Lunch time ...

Asa cum am promis, ma intorc la copiii mei. Nu ca articolele pe care le-am postat in ultima vreme n-ar avea legatura cu ei, but I'll be more specific now.
M-am gandit sa va arat la ce performante cantitative am ajuns, dupa nici doua saptamani de diversificare. In curand trecem la mancat urechi de mama.
La masa de fructe am renuntat complet deocamdata ca era o sursa de nervi atat pentru Philip, cat mai ales pentru mine. Nu ne plac fructele si basta! Le-am inlocuit cu cerealele si grisul de la Humana (nimic cu aroma de fructe ca deh, nu servim) pe care vad ca le mananca cu placere. Aseara chiar a ras un castron, pana la ultima lungurita.
Acesta este filmul pranzului nostru de astazi ... si ca de altfel al fiecarei mese din ultima saptamana. Difera doar culoarea de la botic.

Au inmugurit aripioarele de ingerash ...

Cine a fost cel mai cuminte copil saptamana asta la gradi? Ia sa vedem ... ghiciti?
N-am mai vrut sa luam jucariile de data asta doar ca pana sa inteleaga Rayan ce si cum, pana sa se treaca la o alta solutie decat cea de a imparti jucariile intre ei, mai dureaza un picutz. El stia ca i se cuvin, ca le merita din plin asa ca si le-a insusit.

Oedip

Complexul Oedip este reprezentarea INCONSTIENTA ( a se retine acest aspect) prin care se exprima dorinta sexuala sau amoroasa a copilului pentru parintele de sex opus si ostilitatea pentru parintele de acelasi sex.

