Cinci maini de as avea ...

Mi-am imaginat ca e greu sa ai doi copii mici in acelasi timp dar nu mi-am imaginat ca taman eu o sa fac fatza atat de greu acestei situatii.
Luni m-am trezit singura cu copiii, taman in jurul pranzului. Nu mai stiu de ce si cum, cert este ca am trecut prin urmatoarea intamplare:
a venit ora pranzului (care, mai nou, a ajuns sa se intarzie in mod nepermis de mult, ca si cea a somnului de dupa amiaza si seara). Reusesc intr-un final sa-l adorm pe Philip, sa-i incalzesc repejor mancarea lui Rayan, sa-l proptesc in scaun si sa-i dau pe gat primele cateva linguri de ciorba. Pe acest fond, il aud pe Philip urland din nou in dormitor. Il las pe Rayan in scaun, ma reped la Philip, il iau in bratze si-l aduc cu mine sa continuam sa-i dam sa manance lui Rayan. Philip nu se multzumeste insa numai sa fie tzinut in bratze, ci trebuie conectat la tzatza. La tzatza stanga, asta ca sa-mi ramana mana dreapta libera sa-l pot indopa pe Rayan. In timp ce Philip sugea si Rayan manca si el, plodul cel mare imi zice: "mama, fac caca". Si nu avea pampers! :-(
Ma opresc din tot si ma intreb cum sa fac sa rezolv problema. Decid sa-l deconectez pe Philip si sa-l pun in patutz, apoi sa-l cobor pe Rayan din scaun si sa fug cu el la baie (cu sperantza ca nu va face pe el pana vom ajunge pe buda). Cat a stat domnul pe tron l-am luat iar pe Philip in bratze(care urla of course si protesta ca a fost deconectat in mod brutal de la sursa de hrana). N-au trecut 2 minute si l-am auzit pe Rayan strigandu-ma ca a terminat de clocit. Pune-l iar pe Philip in pat, sterge odrasla mare la fund, spala-l pe maini, pune-l iar in scaun, recupereaza-l pe Philip din patuz si conecteaza-l la loc la tzatza si cand am crezut ca totul s-a terminat, ca ne-am linistit si ca, desi greu, pot termina ca o mama eroina de alaptat si hranit doi copii in acelasi timp, suna soneria. Venise un nene sa-mi monteze niste rafturi. Am crezut ca nu aud si nu vad bine, am crezut ca ma spanzur. Norocul meu e ca la ora aia n-aveam inca lampi in casa (fiind inca la stadiul de becuri atarnate de doua fire iesite din tavan) si, prin urmare nu aveam de ce sa ma spanzur.
Atat am mai reusit: sa pun mana pe telefon si, aproape plangand, s-o rog pe mama sa coboare si sa ma descurce pana nu-mi tai venele.

Mult asteptatele poze cu Philip

Am reusit cu chiu si vai sa gasesc card reader-ul si in felul asta putem sa ne prezentam: ma numesc Philip Badran, am 2 saptamani si 4 zile, mananc ca un spart pe timp de zi, dorm pe masura pe timp de noapte si sunt iubit la nebunie de toata lumea, inclusiv de fratele meu mai mare Rayan care ma alinta mereu cu "puiul meu" si " fatzioiul meu". Ne-am acomodat unii cu altii, sunt baiat de salon si ii las pe mama si baba sa doarma toaaaaaata noaptea (va vine sa credeti?), ma trezesc dimineata, nu inainte de ora 6:00, mananc putin si ma culc la loc. In rest imi petrec ziua atarnat mai tot timpul, cat sunt treaz ce-i drept, de tzatza lui mami (deh, recuperez si eu lungile ore de somn din timpul noptii si zau ca mami nu se supara!), imi place sa dorm afara (in galagie cat mai mare), incep sa disting si eu mutre, culori si lumini de tot felul, urmaresc deja cu extrema curiozitate jucariile de la carucior si de la patutz, gasca care pe fratele meu l-a incantat atat de mult din prima clipa, pe mine ma cam lasa rece, ganguresc si oftez din cand in cand cu voce tare, cand stau pe burta imi ridic capul cu mult elan, nu care cumva sa-mi scape ceva din jur (cine cunoaste stie ca asta e deja o performanta pentru matusalemica mea varsta!) si-i amuz pe cei din jurul meu in fiecare clipa.

