekend mi-a venit mobila, ceea ce inseamna ca pot incepe sa ma mut ... dar cine are chef de asa ceva? Cine poate acum sa ambaleze milioane de chestii in sute de cutii si cutiutze si sa le puna apoi la loc dincolo? Si sa le si gaseasca un loc intr-o casa noua ...
Mai sunt cateva zile si raman doar mama lui Rayan, Lana si Majd pleaca la bunici pana pe 3 septembrie. O alta mare realizare!

Victorie!

Astazi se implineste fix o saptamana de cand Rayan a renuntat la pampers pe timpul zilei. Just like that! Intr-o zi am zis sa incercam si, mare ne-a fost mirarea sa constatam ca, din prima, a functionat. Acum mai servim "protectie" doar atunci cand dormim (atat la pranz, cat mai ales noaptea). Nu s-au intamplat pana acum accidente, cere de fiecare data la wc (am sarit in aceste conditii peste olitza) iar cateodata se duce chiar singur si ma anunta dupa aceea ca a facut pipi.
Acum nu ne-a mai ramas decat de luptat la capitolul "pupa" (suzeta bat-o vina!) la care pare ca nu vrea sa renunte sub nici o forma. Dar il tot pregatesc si-i tot spun ca atunci cand ne vom muta in casa noua, toate suzetele vor ramane aici si, prin urmare, acolo nu va mai avea nici una. Nu-i convine sa auda asta, maraie, o sa fie greu, dar a venit timpul sa renuntam si la asta. Si apoi ma voi declara multumita!

Progrese

Astazi am reusit performanta de a manca, pana la aceasta ora, de doua ori, de a mai si ciuguli cate una, alta si intre timp, de a spala o masina de rufe, de a mai ambala cateva cutii cu haine (e adevarat ca mi s-au dat shuturi in fund la greu pentru asta) si de a si lenevi vreo 2 ceasuri, motzaind, pe canapea in sufragerie. Copiii cei mari au fost plecati jumatate de zi in parc cu scoala, Rayan a stat pe aici cu muni, a reusit sa doarma dupa amiaza fara probleme, a si mancat in final foarte bine ... ce sa mai, a fost o zi obositoare rau, dar spornica!
Si inca ceva: peste toate astea, astazi se intoarce si baba de la Paris si ne-a promis ca pana nasc nu va mai pleca in nici o delegatie si ne va fi alaturi just in case.

Post scriptum

Si ca sa fie tacamul complet de tot, mi-a mai venit si Majd de la scoala, cu bratzul umflat cat casa, infectat, cu puroi si alte cele, ceea ce acum ma pregatesc sa ma duc la Grigore Alexandrescu, caci farmacista acolo m-a trimis. Cica circula niste paianjeni dubiosi (or fi ca aia de bantuiau pe la mare anul trecut!) care musca si rezultatele sunt cum vi le-am descis. El a avut initial (zice el!) doua piscaturi, si le-a scarpinat in disperare si acum suportam consecintele.
Rafic e, ca de obicei cand se intampla povesti de-astea, plecat la Paris (acum 2 saptamani cand a fost plecat, Rayan si-a infipt un tzarus ruginit in picior si a trebuit sa dau fuga la Grigore la bandajat, anti tetanos etc), Rayan tocmai a adormit, iar eu, vreau, nu vreau, trebuie sa las totul de izbeliste si sa fug acum la spital sa vedem ce e de facut.
Si sa nu te urci pe pereti?

Agonie ...