Spre patru ani, patru ani si jumatate cel tarziu, baiatul intra in lupta emotional deschisa cu tatal sau; il omoara in joaca, incearca sa acapareze toata dragostea mamei, ii spune ca se va casatori cu ea, ca o va duce departe, in casa lui, cu avionul, ca vor avea copii impreuna. Incepe perioada oedipiana.
Fetita traieste o perioada asemanatoare. Spre varsta de trei ani si jumatate, patru ani, ceva mai devreme la fata decat la baiat, fetita se comporta fata de tatal ei ca o mica indragostita cocheta, seducatoare, tandra si concentrandu-si tot interesul libidinal asupra lui. Se arata geloasa si nu este bucurie mai mare decat sa iasa singura cu el, sa-i acapareze atentia, afectiunea. Ii marturiseste planurile ei minunate: va fi sotul ei, o va duce intr-o casa frumoasa si vor avea multi copii.
Dar vai, trista realitate este alta; tatal si mama tin unul la altul si purtandu-se cu tandrete fata de copil il indeparteaza de multe ori trimitandu-l la joaca; copilul se simte neputincios in a-si alunga rivalul. Ce fac doi adulti impreuna? Este o intrebare la care copilul incearca sa afle raspuns; ii pandeste, ii asculta vorbind fara sa le inteleaga cuvintele. Cei mari il alunga insa, iar cateodata se opresc din vorbit cand vine copilul. Acest mister al intimitatii parintilor se intalneste cu inca unul ramas fara raspuns: rolul tatalui in conceperea copiilor.
Daca copilul asista la raporturile sexual ale parintilor, fie ca doarme cu ei in camera – ceea ce , din pacate se intampla prea des - , fie ca ii surprinde, el considera situatia drept un act sadic, o lupta in care tatal este cel mai puternic iar rolul mamei il ravaseste. Zana sa tabu, mult iubita, este invinsa, poate chiar ucisa. Sangele ciclului menstrual, atunci cand il vede, ii va confirma ipoteza. Exista aici ceva ce ii depaseste puterea de intelegere si il umple de indoiala. Nu face insa legatura intre aceasta “lupta” si misterul nasterii pentru ca nu are capacitatea de a cunoaste fara explicatii existent spermei si a vaginului (mentionez aici ca aproape in orice psihanaliza a adultului se intalnesc vise legate de “scena primitiva”).
Ce se va intampla cu aceasta situatie oedipiana care se instaleaza la patru ani si atinge dezvoltarea maxima spre sase ani? Supunandu-se naturii, copilul va trebui nu numai sa se retraga din aceasta rivalitate, uneori dusmanoasa, fata de parintele de acelasi sex, dar si sa se identifice cu el. El trebuie sa dezvolte acele insusiri care fac din baiat un barbat si din fata o femeie.
Modul cum adultul a raspuns exigentelor sale de iubire si a stiut sa reactioneze la ele printr-o calda afectiune judicious masurata, observatiile si incurajarile facute cu discernamant au adus copilului satisfactii afective constituind, in cazurile “normale”, compensatii suficiente pentru renuntarile care i s-au cerut si pe care le-a acceptat.
Faptul de a fi fost favorizat de natura (este vorba aici de existenta penisului), in timp ce "sarmana fata" este defavorizata, il face pe baiat sa atribuie penisului o si mai mare valoare. Falusul, investit deja cu libidoul narcisic datorita satisfactiilor sexuale pe care le aduce masturbatia, suporta in investire libidinala suplimentare tinand de categoria increderii in sine.
Cum insa sexualitatea este inca, dpdv calitativ, sadica, captativo-agresiva, manifestarile de triumf ale baiatului vor fi exagerari ale comportamentelor sadice: acasa, jocuri zgomotoase, brutale, iar afara, alergari, cautarea aventurii prin tufisurile din imprejurimi, a pietrelor care vor fi aruncate cat mai departe (tot o nota agresiva si o tema de aventura), inchipuiri razboinice in joaca de-a soldatii. In inchipuirile sale, ofiterii au drept de viata sau de moarte asupra soldatilor si a prizonierilor.
Mama ramane totusi obiectul iubirii afective; e cu atat mai iubita de baiat cu cat acesta considera o favoare speciala din partea ei faptul de a fi baiat. Vrea sa-i cucereasca afectiunea calda si admirativa, iar mijloacele de care dispunde sunt agresive; conform parerii sale, aceste mijloace care ii afirma sexualitatea trebuie sa o faca pe mama mandra de el; si in al doilea rand - pe tata.
El isi suporta mai usor inferioritatea reala de copil atunci cand mama il apreciaza si reuseste chiar - datorita identificarii cu tatal sa simta ca impartaseste puterea magica a acestuia, in fantasmele sale ludice este cal, leu, tigru.
Asa cum am vazut insa, atasamentul fata de mama creste progresiv, in timp ce aceasta se elibereaza de dependenta constanta care o tinea legata de copil.
Iubirea ei, grija ei binevoitoare si materna continua totusi sa-l invaluie sentimental pe fiu. Ea ii stimuleaza mandria se de a-si face prieteni printre cei mici si cei mari, de a se purta cu ei conform conventiilor sociale ale mediului. Mama se arata multumita si mandra de progresele pe care copilul le realizeaza in domeniul rezistentei fizice, de initiativele lui fericite, de succesele lui intelectuale.
Baietelul gaseste astfel in lumea exterioara obiecte de atractie, prietenii, jocuri, interese la care adera intelectual si afectiv cu entuziasm. De aceea, esecurile sau insatisfactiile afective il ranesc profund.
