Astazi Rayan m-a intrebat prima oara despre moarte. M-a intrebat daca eu o sa mor, daca o sa fiu batrana ... Am incercat sa-i povestesc ce si cum, sa-i explic ca toata lumea imbatraneste si ca toata lumea moare la un moment dat si ca se duce acolo sus, la Doamne Doamne ... S-a pus pe plans, m-a strans in brate si nu mai vroia sa-mi dea drumul, mi-a spus ca ma iubeste si mi-a mai spus ceva: ca atunci cand o sa mor eu si o sa ma duc in cer la Doamne Doamne vrea sa vina si el cu mine ... Am ramas muta, n-am stiut cum sa reactionez, n-am mai avut replica, mi-au dat instantaneu lacrimile pe care am incercat sa le ascund de ochii lui . Scenariul din mintea mea pot sa pun pariu ca nu are nimic de-a face cu cel din mintea lui, a durut insa. Si nu cred ca eram pregatita in seara asta pentru o asemenea durere.
N-am mai stiu ce sa-i raspund, l-am strans in brate si l-am tinut asa pret de cateva minute. As fi vrut sa ma rup in doua si sa-l iau in interiorul meu, sa-l tin acolo si sa nu-l mai las sa iasa niciodata. Nu stiu daca mi-a fost vreodata mai drag decat in seara asta si nu stiu daca m-a mai induiosat ceva atat de tare pana acum. Si acum am ochii-n lacrimi si ma gandesc la ce mi-a spus ...
Iluzie Si Realitate - Documentar De Exceptie
13 years ago
.jpg)
5 comments:
Copiii si numai ei sunt centrul Universului nostru.
Dragul de el ... era normal sa aveti si discutia asta, si noi ne cam invartim in jurul ei si mi-e teama de cum voi reactiona cand va trebui sa dau aceasta explicatie.
Asa crestem mari ...
aoleu, doamne! mi-au dat si mie lacrimile. am si un talent de a proiecta asupra mea ce ai spus tu, combinat cu modul tau de a povesti, care este atat de palpabil si de real, ca m-ai dat peste cap!
ti-am citit postarea aseara, in timp ce alaptam de somn-usor, de pe tel mobil...ti-am si raspuns tot atunci, dar nu stiu de ce nu a ajuns comment-ul la tine...
sa fi fost din cauza ecranului in intuneric, ca a trebuit sa ma opresc de vreo 2 ori sa ma sterg la ochi, ca nu mai vedeam ce scrie ? sa fi fost din cauza durerii ca sintem efemeri si trebuie intr-un fel sau altul sa ne invatam si copiii asta ? da.
imi amintesc si acum cum plingeam noptile la bunici, in surdina, de teama ca n-o sa-mi mai vad parintii niciodata...mi-ar placea sa am destula pricepere sa-l invat pe petru de mic ca sufletul ramine nemuritor, si ca asta e tot ce conteaza. mi-ar placea sa fie mai senin si nu asa angoasat ca mine cind vine vorba de moarte...
of, cred că orice mamă începe să bocească la asemenea vorbe din partea copilului. mi-au dat si mie lacrimile...
Post a Comment