Philip, Rayan si muma lor

Philip - doi ani

2010-07-12T07:35:00.003+02:00

La multi ani ingerul meu! La multi ani cel mai vesel si vorbaret copil din lume! Sa fii sanatos, fericit si norocos!

Birthday 1

2010-04-24T23:15:00.008+02:00

Noi am decis sa petrecem zilele copiilor ca in povesti, adica 3 zile la rand (noptile le dormim totusi pentru ca mami are ceva somn de recuperat dupa 1 an si 9 luni de alaptat), asa ca voi imparti ziua lui Rayanito in trei episoade.
Astazi - episodul 1: am stat cuminti acasa, impreuna cu familia reunita si cu cei mai apropiati prieteni, Ostilii. A fost antrenamentul pentru maine. Keep in touch.

5 ANI

2010-04-24T00:03:00.005+02:00

Nu există niciodată cuvinte destule, nici potrivite, pentru a descrie ce am simţit eu acum 5 ani când ai venit tu pe lume şi când mi-ai îndeplinit cel mai frumos şi aşteptat vis. Ai fost din prima clipă perfect!
Nu există cuvinte destule nici pentru a descrie acum şi aici cât de mult te iubesc şi ce insemni tu pentru mami.
Nu ştiu nici acum, cum n-am ştiut nici anul trecut, nici acum doi sau trei sau patru ani, când şi unde zboară timpul ăsta. Probabil că nici nu voi şti şi nici nu voi înţelege asta vreodată. Se duce pur şi simplu prea repede.

La mulţi ani îngerul meu frumos cu părul creţ, la mulţi ani copilul meu bun, la mulţi ani viaţa mea.
Să creşti mare şi sănătos, să ai o viaţă frumoasă şi senină, să ai parte numai de oameni frumoşi care să-ţi stea alături, să te îndrume, să te călăuzească. Să fii fericit, norocos şi să rămâi toată viaţa la fel de vesel şi sensibil cum eşti acum. Să iubeşti şi să fii iubit cel puţin la fel de mult cât te iubim noi pe tine şi cât se iubesc părinţii tăi. Şi atunci vei avea toată fericirea din lume!

Parisul vazut de la etajul 31

2010-03-20T23:55:00.005+02:00

Marea înţărcare. A mamei!

2010-03-16T01:28:00.005+02:00

Vedeţi ticker-ul din dreapta, cel care arată vârsta copiilor mei? Ei bine, dacă da, atunci o să observaţi că Philip are 1 an şi 8 luni. Iar la vârstă asta va fi înţărcat, începând de mâine.
Nu am crezut insa niciodată că îmi va fi atât de greu să fac pasul ăsta. Nu mi-am imaginat nici o secundă că de fapt problema separării noastre va fi la mine, că nu mă voi putea desprinde de el, că voi trăi atât de intens şi dureros ambivalenţa sentimentelor mele. Pe de-o parte simt dorinţa acută de a-l înţărca pentru a-mi recăpăta şi eu libertatea, intimitatea şi energia de care am fost stoarsă timp de 1 an şi 8 luni (primul an şi ceva fără a mă plânge, apoi devenind, recunosc, o corvoadă), pe de altă parte simt în burtă toţi fluturii pământului zbătându-şi aripile, înfiorătoare sentimente de vinovăţie şi toate mustrările de conştiinţă din lume.
Aş fi vrut să am puterea de a mă sacrifica pe mine însămi rămânând aici şi refuzandu-i sânul în schimbul mângâierilor şi îmbrăţişărilor tandre, gesturi compensatorii pentru deprivarea la care-l supun. Nu sunt în stare, nu-i rezist, am încercat. Jur! Aş fi vrut să nu-l sacrific pe el cu riscul de a-l traumatiza şi a-i lăsa, poate, urme adânci pentru tot restul vieţii.
Am fost întrebată de către o persoană extrem de importantă în viaţa mea de ce fac asta, de ce prefer să plec ştiind clar că asta îi va face lui rău, de ce nu sunt în stare să-mi suport frustrările (care am o vagă idee de unde se trag) şi aleg calea cea mai simplă pentru mine. N-am ştiut ce să-i răspund. Nu stiu nici acum.
Mâine plec şi mă mai întorc peste 8 zile. Nu-mi va fi deloc uşor, ştiu că voi plânge şi mă voi perpeli, că numai vacanţă nu va fi, mai ales că în prima jumătate nu voi avea parte decât de foarte multă tristeţe. Plec mai întâi în Liban să-mi văd socrul. Probabil că pentru ultima dată. De-acolo vom pleca pentru a-mi primi cadoul de ziua mea (venit de la cineva, printr-un sms neaşteptat, chiar în seara zilei de 11 martie): o mini vacanţă la Paris. Vezi doamne pentru sufletul meu. Al nostru.
Dar spuneţi-mi, ce vacanţă va fi aia? Nu ne va tihni, niciunuia dintre noi.
Nu încercaţi să pricepeţi prea mare lucru fiindcă nici eu nu ştiu exact ce vreau să transmit, sunt mult prea confuză şi cu inima sfâşiată.
Sunt epuizată fizic şi psihic, prin urmare ştiu că trebuie să fac schimbarea asta şi în acelaşi timp simt că greşesc enorm. Şi mă urăsc pentru felul în care am ales s-o fac.
Aşadar ţineţi-mi pumnii să nu mă dilesc de tot într-o săptămâna în care ar trebui să-mi încarc de fapt bateriile şi să mă refac.

P.S. Nu stiu care este provenienta fotografiei de mai sus, am primit-o astazi de la o prietena si mi s-a parut foarte potrivita subiectului si momentului ...

Sushi boy

2010-03-15T23:09:00.005+02:00

Am cumpărat sushi si nici prin cap nu mi-a trecut sa-l invit la masa si pe Philip, gândindu-mă ca nu va pune in veci gura pe aşa ceva (cum de altfel nu pune gura nici Rayan). Ei bine, wrong! S-a autoinvitat, s-a înfipt cu hotarare in sushi si a basculat vreo 4, aşa pe nerăsuflate.
E de precizat faptul ca eu am mancat sushi prima oara acum vreo luna, convinsa fiind de copiii cei mari. M-am tinut de nas, am inchis ochii si am mancat. Culmea e ca mi-a si placut. Mult, mult de tot. Pana atunci am refuzat vehement si cu indarjire sa mananc asa ceva. Deviza era: me sushi??? NEVER! Acum regret ca nu m-am lasat convinsa mai din timp. Sushi is yummy!!!

34

2010-03-11T16:23:00.001+02:00

Sleeping beauties

2010-03-08T00:11:00.003+02:00

De 4 zile puii mei dorm impreuna. Asa!

Breathtaking

2010-02-15T16:14:00.009+02:00

Săptămâna trecută am ajuns şi noi la Micul Studio.
Bănuiam că fotografiile o să fie frumoase dar nu mi-am imaginat că o să fie ATÂT de frumoase. La unele dintre ele, fără să exagerez, mi s-a tăiat respiraţia.
Mulţumim din suflet Raluca pentru tot: în primul rând pentru poze, în al doilea rând pentru găzduire, în al treilea rând pentru arta ta de negociator (dacă nu erai tu, Rayan nu ar fi ieşit în prea multe poze şi probabil că nici eu cu el în vreuna)şi în al patrulea rând pentru răbdarea supraomenească pe care ai avut-o cu puradeii. Îi mulţumim lui Ştefan, asistentul răbdător al Ralucai şi nu în ultimul rând îi mulţumim lui Matei care a înţeles ce se petrece în jurul lui, care a acceptat că i-a fost invadat spaţiul, că i-au fost luate cu asalt camera şi jucăriile, care a fost înţelegător şi cuminte (deşi i-am răpit-o aproape total pe mami timp de o oră şi ceva) şi pentru faptul că nu s-a supărat când a rămas fără rezerva lui de banane.
Ne cerem scuze din nou pentru potopul lăsat în urma noastră şi promitem solemn ca la şedinţa cu cei mari să lăsăm la plecare casa aşa cum am găsit-o!