Toate activitatile sale sunt insufletite de prezenta mamei. De relatiile cu ea depinde coloratura emotiilor prin care ia contact cu noi obiecte ale iubirii. Aceasta explica tristetea copilului care-si simte mama necajita si suparata, chiar atunci cand cunoaste motivul, caci el nu intelege valoarea afectiva a supararii, mai ales atunci cand mama, prinsa de propriile-i griji, isi lasa copilul in singurataea inimii sale.
Fara ca parintii sa banuiasca, copilul se crede vinovat. Astfel, pana si cea mai mica dintre nazbatiile care sa merite o mustrare capata dimensiunile unei crime, iar simtul moral intim al copilului este deformat de scrupule. Asa se intampla de exemplu cu veselia sau cu indiferenta baiatului in timpul unui doliu care intristeaza familia intreaga, in timp ce el nu a resimtit fata de cel disparut iubire captativa sau nu s-a identificat cu acesta. O tristete careia nu ii impartaseste motivul nu-l poate afecta si, oricat de putin i s-ar fi parut ca persoana disparuta ii este rival la iubirea mamei sau il oprima, copilul nu se poate arata afectat de moartea ei; dimpotriva, se simte eliberat de o mare greutate si o arata prin comportament. Desi stie deja "sa triseze", adica sa nege un fapt care-i este nefavorabil, copilul nu stie inca "sa se prefaca" atunci cand este vorba de unul care il lasa indiferent. Educatia va trebui sa-l deprinda cu acest lucru, nu din rautate ipocrita, ci din respect pentru sentimentele clorlalti. De aceea, parintii pe care ii preocupa sanatatea copiilor lor ar trebui, neascunzandu-le realitatea bruta a mortii, sa le respecte nepasarea fata de ea si sa se bucure ca nu simt inca durerea care in curand va deveni cumplita, caci nimeni dintre noi nu poate trai fara sa cunoasca golul interior lasat de pierderea unei fiinte dragi. Sa nu ferim copilul de contactul cu realitatea, dar sa-i respectam insensibilitatea spuntana sau mijloacele naturale de aparare atunci cand atitudinea sa nu trebuie sa provoace mai tarziu o suferinta reala.
Baietelul increzator in sine, cu posibilitati libidinale integrale era inca incapabil "sa se joace cu altii", desi ii facea placere tovarasia celor de-o varsta cu el. Incetul cu incetul abandoneaza fantasmele si jocurile solitare in favoarea jocurilor colective si a povestilor pe care ii place sa le asculte si sa le povesteasca la randul sau. Ii plac toate activitatile in care se amesteca gustul pentru risc, indrazneala, doreste sa se arate curajos, ingenios.
Cauta acum tovarasia altor baieti, de varsta lui sau mai mari si nu-i place sa se joace cu cei mai mici sau cu fetele. Cand fetele vor sa se amestece in jocurile baietilor, acestia protesteaza: "Nu, fetele sa plece "... " nu dai doi bani pe fete" etc. Daca unul din baieti este mai putin indraznet, este tratat cu dispret drept "fata" si devine tapul ispasitor al bandei dezlantuite.
Incidente neplacute pentru mandria sa (rani sau cucuie), cateodata accidente constituie pretul cuceririlor sale barbatesti. Baiatul le indura curajos, cu mandrie in fata tatalui si a prietenilor; fericit ca poate plange fara rusine in fata mamei care, fara sa-l umileasca, il ingrijeste fizic minimalizand gravitatea esecului; ea ii stimuleaza spiritul de revansa asupra lui insusi si asupra celorlalti, analizand impreuna cu el mijloacele de a depasi cauzele inferioritatii sale.
Baiatul ajunge astfel - in mod firesc - sa depaseasca adevaratele greutati far sa recurga la magia ajutoarelor imaginare. "Viclean" nu mai are in limbajul sau intelesul peiorativ de "dracesc", ci, dimpotriva, este sinonim cu inteligent, siret in a urmari o cauza buna. Sublimeaza in "indemanarea" practica agresivitatea pulsionala primitiva, caci prevede consecintele felului in care se comporta judecandu-le in raport cu cerintele realitatii. Aici se afla baza bunului simt practic. Ispravile copilului in campul simbolic ludic sau in domeniul cultural, social, scolar, constituie pentru el relaxari euforice ale pulsiunilor sexuale. Scopul hedonist primitiv este el insusi sublimat in scop sentimental ( a placea si a face placere). El ii permite sa castige consideratia adultilor si in acelasi timp sa dobandeasca incredere in sine, bazata de data aceasta nu pe fantasme ale puterii magice, ci pe valori reale obiective. Este varsta cavalereasca.
Acest comportament baietesc si cavaleresc va avea consecinte afective importante. Baiatul isi va supraestima tatal si va fi gelos pe el pentru ca, daca acesta este normal, ii este rival in fata mamei pe care o protejeaza si-o intretine. Baiatul va incerca asadar sa-si invinga tatal incercand prin toate mijloacele sa se faca folositor mamei si "sa invete" tot ce trebuie pentru a a junge sa se comporte ca el, sa citeasca, sa scrie, sa castige cu notele sale bune bani cu care va cumpara un buchet de flori, un cadou; le va oferi apoi triumfator mamei. Se va stradui sa mestereasca el singur obiecte care vor face placere mamei. Supra-Eul, astfel spus "constiinta", incepe astfel sa se contureze in forul sau interior; acesta ii va arata ce este cel mai bine sa faca, ii va indica lucrurile pe care trebuie sa le evite, nemaiurmand principiul placerii directe ci simtul moral necesar pentru a fi luat in considerare de mama, pentru a o auzi spunandu-i "iata-te un adevarat barbat".
