Rabdare

Imi incalzesc un bol de lapte, dar inainte de asta il intreb si pe Rayan daca vrea si el. Imi spune, ocupat fiind cu aspiratul prin casa, ca nu vrea. Ma asez si ma apuc sa mananc cu biscuiti.
Rayan: -" Mami, vreau si eu lapte!"
Eu: -"Lapte gol sau lapte cu biscuiti?"
Rayan: - "Lapte gol mami"
Ii incalzesc un pic laptele (asta dupa ce-mi zice ca-l vrea din frigider, el fiind racit cobza si behaind ca o alta aia) si i-l pun in pahar.
Rayan: - "Vreau in bol!"
I-l vars in bol.
Eu: - "Vrei si cacao (Nesquik)?"
Rayan: - "Nu vreau cacao!"
Isi ia bolul cu lapte chior si pleca in living sa-l manance.
Rayan: - "Mami, vreau si cacao!"
Ma ridic si dau sa plec, inca rabdatoare, spre bucatarie sa-i aduc punga de Nesquik.
Rayan: - " Lasa mami, nu vreau cacao, mananc si fara!"

Asta se intampla acum vreo jumatate de ora. De atunci laptele zace neatins pe masa.

Just an example!

I hate the autumn, the winter ...

Incepe sezonul racelilor. Rayan e varza. A tusit toata noaptea, s-a trezit de o mie de ori, ii curge nasul ca un robinet. Slava domnului ca nu a facut si febra, dar ma astept sa se intample si asta. Si asta acum cand intentionam sa mergem la gradinita. What an excuse ...
Urasc toamna cu ploile ei cu tot, urasc iarna in Bucuresti. Si cand ma gandesc ca nu mai e mult pana la mizeria cauzata de ninsori ...

Gradinita

Astazi am reusit sa ma mobilizez, sa strang tare de tot din dinti si sa-mi fac de drum pana la gradinita Pink Lemon - http://www.pinklemon.ro/ -unde intentionez sa-l dau pe Rayan incepand de saptamana viitoare. Mi-am luat inima-n dinti cum spuneam si dis de dimineata m-am prezentat foarte hotarata la poarta la ei. Am vorbit cu directoarea, am discutat despre tot felul de lucruri ( pe care le stiam de altfel de la parintii lui Razvan, Toma si Alex care au la randul lor copiii acolo) si am decis: RAYAN VA MERGE DE SAPTAMANA VIITOARE LA GRADI! Nu-mi va fi usor, lui nici atat, dar spre binele nostru al amandurora se va duce, intai la program scurt, pentru o perioada, apoi incet, incet va ramane pana dupa amiaza. Acasa se urca pe pereti, n-am prea multe sa-i ofer de cand s-a nascut Philip (el fiind obisnuit sa mergem in parc cel putin o data pe zi, chestie de care acum nu m-am mai putut tine), sta intre aceeasi pereti si se plictiseste ingrozitor. Colac peste pupaza mai incepe si frigul, deci perspectivele sunt sumbre pentru bietul copil. Eu sunt obosita, n-am rabdare sa ma joc cu el, el ma solicita foarte mult, e foarte dificil de cand s-a nascut frati-su, asa ca cea mai buna solutie acum a fost, cel putin asa consider eu, sa-l trimit la gradinita unde, de bine de rau, are o droaie de copii cu care sa se joace. As fi vrut sa-l duc de luni (ca sa nu fie despartirea atat de grea si tragedia atat de mare, am decis sa-l duca muni la gradi intr-o prima faza pana se va acomoda), dar trebuie sa-i fac mai intai niste analize si abia apoi il primesc si cum trebuie sa asteptam mai intai rezultatele, probabil va ajunge abia de marti sau miercuri acolo. Sa ne tineti pumnii, intram si noi in randul lumii. Speram ca mult mai detasati decat alti copii.