2010-02-08T14:59:00.006+02:00

Şerveţelele umede au menirea de a şterge puradelu' la fund sau, în cel mai bun caz, pe mâini. Aşa ştiaţi şi voi nu?
Dar ştiţi voi pentru câte alte treburi casnice şi mai putin casnice mai pot fi ele folosite? De la ştersul mobilei (e adevărat că mai lasă şi urme, mai ales cele de la Pampers şi mai ales pe mobilă închisă la culoare, dar tot e mai rapid şi mai la îndemână decât o cârpă cu Pronto de exemplu).
S-a anunţat cineva pe nepusă masă în vizită la tine şi ai senzaţia că pe mobilă s-a aşezat, de la plecarea menajerei, praful? Scoţi un şerveţel umed sau două, sau nouă, după necesităţi, şi rezolvi problema într-un minut.
La mine în casă se găsesc în permanenţă cel puţin 5 pachete de şerveţele umede, postate strategic în câteva puncte esenţiale din casă: în living (în zona canapelelor şi a mesei pe care în general se joacă, modelează plastilină, pictează şi mănâncă copiii, deşi au o masă aproape identică la ei în cameră), în sufragerie, în dormitor la noi, în baie, în toaleta de serviciu (care e lângă bucătărie deci pachetul de şerveţele cu pricina deserveşte automat şi bucătăria) şi, bineînţeles , în camera copiilor.
Ce credeţi voi că dă un luciu mai bun parchetului (atunci când puradeii scapă încălţaţi în casă, cu bocancii plini de zăpadă sau noroi) decât un şerveţel umed? Mai ales acum, iarna. Va spun eu: o găleată în care punem apă, soluţie de curăţat parchetul, de preferat Pronto că miroase frumos, un mop pe care trebuie să-l iei din cealaltă parte a casei, o întreagă operaţie care durează cel puţin 3-5 minute. Şi asta dacă nu eşti cam lent din fire. Că atunci durează mai mult. Aşadar, nu e oare mai la îndemână să scoţi mătăluţă repede 2,3 şerveţele umede din pachetul aflat în imediata ta apropiere, să te aşezi frumos în genunchi şi din trei mişcări, în 30 de secunde, să rezolvi problema şi parchetul să lucească?
V-aţi şters vreodată pantofii cu şerveţele umede? Dacă nu, ia încercaţi! Succesul este garantat. Nici o cârpă/perie nu-i va curăţa atât de bine şi nici o cremă nu le va da un luciu atât de frumos pe cât o fac de exemplu nişte şerveţele umede cu aloe vera. Recomand Huggies sau şerveţelele cu textură similară.
S-a vărsat o cană de lapte sau de suc de portocale pe masă sau pe jos? Relax! Ştergem dezastrul mai întâi cu şerveţele uscate (aflate şi ele peste tot prin casă)şi apoi, ca să nu rămână lipicioasă suprafaţa respectivă, finalizăm operaţia cu cele umede.
Ecranul calculatorului, al laptop-ului sau al televizorului, tastatura, mouse-ul sau mouse pad-ul cu ce se şterg cel mai rapid? Bingo! Tot cu şerveţele umede, chiar dacă ştim ca nu e bine si avem soluţie şi şerveţele speciale pentru asta. Alea sunt întotdeauna mult prea departe de tine şi cum eşti mereu pe fugă, tot un şerveţel umed (niciodată Pampers, nu au textura bună pentru aşa ceva şi lasă urme urâte) aflat în imediata proximitate te scoate din necaz.
Are copilul muci? Foloseşte şerveţelele umede pentru a-i şterge, aşa nu va face cu siguranţă răni la nas. Operaţiunea asta o repeţi şi de 100 de ori pe zi în zilele când mucii îi curg şiroaie până pe piept.
Îi curge copilului mâncarea din gură şi îşi murdăreşte toată faţa la masă? Şi scaunul în care stă? Folosiţi şerveţelele umede. Şterg foarte bine mutra delicată a micului pui de om. Cât despre scaunul de masă nu vă mai spun. Va arăta ca nou.
Ai venit de-afară şi ai constatat că micul prinţ a şters cu geaca lui de fâş, în drum spre casă, maşina vecinului sau poarta, amândouă pline de praf sau noroi? Ei bine, tot cu un şerveţel umed, sau poate două rezolvi şi problema asta. Doar n-o să bagi geaca în maşina de spălat pentru atâta lucru când, în trei secunde, cu un şerveţel umed, arată ca nouă ...
Şi nu în ultimul rând, ajungi să foloseşti şerveţelele umede(întotdeauna ultimele din pachet şi mereu insuficiente pentru operaţia asta, right?) şi pentru ceea ce au fost ele de fapt inventate: pentru a-l şterge pe micul căcăcios la fund.

2010-02-08T00:38:00.001+02:00

Nu ştiu cum este la alţii, dar la mine în casă aproape totul necesită baterii, de la telecomenzile diverselor gadget-uri - televizoare, combină muzicală, dvd player, casetofon, ramă foto digitală, aer condiţionat (3 unităţi, deci 3 telecomenzi), luna de pe peretele lui Rayan care luminează în diversele ei faze şi până la ceasurile de perete sau cel de baie, cântarul de bucătărie dar şi cel de baie, baby phone-ul folosit şi acum zilnic, tastatura şi mouse-ul de la computer, gâsca de la patul lui Philip, lanterne, periuţa de dinţi, aparatul de ras, odorizantele de cameră, aspiratorul de muci, termometrele sau, durerea mea cea mai mare, zecile de jucării ale copiilor. Asta că să vorbesc strict de bateriile pe care eu, periodic, trebuie să le înlocuiesc. Că mai sunt şi zeci de alte lucruri (telefoane, laptop-uri, aparate foto, video) care se pot încărca la prize şi pe care nu le pun la socoteală.
Ca o maşinuţă, cu sau fără telecomandă, să scoată tot felul de sunete enervante, ca să meargă înainte şi înapoi sau să lumineze multicolor are nevoie de baterii (şi cred că nu exagerez cu nimic spunând că avem cel puţin 30 de maşinuţe de-astea în casă, fiecare "stiind” bineînţeles să facă altceva), locomotivele Thomas au nevoie de baterii, una că să scoată baloane de săpun, să meargă în derivă şi să şuiere într-una destul de enervant pentru urechile mele şi-aşa obosite de decibelii emişi de copiii din dotare, cealaltă pentru a şuiera şi a scoate cică abur ( a doua având şi telecomandă, deci încă două baterii în plus), aspiratorul de jucărie are nevoie de baterii ca, uitat mai mereu într-un colţ la nici 30 de secunde după ce a fost pornit, să mă scoată pe mine din sărite cu huruitul lui, fierul de călcat are nevoie de baterii ca să se incalzeascasa, să i se aprindă un amărât de led şi să scoată abur, trenuleţele au nevoie de baterii ca să se învârtă în cerc minute, dacă nu ore în şir, cărţile muzicale au nevoie de baterii ca să cânte nişte cântecele de cele mai multe ori tembele, ca un laptop (de jucărie evident) să pronunţe într-una, până la exasperare, pe o voce înfiorătoare "alege o activitate” are nevoie de baterii.
Elicopterul are nevoie de baterii ca să se ridice de la sol, cimpanzeul flocos are nevoie de baterii ca să dea din mâini, să scoată nişte sunete specifice, să mişte gura când îl mufezi la biberon şi ca o încununare a tuturor celor menţionate mai sus, să râgâie foarte elegant atunci când s-a săturat, animalele de pluş au şi ele nevoie de baterii ca să cânte sau să scoată tot felul de sunete atunci când le apeşi prin diverse zone sau le strângi în braţe, jocul pentru televizor are neapărat nevoie de baterii ca să aibă băieţii mei pe ce să se bată de fiecare dată când se joacă cu el, alte zeci şi zeci de jucării au nevoie şi ele de baterii ca să facă tot felul de nebunii la care tu ca adult nici cu gândul nu gândeşti.
Cumparatul de baterii a devenit la mine o rutină, la fel cum e rutină cumparatul de lapte sau fructe pentru copii sau pâinea zilnică pentru noi. Sau mâncarea în general. Am provizii de baterii de toate dimensiunile, de la cele mari până la cele de ceas, pentru că veşnic un obiect din casă rămâne fără şi trebuie schimbate. Şi de cele mai multe ori trebuie schimbate there and then, mai ales atunci când e vorba de jucării, pentru că să te ferească sfântul ca vreo jucărie să rămână fără baterii taman în momentul în care vreunul dintre plozi s-a decis să se joace cu ea (ce dacă după 1 minut altceva îi răpeşte atenţia şi jucăria respectivă rămâne mergând în gol sau cântând/şuierând/luminând la pereţi) iar tu să nu fii pregătit instantaneu cu arsenalul de baterii (de cele mai multe ori de la 3 în sus) de care ai nevoie. Jar mănânci!
Nu vreau să fac un calcul cu sumele pe care le cheltuiesc eu periodic pe baterii dar mi-e teamă că unele familii mănâncă o lună de banii ăia.
Şi acum spuneţi-mi vă rog, oare chiar sunt eu nebună sau mai e şi la alţii la fel?
Cu altă ocazie o să vă povestesc cum se consumă la noi şerveţelele umede în cantităţi industriale şi cum soţul meu a spus că se gândeşte foarte serios să deschidă o afacere în sensul ăsta.

Cocos - 1 year

2010-02-04T13:57:00.021+02:00

Aşa am sărbătorit-o pe Cocos !

Trei generaţii ...

Cartea ...

iconiţa ...

bănuţul de argint ...

Şi mă mai plâng că nu-mi mănâncă puradelu' ...

Tortul pe care iniţial a fost scris "La mulţi ani cocoşu' nostru!"

Happy Birthday Anastasia!

2010-02-03T12:38:00.008+02:00

La mulţi ani Rostogol, Cocos, Ananas ... nu ştiu pe care dintre cele trei să le aleg, toate ţi se potrivesc cumva şi te caracterizează deopotrivă. Şi toate "poreclele" astea ţi-au fost puse de nişte oameni care te adoră.
Să fii sănătoasă scumpa mea nepoţică şi finuţă, îngeraş de fetiţă, minune mică şi frumoasă. Să ai o viaţă senină şi plină de gingăşie aşa cum eşti şi tu. Să fii fericită şi norocoasă. Te iubim scumpa noastră Cocos!

Pentru cei ce nu ştiu provenienţa numelor Anastasiei, mă simt datoare să fac următoarele precizări: soţul meu i-a spus în glumă Ananas (de la Anastasia), Rayan a uitat într-o zi despre ce fruct era vorba, s-a dus sus la ea şi a întrebat de ... Cocos (ne-a plăcut şi ne-a amuzat atât de mult încât de atunci toţi i-am spus Cocos), iar Rostogol i se trage, logic de altfel, de la faptul că e dudulana.

Asta că să nu mai vorbim de faptul că în acte este Anastasia Maria Raisa.