Cu cat insa baiatul se dezvolta in scopul declarat de a placea mamei, de a fi ca tata, cu atat fantasmele oedipiene devin mai clare. In inchipuirile sale, baiatul pleaca singur cu mama lui intr-o calatorie, conduce masina, avionul, construieste casa lor, alege o meserie ca sa castige bani pentru ea; mama va fi fericita, vor avea copii. Inchipuirile oedipiene se lovesc constant de o realitate contrara, inexorabila - inferioritatea varstei. Mama este " a tatalui". "- Si tu, ii spune tatal, cand vei fi mare, vei avea o sotie." "- Dar eu o vreau pe mama". " - Nu, nu se poate, fiindca mama este a mea si apoi va fi batrana ca bunica atunci cand tu vei fi destul de mare ca sa devii tata". Copilul nu poate inca admite realitatea dureroasa.
De vreme ce mama este a tatalui, daca tata n-ar fi, mama n-ar mai fi a nimanui si ar trai linsititi amandoi. De aici fantasmele razboinice, agresive, brutale fata de tata, replicile " n-avem nevoie de tine, noi amandoi" etc.
Sa admitem ca tatal nu se supara si ca este total indiferent fata de atitudinea si cuvintele agresive, mitomane ale copilului.
Ei bine, chiar si in aceasta situatie, culpabilitatea copilului creste, devine absolut independenta de o interventie exterioara: ea nu se datoreaza decat functionarii inconstientului.
Caci prin simplul fapt ca tatal, adult care are drepturi asupra mamei si pe care ea il iubeste, exista, orice baiat normal va simti, sub aparenta unui dezinteres afectat, o teama si o gelozie reale. Isi spune atunci ca tatal este gelos (caci proiecteaza asupra lui propriile sentimente) si se plange mamei de severitatea tatalui. Vai de mama care face jocul micului Oedip invinovatzindu-l pe tata pentru asprimea sa. Ea-si va pierde din autoritate si va provoca certuri reale cu tatal, certuri care vor accentua sentimentul de culpabilitate al copilului, caci el este la originea lor. In plus, in forul sau interior, el admira tocmai fermitatea si superioritatea rivalului model. Daca mama il ataca pe tata si acesta ii cedeaza, este ca si cum ea i-ar permite baiatului sa devina "barbatul ei" numai pentru a-l tine sub tutela. Mamele care nu sunt nevrozate si care-i lasa barbatului initiativa afectiva stiu bine ca daca tatal este sever nu inseamna ca-si iubeste mai putin fiul. Iar daca, din intamplare, nu l-ar iubi sau ar fi gelos pe el in mod inconstient, nu reprosandu-i-o l-ar schimba, dimpotriva.
Treptat, se naste asadar o agresivitate geloasa care se manifesta in atitudini vadit ostile, in conflicte pentru orice fleac si din nimic cu tatal, in nesupuneri fatise menite sa atraga mustrarile acestuia si de care baiatul se va plange mamei. Aceasta atitudine se manifesta intotdeauna intr-un anumit moment al dezvoltarii oricarui baiat.
Daca tatal este viril, sanatos si sever, fiind in acelasi timp si drept, complexul lui Oedip se desfasoara normal, caci imaginea tatalui este "capabila" sa suporte agresivitatea inconstient violenta a baiatului fara a-i crea acestuia nevoia de a cauta sa se autopedepseasca din sentiment de culpabilitate.
Daca, dimpotriva, tatal este o fiinta slaba dpdv fizic, prea bland sau prea sever, adica moralmente slab, baiatului ii este mult mai greu sa devina foarte viril. Chiar succesele in activitati derivate, legitime sunt considerate de el drept vinovate, iar Supra -Eul sau reactioneaza ca si cum acestea ar fi intr-adevar astfel.
Intr-o familie normala in care tatal este cel care comanda si este legat printr-o iubire plina de simpatie de mama, singura modalitate de a iesi din impas a baiatului este de a renunta definitiv la obiectul primar, miza competitiei si de a-si sublima pulsiunile care aveau drept scop cucerirea mamei.
Necesitati interioare constrang subiectul sa abandoneze lupta cu tatal sau ori sa sublimeze si sa orienteze asupra altor obiecte libidoul folosit la inceput in fixarea afectiva de mama. Incestul este castrator din punct de vedere libidinal.
- Intr-adevar, daca agresivitatea fata de tata ar ajunge sa triumfe in planul constientului si-n realitate, fiul nu s-ar mai putea identifica cu acesta; or, copilul are nevoie sa-l investeasca cu libidou pasiv pe tata, adevaratul posesor mascul al mamei. El vrea nu numai sa-si inlocuiasca tatal, dar si sa-l imite. Aceasta dubla atitudine, rivala si pasiva, nu poate practic exista decat intr-o familie "normala", adica fara nevroze, in care baiatului i se permite o atitudine baietoasa, in care altercatiile inevitabile si necesare cu tatal izbucnesc fara interventiile mamei ("sa se descurce ca intre barbati"). Acest lucru este posibil deoarece competitia oedipiana dintre fiu si tata nu este reala: mama l-a ales deja pe tata. Ea poate atunci sa-i ofere baiatului, fara a dezaproba pe tata, consolari afectoase dar eliberate de libido, caci micul barbat are nevoie de o dragoste feminina in depasirea greutatilor presupuse de adaptarea sociala. Mama va contribui astfel la stimularea formarii la baiat a unui adevarat Supra - Eu genital. Baiatul va renunta cu atat mai usor la rivalitatea cu tatal sau cu cat si va da seama de inutilitatea propriului comportament; absenta acestei sigurante este sursa angoasei. Orice ar face, nu va avea intaietate in ceea ce priveste iubirea mamei; ea ii va permite sa se ataseze de alte obiecte feminine. Insa daca copilul isi rezolva complexul lui Oedip, el poate fi mandru, dimpotriva, de tot ceea ce reuseste si il face sa semene cu tatal; nu se mai simte vinovat, ceea ce inlesneste instalarea unei pubertati sanatoase.