Astea sunt primele mele poze, facute la cateva ore dupa ce m-am nascut, cand inca eram "imbujorat", cu ochisorii cam umflati (de la ce efort nu stiu nici eu!), dar ma rog ... o sa-mi revin eu, o sa vedeti.

Pozele care urmeaza sunt facute astazi, adica la doua saptamani si 4 zile. Acum sunt curatzel si rozuliu, "rad" in somn de mama focului si deschid ochii mari la tot ce ma inconjoara.

Prima intalnire cu fratele meu si a lui cu mine. Nu mai contenea in a se minuna de cat de mic sunt. Ha, asta pentru ca el nu stie cat de mic a fost el atunci cand s-a nascut ... Probabil ca si-a imaginat ca "fatzioiul" de care i-a tot vorbit mami timp de 9 luni va fi cam pe dimensiunile lui, ca-l va scoate la o miutza pe maidan, imediat ce va ajunge acasa si ca-i va prezenta colectia lui de masini si jucarii de tot felul.

Acestea fiind zise, va lasam sa vedeti si 3 scurte filmuletze ca sa vedeti si cum ma misc ... Vizionare placuta si va mai asteptam !!!

Philip

Of! N-am reusit sa ne tinem de cuvant nici de data asta! Au trecut 11 zile de la venirea pe lume a lui Philip si noi iata ca abia acum ne aratam la fata.
Sambata, 12 iulie 2008, ora 8:00 am
Mami se trezeste in tzipetele fiului ei cel mare (ca deh, acum are doi, unul mare si altul mic): "mamiiiiiiiiiiiiiiii, mamiiiiiiiiiiiiiiii, unde esti???". Sar din pat, asa cum o fac de obicei dimineata, la auzirea acestui bine cunoscut urlet si dau sa ma indrept catre camera lui Rayan. Constat insa o durere cam nasoala care-mi aducea vag aminte de prima nastere, in spetza de primul travaliu. Toata noaptea am simtit de altfel o anumita jena atunci cand, ca un bolovan, incercam sa ma intorc de pe-o parte pe alta in pat, dar nimic senzational sau altfel decat am simtit la fiecare repriza de contractii avuta in ultimele 2 luni si ceva.
Dupa cateva minute, nu stiu cate, caci nu am mai avut timp sa ma mai uit si la ceas, simt aceleasi dureri, din nou si din nou si din nou, parca ceva mai dureroase de data asta. Imi spun in gand: "Asta e, hai la spital!".
Imi trezesc tandru sotul si-i spun : "Let's g to the hospital baby, I am in pain!".
Sare bietul om din pat, incepe cu intrebarile, dar cum, dar de ce, dar cat de des ... Nu am timp sa-i povestesc ce si cum, ma durea deja destul de rau, ne imbracam, ne urcam in limuzina si, in urletele lui Rayan, plecam in tromba catre spital. Nici dush n-am mai apucat sa-mi fac ca nu mai eram in stare.
Ora 8:35 - 8:40 am
Ajungem la spital, fug direct acolo unde stiam inca de mult ca trebuie sa ma prezint, ma intind aia pe masa sa-mi faca repede o monitorizare, eu am contractii din ce in ce mai dureroase si mai dese, vine medicul de garda (unul de care nu auzisem in viata vietilor mele), eu mai apuc sa-l intreb doar cand, cum si in ce fel mi se va face epidurala caci deja nu mai suportam contractiile, el imi explica ca aia nu se poate face decat daca am dilatatie 2-3 si ca daca eu am venit cumva cu dilatatie mai mare de atat trebuie sa-mi iau adio de la epidurala, ma apuca toate fricile ca n-am noroc nici de data asta, ma rog ... ma consulta si-mi zice: doamna, dvs aveti dilatatie 8-9 si in cazul asta in 30 de minute o sa nasteti. Pe de-o parte m-am bucurat nespus ca scap asa de repede, pe de alta parte imi venea sa urlu ca nici de data asta nu am norocul sa vad si eu ce-i aia o epidurala si o nastere a la Monica Columbeanu, fara dureri.