Eating carrots

2010-01-23T14:25:00.004+02:00

Eating strawberries

2010-01-22T13:34:00.004+02:00

Eating pomelo

2010-01-21T21:26:00.003+02:00

Idei noi pentru Anna si Rares sau consolare pentru Alina si Crina

2010-01-20T18:44:00.011+02:00

Rufele printre care se lăfăie Philip, (în vârful mesei, evident!) tocmai ce fuseseră strânse de pe uscător, puse frumos pe căprării şi pregătite pentru călcat, în ordinea priorităţilor. Tricourile la tricouri, body-urile şi salopetele lui Philip all together, prosoapele şi ce mai era pe-acolo separat.
Ei bine, într-o fracţiune de secundă, cât m-am dus eu până la bucătărie să-i pun apă în cană (căci tocmai ce-mi ceruse) şi în timp ce d-na Maria călca cu mult spor în camera alăturată deci nu avea ochii aţintiţi asupra dumnealui, dragul de el s-a şi suit pe masă şi cu o viteză ameţitoare a răscolit totul, totul. Nici unul din lucruri nu mai era aşa cum le lăsasem eu în urmă cu 30 de secunde. O să vedeţi zburând diverse obiecte vestimentare prin cameră, obiecte cărora domnul considera că e cazul "să le facă vânt", rânjind de altfel cu gura până la urechi, pe jos. One by one!
Şi apoi apucă-te madame şi strânge din nou totul.

Şi un alt episod "simpatic" de care mi-am amintit şi am zis să-l leg de celălalt, ceva mai vechi de data asta, de pe vremea când Philip era mai mic şi deja începuse să promită (şi cred că deja povestit Crinei), a fost când l-am găsit cu un sul de hârtie igienică, desfăşurat integral pe jos, în juru-i.

Un prosop pregătit de decolare

Apoi nişte tricouri în zbor

Şi o pereche de boxeri gravitând

Multe erau deja pe jos pentru că zburaseră până să iau eu aparatul pentru a imortaliza momentul

Şi episodul cu hârtia igienică

To be continued ...

Vocabularul lui Philip la 1 an si jumatate

2010-01-19T14:14:00.009+02:00

Inspirată de o postare similară pe care am scris-o când era Rayan mai mic, de una scrisă de Sabina recent, am pus şi eu pe hârtie, apoi pe blog vocabularul lui Philip la matusalemică lui vârstă de 1 an şi 6 luni.
Prin comparaţie cu Rayan, că deh, care altă comparaţie mi-e mai la îndemână, constat că Philip e mult mai vorbăreţ. Vocabularul lui e mult mai "bogat" decât a fost al lui Rayan care a început să vorbească foarte târziu.
Aşadar sper că n-am uitat prea multe.

mama, mami, baba, papa, apa, nani, caca, pipi, bebe, da, alo, pa, bye, ou, ouă (astea n-au nevoie de explicaţii, le foloseşte exact cu însemnătatea lor)

tanti = aşa îi spune lui tanti Maria
Mia = Maria
papac = capac
data = gata
dade = cade
taie = poate însemna "tare" sau "cuţit" sau chiar " taie! (a tăia)"
Dada = Ada
uni = muni
tati = Dragoş (pt că aşa o aude el pe Anastasiaca-i spune lui taică-su)
tata = bunică-su
Nana = Lana sau Nana
Dej = Majd
otie = uite!
bombom = bomboane
oc = loc
ampa = lampă
ompa = trompă
puuu = pup
catie = carte
da-ni = da-mi!
bibi = habibi
pui = pui
hai = hai!

Şi o întreagă listă de onomatopee.

miau = face pisica
am = face catelu
beee = face oaia
muuu = face vaca
au = când se loveşte sau se alintă şi pretinde că-l doare ceva
poc = când strică sau desface ceva
wow = exact cu însemnătatea lui
brrruum = face maşina

L.E. Si bineinteles, cu siguranta nu intamplator omis, deja celebrul "titi".

Neînfricatul familiei

2010-01-16T14:56:00.013+02:00

Rayan, deşi băiat, a fost de când îl ştiu eu un copil extrem de prudent şi destul de temător atunci când era vorba de escaladări sau acrobaţii de orice natură. Nu i-a plăcut niciodată să se caţăre, să se cocoaţe în locuri înalte şi periculoase, până la 2 ani şi ceva nici pe trepte sau bordurile trotuarelor nu îi plăcea să urce. Mersul cu el pe stradă n-a fost, aşa cum e pentru multe mame de copii căţărători, o corvoadă pentru că puradelul meu n-a mers niciodată suspendat pe nicăieri, nu cobora şi nu urca fiecare bordură sau treaptă ce-i ieşea în cale şi nu-l fascinau gardurile. Când, de nevoie, trebuia să urce sau să coboare scările undeva căuta mereu bara de susţinere. Fără ea ţipa mereu după ajutor. În parc n-a simţit niciodată nevoia să se urce prin locuri periculoase, să se spânzure prin copaci sau mai ştiu eu pe unde. Pe tobogan s-a încumetat să se dea singur destul de târziu, când alţi copii de vârsta lui erau deja plictisiţi. Faţă de leagăne n-a avut o atracţie deosebită niciodată. Nici pentru locurile astea moderne de joacă, cu sfori, bârne şi alte posibilităţi de escaladare şi suspendare n-a avut nici un fel de atracţie. Nu a trebuit să-mi fac niciodată griji în privinţa asta la Rayan. Şi la el pot fi sigură că nu va face niciodată bunjee jumping şi nici nu va sări vreodata cu paraşuta.
Philip în schimb se află exact la polul opus, este exact pe dos decât a fost Rayan.
De când a fost în stare să se ţină pe propriile lui picioare, a început să se cocoaţe peste tot pe unde ajungea dar mai ales pe unde nu ajungea, pe scaune, pe garduri, pe canapele, pe băncile din parc, pe trepte. Mai nou se urcă pe mese şi pe bufete. Cu cât mai înalte, cu atât mai "provocatoare". Canapelele noastre sunt deja plictisitoare, nu prea mai prezintă interes, au fost călărite şi sărite în ultimele 6 luni din belşug. Sunt însă multe alte locuri în care Philip se urcă iar Rayan nici acum, la aproape 5 ani, nu s-ar încumeta s-o facă.
Îmi aduc aminte de Ruxi care-mi spunea că după Bia se uita, atunci când intra într-o cameră, mai întâi pe sus şi apoi pe jos. Ei bine, cu Philip e exact la fel. Nu mai stă decât pe mese, pe bufet, în vârful paturilor. Zici că l-am făcut cu Spiderman sau cu Tarzan. Dacă nu ajunge direct, dintr-o mişcare, no problem. Îşi trage un scaun sau un taburet şi a rezolvat problema. Cum ai dispărut din raza lui vizuală, cum se cocoaţă direct pe masa din sufragerie, altfel mult mai înaltă decât cele obişnuite (unde-l găseşti de cele mai multe ori dansând), pe bufet sau, mai nou, pe biroul lui Rafic. De unde se întinde la un raft de deasupra lui pentru a ajunge la receptorul telefonului pe care, în disperare de cauză, l-am cocoţat acolo. Asta nu mai constituie însă un obstacol pentru el, ba din contră, am senzaţia că e chiar o provocare.
Ca să nu vă mai spun că îi calcă în picioare tot ce se află în acel moment pe birou: de cele mai multe ori tastatura, dar şi hârţoagele lui sau ce se nimereşte în acel moment pe suprafaţa unde are el nevoie să stea. Dar asta e altă poveste.
Dacă vrea ceva din bibliotecă, dintr-un sertar, de pe un raft sau dintr-un dulap la care nu ajunge, găseşte imediat soluţia: trage scaunul sau orice care ar putea să-l înalţe şi problema e ca şi rezolvată. Aşa şi-a ars, de exemplu, două degete la aragaz. Curiozitatea l-a îndemnat să-şi tragă un înălţator de plastic de bucătărie (alea de la Ikea, le ştiţi cu siguranţă) lângă plită şi în următoarele 2 secunde cine urla ca din gură de şarpe? Şi asta cu mine curăţând cartofi alături de el. Se mişcă atât de rapid încât nu ai timp să reacţionezi. Până să zici sau să faci ceva este deja sus.
Vă imaginaţi cumva că experienţa asta lacrimogenă i-a fost învăţătură de minte? Aş! Aşa am crezut şi eu. Sau, mai bine zis, am sperat. Ei bine, a doua zi era tot acolo, în aceeaşi poziţie, chiar dacă la degete avea două băşici de toată frumuseţea care-l secau de cât îl usturau şi datorită cărora se smiorcăia din 5 în 5 minute.
Nu mai ştiu ce să inventez şi cum să fac să blochez şi să închid tot, cum să fac să-i îngrădesc accesul spre locurile astea extremly dangerous din casă. Dă la o parte orice cu o forţă de superman şi-şi face loc de trecere. O potecuţă cât de îngustă îi e suficientă ca să se strecoare. Şi gata, fapta e deja comisă. Până să mă dezmeticesc eu.
Mi-a rupt jumătate din încuietorile alea speciale pentru sertare şi uşi. A tras cu atâta înverşunare şi încăpăţânare de ele până le-a smuls de pe mobile sau le-a rupt cu totul. Una câte una.
Şi peste toate astea, mai are o dambla: umblă la maşina de spălat rufe. Sau se bagă în ea, atât cât poate. Nu mă întrebaţi de câte ori n-am fost nevoită s-o iau de la capăt cu programul de spălare, s-o repornesc pentru că, jucându-se şi învârtind butonul de programe de n ori, nu mai ştiam unde a ajuns aia cu spălatul. Aşadar, nu mai există nici o oprelişte pentru el.
Astăzi l-am găsit cu jumătate de corp băgat în maşina de spălat. Şi râzând cu gura până la urechi atunci când m-a văzut că întru în bucătărie. L-am scos de acolo, în 3 secunde era iar cu un picior înăuntru. În momentul ăla am fugit după aparatul foto. Noroc că era aproape de bucătărie deci n-am riscat prea mult lăsându-l în poziţia aia singur. M-am gândit că aş vrea tare mult să vadă mai târziu cum îmi scotea el mie peri albi.
Mă gândesc foarte serios că dacă Philip ar fi fost primul meu copil, aş fi cugetat probabil foarte intens înainte de a lua hotărârea de a-l face şi pe-al doilea. Aşa, cu unul ca Rayan, mi-a fost uşor să-mi mai doresc încă unul. La un al treilea încă mă mai gândesc. Nu ştiu dacă mă mai ţin nervii.
Philip e epuizant, e plin de energie, mult prea multă pentru mine şi nervii mei tociţi, are idei multe şi fixe şi e extrem de neascultător. Îl cerţi iar el se uită galeş în ochii tăi şi face mai departe tot ca el. Ca şi cum nu i-ai fi spus niciodată nimic. Sau ca şi cum nici n-ai fi acolo lângă el. Se comportă de parcă nu ai exista.