Astazi am fost din nou la control. Si de unde credeam, eram convinsa de fapt, ca totul e ok, am ramas surprinsa sa constat ca de fapt nu e chiar asa. Nu e nimic foarte grav, insa suficient cat sa ma deprime din nou si sa ma cufunde in ingrijorare. Bebe n-a crescut in ultimele 2 saptamani atat cat ar fi trebuit (nu stiu de fapt cat e de relativa povestea asta si cat de mult trebuie s-o iau in seama, dar faptul ca mi-a fost semnalata, inseamna ca nu e deloc ok, nu?), au aparut si ceva modificari la nivel vascular (nu se stie de ce natura si din ce cauza), iar lichidul amniotic nu e in cantitate tocmai buna (in sensul ca este la limita inferioara a normalului), dar asta stiam inca de data trecuta ... De asemenea, desi in pozitie craniana, este foarte jos (asta inseamna presiune marita asupra colului) ceea ce ar putea declansa nasterea mai devreme decat e prevazut. Nici asta n-ar fi o tragedie caci dupa ce mama a implinit 35 de saptamani de sarcina, bebelusul nici nu prea se mai considera prematur in multe locuri din lumea asta. Fratele lui s-a nascut la 35 de saptamani, n-a stat nici 5 minute in incubator si totul a fost ok cu el din prima clipa, iar dupa 48 de ore eram acasa, bine merci. Dar asta nu inseamna ca e de dorit o nastere atat de devreme, mai ales daca o poti evita. Caci si mic daca este riscul, el tot exista, plus tensiunea si frica ca ceva se poate intampla pe parcurs.
Si acum stau eu si ma intreb: cine-i de vina? Oare nu eu? Pai cum sa creasca un copil cand ma-sa nu mananca decat o data pe zi si atunci ce-apuca, pe fuga si de obicei noaptea? Cum sa creasca un copil cand ma-sa e vesnic inspumata, agitata, ingrijorata, deprimata, cand plange tot timpul , nu doarme suficient si alearga ca o disperata, de dimineata pana noaptea, ca sa rezolve o mie si una de probleme (de-odata daca se poate)?
Si atunci ce-mi ramane de facut? Ori ma calmez, imi bag picioarele in tot si-n toate (dar mai ales in toti cei din jurul meu care ma supara, fara sa le pese, zi de zi) si-mi vad de sanatatea mea si a copilului meu, ori ... imi continui viata ca si pana acum dar fara dreptul de ma mai plange cand ceva nu merge cum trebuie. It's up to me!

Seychelles

Anul trecut, pe vremea asta, ne pregateam sa plecam, ca doi porumbei, in cea mai frumoasa vacanta ever, in insulele Seychelles, in Oceanul Indian. A fost o vacanta de vis, o minune care, ca orice minune, a tinut mult prea putin, dar care ne-a lasat in suflet niste amintiri de neuitat. Nu stiu ce mi-a venit acum sa scriu despre asta, probabil ca nostalgia acelor zile, dorul de acele locuri paradiziace, sentimentul ca parca am trait intr-o carte postala si supararea ca anul asta nu voi ajunge, mai mult ca sigur, nici pana la Mamaia. Desi aveti deja pe blog link-ul cu filmuletul vacantei noastre, m-am gandit sa reimprospatez blogul si cu niste poze. Mi-era pur si simplu dor de ele. Totul imi pare acum atat de ireal si parca nici cand tin ochii-nchisi nu imi vine sa cred ca am pasit in acele locuri.

La 34 de saptamani

Ca sa fiu un "copy cat" autentic, mi-am tras si eu cateva poze infasurata in deja celebrul wrap al lui bebe. Sper sa nu se supere Simbad pe mine, dar mi-a placut ideea de a prezenta in felul asta atat burta, cat si wrap-ul.

Dormitor, de unde?

De doua luni de zile umblu ca o disperata prin toate magazinele de mobila din Bucuresti in cautarea unui dormitor pentru Rayan. Am cautat si pe internet de m-am plictisit si n-am gasit nimic. Ori au niste chestii nepractice (cu comode si dulapuri prea mici, stil Ikea), ori ceausiste, deci oribile. N-am gasit nimic frumos si util in acelasi timp. Nu stiu unde sa mai caut ca m-am cam saturat si nici timp nu mai am.

