Seychelles

Anul trecut, pe vremea asta, ne pregateam sa plecam, ca doi porumbei, in cea mai frumoasa vacanta ever, in insulele Seychelles, in Oceanul Indian. A fost o vacanta de vis, o minune care, ca orice minune, a tinut mult prea putin, dar care ne-a lasat in suflet niste amintiri de neuitat. Nu stiu ce mi-a venit acum sa scriu despre asta, probabil ca nostalgia acelor zile, dorul de acele locuri paradiziace, sentimentul ca parca am trait intr-o carte postala si supararea ca anul asta nu voi ajunge, mai mult ca sigur, nici pana la Mamaia. Desi aveti deja pe blog link-ul cu filmuletul vacantei noastre, m-am gandit sa reimprospatez blogul si cu niste poze. Mi-era pur si simplu dor de ele. Totul imi pare acum atat de ireal si parca nici cand tin ochii-nchisi nu imi vine sa cred ca am pasit in acele locuri.

La 34 de saptamani

Ca sa fiu un "copy cat" autentic, mi-am tras si eu cateva poze infasurata in deja celebrul wrap al lui bebe. Sper sa nu se supere Simbad pe mine, dar mi-a placut ideea de a prezenta in felul asta atat burta, cat si wrap-ul.

Dormitor, de unde?

De doua luni de zile umblu ca o disperata prin toate magazinele de mobila din Bucuresti in cautarea unui dormitor pentru Rayan. Am cautat si pe internet de m-am plictisit si n-am gasit nimic. Ori au niste chestii nepractice (cu comode si dulapuri prea mici, stil Ikea), ori ceausiste, deci oribile. N-am gasit nimic frumos si util in acelasi timp. Nu stiu unde sa mai caut ca m-am cam saturat si nici timp nu mai am.

Aseara, vorbind cu o prietena, am gasit ceva dragut pe net (care cred ca lui Rayan i-ar placea la nebunie), dar n-am reusit sa dam sub nici o forma de urma producatorului si nici n-am inteles daca patul cu pricina face parte dintr-un dormitor complet sau e doar un pat supraetajat si-atat.

Nici dusmanilor mei ...

Astazi dupa amiaza ar fi trebuit sa mergem la ziua Alexandrei. N-am ajuns insa deoarece mie mi-a fost rau toata noaptea, am avut contractii timp de vreo 3 ore din 6 in 6 minute, am bocit ca o disperata, astazi toata ziua n-am facut decat sa zac, sa plang, sa zac, sa plang, in zeci de reprize. Am luat prin urmare vitejeasca hotarare de a ma interna in spital pana nasc sau macar o perioada, asta ca sa am liniste, sa reusesc sa tin sarcina asta cat mai mult, sa scap de toata atmosfera asta de-acasa ... Nu stiu cum imi va fi in spital, sper insa ca-mi va fi mai bine. E vorba de Life Memorial Hospital si nu de unul de stat. Acolo, de bine de rau, voi fi monitorizata permanent, voi avea pe cineva oricand la dispozitia mea atunci cand voi avea nevoie, voi cere eu si nu mi se va cere nimic, ma voi odihni cat voi vrea ... asta macar pana ies din depresie si trec de pragul asta critic.
Problema mea cea mai mare este insa Rayan fata de care si-asa ma simt extrem de vinovata si pe care nu stiu daca voi fi in stare sa-l las mai mult de-o zi, doua in grija bunicilor lui. Si atunci la ce bun internarea? Ca sa-mi mai adaug o grija in plus la cele multe pe care le am deja? Ca sa ma mustre constiinta ca l-am "abandonat" si vesnic sa vreau sa ma intorc la el sa-l strang in brate si sa-i spun cat de mult il iubesc si faptul ca n-o voi putea face sa ma macine?
Mai am timp sa ma hotarasc pana marti dupa amiaza, mai am timp sa decid daca asta va fi cea mai buna mutare in conditiile date ...

No news, good news???

N-am mai scris de mult, de foarte mult timp. Mi-a fost lene, n-am avut dispozitia necesara s-o fac, mi-a fost lehamite, am fost sictirita, n-a avut rost, luati-o cum vreti. N-am cine stie ce de povestit, dar astazi, hotarat lucru, mai completez putin la "jurnal".

Pe 30 mai a fost ziua Lanei si a lui Majd, au implinit matusalemica varsta de 13 ani, drept pentru care i-am sarbatorit, zic eu, cum se cuvine: cu o zi inainte de ziua lor, acasa, cu tot familionul, cu prieteni, cadouri multe, pizza, tort si sampanie si chiar pe 30 mai, la Mall, cu colegii de la scoala, la film, biliard si bowling. Ei s-au distrat, s-au simtit bine, au fost fericiti.