Ştiţi bancul cu Ferdinand?

Pe masa din sufragerie urlând

În bucătărie, pregătit să "meşterească" ceva

Pe masa din sufragerie, făcând lecţii în locul lui Majd

Călare pe masa din living

Momentul "introducerii" lui în maşina de spălat

Momentul în care a fost surpins de mine a doua oară

Sfidarea

Şi momentul când, deşi l-am scos de-acolo de două ori, se pregătea să intre din nou

Revedere

2010-01-13T20:43:00.003+02:00

După ce a trecut cu bine de şocul revederii lui Philip care s-a transformat în cele două săptămâni de absenţa ale lui Rafic de-acasă într-un fel de schelet umblător, după ce era să nu-l mai recunoască de slab ce era, cu capul mic, ochii încercănaţi şi intraţi în orbite, a început joaca şi tăvăleala.
De când a intrat Rafic pe uşă, Philip nu prea s-a mai dezlipit de el, se ţine ca scaiul şi nu-l lasă nici să respire, nu-l slăbeşte o secundă, îşi ţine obrazul lipit de obrazul lui şi-l provoacă permanent la joacă. Ieri am surprins o scenă de "jughineala" între ei, m-am năpustit pe aparatul foto şi le-am făcut nişte poze. Le-am distras atenţia cu flash-ul, dar tot îi puteţi vedea cu gura până la urechi pe amândoi. Îmi saltă inima de bucurie când îi văd aşa, mai ales că baba are rar timp de joacă cu băieţii. Câteodată doar în weekend îi vede pe îndelete şi are timp să se bucure de ei. Şi ei de el.

A new beginning

2010-01-11T11:40:00.004+02:00

De aseară ne-am reîntregit, eu am din nou soţ, copiii au din nou tată. Philip a început să mănânce, Rayan la fel. Seniorul a început de azi grădiniţa. Cei mari au început şcoala încă de săptămâna trecută. Aşadar respir şi eu! Finally!
Sunt 100% hotărâtă să-l înţarc pe Philip plecând de-acasă. Probabil în februarie că atunci se iveşte o ocazie. Va fi greu şi frustrant pentru amândoi dar pentru sănătatea mea mentală care e foarte şubredă şi pentru binele nostru al tuturor e mai potrivit aşa. Vom merge poate într-un loc frumos şi romantic (Rafic are treabă acolo dar de data asta îl voi însoţi şi eu), în Europa, ca să nu fim totuşi nici prea departe de casă. În caz că aici treburile vor fi totuşi dificile o să mă pot urca în primul avion şi o să pot zbura înapoi la pui. Ceea ce, sincer sper din tot sufletul, să nu fie cazul.
Avem amândoi nevoie de o ieşire în doi căci n-am mai fost plecaţi fără puradei de peste 2 ani. Şi a fost o perioadă foarte, foarte grea din toate punctele de vedere.
Va ţin la curent!

Anorexie

2010-01-08T21:12:00.005+02:00

Am făcut astăzi analizele de sânge, sunt ok, mai puţin proteinele şi colesterolul care sunt foarte scăzute (dar în condiţiile în care el de 5 zile nu mănâncă nimic se pare că valorile astea sunt normale). Nu avem glicemia mare (că mie mi-era extrem de frică de un diabet ceva, mai ales că servim asta în familie), nu avem anemie (că şi de asta îl suspecta doctorul datorită inapetenţei şi a palorii), nu avem infecţie. Cu alte cuvinte nu avem nimic. L-a şi consultat astăzi şi e ok din punct de vedere clinic. Nu mai e roşu-n gât, nu are nimic la urechi, la plămâni sau oriunde altundeva.
Şi atunci de ce este totuşi în greva foamei de aproape o săptămâna? Păi se pare că a dezvoltat o formă de ANOREXIE! Motivele? Pot fi multiple: apariţia dinţilor, înţărcarea( iar o fi simţit că se apropie momentul), o boală infecţioasă (rinofaringită, de exemplu), naşterea unui frate sau a unei surori, reluarea lucrului de unul din părinţi, conflicte familiale (ultimele trei sunt excluse în cazul nostru).
Sugarul sau copilul anorexic dacă refuză să mănânce la mese, ronţăie totuşi ceva în timpul zilei şi acceptă întotdeauna să bea (Philip nici n-a ronţăit nimic în schimb a băut într-una litri de apă).
Părinţii tind adesea să îl forţeze să mănânce, utilizând tot felul de metode: jocuri, povestiri, promisiuni, intimidare (recunosc că aici mă cam încadrez, în sensul că am tot încercat să-l fac să mănânce dându-i posibilitatea ca în acest răstimp să se joace, aducându-i pe masă tot felul de jucării sau alte "atracţii" doar, doar o deschide şi el gura).
Conflictul se înteţeşte cu atât mai mult cu cât copilul acceptă să se alimenteze normal atunci când intervin alte persoane (doică, bunicii, personalul creşei sau educatoarele la grădiniţă).
"După un examen din care să elimine eventualitatea unei boli organice curabile, medicul îi ajută pe părinţi să detensioneze situaţia şi le oferă sfaturi adaptate mediului familial sau stadiului de dezvoltare a copilului: să-i prezinte alimentele şi să i le ia înapoi în caz de refuz, să-l lase pe copil să mănânce cu degetele, să admită un orar mai liber al meselor, să se joace mai mult cu el etc. Majoritatea anorexiilor obişnuite nu durează şi sunt tratate rapid. Totuşi, diagnosticul trebuie repus în discuţie în cazul unei slăbiri persistente".

We'll keep in touch!

Total depression

2010-01-07T14:22:00.006+02:00

Aţi simţit vreodată că aţi ajuns la capătul tuturor puterilor? Că nu mai vedeţi ieşire din nimic, că nu mai ştiţi pe ce cale s-o apucaţi? Că vi s-au scufundat toate corăbiile?
Ei bine, eu sunt right now într-o asemenea stare, într-o depresie cumplită, simt că dacă nu se întâmplă ceva în următoarele ore, zile, înnebunesc definitiv.
După un Crăciun de tot căcatul (să mă scuze ăia mai bisericoşi pentru alăturarea celor două cuvinte), după un revelion de şi mai mare rahat (cu Philip cu febră 39,3, cu mine bolnavă coaptă şi, colac peste pupăza şi fără soţ acasă) a început anul cum nu se putea mai bine: singură, cu ambii copii bolnavi, cu febră mare, cu tuse din belşug şi muci până pe piept. Şi de-atunci o ţinem langa aşa.
Cum vă spuneam, n-am bărbat de 2 săptămâni căci a trebuit să plece imediat după Crăciun acasă, în Liban, la tatăl lui care este foarte bolnav, deci revelionul l-am sărbătorit ca văduvele, iar bărbatul mi l-am sărutat sub vâsc doar prin telefon.
Toţi cei 4 copii au fost în vacanţă, deci non stop pe capul meu. O plăcere!
Nopţile şi zilele mi-au devenit un coşmar datorită lui Philip care stă aninat de ţâţele mele non stop. Şi nu mă lasă nici să respir. Fără nici o exagerare.
Suge într-una iar mesele lui se rezumă de 4 zile doar la asta, ca atunci când era bebeluş. Nu mănâncă nimic altceva, e străveziu şi are cearcănele până la urechi. Bea în schimb apă într-una, ca raţele. Când nu suge, e conectat la paharul sau biberonul cu apă. Copilul ăsta se hrăneşte de 4 zile doar cu lichide. Drept pentru care după amiază vreau să mergem să facem analize.
Vreau să-l înţarc, vreau să nu mai stea "spanzurat” de mine într-una, vreau să DORM nopţile şi nu să fac plantoane lângă patul lui, într-o rână, vreau să am linişte şi libertatea de a mă mişca, de a pleca de-acasă când vreau fără să ţin cont de faptul că încă alăptez şi prin urmare sunt îngrădită, vreau să am sănătate în casă. Şi voia bună cu care va obişnuisem (cacofonia e intenţionata).
Mi-e foarte frică de momentul înţărcatului , de consecinţele lui, nu ştiu cum e mai bine s-o fac, dar aşa nu mai rezist. Până acum totul a fost o plăcere, acum s-a transformat într-o corvoadă. Ştiu ca iar nu o să mă înţeleagă multe dintre voi, ştiu că iar voi fi condamnată, asta e ce simt şi dacă aşa stau lucrurile tot nu cred că-i mai e de mare ajutor faptul că e alăptat. Nu mai găsesc nici o plăcere în această "indeletnicire”. Mi-e greu, mi-e foarte greu şi numai când îl aud alergând prin casă ţipând după mine "titi, titi” sau când îl văd năpustindu-se şi trangandu-mă de haine, mă apucă damblaua.
Nu mai ştiu când a fost ultima noapte dormită fără să alăptez într-una, nu ştiu când a fost ziua în care nu l-am avut aninat de mine non stop. Nu mai vreau asta.
Ieri mi-am sunat soţul plângând şi l-am implorat ca la întoarcerea lui în ţară, să mă ia de-o aripă şi să mă ducă undeva pentru 3, 4 zile, să mă odihnesc şi eu în sfârşit şi în felul ăsta să reuşesc să-l înţarc şi pe Philip. Ştiu că e cea mai "brutala” dintre metode, dar acasă fiind simt că nu o să reuşesc. Cu siguranţă nu voi rezista la suferinţa lui, la plânsetele, implorările şi strigătele lui. Nu voi rezista să-l aud cerând "titi” fără să-i dau. Şi iar voi ceda. Şi iar mă vor apucă ulterior depresiile. Mi-aş fi dorit să-l alăptez până la 3 ani doar ca deja sunt epuizată fizic, mă stoarce că pe o lămâie, mă goleşte de toată vlaga din mine. Abia mă mai ţin pe picioare, nu dorm, nu mă hrănesc cum trebuie, nu am şi eu o viaţă a mea, despărţită de Philip.
Oriunde mi se iveşte ocazia să mă duc, fie că e vorba de o petrecere după ora 20:00 (şi hai să fim serioşi, până şi petrecerile copiilor încep după ora 19:00 seara) sau o simplă excursie de câteva zile, trebuie mereu să refuz din cauza alăptatului. Eu nu pot să merg nicăieri ca alăptez şi am program. Nu mai vreau asta. Vreau să mai trăiesc şi pentru mine iar dacă asta presupune să fiu o mamă rea şi iresponsabilă, VREAU să fiu o mamă rea şi iresponsabilă. Am tot sperat că se va înţărca singur, nu dă însă nici un semn, ba din contră, suge mai abitir decât o făcea când era bebeluş. Adică non stop.
Ştiu că iar o să fiu pusă la colţ de către jumătate de blogosferă, îmi asum însă asta şi vă las să spuneţi ce credeţi şi să mă judecaţi cum consideraţi voi. Eu am luat hotărârea: până la sfârşitul lunii februarie Philip trebuie înţărcat. Atunci va avea 1 an şi 7 luni. It's enough!