Am bifat si capitolul asta atat de mult asteptat. A fost superb, a intrecut, trebuie sa recunosc, orice asteptari. L-am vazut pe Cohen intr-o forma de zile mari, cu niste instrumentisti de exceptie, cu doua tipe la backing vocals absolut magnifice. A fost cel mai linistit concert in aer liber la care am fost vreodata si daca nu ar fi plouat spre sfarsit si daca nu ar fi fost atat de frig ar fi fost si mai bine. Am avut, asa cum scriam si in articolul de dinainte de concert, emotii puternice, mi-a fost teama ca nu mai are voce, ca ma va dezamagi (si asta dupa ce-l astept de cel putin 20 de ani) la fel cum au facut-o si multi altii inaintea lui, veniti in Romania in plin apus al carierei lor muzicale, mi-a fost teama ca voi plange de ciuda ca nu l-am vazut acum 20 de ani ... A fost insa intr-o mare forma, nu stiu daca sunt subiectiva dar unele melodii(de ex Hallelujah) mi s-a parut ca au sunat mai bine decat pe cd. La un moment dat ma uitam pe unul dintre cele doua ecrane uriase montate langa scena ca sa ma asigur ca nu e play back, ca prea suna perfect ca sa fie adevarat.
A avut o sonorizare perfecta (n-am mai intalnit pana acum asa ceva in Romania), nu tu o microfonie, nu tu nimic care sa strice bucuria noastra sau a lui.
I-am cantat multi ani traiasca in vreo 3 reprize, si-n romana, si-n engleza, i-au adus torturi pe scena (de ce doua?), a fost emotionant. Am plecat cu lacrimi in ochi stiind clar ca probabil nu-l voi mai revedea.
A fost multa lume buna, fina, stilata, oameni care au venit in cunostinta de cauza, oameni care stiau intr-adevar cu ce se mananca Cohen. Erau si cativa rataciti care venisera pur si simplu de amorul artei, pentru ca era vorba de un eveniment cu mancare si bautura pe gratis si-atat (vorbesc de presa si de eternii ziaristi de doi lei care vin la "evenimente" ca sa infulece ca niste porci ca daca tot e pe gratis ...) Majoritatea insa stia exact ce cauta acolo.
As fi vrut sa mai tina 3 ore, as fi fost pregatita sa suport si ploaia, si frigul, si dorul de copii. As fi vrut sa nu se termine de fapt niciodata. As fi vrut sa-l iau pe Cohen acasa sau macar sa urc pe scena, sa-l strang in brate si sa-i soptesc cat de mult il iubesc, sa-i spun cum primul dans de la nunta mea a fost pe "Dance me ...", cum i-am citit cartile si i-am ascultat fiecare melodie si cat de mult mi-as dori sa-l revad. Oricand. Dar sa-l revad. N-am indraznit niciodata nici macar sa visez ca va veni la noi, ca voi avea ocazia sa-l vad cantand live aici. dar uite ca s-a intamplat.

Pregatiri ...

M-am trezit dis de dimineata (nu din proprie initiativa, ci in urletele lui Rayan care de cand deschide ochii dimineata si pana-i inchide seara tarziu, nepermis de tarziu, tzipa si plange intr-una), mi-am alaptat odorul cel mic, am dat o fuga pana la Grigore Alexandrescu cu cel mare de tot care am crezut ca si-a rupt degetul de la mana (dar de fapt s-a dovedit a fi doar o entorsa - dar tot i-au pus atele si bandaj pana aproape de cot), am venit intr-un suflet acasa unde tocmai se trezise Philip care solicita destul de indreptatit felul doi si dupa ce am terminat si cu asta m-am pus pe muls (de aseara si pana acum am umplut doua biberoane si ma intreb daca e suficient pentru cele 3 ore si ceva cat voi lipsi eu de-acasa (avand in vedere ca eu nu i-am facut niciodata proba suptului, habar n-am cat mananca el la o masa). Astazi e concertul lui Leonard Cohen, pe care-l astept de-o viata ca sa zic asa. Am niste emotii ingrozitoare, nu stiu in ce forma va fi si avand in vedere ca astazi implineste 74 de ani, ma tem ca nu-l va mai tine vocea. Stiu ca am avut de-a lungul timpului diverse dezamagiri la diverse concerte si de-aia mi-e teama si acum. As vrea sa aud ceea ce iubesc eu, ceea ce e imprimat pe cd-uri, vocea aia dumnezeiasca. Tineti-mi pumnii, tineti-i pumnii.