Thursday, April 24, 2008

La multi ani Rayan!




Astazi Rayan implineste 3 ani. Acum trei ani pe vremea asta scapasem de chinuri si deja savuram de ore bune momentele duioase alaturi de el. Nu-mi venea sa cred ca e al meu, ca e adevarat, ca minunea aia mica e ingerashul meu.

Si eu, ca probabil orice mama de pe planeta asta, am convingerea ca puiul meu este cel mai frumos si cel mai destept dintre toti puii ce exista sau vor exista vreodata pe pamantul asta.
Intotdeauna mi-am spus ca atunci cand voi avea un copil, as vrea sa fie frumos ca mine si destept ca ta-su. Nu fiindca m-as considera vreo frumusete rapitoare, dar pentru ca, asa cum sunt eu, ma consider net superioara barbatului de langa mine, strict si exlusiv din acest punct de vedere. Si nu pentru ca sotul meu ar fi vreun Einstein sau vreun geniu neinteles, dar balanta, cand e vorba de IQ-ul din familie, se va inclina negresit in favoarea lui. Deh, sunt realista!
Nu-mi doresc ca Rayan sa defileze pe cine stie ce podium-uri sau sa fie sef ca tatal lui, sa negocieze contracte de zeci de milioane de euro cum o face el cu atata abilitate sau sa conduca sute de oameni, dar mi-as dori sa aiba macar jumatate din cunostintele pe care le are tatal lui, sa se descurce in viata macar jumatate din cat o face tatal lui, sa aiba puterea sa negocieze orice si mereu in favoarea lui si sa aiba de o mie de ori mai mult noroc decat noi doi amandoi la un loc. In orice caz, pana una alta, sunt ferm convinsa ca Rayan va fi mereu un invingator!

Rayan este un baietzel frumos si destept. Are o personalitate puternica, se descurca de minune in aproape orice situatie, are replica pe buze in orice moment, chiar si atunci cand nu si-o exprima cum trebuie din motive de lipsa de vocabular, raspunde atunci cand se considera nedreptatit, vrea mereu sa aiba ultimul cuvant, nu accepta sa nu se faca asa cum vrea el, e o fire extrem de bataioasa. Ne domina dar ne si iubeste. Iar noi il adoram!

Sa fii sanatos tun si norocos, sa ai parte de tot binele din lume puiul meu si sa nu uiti niciodata ca mama si baba te iubesc din tot sufletul lor!

La multi ani!

6 comments:

Anonymous said...

Asa sa-i dea Dzeu....sau Allah....sau cine vreti voi!
Sa aiba noroc cu carul, sa fie bun, intelept, plin de bani si tot ce e mai bun pe lumea asta.

mara said...

e un dulce si cred ca are un suflet bun. o sa aiba cu sigurantza parte de toate cele bune :)
la multi ani, rayanule!

Anonymous said...

La multi ani, Rayan! Sa fii sanatos si tot ce isi doreste mama ta pentru tine sa se implineasca.

Andreea Badran said...

Va multumim tuturor! Sa dea Dumnezeu ca totul sa-i mearga din plin si sa nu aiba nici o grija pe lumea asta!

Anonymous said...

Cu toata dragostea noastra uram si noi baietelului - minune Rayan La multi ani!, sa fie sanatos in primul rand si sa-si bucure parintii cu realizarile sale. Va dorim de pe acum si Paste fericit! intrucat noi vom fi deja departe duminica. Sarbatori fericite si linistite!

Anonymous said...

Intru din cand in cand aici sa vad ce mai fac Rayan si mamica lui. La multi ani pentru Rayan, chiar daca a trecut demult, si numai bine tie si bebe-lui nr. 2. Am si eu o micuta Mara in 29 aprilie, tot 3 ani.