P.S. Celei care-mi citeşte blogul din scoarţă-n scoarţă fără să priceapă de obicei nimic, dar în schimb îmi analizează fiecare vorbă şi greşeală, face rezumate peste rezumate şi transmite mai departe interpretări aiuristice şi tembele, pline de răutate şi venin, celei care se bucură întotdeauna de necazul nostru şi care jubilează de fiecare dată cand citeşte la mine despre vreun necaz sau despre vreo supărare, îi doresc din tot sufletul meu ca ceea ce-mi doreşte ea mie să i se întâmple ei, ÎNMIIT. Fie ca toată ura şi invidia pe care mi le poartă să se îndrepte asupra-i. Cu vârf şi mai ales îndesat! Şi blestemele ei să se îndrepte asupra familiei ei. Trăiască Basarabia!

Christmas 2009

2009-12-25T23:33:00.009+02:00

Desi anul asta am avut cel mai trist Craciun ever, din motive multe si care nu se pot povesti neaparat aici, am reusit sa facem fata, de dragul copiilor, cinci la numar (anul trecut Anastasia era inca in burtica la mami) si Craciunului 2009. Am sarbatorit cum se cuvine, am avut un Mos care a venit de departe si le-a impartit daruri copiilor, asa cum a facut-o de altfel in fiecare an (am tinut mult sa pastrez traditia asta), am gatit cele cuvenite si am incercat sa ne ascundem fata de copii suferinta, amaraciunea si mai ales dezamagirea.
Am selectat pentru voi si niste poze, sper sa va placa. Copiii au fost totusi fericiti. Iar noi am mimat fericirea pe langa ei.

VA URAM CRACIUN FERICIT!

Serbarea de Craciun

2009-12-20T15:16:00.010+02:00

Nu am prea multe ce sa comentez, va spun doar ca a fost de vis. Ca si cu alte ocazii, Raluci si Nico ne-au surprins, au avut idei frumoase si originale, au muncit mult cu ei fara ca asta sa li se para copiilor o corvoada, s-au pregatit cum se cuvine asa incat a iesit o serbare foarte reusita.
Va multumim din suflet R&N iar eu una sunt extrem de incantata ca Rayan va are zi de zi alaturi de el. Thanks again girls!

Un trio formidabil

2009-12-08T00:30:00.002+02:00

Mos Nicolae, votare si "deranjamente"la scufita

2009-12-07T00:21:00.005+02:00

Suntem aici, suntem relativ bine (adica plozii sunt sanatosi, slava domnului, eu stau ceva mai prost cu mansarda in perioada asta) dar nu avem chef de scris. Dar deloc!
A venit moshu, am si votat, degeaba se pare si acum il asteptam cuminti pe Mos Craciun. Pana atunci, poate o sa va mai delectam din cand in cand cu niste poze. De facut le-am facut, mai ramane sa le si descarc si apoi sa le postez. Deocamdata stau lipita de televizor si sper!

P.S. Alina, merci din suflet pentru grija ta. Nici macar la ultimul tau mail n-am fost in stare sa raspund. Poate te-am lamurit acum.

Later edit:

Halloween-ul la Pink Lemon

2009-11-04T11:50:00.012+02:00

Rayan a avut vineri la gradi petrecerea de Halloween. Nu am participat in viata mea la un astfel de eveniment, nu ma omor in general dupa sarbatorile astea de import, numai ca de dragul lui Rayan si a bucuriei lui, m-am conformat si am lasat la o parte principiile mele. Ne-am prezentat cu dovleci scobiti ca la carte, placinta cu dovleac (yeah, am facut-o si pe asta!), imbracati cu mic, cu mare in diverse costume specifice sarbatorii in cauza. S-au perindat pe-acolo fantome, scheleti, vampiri, vrajitoare, dovleci, pirati, care mai de care mai infricosatori. Muzica a fost si ea de mare exceptie, aleasa cu grija, drept pentru care de atunci incoace mi se tot cere acasa "muzica cantata de fantome". Toate decoratiile, premiile, diplomele, accesoriile au fost facute de copii, sub indrumarea lui Raluci a lui Nico. S-au ales din randul parintilor degustatori care sa premieze cea mai buna placinta, juriu pentru alegerea celui mai frumos si original dovleac si a celui mai frumos costum, s-a baut "sange adevarat", s-au devorat dinti de vampir si viermi sub forma de jeleuri, s-a dansat,s-a urlat, una peste alta a fost o petrecere extrem de reusita. Copiii, cot la cot cu Raluci si Nico, au pregatit totul foarte minutios si au muncit pe rupte pentru pregatirea acestui eveniment. Felicitari fetelor!

Acum abia astept serbarea de Craciun care, dupa cum mi-a soptit o pasarica, va fi cu totul si cu totul speciala si originala.

Primul sarut

2009-11-04T01:44:00.001+02:00

Those were the days ...

2009-11-01T13:29:00.007+02:00

Parca mai ieri faceam cunostinta. Doi copii adorabili, o fetita cu parul lung si usor buclat si un baietel rotunjor stand pe bancheta din spate a masinii lui Rafic, timizi dar totusi cu ochii mari razandu-le intrebator la adresa mea. Oare cine o mai fi si asta?
Ii stiam din poze, din povesti, era insa prima oara cand ii vedeam in carne si oase. Ei nu auzisera de mine pana atunci. Era luna iunie 2001 si era vorba sa vina si sa-si petreaca vacanta de vara aici. La tatal lor. Au venit atunci si n-au mai plecat niciodata.
Ne-am indragit din prima clipa, a fost un fel de chimie inexplicabila. Sau, stand acum si gandindu-ma, poate ca a fost totusi explicabila.
Imi aduc aminte cum stateam in mijlocul patului matrimonial, cu unul in dreapta si unul in stanga si le citeam, seara de seara, cate-o poveste (eram studenta pe vremea aia si cateodata veneam de la facultate, mai ales dupa cursurile de dupa amiaza, obosita moarta si abia asteptam sa adoarma ei ca sa ma pot culca si eu. Deh, ma trezisem mama peste noapte si nu stiam prea bine ce presupune asta. Nu aveam antrenament, experienta, nimic. Si ma trezisem mama nu a unul, ci a doi copii). Incercam sa trisez si sa mai sar peste cate-o pagina din Hercules, din The Hunchback of Notre Dame sau din The Three Little Pigs pe care le invatasem de altfel pe de rost. Nu-mi reusea insa niciodata fiindca ei isi dadeau seama imediat si ma intorceau din citit. Si ei stiau povestile pe de rost.
Erau atat de mici ca trebuia sa le facem noi baie, sa-i stergem la fund, sa ii impletim Lanei parul lung in fiecare dimineata inainte de a pleca la scoala, sa le dam chiar si in gura cand simteau nevoia sa fie rasfatati peste masura. Adormeau in masina, aproape seara de seara, mai ales dupa ce ne intorceam din parcul Tineretului unde sareau minute in sir pe trambulina. Si-i caram in brate in casa, asa adormiti cum erau. Fiecare dintre noi pe cate unul din ei.
Cand nu adormeau in masina sau pe unde apucau, trebuia sa-i culcam noi. Rafic pe Majd si eu pe Lana. Ani de zile am facut operatia asta.
Erau imbracati din cap pana in picioare aproape numai in haine Disney si casa ne era plina de personajele cu pricina. Lana, ca orice fetita, era moarta dupa roz, asadar tot ce-i apartinea era roz: hainele, ghiozdanelul de scoala, penarul, jucariile, rechizitele, agrafele de par, tot.
Atunci nu puteam sa mergem nicaieri fara ei pentru ca nu ne lasau sa plecam nicaieri fara ei.
Petrecerile de ziua lor le organizam la locuri de joaca pentru copii, la Mc Donald's ...
De atunci au trecut aproape 9 ani si lucrurile s-au schimbat atat de mult ...
Acum nu le mai dam in gura si nici nu le mai citim povesti seara inainte de culcare. In schimb ei vorbesc seara la telefon cu iubitii lor, cu prietenii, cu colegii. Despre filme, haine, accesorii, farduri, reviste, cancan-uri etc. Acum incearca ei sa ma pacaleasca si sa mai triseze cu temele. Iar eu ma prind de cele mai multe ori. Si-i intorc la birou. Cum ma intorceau ei pe mine la povesti.
Acum vin si ne cer bani in weekend ca sa mearga in Mall la Starbuck's, la filme cu prietenii lor sau sa manance prin oras, ne cer bani de taxi, vor haine scumpe, de marca pe care si le aleg singuri, nici nu vor sa mai auda de Disney si rad de Rayan care inca se mai bucura la The Three Little Pigs sau Cartea Junglei. Si nu mai inteleg defel cum de el se poate bucura atat de tare cand vede haine cu Winnie the Pooh, Sponge Bob sau Constructorul Bob.
Acum isi serbeaza ziua in cluburi si ii amuza teribil ideea de petrecere la loc de joaca sau McDonald's.
Acum nu stiu cum sa plece de-acasa singuri, sa stea cat mai mult in afara caminului si nu suporta gandul de a-i insoti pe unde se duc. Au un apartament separat, cu intrare separata pentru care sunt invidiati de toti colegii care le vin in vizita.
Acum au intalniri de taina cu "iubitii" lor, de altfel minutios pregatite inca de acasa pana in cel mai mic detaliu. Ies in curte sau pe strada ca sa poata vorbi la telefon in liniste, fara ca celalalt sa-i auda. Au crescut, si da oameni buni, my kids are dating!!! Cand au trecut cei 9 ani, spuneti-mi si mie.