Aseara, vorbind cu o prietena, am gasit ceva dragut pe net (care cred ca lui Rayan i-ar placea la nebunie), dar n-am reusit sa dam sub nici o forma de urma producatorului si nici n-am inteles daca patul cu pricina face parte dintr-un dormitor complet sau e doar un pat supraetajat si-atat.

Nici dusmanilor mei ...

Astazi dupa amiaza ar fi trebuit sa mergem la ziua Alexandrei. N-am ajuns insa deoarece mie mi-a fost rau toata noaptea, am avut contractii timp de vreo 3 ore din 6 in 6 minute, am bocit ca o disperata, astazi toata ziua n-am facut decat sa zac, sa plang, sa zac, sa plang, in zeci de reprize. Am luat prin urmare vitejeasca hotarare de a ma interna in spital pana nasc sau macar o perioada, asta ca sa am liniste, sa reusesc sa tin sarcina asta cat mai mult, sa scap de toata atmosfera asta de-acasa ... Nu stiu cum imi va fi in spital, sper insa ca-mi va fi mai bine. E vorba de Life Memorial Hospital si nu de unul de stat. Acolo, de bine de rau, voi fi monitorizata permanent, voi avea pe cineva oricand la dispozitia mea atunci cand voi avea nevoie, voi cere eu si nu mi se va cere nimic, ma voi odihni cat voi vrea ... asta macar pana ies din depresie si trec de pragul asta critic.
Problema mea cea mai mare este insa Rayan fata de care si-asa ma simt extrem de vinovata si pe care nu stiu daca voi fi in stare sa-l las mai mult de-o zi, doua in grija bunicilor lui. Si atunci la ce bun internarea? Ca sa-mi mai adaug o grija in plus la cele multe pe care le am deja? Ca sa ma mustre constiinta ca l-am "abandonat" si vesnic sa vreau sa ma intorc la el sa-l strang in brate si sa-i spun cat de mult il iubesc si faptul ca n-o voi putea face sa ma macine?
Mai am timp sa ma hotarasc pana marti dupa amiaza, mai am timp sa decid daca asta va fi cea mai buna mutare in conditiile date ...

No news, good news???

N-am mai scris de mult, de foarte mult timp. Mi-a fost lene, n-am avut dispozitia necesara s-o fac, mi-a fost lehamite, am fost sictirita, n-a avut rost, luati-o cum vreti. N-am cine stie ce de povestit, dar astazi, hotarat lucru, mai completez putin la "jurnal".

Pe 30 mai a fost ziua Lanei si a lui Majd, au implinit matusalemica varsta de 13 ani, drept pentru care i-am sarbatorit, zic eu, cum se cuvine: cu o zi inainte de ziua lor, acasa, cu tot familionul, cu prieteni, cadouri multe, pizza, tort si sampanie si chiar pe 30 mai, la Mall, cu colegii de la scoala, la film, biliard si bowling. Ei s-au distrat, s-au simtit bine, au fost fericiti.

La multi ani Lana si Majd, sa fiti sanatosi si fericiti!

Sambata , 31 mai, a fost ziua lui Bia, de fapt doar petrecerea intrucat ziua ei este de fapt pe 2 iunie. Ne-am prezentat la locul dinainte stabilit, acelasi unde s-a serbat si Mara, ne-am relaxat pentru 2-3 ore (eu una cu siguranta!), cu un gratar copios, cu sucuri si berici. Locul acela mi se pare perfect pentru parinti extenuati, isterici si dornici de liniste, asa cum sunt eu in aceasta perioada. E la capatul pamantului dar e nemaipomenit de misto.

Aveti imagini graitoare mai jos.

