First snow

Ieri chiar a nins cu adevarat. A nins ca-n povesti si, desi nu-mi place cand ninge (pentru urmarile pe care le lasa ninsoarea), n-am rezistat sa nu filmez un pic fulgii aia mari sau sa iesim din casa ca sa dam cu nasul de mirosul iernii adevarate. Si totusi, unde sunt iernile copilariei mele? Mi-ar placea ca Rayan si fratii lui sa se poata bucura asa cum ma bucuram eu ...
Dupa amiaza am aterizat iar la Marriott, de data asta impreuna cu un prieten cu a sa familie si mi-a tihnit si mie ... caci Rayan avea cu cine sa se joace, erau si Lana si Majd si nu prea a trebuit sa alerg dupa el ca data trecuta.
La plecare, Rayan a navalit in spatiul din fata hotelului si s-a jucat cu zapada de-abia asezata. A fost foarte incantat si eu la fel ... asta pana azi dimineata cand s-a trezit cu nasul infundat, fonfanit si plin de spume ca nu putea respira ca lumea.

Ninge

Iata ca a venit si prima ninsoare ... asteptata de copii, ca noi, astia batrani numai de ninsoare n-avem chef. Pe mine una ma scoate din minti cand vad ca ploua, ca ninge ... Urasc frigul, detest iarna!
Mi-ar placea sa ma uit pe geamul unei cabane, din fata unui semineu, cum ninge. Asa da! Dar sa nu ma pui sa ies in fata usii ... No way!
Rayan nu prea stie ce-i aia zapada caci anul trecut, desi am mers la munte o saptamana, n-a avut bafta de a face cunostinta cu adevarata zapada. Am plecat din Bucuresti dotati cu tot ce-i trebuie omului la munte: sanie, salopete impermeabile groase, caciuli, fulare, manusi si cand am ajuns acolo: nexam zapada! Am dus copiii pe partii artificiale ca sa se poata da cu sania, mi se parea de rasul curcii.
Si ce zapezi aveam noi in copilarie ... Atunci adoram iarna si-mi aduc aminte ca intram in casa, fortati de mama, cu tzurtzuri pana in chiloti. Scoteam salopetele de pe noi si stateau in picioare. Nu simteam nici frigul, nici zapada care se topea pe noi si ne uda realmente pana la piele ... eram fericiti. Ieseam cu totii la construit igloo-uri , ne bateam cu zapada, mancam toti tzurtzurii pe care-i gaseam in cale, era o feerie.
Cele doua sau trei masini de pe strada nu ne deranjau, scoala se intrerupea sau se amana din cauza nametilor si aveam vacante prelungite ... cu saptamanile!

Acum ... am imbatranit!

Alta zi, alta petrecere

Ieri a fost ziua lui Mirko, a facut si el 2 ani.
Si-a sarbatorit ziua, unde altundeva decat la Boo Boo ... Copiii s-au distrat ca de obicei, n-au fost clowni sau baloane care sa-i sperie pe unii dintre ei, am fost numai noi, a fost liniste, nu ne-a fost frica ca-i vor imbranci copiii mai mari (asa cum s-a mai intamplat in trecut), a fost super ok. Important e ca s-au distrat ei, noi oricum ne-am obisnuit sa atarnam pe langa plozii nostri la astfel de evenimente.

Sambata

Sambata dupa amiaza am aterizat la Marriott unde n-am mai fost de multicel, trebuie sa recunosc. Pana sa se nasca Rayan semnam condica acolo cel putin o data pe saptamana, de obicei in weekend. De data asta am fost doar noi doi si cu Rayan, cei mari au fost la un prieten de-al nostru. Rayan s-a integrat repede in diversele grupuri de copii de pe-acolo, s-a combinat cu niste fetite care desenau si carora ajunsese sa le dea tacticos chiar si sfaturi, apoi s-a luat la tranta cu niste baieti pe care-i impingea de zor (asta dupa ce s-a plans ca nu stiu ce baiat l-a impins si taica-su, baiat destept, i-a spus ca trebuie sa se apere si sa-i impinga si el la randul lui), a facut curatenie printre plantele mai mult sau mai putin artificiale de sub scari, la un moment dat a disparut chiar, ceea ce va dati seama ca am bagat-o rau de tot pe maneca. El plecase de langa noi, coborase la parter, s-a dus pe la receptie (Dumnezeu stie ce-a facut pe-acolo!) dupa care a revenit linistit, numarand pe traseu toate decoratiunile de Craciun ce se aflau de-a lungul scarilor. Anyway, m-am linistit cand l-am vazut urcand scarile pentru ca era o asemenea debandada acolo (o receptie, o nunta,zeci de oameni la mese, plus o droaie de plozi care alergau de colo colo) incat i se puteau intampla multe. La final am ajuns la concluzia ca suntem niste parinti iresponsabili si basta. Nu suntem in stare sa ne supraveghem copilul.

Rayan a comandat pentru prima oara in viata lui ceai cu miere, l-a baut ca un om mare, de-ai fi zis ca face asta in mod regulat. Ma rog, una peste alta, cu toata disparitia lui si panica noastra, ne-am mai relaxat si noi un pic, asa cum se cade unor oameni, sambata seara.

Vineri

Vineri dupa amiaza era mare plictiseala, atat in familia Badran cat si in familia Visan si, prin urmare, am hotarat sa ne unim fortele si sa ne alinam "singuratatea" reciproc. S-a gatit madame Visan, si-a luat fetele de cate-o aripa si s-a prezentat la noi. Din momentul ala n-a mai putut fi vorba de plictiseala si linistea casei mele s-a transformat intr-un vacarm de nedescris. Bia si Rayan s-au jucat toata seara iar patul Lanei a fost la un pas de a se rupe in bucatzele.