Philip - doi ani

La multi ani ingerul meu! La multi ani cel mai vesel si vorbaret copil din lume! Sa fii sanatos, fericit si norocos!

Birthday 1

Noi am decis sa petrecem zilele copiilor ca in povesti, adica 3 zile la rand (noptile le dormim totusi pentru ca mami are ceva somn de recuperat dupa 1 an si 9 luni de alaptat), asa ca voi imparti ziua lui Rayanito in trei episoade.
Astazi - episodul 1: am stat cuminti acasa, impreuna cu familia reunita si cu cei mai apropiati prieteni, Ostilii. A fost antrenamentul pentru maine. Keep in touch.

5 ANI

Nu există niciodată cuvinte destule, nici potrivite, pentru a descrie ce am simţit eu acum 5 ani când ai venit tu pe lume şi când mi-ai îndeplinit cel mai frumos şi aşteptat vis. Ai fost din prima clipă perfect!
Nu există cuvinte destule nici pentru a descrie acum şi aici cât de mult te iubesc şi ce insemni tu pentru mami.
Nu ştiu nici acum, cum n-am ştiut nici anul trecut, nici acum doi sau trei sau patru ani, când şi unde zboară timpul ăsta. Probabil că nici nu voi şti şi nici nu voi înţelege asta vreodată. Se duce pur şi simplu prea repede.

La mulţi ani îngerul meu frumos cu părul creţ, la mulţi ani copilul meu bun, la mulţi ani viaţa mea.
Să creşti mare şi sănătos, să ai o viaţă frumoasă şi senină, să ai parte numai de oameni frumoşi care să-ţi stea alături, să te îndrume, să te călăuzească. Să fii fericit, norocos şi să rămâi toată viaţa la fel de vesel şi sensibil cum eşti acum. Să iubeşti şi să fii iubit cel puţin la fel de mult cât te iubim noi pe tine şi cât se iubesc părinţii tăi. Şi atunci vei avea toată fericirea din lume!

Parisul vazut de la etajul 31

Marea înţărcare. A mamei!

Vedeţi ticker-ul din dreapta, cel care arată vârsta copiilor mei? Ei bine, dacă da, atunci o să observaţi că Philip are 1 an şi 8 luni. Iar la vârstă asta va fi înţărcat, începând de mâine.
Nu am crezut insa niciodată că îmi va fi atât de greu să fac pasul ăsta. Nu mi-am imaginat nici o secundă că de fapt problema separării noastre va fi la mine, că nu mă voi putea desprinde de el, că voi trăi atât de intens şi dureros ambivalenţa sentimentelor mele. Pe de-o parte simt dorinţa acută de a-l înţărca pentru a-mi recăpăta şi eu libertatea, intimitatea şi energia de care am fost stoarsă timp de 1 an şi 8 luni (primul an şi ceva fără a mă plânge, apoi devenind, recunosc, o corvoadă), pe de altă parte simt în burtă toţi fluturii pământului zbătându-şi aripile, înfiorătoare sentimente de vinovăţie şi toate mustrările de conştiinţă din lume.
Aş fi vrut să am puterea de a mă sacrifica pe mine însămi rămânând aici şi refuzandu-i sânul în schimbul mângâierilor şi îmbrăţişărilor tandre, gesturi compensatorii pentru deprivarea la care-l supun. Nu sunt în stare, nu-i rezist, am încercat. Jur! Aş fi vrut să nu-l sacrific pe el cu riscul de a-l traumatiza şi a-i lăsa, poate, urme adânci pentru tot restul vieţii.
Am fost întrebată de către o persoană extrem de importantă în viaţa mea de ce fac asta, de ce prefer să plec ştiind clar că asta îi va face lui rău, de ce nu sunt în stare să-mi suport frustrările (care am o vagă idee de unde se trag) şi aleg calea cea mai simplă pentru mine. N-am ştiut ce să-i răspund. Nu stiu nici acum.
Mâine plec şi mă mai întorc peste 8 zile. Nu-mi va fi deloc uşor, ştiu că voi plânge şi mă voi perpeli, că numai vacanţă nu va fi, mai ales că în prima jumătate nu voi avea parte decât de foarte multă tristeţe. Plec mai întâi în Liban să-mi văd socrul. Probabil că pentru ultima dată. De-acolo vom pleca pentru a-mi primi cadoul de ziua mea (venit de la cineva, printr-un sms neaşteptat, chiar în seara zilei de 11 martie): o mini vacanţă la Paris. Vezi doamne pentru sufletul meu. Al nostru.
Dar spuneţi-mi, ce vacanţă va fi aia? Nu ne va tihni, niciunuia dintre noi.
Nu încercaţi să pricepeţi prea mare lucru fiindcă nici eu nu ştiu exact ce vreau să transmit, sunt mult prea confuză şi cu inima sfâşiată.
Sunt epuizată fizic şi psihic, prin urmare ştiu că trebuie să fac schimbarea asta şi în acelaşi timp simt că greşesc enorm. Şi mă urăsc pentru felul în care am ales s-o fac.
Aşadar ţineţi-mi pumnii să nu mă dilesc de tot într-o săptămâna în care ar trebui să-mi încarc de fapt bateriile şi să mă refac.

P.S. Nu stiu care este provenienta fotografiei de mai sus, am primit-o astazi de la o prietena si mi s-a parut foarte potrivita subiectului si momentului ...