Mic dictionar de termeni:

sublimare = desemneaza o stare dincolo de constiinta

nevroza = o boala nervoasa care antreneaza tulburari de personalitate sau o maladie nervoasa ale carei simptome simbolizeaza un conflict psihic refulat, de origine infantila

refulare = este procesul care vizeaza mentinerea in inconstient a tuturor ideilor si reprezentarilor legate de pulsiuni si a caror realizare, producatoare de placere, ar afecta echilibrul functionarii psihice a individului devenind sursa de neplacere. Ea constituie de altfel nucleur originar al inconstientului nostru.

pulsiune = incarcatura energetica, sursa a activitatii motrice a organismului si a functionarii psihice inconstiente a individului

libidou = manifestarea pulsiunii sexuale in viata psihica si, prin extensie, sexualitatea individului in general si infantila in particular

Stadiul anal

"Pentru copiii intre un an si trei ani, noua raporturi din zece cu adultii sunt hranirea si deprinderea curateniei sfincterelor. Al doilea an de viata al copilului, fara a detrona complet zona erogena bucala, va da importanta zonei anale. Aceasta s-a trezit de altfel mai mult si daca ii urmarim pe micuti, vom remarca placerea nedisimulata pe care le-o provoaca eliberarea spontana a sfincterelor. Copilul a capatat o mai mare dezvoltate neuro-musculara: libidoul care provoaca suptul ludic din stadiul oral va provoca acum retentia ludica a fecalelor sau a urinei(care se va prelungi uneori mult in copilarie si care se regaseste la anumiti adulti). Aceasta poate fi prima descoperire a placerii auto-erotice “masochiste” (termen care poate fi inteles ca apartinand categoriei “fa-mi ceva”, ca “placere de a simti o presiune pasiva asupra corpului” … inaintarea generala a fecalelor, aparitia lor in zona rectala nu sunt acte voluntare si in consecinta provoaca senzatii resimtite pasiv), care este una din componentele normale ale sexualitatii. Curatenia ulterioara excretiei este facuta de mama. Daca este multumita de copil, toaleta se face intr-o atmosfera placuta; daca copilul si-a murdarit scutecele, dimpotriva, este certat si plange. Cum insa, datorita satisfacerii fiziologice a placerilor in zona erogena respectiva, toaleta este oricum placuta, sentimente contradictorii se asociaza cu prezenta mamei; este prima descoperire a unei situatii ambivalente.
A-si face nevoile atunci cand adultii o cer devine astfel, de asemenea, un mod de recompensare (aici, din partea copilului catre mama), un semn de buna intelegere cu mama, in timp ce refuzul de a se supune cererii acesteia echivaleaza cu a o pedepsi sau cu a nu se intelege cu ea. Prin dobandirea disciplinei sfincterelor, copilul descopera astfel notiunea puterii sale, pe aceea a posesiunii: materiile fecale, pe care le elimina sau nu. Putere de a-si provoca singur placere, influentand tranzitul intestinal, putere afectiva asupra mamei pe care o poate recompensa sau nu. Si acest “cadou” pe care i-l face va fi asimilat tuturor cadourilor care “se fac”: bani, obiecte oarecare ce devin pretioase prin simplul fapt ca sunt oferite, pana la copilul, fratiorul sau surioara pe care mama, in inchipuirile copiilor ii “face” pe anus dupa ce a mancat un aliment fermecat. Avem de-a face cu descoperirea placerii sadice (termen care trebuie inteles in mare ca tinand de “iti fac ceva cu corpul meu”, de “ vreau sa am drept de viata si de moarte asupra obiectelor, a viului, a ta – asa cum voiam sa am asupra excrementelor mele”).
A-si face nevoile la ore fixe, uneori chiar cu greu, a nu astepta nevoia imperioasa si spontana, a nu se distra in a le retine constituie, in conceptia copilului, o renuntare. Interdictia de a se juca apoi cu ele in numele unui dezgust afectat de adult (chiar atunci cand acesta nu-l resimte) provoaca o noua renuntare.
Copilul insa nu renunta la o placere decat pentru o alta; aici, imitarea adultului iubit. Identificarea, mecanism deja cunoscut in stadiul oral, este una din placerile sale.
