Nu tshtiu, nu eu ...

Fiul meu a inceput sa faca tot felul de tampenii, mai mult sau mai putin periculoase si invariabil imi raspunde, atunci cand il intreb de ce a comis-o, ca nu el, ca nu stie de ce sau da vina pe Bia, pe frati-su sau pe cine se mai nimereste.
Astazi a baut o jumatate de sticla de 0,5 l de cola, ascuns sub birou. Tot astazi a furat si guma de mestecat pe care o savura ascuns sub acelasi birou. Ieri a scris pe pereti si cand l-am intrebat de ce a facut asta mi-a spus ca nu el, ci Bia (Bia care n-a calcat la el in camera de cel putin 2 luni). De fiecare data cand il prind facand ceva si il intreb apoi de ce imi spune, ridicand din umeri , "nu tschtiu mami!" sau "nu eu!". Adica el nu stie de ce se joaca in momentul respectiv cu un cutzit de exemplu, nu stie de ce taie cu foarfeca tot ce-i iese in cale, de ce tzipa la toata lumea atunci cand nu e cazul, de ce arunca impreuna cu Bia 10 ghivece cu flori in piscina adanca de 2 m, de ce, de ce, de ce ... Este nevinovatia si naivitatea intruchipata. Nu-l condamn insa foarte tare pentru ca stiu ca are un exemplu luminos si cand asta vezi, asta faci. Ar fi culmea sa-l mai si pedepsesc pentru asta cand de fapt copilul imita doar ceea ce vede la cei din jur.
Deocamdata sunt speriata doar de faptul ca nu-l mai pot lasa nesupravegheat nici o secunda si de faptul ca intamplarile astea ii pot pune la un moment dat viata sau sanatatea in pericol.
De asemenea, sunt ferm convinsa ca acest comportament nu are de multe ori decat menirea de a-mi atrage atentia asupra lui. Simte "pericolul" care se apropie si vrea sa-mi atraga atentia ca mai exista si el si cum atragi mai bine atentia unui parinte decat facand ce nu ai voie, ce ti-e interzis cu desavarsire si ce-l sperie pe el cel mai tare?