La multi ani Lana si Majd, sa fiti sanatosi si fericiti!

Sambata , 31 mai, a fost ziua lui Bia, de fapt doar petrecerea intrucat ziua ei este de fapt pe 2 iunie. Ne-am prezentat la locul dinainte stabilit, acelasi unde s-a serbat si Mara, ne-am relaxat pentru 2-3 ore (eu una cu siguranta!), cu un gratar copios, cu sucuri si berici. Locul acela mi se pare perfect pentru parinti extenuati, isterici si dornici de liniste, asa cum sunt eu in aceasta perioada. E la capatul pamantului dar e nemaipomenit de misto.

Aveti imagini graitoare mai jos.

Miercuri, 4 iunie, am fost la doctor, la un consult de rutina, am speriat-o insa pe doctorita cand i-am povestit de contractiile care ma tot incearca de vreo 2 saptamani, de depresia in care m-am afundat adanc de tot, de starea deplorabila in care ma aflu. Mi-a facut eco, nu mai stiu ce test non stress (de care nu auzisem, spre rusinea mea, pana acum), analize si alte cele. Bebe e ok, creste si ma tot intreb din ce oare (are deja 2300 gr), ma-sa este insa, cum spuneam si mai sus, destul de isterica, deprimata, ceea ce, logic, nu ne face bine nici lui, nici mie. M-a sfatuit sa ma potolesc, sa ma mai calmez, asta ca sa reusesc sa tin sarcina asta macar pana intru in saptamana 35, altfel e cam nasol. Mi-a suplimentat tratamentul antispastic si mi-a recomandat repaos. Ha! Adica, altfel spus, imposibilul! Cum sa beneficiez eu de asa ceva cand de aproape 3 luni de zile ma chinui sa ma mut in casa noua, ma lupt cu niste muncitori betivi, hoti si imbecili pe care-i doare-n bashchetzi ca eu mai am un pic si nasc, alerg ca o disperata prin zeci de magazine in cautare de mobile, electrocasnice si materiale de constructie, cand una le spui dobitocilor si ei alta inteleg sa faca, cand trebuie sa stai cu gura pe ei tot timpul, sa faci politie, sa-i "vizitezi" toata ziua buna ziua ca sa te asiguri ca muncesc in loc sa stea la taclale si beri o zi intreaga pe banii si timpul tau, cum sa stau linistita cand toate sunt doar pe umerii mei, cand n-am ajutoare, cand te lupti cu morile de vant, cand am inceput numataroarea inversa, cand ma ingrozesc sa constat cum trece timpul si acolo nu se misca nimic, cand contractiile mi se intetesc la fiecare criza de nervi pe care-o fac (si le fac des), cand sotzul meu credea ca in Romania e fix ca la Londra (adica platesti niste oameni sa lucreze ceva si ei chiar fac ceea ce le ceri ... hahaha, very funny, isn't it?)? Cum sa stau relaxed si sa nu scot flacari pe nari cand tot ce cumperi dispare din casa, cand materiale am cumparat cat sa faci 3 vile si ei vesnic cer mai mult si mai mult, cand nimic nu e facut cum trebuie, cand muncitorii, dupa ce ca sunt asa cum sunt, mai si dispar cu zilele de trebuie sa-i cauti eventual cu politia ca sa-i aduci inapoi sa-ti termine treaba, cand scoti si dai bani in toate directiile, cu ambele maini, si ei tot mai vor (si ma tot intreb in schimbul a ce?) si-si arata nemultumirea, cand, cand, cand ...

Una peste alta, daca nu ma cumintesc, mi se intrevede din nou o nastere prematura, ceea ce nu e deloc indicat.

Simt ca nu mai pot, ca mi s-au terminat bateriile si o perioada care ar fi trebuit sa fie frumoasa si linistita a ajuns un cosmar, o dezamagire continua cu privire la toti cei din jurul meu, ca poate daca as fi stiut ce ma asteapta, as fi calculat de doua ori inainte de a lua decizia de a mai face acum un alt copil. E ingrozitor de dureros sa vezi ca nimeni nu te mai intelege, ca toti cei in care ti-ai pus baza au mereu alte si alte prioritati si nu ai de fapt pe nimeni langa tine, ca ajungi sa vorbesti cu peretii sau de una singura ca si cum ai fi singura pe lume sau ai fi facut copilul asta cu sfatul duh.
Pe Rayan am incercat sa-l duc din cand in cand la muni, mai ales in weekend-uri, in asa fel incat sa ma mai pot odihni si eu macar diminetile (am acumulat atata oboseala incat, zau, nu stiu cum o sa fac fatza dupa ce s-o naste bebe), numai ca muni este, mai nou, si ea extrem de ocupata si nu prea ne mai ajuta atunci cand avem cu adevarat nevoie ...