Ei atunci ...

Si ei acum ...

P.S. Stiu ca unii dintre voi asteapta pozele de la petrecerea de Halloween de la gradinita, vor urma si alea. N-am avut timp de ele dar e pe vine.

Halloween

2009-10-28T21:32:00.004+02:00

Latest news

2009-10-23T20:48:00.002+02:00

Rayan e bine, nu a mai facut febra de doua zile, mai tuseste dar nu asa de nasol, in schimb a fost mult prea darnic si i-a dat viroza si lui Philip. Chestie la care nu ma asteptam, recunosc, desi am fost avertizata de pediatru ca mizeria asta e extrem de contagioasa.
Deci Philip s-a culcat cu 38,7, usor ragusit si mucios. Sa vedem ce va urma!
Right now se aude, stereo, din cele doua camere, tusea lor simultana. Very funny!
Si am mai ramas si singura vreo 2 saptamani intrucat sotul din dotare face un mic tur al Europei si al Orientului Mijlociu. Asta e cel mai funny!

Later edit

2009-10-21T13:58:00.002+02:00

Viroza/laringita

2009-10-21T08:32:00.002+02:00

Vestile sunt bune si nu prea. Bune pentru noi, mai putin bune pentru cei din jur. Vestea buna e ca avem o viroza care s-a complicat cu o laringita severa(cica enorm de multi copii sunt in momentul asta bolnavi si au exact aceleasi manifestari - simptomele, inclusiv tusea asta ragusita sau pierderea de voce, pornindu-se brusc, fara nici un fel de avertisment), dar nimic pulmonar sau mai grav, asa cum m-am temut ieri cand l-am auzit cum tuseste. Vestea proasta este ca dracia asta este extrem de contagioasa.
Am intrebat daca se poate face vreun tratament de prevenire (ma gandeam si la Philip si la noi, ceilalti ai casei, dar si la voi) si mi s-a spus ca din pacate nu. Adica el se poate face doar ca nu va folosi la absolut nimic. Mi-a tinut chiar si o teorie despre toate multivitaminele si medicamentele astea de "intarire a imunitatii" cu care sunt bombardati copiii din toamna si pana in primavara (care de fapt sunt frectie la picior de lemn, ba mai mult, in cazul in care un copil nu este imunodeficitar asa cum este de altfel si cazul copiilor nostri, spre deosebire de cei ce traiesc in lumea a 4-a, poate chiar dauna si recent s-au facut niste studii in Germania care au demonstrat ca majoritatea celor care au luat pe termen lung tot felul de "prostii" de-astea au facut ulterior leucemie). O alimentatie corecta, cu multe fructe si legume, este mai mult decat suficienta si nu e nevoie sa ne bombardam copiii cu tot felul de medicamente care sunt in general pentru copiii subnutriti, cu deficite imunitare severe si care, asa cum spune si el, "sper ca nu credeti cumva ca sunt naturale, asa cum scrie pe ele".
Asadar, speram sa ramaneti sanatosi cu totii si imi doresc din suflet ca Rayanito si-si fi pastrat si sa-si pastreze si in continuare virusii numai si numai pentru el. Uil kip in taci!

Mafia mamicilor in alerta!!!

2009-10-20T18:10:00.004+02:00

Dragele mele,

ma simt datoare sa va spun ca Rayan a facut, mai mult ca sigur (o sa aflam cu exactitate maine dimineata) viroza asta respiratorie care bantuie prin targ de ceva vreme. S-a declansat duminica seara cu febra nu alarmant de mare. In schimb de atunci incoace ne distram copios cu febra peste 39, atat ziua cat mai ales noaptea, iar astazi a inceput si cu o tuse nasoala rau, ragusita, ca a unui fumator inrait, soldata de cele mai multe ori cu voma. Avand in vedere ca ne-am vazut duminica cand nici prin cap nu mi-a trecut ca ar putea fi ceva in neregula cu el (ca va dati seama ca nu ne-am fi prezentat intr-un loc unde erau atatia copii), va rog din suflet sa luati legatura cu medicii vostri si eventual sa-i intrebati daca e cazul sa incepeti ceva tratamente preventive. Viroza e tare ticaloasa, se tot latra despre ea atat la radio, cat si la televizor si nu as vrea sa se imbolnaveasca nimeni din cauza noastra. Nu stiu daca vit C sau intaritori imunitari ar putea ajuta, v-as sfatui insa sa le dati totusi ceva. Just in case!
Acestea fiind zise, imi pare tare rau si sper ca Rayan sa fi fost la fel de darnic cu ceilalti copii in privinta imprastierii virusilor, cum a fost cu Chiti la citirea de povesti. Va uram sanatate si va tinem la curent cu detalii imediat ce le aflam si noi.

Viziunea tanarului artist

2009-10-20T13:38:00.003+02:00

Ia ghiciti voi cine-i asta si mai ales ce reprezinta al doilea desen ... Ghidati-va dupa particularitati, altfel extrem de relevante si graitoare. Pentru mine cel putin!
Aveti dreptul la 3 incercari!

The Badran brothers

2009-10-20T11:41:00.004+02:00

Mafia mamiceasca actioneaza din nou

2009-10-18T15:34:00.019+02:00

Mafia mamicilor s-a intalnit astazi din nou. Tot la Verde Cafe, doar ca de data asta ne-am comis inauntru, intrucat vremea buna si statul afara in curte, in hamace s-a dus pe apa sambetei. Pentru noi a fost prima oara ca am participat. In sfarsit s-a nimerit sa fim in tara si cu totii sanatosi.
Nu stiu cine a gandit mezamplasu', cert este ca a fost de mare senzatie. A fost o camera special amenajata pentru prichindei, cu perne de toate dimensiunile si culorile aruncate pe jos, care incotro (nu va imaginati insa ca am reusit sa-i tinem numai acolo si ca n-au luat cu asalt intreaga cafenea, de la un capat la altul), una pentru noi mamicile si una pentru ei, taticii. Caci da, au fost si tatici! Nu multi, dar au stat frumos "la separeu", la taclale, la Dumnezu stie ce (urmeaza sa aflam ulterior ce au pus si ei la cale) iar unii, mai vrednici, au alergat intr-una dupa proprii lor copii, dupa proprii nostri copii, dupa cine se nimerea fiindca ca la un moment dat nu se mai stia care si cu cine si de ce si in ce combinatie ajunsese acolo.
In peisajul asta "verde" si plin de viata au existat si doua biete pisici (una "muscatoare" rau) ce au fost innodate si deznodate fara mila de copii, jumulite, chelite si alergate in toate directiile de nu mai stiau bietele de ele pe unde sa se ascunda ... Philip cred ca a fost campion la terorizat bietele patrupede. Ne cerem iertare pe aceasta cale Claudiei, stapana lor de drept! Sper sa nu fi fost totusi atat de traumatizate incat sa necesite acum consiliere psihologico-pisiceasca.
Asadar si prin urmare, ne-am simtit minunat, copiii nu mai zic, au alergat in toate partile, s-au jucat, si-au aruncat cu perne in cap, s-au certat, s-au mai si smotocit unii pe altii, per total a fost o intalnire foarte reusita.
Ada si Crina au fost cele mai harnicute si ne-au facut Muffins (delicioase de altfel!) iar copiii au mancat cu ambele maini, pentru tot anul as zice eu si cred sincer ca daca ar mai fi avut inca un rand de maini tot nu le-ar fi fost de ajuns. Ca jumatate au ajuns pe jos, in "sala pernelor", calcate in mod sistematic in picioare, aia nu mai punem la socoteala ...
Cu ocazia intalnirii mafiote de astazi s-a nascut si http://www.mafiamamicilor.ro/, un proiect la care noi n-avem inca nici o contributie dar la care Ada, in stilul ei caracteristic si deja inconfundabil, a lucrat constiincios pana acum, un proiect pe care noi va trebui sa-l dezvoltam si sa-l ajutam sa creasca mare, mare, mare.
Pozele despre intreaga nebunie ar trebui sa vorbeasca de la sine.

Geanta mea handmade

2009-10-12T11:07:00.005+02:00

Ca sa pastrez registrul ultimei postari si pentru ca sunt de-a dreptul innebunita dupa genti mari, foarte mari, uriase sau mici, foarte mici, plic, de piele, de panza, de ce-or fi (n-am limite cand e vorba de asa ceva) si pentru ca in posesia mea nu se gasea, culmea, nici o geanta handmade, m-am hotarat sa-mi cumpar si eu una. Si de la cine puteam sa mi-o cumpar eu oare? Ei bine, chiar de la ea!
Merci frumos Raluca, vreau sa-ti spun ca deja a facut furori geanta ta prin targ.