Dar tipul de relatie inaugurat fata de excremente nu poate disparea pentru ca a incerca sa imiti gesturile si cuvintele unui adult nu inseamna inca a participa la modul sau de gandire si simtire. De aceea copilul va avea nevoie de substitute asupra carora sa-si poata deplasa afectele: tot felul de obiecte pe care la aceasta varsta le va purta mereu cu sine si pe care nimeni nu va putea sa le atinga fara sa-i provoace furia, “criza nervoasa”; numai el are asupra lor drept de viata si de moarte, adica dreptul sa le stranga in brate sau sa le distruga, sa le arunce: intr-un cuvant, sa le confere sau nu existenta, precum excrementelor sale.
Atunci, in loc sa se joace cu propriile excremente, se va adanci in construirea de cozonaci de nisip si se va balaci in murdarie , apa, noroi; si din cauza acestei deplasari inconstiente, atitudinea mai mult sau mai putin severa a parintilor in fata curateniei, nu numai sfincteriene, ci si generale, va favoriza sau va impiedica dezvoltarea copilului si adaptarea lui la viata sociala cu naturalete si indemanare.
Daca, pe de alta parte, din joaca sau constipatie intamplatoare copilul isi retine excrementele, urmeaza adeseori o agresare anala din partea adultului, prin supozitor sau chiar clisma. Pentru copil este o economie de efort si o satisfacere erotica prin seductive pasiva; operatia poate fi insa dureroasa, adultul se poate supara. Ambivalenta afectiva se profileaza din nou si se leaga in mod asociativ de masochismul pe cale de a se naste".
Lucrurile merg si mai departe in ceea ce priveste comportamentul: copilul are acum o dezvoltare neuro-musculara foarte buna, care ii creeaza nevoia de a dispune dupa plac de grupele de muschi agonisti si antagonisti si ii da de acum inainte posibilitatea de a imita nu numai cuvintele, dar si gesturile adultilor. Este activ, zgomotos, brutal, agresiv si fata de obiecte care nu sunt numai la indemana sa, precum in stadiul oral, si pe care le ia si le rupe, le loveste, le arunca pe jos ca si cum si-ar indeplini o placere rautacioasa, accentuata atunci cand observa ca atitudinea lui il nemultumeste pe adult. Identificarea a reusit. Din dragoste pentru adult gaseste o satisfactie in a supara si a lovi. Ambivalenta aparuta la sfarsitul stadiului oral de consolideaza.
Copilul isi foloseste agresivitatea musculara fara sa urmeze alta regula decat propriile “capricii”. Este rolul educatiei sa-l obisnuiasca si in aceasta privinta cu disciplina sociala.
In practica, atunci cand copilul nu asculta este certat (in ochii lui, e lipsit de dragoste), batut si oricat de agresiv s-ar dovedi, oricat de mari ar fi razvratirile sale, el este intotdeauna cel mai slab si trebuie sa cedeze.
Dar asa cum o educatie corecta ii va fi permis copilului substitute simbolice pentru materiile sale fecale, tot asa pentru educatia sa musculara va trebui sa i se rezerve ore zilnice in care, liber de orice constrangere parinteasca, va putea sa se joace oricat de brutal si de zgomotos ii va placea. Este o conditie a salvarii vietii si libidoului ulterioare; in caz contrar, copilul se va simti zdrobit sub dominarea sadica a adultului (nu fiindca acesta ar fi in mod necesar sadic, ci pentru ca asupra lui copilul proiecteaza propriul sau sadism nesatisfacut), iar activitatea sa ulterioara va ramane in toate domeniile legata de o nevoie de pedeapsa care va aduce cu sine cautarea situatiilor cand in mod pasiv este batut si dominat. De stadiul anal se leaga formarea unor trasaturi de caracter de tipul constiinciozitatii, sobrietatii, spiritului de ordine, harniciei, seriozitatii si a spiritului stiintific la cei carora le-a placut sa se conformeze noilor cerinte ce li se formulau; in categoria opusa se vor gasi indaratnicii, bosumflatii, incapatanatii, cei carora le place sa produca scandal prin dezordinea, murdaria si indisciplina lor sau a caror grija meticuloasa si vecina cu obsesia pentru ordine ii face insuportabili celor din jur.
De componentele dominante in faza anala trebuie sa legam la adult trasaturile posesive, meschine, avaritia (banii reprezentand excrementele pentru inconstientul sau anal). In sfarsit, componentele sadice si masochiste din aceasta perioada explica perversiunile la adult si interesul libidinal exclusiv pentru orificiul anal, in actul sexual, in detrimentul vaginului, a carui existenta anatomica nu este cunoscuta la varsta fixatiei infantile ramase vii la perversi".