A fost ultima oara cand m-am uitat la ceas, era 9:18 minute. Totul a inceput sa se precipite in jurul meu. A fost chemata dr. Popa (ce pe mana careia am fost lasata cat era dr. mea plecata din tara), au aparut tot soiul de asistente, moase, infirmiere, dracu stie ce erau toate alea ca deja nu le mai puteam numara, m-au dus in sala de travaliu, mi-au pus cu viteza luminii branule, catetere, fire, aere pe la nas, mi-au injectat tot felul de zemuri si lichide care mai de care mai enigmatice, m-au tarat cu grija pe masa de nasteri, toate cu o spaima de moarte ca nu mai ajung acolo si la ora 9:45, s-a nascut, dupa ce m-am scremut de 3 ori (sa ma scuze pudica asistentza), domnul Philip: 3400 gr, 53 cm, cu ceva par dar nu asa cum ma asteptam eu (la ce arsuri am avut eu ma asteptam sa iasa cel putin ca Baietzel, etalonul meu in materie de par). Doctorii, asistentele numai ca n-au sarit in sus de bucurie ca la cata panica creasem eu acolo in dimineata respectiva, cand tocmai se schimbase tura si nimeni nu era total dezmeticit, au crezut ca-l nasc pe bebe undeva intre diversele sali si saloane pe unde am fost plimbata pana la punctul terminus: sala de nasteri.
Epuizata si nu prea am fost adormita timp de cateva minute bune, asta ca sa ma poata coase in liniste, apoi transportata in sala post travaliu, post nastere sau cum s-o fi numit unde fosgaiau in jurul meu tot felul de personaje, care mai de care mai prietenoase si mai umile. Unele nu stiau pe unde sa ma mai gadile, altele isi cereau scuze ca au ridicat vocea un pic la mine pe scurta perioada a travaliului (cica nu au avut incotro intrucat eu ma impotriveam la ceea ce mi se spunea ca am de facut si in situatiile astea trebuie sa se miste repede si atunci sunt nevoite sa mai ridice putin si vocea), ma rog ... una peste alta totul a decurs ca la carte, bebe e sanatos si vanjos, emotiile au trecut, totul s-a terminat cu happy end.
Philip a fost foarte agitat in primele si singurele doua zile pe care le-am petrecut in maternitate, n-a dormit aproape deloc ceea ce mi se prefigura un viitor destul de sumbru in materie de ore dormite odata ajunsi acasa. Aici ne-a asteptat insa o surpriza mai mult decat placuta: Philip e foarte linistit, doarme si cate 6 ore fara sa se trezeasca, noaptea se trezeste o singura data sa pape (spre deosebire de fratele lui, papa san de la mami), e cuminte ca un ingerash si ne umple sufletul de bucurie. 80% din timpul cat e treaz sta conectat la tzatza, parca vrand sa recupereze lungile pauze de somn.
Rayan este foarte dificil, si-a schimbat comportamentul total, s-a transformat intr-un terorist in fata caruia si Bin Laden ar pali, plange din orice si ne face viata destul de grea. Incercam cu rabdare si tact (dar nu ne reuseste de fiecare data) sa-i explicam ce si cum, sa-l iubim mai mult decat am facut-o pana acum, sa-i facem si poftele (desi ne cam sunt ordonate pe un ton cu care nu pot sa spun ca eram obisnuiti). Eu sunt insa destul de obosita si surescitata si mai ridic tonul la el, lucru care ma face sa ma umplu ulterior de remuscari.
Poze cu printul nostru nu am cum sa postez intrucat nu mai gasesc nici cd-ul cu soft-ul de la camera foto si nici card reader-ul cu care le descarcam pe calculator. Daca mai aveti putintica rabdare o sa ne si vedeti.