Targ de handmade la gradinita

2009-10-10T14:01:00.019+02:00

Gradinita Pink Lemon (unde merge Rayan) a organizat ieri, se pare ca la ideea unei mamici artiste, un targ de lucruri facut de manutele copiilor nostri. Mi s-a parut o idee nemaipomenita si am mers cu mare, mare drag. Erau acolo, mame, tati, frati mai mari sau mai mici, unii chiar foarte mici, bunici moderne dar si de moda mai veche, cu parul facut cu l'eau d'argent (nici nu mai stiam ca exista asa ceva), mai tineri sau mai in etate, sprijinindu-si batranetile in bastoane, dar prezenti acolo alaturi de nepotii lor, rude de tot felul, curioase si dornice sa achizitioneze capodoperele ingerasilor nostri.
Am fost asteptati cu prajituri facute in casa, pandispan cu visine si fursecuri, cafea calda si struguri. Mesele cu obiectele handmade erau aliniate prin toata curtea in asa fel incat printre ele sa putem studia in voie operele micilor mestesugari. Tablouri la care nici cu gandul nu gandesti, pictate, colorate, cu aplicatii de tot felul isi gasisera locul atarnate de vita de vie ce acopera curtea gradinitei. La toate minunatiile astea, zeci de copii au lucrat aproape zilnic, de cand au inceput activitatea in septembrie. Iar noi urma sa le cumparam printr-o licitatie. La sange! Pe care pana si casa de licitatii Christie's cred ar fi fost invidioasa.
Ne-am amuzat si noi, s-au distrat si prichindeii care au avut prilejul sa se revada desi nu era "zi de mers la gradi". Am golit portofelele drept pentru care s-au strans o gramada de bani pentru o excursie pe care o vor organiza inca nu se stie unde. Daca mai licitam putin cred ca adunam de-un Disneyland. Direct in State.
Va las sa le admirati operele si sa ne invidiati pe noi, cei care le avem acasa, expuse la loc de cinste.
Bravo voua prichindei!

O mica surpiza, o mare bucurie

2009-10-09T13:25:00.010+02:00

In luna noiembrie 2008 postam pe blog niste poze faine facute de cei de la Kinderstudio, poze care constituiau materialul pentru surpriza de Craciun pe care urma sa i-o facem sotului meu: un calendar, un album si niste tablouri, toate cu ingerasii nostri. Am postat o parte dintre ele, cele care mi s-au parut mie la momentul respectiv cele mai relevante.
Postarea respectiva a nascut la vremea aia o avalansa de felicitari, de ganduri bune, de wow-uri si alte onomatopee din partea voastra, lucru care desigur m-a bucurat enorm. Si care m-au facut sa ma simt foarte mandra de mine, de puii mei, de familia mea! Aveam si eu totusi o infima contributie la ceea ce puteati voi vedea in fotografiile respective.
Pe langa comentariile voastre apreciative la adresa noastra, au existat insa si comentarii care tradau invidia, oftica si rautatea celor ce le scriau. Pe moment m-au iritat, m-au intristat si sub impulsul momentului le-am si raspuns persoanelor in cauza. Ulterior insa le-am uitat pentru ca memoria mea selectiva ma face sa elimin lucrurile urate, iar persoanele care au gandit asa nu-mi mai pot starni decat mila acum.
In fine, va intrebati probabil unde vreau sa ajung de fapt. Ei bine, tot atunci, intr-unul din comentariile mele, un raspuns la o rautate de-a cuiva, spuneam ca mi-e ciuda ca o bretea alba de la sutien care se vedea aiurea intr-o mare de negru strica, dupa parerea mea, fotografia, altfel superba.
Astazi m-am trezit cu un mail de la o cititoare de-a mea pe care n-o cunosc si de a carei existenta habar n-aveam pana in acel moment si care mi-a scris urmatoarele:

"Buna,

iti citesc blogul de ceva timp, am vazut pozele, sunt superbe, ai o familie foarte frumoasa, bucura-te de ea si nu-i baga in seama pe invidiosi.
Am citit ca regreti in poza ca breteaua este alba, mi-am permis sa o innegresc din dorinta de a-ti face o bucurie, sper ca nu esti suparata si ca iti place, daca nu te rog sa ma ierti.

P.S. Imi place blogul la nebunie, aduce cu el multa prospetime si fericire.Va doresc tot binele din lume!

Carmen"

Iti multumesc din suflet Carmen pentru gestul tau! M-a facut sa zambesc si sa-mi dau seama ca in atata mare de ura, rautate si invidie, mai exista si suflete bune. E ceva atat de simplu care m-a bucurat si m-a impresionat totusi atat de mult. Ai vrut sa-mi faci o bucurie si a reusit.
Uitasem complet de fotografia respectiva, uitasem complet de nemultumirea mea legata de breteaua alba ...
Cu ajutorul tau am reusit si performanta de a revedea fotografiile facute atunci si de a realiza( pentru a cata oara?) ca Dumnezeu ma iubeste, ca sunt o norocoasa, ca am un sot minunat si niste ingeri de copii. Iti multumesc whoever you are!

Yeah, it's me!

2009-10-06T22:55:00.000+02:00

Zgatia

2009-10-06T22:38:00.003+02:00

Suflete pereche

2009-10-05T12:47:00.009+02:00

Pour les connaisseurs

2009-10-04T21:29:00.004+02:00

Astazi chiar m-am rasfatat. It was my turn! Merit si eu asta din cand in cand nu? Si btw, de maine sunt si ochelarista da?

Un fel de leapsa

2009-09-28T13:00:00.006+02:00

Citind blogul Marei si amintindu-mi ca si eu am postat ceva similar acum ceva vreme, citind apoi comentariul lui Ceska care m-a inspirat, m-am gandit ca e chiar o idee buna sa plece de la postarea respectiva o leapsa catre voi. Cred ca va fi amuzanta.
Asadar, toti cei/toate cele care imi cititi blogul si aveti copii, luati-i va rog la intrebari (cu cele de mai jos) si apoi postati raspunsurile lor pe blogul personal. Chiar sunt curioasa ce iese ...

De la Rayan a rezultat asta:

1. De ce a facut Dumnezeu mamele?
- "Ca sa apere copiii."

2. Cum le-a facut Dumnezeu pe mame?
- "Pai eu stiu? Nu am vazut ca am fost mic!"

3. Din ce sunt facute mamele?
- "Din piele si oase."

4. De ce crezi ca te-a dat Dumnezeu mamei tale si nu altei mame?
- " Pentru ca eu am ales-o pe mamica asta."

5. Ce fel de fetita crezi tu ca a fost mami?
- "Tot asa ca acum, mare."

Sunrise

2009-09-23T13:29:00.001+02:00

Va pare cunoscut?

2009-09-19T09:41:00.005+02:00

Pentru cei care imi citesc blogul de la inceputurile lui, imaginile de mai jos par arhicunoscute ... acum aproape 2 ani postam ceva similar aici. Pe atunci aia era camera noastra comuna. Dezordinea (parca ceva mai ordonata totusi) de acolo ii apartinea lui Rayan. Ceea ce vedeti mai jos este opera integrala marca Philip. Maria sa nu suporta nimic in ordine, nimic in cutii, nimic la locul lui. Le imprastie pe toate in toate zarile si numai dupa ce vede totul insirat e satisfacut si se apuca de joaca.

Oare cu cine or seamana amandoi atat de ordonati?