"La inceputul fazei anale apare placerea de a ciupi, de a bate, de a strivi, de a “impinge”, adica de a face un efort. Tocmai pentru ca este capabil sa depuna un efort muscular stie copilul “sa impinga” si “sa se tina”, si poate fi invatat, repetandu-i-se onomatopeea care insoteste efortul defecatiei si fiind pus pe oala de noapte, sa disciplineze efortul respectiv, pana atunci ludic, si sa-l transforme in prima cucerire din viata sa sociala si, in acelasi timp, in primul mod de a face placere adultului iubit.
Varsta stadiului anal este cea la care copilul isi roade pielitile de la unghii, baga degetele in nas, se scarpina, chiar daca pielea e sanatoasa, si isi face chiar mici leziuni gata bineinteles sa se infecteze".

- to be continued -

Sexualitatea infantila

Pentru ca mie mi se pare o tema extrem de interesanta, pentru ca eu cred foarte mult in teoriile psihanalistilor, pentru ca am citit foarte multe despre asta si am trecut chiar si printr-o psihanaliza de aproape 3 ani (marturisesc, neterminata) in care am inteles multe din aceste aspecte, pentru ca sunt lucruri extrem de serioase dupa parerea mea pe care, consider eu, ar trebui sa le stie orice parinte (pentru sanatatea mintala a copiilor lui), pentru toate astea m-am gandit sa scriu un post in care sa incerc sa lamuresc cateva aspecte si notiuni despre care lumea nu cred ca stie prea multe.
Scriam la un moment dat aici cate ceva despre sexualitatea infantila si, desi erau pareri despre care primul care a vorbit a fost intr-adevar Freud, teoriile au fost preluate de-a lungul timpului si s-au format, pe baza lor, mari scoli de psihanaliza.
Scriam acolo despre sexualitatea infantila si numai ca nu s-a aruncat cu rosii in mine. Ca sa nu repet greseala de a-mi exprima propriile-mi pareri, liber si pentru ca stiu ca unii ar fi curiosi sa inteleaga cum stau treburile, m-am gandit sa va dau cateva citate, nu din Freud (ca e depasit, nebun si controversat), ci din F. Dolto (pentru necunoscatori - nu e vreo cantareatza la moda, ci o mare specialista in psihologia si psihopatologia copiilor).

“La fiecare varsta, de la nastere si pana la moarte, nu exista gand, sentiment sau fapta a individului care sa nu presupuna o cautare hedonista, adica o pulsiune libidinala. Nu exista viata sanatoasa fara viatza sexuala sanatoasa si invers, nu exista viata sexuala sanatoasa la un individ bolnav sau nevrozat. Sanatatea sexuala nu se masoara dupa activitatea erotica fiziologica a individului, aceasta nu este decat unul din aspectele vietii sale sexuale. Celalalt este comportamentul afectiv al individului fata de obiectul iubirii, care se traduce - in absenta acestuia din existenta reala – prin fantasmele in care intervine. Numai studiul acestor fantasme si al simbolisticii lor permite cunoasterea varstei afective a subiectului si tipul de sexualitate care ii conduce activitatea.
Energia libidinala, deviata de la scopurile sale sexuale, insufleteste toate activitatile individului (asta ce incercam eu sa va explic in comentariul cu pricina).