Miercuri, 4 iunie, am fost la doctor, la un consult de rutina, am speriat-o insa pe doctorita cand i-am povestit de contractiile care ma tot incearca de vreo 2 saptamani, de depresia in care m-am afundat adanc de tot, de starea deplorabila in care ma aflu. Mi-a facut eco, nu mai stiu ce test non stress (de care nu auzisem, spre rusinea mea, pana acum), analize si alte cele. Bebe e ok, creste si ma tot intreb din ce oare (are deja 2300 gr), ma-sa este insa, cum spuneam si mai sus, destul de isterica, deprimata, ceea ce, logic, nu ne face bine nici lui, nici mie. M-a sfatuit sa ma potolesc, sa ma mai calmez, asta ca sa reusesc sa tin sarcina asta macar pana intru in saptamana 35, altfel e cam nasol. Mi-a suplimentat tratamentul antispastic si mi-a recomandat repaos. Ha! Adica, altfel spus, imposibilul! Cum sa beneficiez eu de asa ceva cand de aproape 3 luni de zile ma chinui sa ma mut in casa noua, ma lupt cu niste muncitori betivi, hoti si imbecili pe care-i doare-n bashchetzi ca eu mai am un pic si nasc, alerg ca o disperata prin zeci de magazine in cautare de mobile, electrocasnice si materiale de constructie, cand una le spui dobitocilor si ei alta inteleg sa faca, cand trebuie sa stai cu gura pe ei tot timpul, sa faci politie, sa-i "vizitezi" toata ziua buna ziua ca sa te asiguri ca muncesc in loc sa stea la taclale si beri o zi intreaga pe banii si timpul tau, cum sa stau linistita cand toate sunt doar pe umerii mei, cand n-am ajutoare, cand te lupti cu morile de vant, cand am inceput numataroarea inversa, cand ma ingrozesc sa constat cum trece timpul si acolo nu se misca nimic, cand contractiile mi se intetesc la fiecare criza de nervi pe care-o fac (si le fac des), cand sotzul meu credea ca in Romania e fix ca la Londra (adica platesti niste oameni sa lucreze ceva si ei chiar fac ceea ce le ceri ... hahaha, very funny, isn't it?)? Cum sa stau relaxed si sa nu scot flacari pe nari cand tot ce cumperi dispare din casa, cand materiale am cumparat cat sa faci 3 vile si ei vesnic cer mai mult si mai mult, cand nimic nu e facut cum trebuie, cand muncitorii, dupa ce ca sunt asa cum sunt, mai si dispar cu zilele de trebuie sa-i cauti eventual cu politia ca sa-i aduci inapoi sa-ti termine treaba, cand scoti si dai bani in toate directiile, cu ambele maini, si ei tot mai vor (si ma tot intreb in schimbul a ce?) si-si arata nemultumirea, cand, cand, cand ...

Una peste alta, daca nu ma cumintesc, mi se intrevede din nou o nastere prematura, ceea ce nu e deloc indicat.

Simt ca nu mai pot, ca mi s-au terminat bateriile si o perioada care ar fi trebuit sa fie frumoasa si linistita a ajuns un cosmar, o dezamagire continua cu privire la toti cei din jurul meu, ca poate daca as fi stiut ce ma asteapta, as fi calculat de doua ori inainte de a lua decizia de a mai face acum un alt copil. E ingrozitor de dureros sa vezi ca nimeni nu te mai intelege, ca toti cei in care ti-ai pus baza au mereu alte si alte prioritati si nu ai de fapt pe nimeni langa tine, ca ajungi sa vorbesti cu peretii sau de una singura ca si cum ai fi singura pe lume sau ai fi facut copilul asta cu sfatul duh.
Pe Rayan am incercat sa-l duc din cand in cand la muni, mai ales in weekend-uri, in asa fel incat sa ma mai pot odihni si eu macar diminetile (am acumulat atata oboseala incat, zau, nu stiu cum o sa fac fatza dupa ce s-o naste bebe), numai ca muni este, mai nou, si ea extrem de ocupata si nu prea ne mai ajuta atunci cand avem cu adevarat nevoie ...