Sunday, July 20, 2008

Philip

Of! N-am reusit sa ne tinem de cuvant nici de data asta! Au trecut 11 zile de la venirea pe lume a lui Philip si noi iata ca abia acum ne aratam la fata.
Sambata, 12 iulie 2008, ora 8:00 am
Mami se trezeste in tzipetele fiului ei cel mare (ca deh, acum are doi, unul mare si altul mic): "mamiiiiiiiiiiiiiiii, mamiiiiiiiiiiiiiiii, unde esti???". Sar din pat, asa cum o fac de obicei dimineata, la auzirea acestui bine cunoscut urlet si dau sa ma indrept catre camera lui Rayan. Constat insa o durere cam nasoala care-mi aducea vag aminte de prima nastere, in spetza de primul travaliu. Toata noaptea am simtit de altfel o anumita jena atunci cand, ca un bolovan, incercam sa ma intorc de pe-o parte pe alta in pat, dar nimic senzational sau altfel decat am simtit la fiecare repriza de contractii avuta in ultimele 2 luni si ceva.
Dupa cateva minute, nu stiu cate, caci nu am mai avut timp sa ma mai uit si la ceas, simt aceleasi dureri, din nou si din nou si din nou, parca ceva mai dureroase de data asta. Imi spun in gand: "Asta e, hai la spital!".
Imi trezesc tandru sotul si-i spun : "Let's g to the hospital baby, I am in pain!".
Sare bietul om din pat, incepe cu intrebarile, dar cum, dar de ce, dar cat de des ... Nu am timp sa-i povestesc ce si cum, ma durea deja destul de rau, ne imbracam, ne urcam in limuzina si, in urletele lui Rayan, plecam in tromba catre spital. Nici dush n-am mai apucat sa-mi fac ca nu mai eram in stare.
Ora 8:35 - 8:40 am
Ajungem la spital, fug direct acolo unde stiam inca de mult ca trebuie sa ma prezint, ma intind aia pe masa sa-mi faca repede o monitorizare, eu am contractii din ce in ce mai dureroase si mai dese, vine medicul de garda (unul de care nu auzisem in viata vietilor mele), eu mai apuc sa-l intreb doar cand, cum si in ce fel mi se va face epidurala caci deja nu mai suportam contractiile, el imi explica ca aia nu se poate face decat daca am dilatatie 2-3 si ca daca eu am venit cumva cu dilatatie mai mare de atat trebuie sa-mi iau adio de la epidurala, ma apuca toate fricile ca n-am noroc nici de data asta, ma rog ... ma consulta si-mi zice: doamna, dvs aveti dilatatie 8-9 si in cazul asta in 30 de minute o sa nasteti. Pe de-o parte m-am bucurat nespus ca scap asa de repede, pe de alta parte imi venea sa urlu ca nici de data asta nu am norocul sa vad si eu ce-i aia o epidurala si o nastere a la Monica Columbeanu, fara dureri.
A fost ultima oara cand m-am uitat la ceas, era 9:18 minute. Totul a inceput sa se precipite in jurul meu. A fost chemata dr. Popa (ce pe mana careia am fost lasata cat era dr. mea plecata din tara), au aparut tot soiul de asistente, moase, infirmiere, dracu stie ce erau toate alea ca deja nu le mai puteam numara, m-au dus in sala de travaliu, mi-au pus cu viteza luminii branule, catetere, fire, aere pe la nas, mi-au injectat tot felul de zemuri si lichide care mai de care mai enigmatice, m-au tarat cu grija pe masa de nasteri, toate cu o spaima de moarte ca nu mai ajung acolo si la ora 9:45, s-a nascut, dupa ce m-am scremut de 3 ori (sa ma scuze pudica asistentza), domnul Philip: 3400 gr, 53 cm, cu ceva par dar nu asa cum ma asteptam eu (la ce arsuri am avut eu ma asteptam sa iasa cel putin ca Baietzel, etalonul meu in materie de par). Doctorii, asistentele numai ca n-au sarit in sus de bucurie ca la cata panica creasem eu acolo in dimineata respectiva, cand tocmai se schimbase tura si nimeni nu era total dezmeticit, au crezut ca-l nasc pe bebe undeva intre diversele sali si saloane pe unde am fost plimbata pana la punctul terminus: sala de nasteri.
Epuizata si nu prea am fost adormita timp de cateva minute bune, asta ca sa ma poata coase in liniste, apoi transportata in sala post travaliu, post nastere sau cum s-o fi numit unde fosgaiau in jurul meu tot felul de personaje, care mai de care mai prietenoase si mai umile. Unele nu stiau pe unde sa ma mai gadile, altele isi cereau scuze ca au ridicat vocea un pic la mine pe scurta perioada a travaliului (cica nu au avut incotro intrucat eu ma impotriveam la ceea ce mi se spunea ca am de facut si in situatiile astea trebuie sa se miste repede si atunci sunt nevoite sa mai ridice putin si vocea), ma rog ... una peste alta totul a decurs ca la carte, bebe e sanatos si vanjos, emotiile au trecut, totul s-a terminat cu happy end.
Philip a fost foarte agitat in primele si singurele doua zile pe care le-am petrecut in maternitate, n-a dormit aproape deloc ceea ce mi se prefigura un viitor destul de sumbru in materie de ore dormite odata ajunsi acasa. Aici ne-a asteptat insa o surpriza mai mult decat placuta: Philip e foarte linistit, doarme si cate 6 ore fara sa se trezeasca, noaptea se trezeste o singura data sa pape (spre deosebire de fratele lui, papa san de la mami), e cuminte ca un ingerash si ne umple sufletul de bucurie. 80% din timpul cat e treaz sta conectat la tzatza, parca vrand sa recupereze lungile pauze de somn.
Rayan este foarte dificil, si-a schimbat comportamentul total, s-a transformat intr-un terorist in fata caruia si Bin Laden ar pali, plange din orice si ne face viata destul de grea. Incercam cu rabdare si tact (dar nu ne reuseste de fiecare data) sa-i explicam ce si cum, sa-l iubim mai mult decat am facut-o pana acum, sa-i facem si poftele (desi ne cam sunt ordonate pe un ton cu care nu pot sa spun ca eram obisnuiti). Eu sunt insa destul de obosita si surescitata si mai ridic tonul la el, lucru care ma face sa ma umplu ulterior de remuscari.
Poze cu printul nostru nu am cum sa postez intrucat nu mai gasesc nici cd-ul cu soft-ul de la camera foto si nici card reader-ul cu care le descarcam pe calculator. Daca mai aveti putintica rabdare o sa ne si vedeti.