Ne-am mutat in sfarsit

N-am nascut. Am disparut fiindca in acest weekend am reusit sa ne mutam. Adica ne-am mutat eu si cu Rayan, sotul meu inca mai impacheteaza diverse pe dincolo si inca mai muta mii de lucruri. Aseara am dormit prima oara la noul domiciliu. Rayan e foarte confuz, nu pricepe ce si cum, dar sa speram ca se va obisnui cu noua locatie cat mai repede.
Acolo nu avem inca net, nu avem televizor (adica cablu), asa ca lipsa totala de preocupare m-a facut sa ma super extenuez de am picat ca lata aseara, pe la 12:30 am. Nici nu mi-am dat seama cum e noul pat, cum e salteaua, cum se doarme etc. Am picat pur si simplu si m-am mai trezit la ora 6 dimineata in urletele lui Rayan care presupun ca nu stia unde se afla si ce cauta el pierdut in patul ala mare (caci acum are un pat mult mai mare decat cel in care era obisnuit sa doarma). M-am dus langa el si am mai dormit pana la 9:00 am, chestie care nu s-a mai intamplat de foarte mult timp.
Va voi tine in continuare la curent! Pe curand!

Boacane

Cat am fost ocupata cu mutatul dimineata, Rayan a stat cu Nana (bono-menajero-bucatareasa mea) care-l rasfata pe Rayan ingrozitor, cu care are voie sa faca tot ce vrea muschiul lui, care nu-i spune niciodata "nu" si pe care fiul meu, asa cum era si de asteptat, o iubeste foarte mult.
Cat a stat cu Nana, Rayan s-a indeletnicit, printre altele, cu curatarea coliviilor celor doua perechi de papagali (unii proprietate personala, ceilalti doar in gazda pana se intoarce familia Visan de prin periplurile europene). La sfarsit a considerat ca e cazul sa-i si hraneasca, dar nu cu betzele si boabele cu care sunt ei obisnuiti, ci cu niste ceapa(dar a se retine, ceapa a aterizat numai in colivia celor care nu ne apartin). Contrariata, la intoarcerea mea acasa, l-am intrebat de ce le-a dat ceapa papagalilor, iar raspunsul lui a fost scurt si la obiect: "las' sa-i ustuie ochii, ce-aie?"
Ne scuzi Ruxi, daca nu-i mai gasesti cand te intorci, sa stii care e motivul!

Crestem din nou

A mai trecut o zi si avem vesti pozitive, in sensul ca bebe a crescut bine in ultima saptamana, lichidul aminiotic, destul de putin la ultimele doua consultatii, aproape s-a dublat, deci lui bebe inseamna ca ii merge bine si nu avem motive sa-l scoatem de-acolo cu forta. Desi am ajuns acolo cu puternice si frecvente contractii, din punct de vedere echografic, totul pare a fi ok cu Philip. Dar ca sa nu am noroc pana la capat, a trebuit sa ma confrunt si cu o veste nu tocmai pe placul meu: si anume ca dr. Bolintineanu, cea care ma urmareste din luna a 4-a si cu care mi-as fi dorit sa nasc, va fi plecata toata saptamana viitoare din tara. O trimite clinica la un congres si nu are ce sa faca. Drept pentru care m-a pasat unei colege, Mirela Popa (despre care am citit de altfel numai lucruri bune pe net si pe diversele forumuri, dar informatii care nu ma fac totusi sa ma simt foarte confortabil, ci mai degraba usor abandonata). Solutia este una singura: ca sa nu ma apuce nascutul taman in acest interval cand dr mea nu va fi in tara, va trebui sa stau in pat, cu tratamentul prescis, sa fiu cuminte, sa nu mai mut nimic, sa nu mai car, sa nu ma mai enervez, sa nu ma mai stresez cu nimic, sa fac, vorba unei prietene, pe printesa ...