Inca din primele luni de viata exista la copil tendinta de a-si freca ritmic o parte oarecare a corpului pentru obtinerea placerii. Acum putem vorbi de stadiul oral care este organizarea libidinala care se intinde de la nastere pana la intarcare si care sta sub semnul zonei erogene bucale. Nevoia fiziologica de a suge apare inca din primele ore ale vietii; desi satul, sugarul continua in timpul somnului sa-si suga buzele, in timp ce aspectul sau exterior linistit si satisfacut exprima volptatea. Placerea suptului independent de necesitatile alimentare este o placere auto-erotica. Este tipul de placere narcisica primara, auto-erotism originar, subiectul neavand inca intuitia unei lumi exterioare, diferita de el. Daca i se ofera prilejul sa-si satisfaca aceasta placere, copilul se ataseaza de acest obiect ocazional; sanul sau biberonul cu care ii place atata sa se joace, chiar cand nu mai este lapte, pe care ii place sa-l suga fara a face efortul aspiratiei sau al deglutitiei. Copilul iubeste ca pe el insusi ceea ce i se pune in gura (sanul, tetina) si prin extensie (caci nu are intuitia limitelor propriului sau corp) pe doica sau pe mama intotdeauna legata in mod necesar de placerea suptului si cu care se identifica astfel. De altfel, toate momentele senzatiei de voluptate, baia, toaleta, leganatul, sunt legate de prezenta mamei prin vedere, sunet, pipait. Asociata acestor senzatii de placere, ea devine in intregime, prin prezenta si persoana ei, un obiect de iubire, si copilul ii surade si o primeste cu bucurie chiar si in afara suptului. Pe modelul acestei relatii de iubire se va structura atitudinea fata de lumea exterioara. Copilul va duce la gura orice obiect care-l va interesa. A absorbi obiectul, a avea ceva comun cu el atrag placerea de “a avea” care se confunda la sugar cu placerea de “a fi”. Incetul cu incetul, copilul se identifica asadar cu mama sa, conform unui prim tip de relatie care va dainui, de altfel, toata viata, chiar dupa ce vor aparea altele: daca ea zambeste, zambeste si el, daca ea vorbeste, el gangureste; copilul se dezvolta inmagazinand pasiv cuvintele, sunetele, imaginile, senzatiile. Acesta este stadiul oral in prima sa forma, pasiva. Primele cuvinte sunt deja o cucerire care cere efort, recompensat prin bucuria si mangaierile celor din jur.
Paralele cu acest progres insa, apare dentitia, cu suferinte care se cer alinate prin muscaturi. Este momentul cand copilul intra mai adanc in perioada orala activa. Va musca ce-i va veni la gura, obiectele si chiar sanul, daca mai suge inca; si cum muscatura este prima pulsiune agresiva, modul in care ea va fi permisa sau nu de obiectul iubirii sale este de mare importanta; de faptul respectiv depinde invatarea limbii materne.
Daca se asteapta acest moment pentru a incepe intarcatul, el va fi considerat drept o consecinta a agresiunii, adica o pedeapsa de felul frustrarii. Copiii intarcati tarziu prezinta dificultati in a profita complet de agresivitatea lor fara a provoca o nevoie de autopedepsire. Este necesar, bineinteles, ca la indemana copilului sa nu fie decat obiecte susceptibile de a fi supte sau muscate fara pericol si care sa nu provoace interdictiile ori mustrarile adultului. Daca intarcatul brusc priveaza dintr-o data copilul de sanul mamei fara ca el sa-si fi mutat asupra altor obiecte comportamentul libidinal, copilul risca sa ramana legat de un mod oral pasiv (copiii mari care-si sug degetele). In tot cazul, auto-erotismul sau se accentueaza, copilul se concentreaza asupra propriilor fantasme, asupra arabescurilor imaginative, succesiune de imagini representative ale emotiilor. Poate pastra astfel un nucleu de fixatie care va intra in rezonanta cu ocazia unei frustrari ulterioare si va favoriza, eventual, aparitia unei nevroze”.
In faza orala pasiva, suptul fara inghitire este o manifestare fara alt scop decat hedonismul; in faza orala active, a musca sau a musca in joaca este in sine o placere.
Pentru copilul care nu are inca “varsta ratiunii”, adica simt moral, concluziile experientelor sunt reglate de principiul brut placere-neplacere. Ceea ce aduce placere va fi repetat, ceea ce aduce neplacere va fi evitat.

- to be continued -