12 comments:

Unknown said...

Felicitari, Andreea!!! Sa-ti traiasca bebelul, sa fie sanatos si frumos si sa va bucurati de el.
Si sper ca Rayansa inteleaga ca este fratiorul lui si ca ii iubiti pe toti la fel de mult.

Anonymous said...

Andreea, ce curajoasa ai fost!!! Sa nasti normal si fara epidurala nu e de colo. Ai noroc de copil cuminte si mancacios. Sa-ti traiasca baietii!

mara said...

eram in tren cand am primit sms-ul tau si m-am cam emotionat...
totushi, andreea, o ora de travaliu? una singura!?

Andreea Badran said...

Da, jur pe rosu!!!
Si alea se mirau iar o asistenta mi-a spus ca ea n-a mai intalnit asa o nastere rapida in toata cariera ei. Si n-avea 20 de ani! Cred ca e ceva ereditar ca si maica-mea era s-o nasca pe sor-mea in drum spre Filantropia, pe Ana Ipatescu.

Simbad said...

Yupiiiiii!!!! bine ai venit, Philip! Si felicitari, Andreea, pentru nastere total naturala! Sa nu-ti para rau de epidurala: nu e chiar fara dureri, acul in coloana nu e tocmai o bucurie, plus ca poate afecta copilul si incetini expulzia.
Nu ineleg totusi de ce ti-au pus perfuzii si aer si tot restul daca travaliul mergea foarte bine (prea bine :). Uneori personalul medical e mai panicat decat femeia care naste!

Asteptam poze cu Philip!

lunna said...

BRAVOOO! FELICITARI!
Sa-ti traiasca baietii si sa te bucuri de ei, sanatoasa si fericita, mami :P

Monica said...

vai, am tot intrat aici sa aflu vesti,bebelusul din stanga e contradictoriu in informatii, sa ii faci ceva, si uite ca am toate amanuntele: a venit pe lumea noastra, cat o fi ea de rea, un nou sufletel! sa va traiasca, sa fie sanatos si plin de noroc! hi hi, abia astept fotografii!

Andreea Badran said...

Va multumesc din suflet tuturor pentru urari!!!
@ Simbad: habar n-am de ce m-au dotat cu de toate, probabil si-au luat masuri de precautie, just in case ca e nevoie. Totul a fost atat de rapid incat nici n-am mai intrebat ce si cum. M-am lasat pe mana lor!

Andreea Badran said...
This comment has been removed by the author.
Anonymous said...

poze! poze!

Anonymous said...

felicitari mami:)...de fapt as putea spune super mami;))...

ruxi said...

ANDREEA,esti foarte taree!! Bravo si sa-ti traiasca printisorul! poze, poze , seamana cu Rayan?