Noapte cu 100 m garduri, obstacole si predare de stafeta

2009-09-18T09:22:00.004+02:00

Stiti cum e sa-ti petreci noaptea alergand dintr-o camera intr-alta, dintr-un pat intr-altul, ocolind cu mare dibacie tot felul de obstacole care se afla pe jos, fix pe traseul tau? Ei bine, asa mi-am petrecut eu noaptea trecuta.
Rayan s-a intors de la gradinita cu febra. Nu mare, dar suficient cat sa fie bleg rau toata seara, sa necesite tratamentul abia abandonat acum 5 zile si sa iau hotararea de a dormi langa el, asa cum fac mereu cand imi sunt copiii bolnavi. Bun, bun, dar ce fac cu onor fratele lui care doarme cu noi in pat de ... atunci si pe care cum il las singur, cum incepe sa se foiasca, sa bazaie si intr-un final, sa se trezeasca complet. Mai tineti minte da?
Am inceput prin a le face baie, apoi prin a-l culca pe Philip. A durat o ora si jumatate tot ritualul lui: spalat, imbracat, alaptat, adormit in brate, pus in pat, belit ochii mari, luat iar in brate, adormit iar la san, iar pus in pat, iar trezit (cand a intrat Rayan in dormitor sa-mi zica nu stiu ce, important desigur si care nu mai suporta nici un fel de amanare), pana cand, in spumele marii si tot boscorodind, i l-am proptit lui ta-su in brate si i-am spus: spala-te pe cap cu el, culca-l, unde si cum vrei tu, numai lasati-ma si pe mine sa ma ocup de Rayan si apoi de mine. Imi doream nespus sa pot face si eu un dus, dupa doua zile in care nu am reusit aceasta performanta. Can you believe it? E greu de crezut dar nu am apucat sa-mi fac un dus timp de 2 zile, da!
Asadar Rafic l-a adormit pe Philip (in patul nostru fireste!), in timpul asta eu l-am doftoricit pe Rayan, l-am pus in pat, m-am asezat langa el, l-am adormit. Dupa un sfert de ora era liniste mormantala in casa. Copiii dormeau finally amandoi iar eu tremuram deja de fericire si nerabdare ca ma duc, in sfarsit, sa reiau prietenia intrerupta brusc cu apa calda, gelul de dus si samponul de care parului meu ii era de altfel atata dor. M-am spalat cu o viteza supersonica (trebuie sa va precizez ca avem baie "matrimoniala", adica acolo se intra NUMAI prin dormitorul nostru, deci rar se intampla ca dupa ce adoarme majestatea sa Philip I sa i se mai treaca pragul pentru ca sa nu-i tulburam somnul, intrucat maria sa se trezeste si la cel mai mic bazait de musca sau scartait de parchet), am iesit victorioasa dar fericita, pe jumatate uda, e adevarat si m-am instalat confortabil, cu prosopul infasurat in jurul capului pe canapea, la televizor, la laptop si la o cana cu Earl Grey cu lapte. Nu trec 10 minute si-l aud pe Rayan plangand si turuind ceva ce nu intelegea nimeni pe lumea asta. Caci domnul avea febra si vorbea putin in dodii. Sau visase ceva si nu se trezise complet. Habar n-am ce era cu el. Cert este ca-mi cerea apasat nu stiu ce dvd-uri, ma certa n-as putea sa va spun pentru ce, in fine, cu chiu si vai il linistesc si il adorm. Fericita, imi reiau locul pe canapea. Stau cat stau, ma mai conversez cu un fost coleg pe mess (organizam intalnirea de 15 ani de la terminarea liceului si mai trageam o mica barfa), Rafic se duce la culcare si la scurt timp il urmez si eu. In patul lui Rayan insa. M-am gandit eu in naivitatea mea ca lui Philip ii va fi suficient sa doarma alaturi de ta-su si ca ma va lasa in durerea mea. Ei bine nu! La nici o ora il aud miorlaind prin baby phone. Sar din patul lui Rayan, calc pe un elefant sau cangur de cauciuc de-ala tare (caci imaginati-va ca n-am mai apucat sa strangem si jucariile de prin camera inainte de culcare si nici sa fac macar o poteca nu m-am gandit), ma lovesc de motocicleta lui Philip, stationata in mijlocul camerei, o rastorn, injur, ma reped in dormitorul nostru, imi scot camasa de noapte, il mufez pe Philip si astept sa adoarma. Suge, suge, suge si sufletul din mine si intr-un final adoarme. Il pun usor in pat langa Rafic, intr-un culcus facut din perne si pilota (ca sa nu cada din pat pe partea cealalta) si ... surpriza! Deschide ... nu, nu ochii de data asta, ci gura! Si incepe sa turuie pe limba lui. Suna a cearta, a boscorodeala. Probabil ca-mi era adresata. Ma trec toate transpiratiile, il iau iar in brate, iar se mufeaza, iar adoarme. De data asta il pun cu succes pe pat, imi trag camasa de noapte la loc pe mine, trec patul de-a latul (ca sa evit o portiune de parchet care, da Raluca, scartaie ingrozitor!) si ies. Ma duc inapoi langa Rayan. Nu avea febra dar m-a simtit cand m-am culcusit langa el. M-a luat in brate, m-a strans tare si mi-a spus ca ma iubeste. Adormim amandoi imbratisati. Dupa ceva timp imi amorteste mana si mi-a scot de sub capul lui. Adorm din nou.
Nu stiu cat timp trece, nu m-am uitat la ceas si iar il aud pe Philip plangand. Dupa calculele mele trebuie sa fi fost in jur de 5. 5 a.m., of course! Ma ridic de langa Rayan, am grija de data asta pe unde calc, evit intreaga gradina zoologica de pe jos, sar peste motocicleta lui Philip si ma duc in dormitor. Philip era in cur in mijlocul patului si se smiorcaia. Reiau operatiunea scos camasa de noapte, ma lungesc langa el in pat, il mufez si ne pornim pe supt. Era 6 fara ceva si Philip dadea semne ca adoarme, in sensul in care se inmuiase, nu se mai frichinea si mai scapa sanul din gura. Cand surpriza! Se aude Rayan plangand de dincolo. Am crezut ca n-aud bine, imi venea nu stiu ce sa fac. Noroc ca stau la parter ca altfel as fi sarit de la etaj! Ii dau un picior lui Rafic (mana nu aveam cum s-o intind ca una era sub capul lui Philip si cu cealalta nu aveam cum sa ajung la el peste copil), il trezesc si-l trimit la Rayan. Se duce bietul de el (urma sa se trezeasca oricum la 7 ca sa plece la serviciu). Dupa 5 minute s-a intors spunandu-mi ca Rayan adormise din nou. S-a bagat la loc in pat langa noi, incercand sa fure inca cateva zeci de minute de somn. Nu reuseste insa intrucat Rayan apare ca o floricica la nici 10 minute dupa aia, se apropie de partea pe care dorm eu si-mi spune cu o voce suficient de ridicata ca sa-l auda Philip, sa se ridice-n fund si sa inceapa conversatia cu el ca el vrea sa vada JimJam si ca atare sa ii deschid televizorul.
Din momentul ala ni s-au naruit toate sperantele ca vreunul din noi mai are vreo sansa sa doarma. Philip "s-a activat" si asa ni s-a incheiat si noua inca o noapte care de fapt nici n-a inceput vreodata.

Crestinarea Anastasiei

2009-09-15T21:10:00.010+02:00

Am primit cu bucurie vestea ca pana la urma eu o voi crestina, alaturi de fratele lui Dragos, pe nepotica mea scumpa si draga, lucru care s-a si intamplat de altfel acum 10 zile, in data de 6 septembrie. Cu ocazia asta a fost si prima oara cand am fost nasa la un botez.
Imaginile, altfel superbe dupa parerea mea (merci Kristina - Kinderstudio), spun mai mult decat zeci de cuvinte.

Altfel un ajutor de nadejde, n-am ce zice

2009-09-14T22:02:00.008+02:00

Asta am gasit eu astazi in masina mea de spalat rufe ... Ghici ciuperca cine-i?
Si na ca Philip ma mai face si sa rad! Sic!

P.S. In alta ordine de idei, imi poate spune si mie cineva de ce nu pot lasa comentarii pe anumite bloguri (bp, anca, crina de ex) ... Banuiesc ca nu e vorba de o conspiratie blogosferica, ma streseaza insa ca nu pricep care-i buba.

Philip, devenit teroristul nr. 1

2009-09-13T20:51:00.006+02:00

Cum ati observat cu siguranta, n-am avut prea mare chef de scris in ultima perioada, din varii motive. Unul dintre ele este insa acela ca sunt extenuata, epuizata. Baiatul meu cel mic, un inger de copil pana la un moment dat (va mai amintiti ca el nu s-a trezit niciodata noaptea, pana la 4 luni???) s-a transformat intr-un terorist caruia nimeni din casa nu-i mai face fata. De la intoarcerea din Liban a hotarat ca noptile lui si prin urmare si ale noastre nu mai sunt pentru somn, drept pantru care inventeaza in fiecare noapte cate ceva pentru a ne tine in picioare, pe rand sau impreuna, pana inspre dimineata.
De cand s-a nascut adoarme seara de seara la san caci eu, mama eroina, mama model, mama responsabila etc, am decis sa-mi alaptez copilul, cat mai mult, eventual pana va decide el ca e cazul sa se opreasca, chiar daca asta va fi cand va merge la gradinita, la scoala sau cand se va insura. Ei bine, de doua saptamani a inceput sa se trezeasca noaptea (altfel nimic neobisnuit in programul asta), doar ca tot de atunci a decis ca nu mai e cazul si sa adoarma la loc. Schimbarea asta a coincis, lucky me, cu decizia mea de a-mi mai vedea un pic si de mine, de a mai iesi dintre peretii casei mele, chiar daca destul de incapatoare, de a mai vedea si eu cate un spectacol, mai mult decat o data pe an, de a mai merge si eu la nunti, botezuri, cumetrii (pe care le sar de 4 ani si jumatate in modul cel mai elegant cu putinta din simplul motiv ca nu ma pot distra in timp ce copiii mei au nevoie de mine acasa nu?). Am inceput sa simt ca nu mai pot sa fac acelasi lucru zi de zi, sa particip cu buna stiinta la aceeasi rutina, mai am si eu nevoie de altceva. Ei bine, socoteala mea de-acasa nu s-a potrivit cu planurile pe care Philip le-a pregatit pentru mine. De doua saptamani nu mai dorm noptile, nu mai sunt lasata sa dorm noptile, de doua saptamani avem noapte de noapte entertainment, diversificat ce-i drept: cand dans, cand muzica, cand urlete, cand rostogoliri neincetate timp de doua, trei sau patru ore prin asternuturile noastre, cand rasete neincetate ... Nu mai reusesc sa-l culc decat langa mine-n pat. Si niciodata mai devreme de o ora.
A fost de-ajuns sa-l iau in pat cu mine o singura data, intr-o noapte cand m-am culcat la doua si 'mnealui s-a trezit la trei, asta ca sa pot si eu totusi dormi cateva ore. Am facut asadar imprudenta de a-i admite sa imparta patul cu mine si ta-su in cele cateva ore de care eu aveam atata nevoie pentru odihna. Well, de-atunci sa te tii, patul lui s-a transformat brusc intr-un pat de ace. Adoarme bine merci in bratele mele, la san si cand incerc sa-l pun in patul lui, se incordeaza tot si incepe sa urle, indiferent cat de profund ii e somnul. Nu mai vrea in patul lui sub nici un chip. Au fost seri cand il adormeam de 3, 4 sau chiar 5 ori si de fiecare data cand il asezam in pat incepea distractia. Si eu, mare greseala, o luam de la capat.
Aseara am fost la teatru, copiii au ramas acasa cu Rafic care s-a chinuit sa-l culce pe Philip de la ora 20:00 pana la ora 24:00 cand am ajuns eu acasa. L-a adormit de vreo 3 sau 4 ori si de fiecare data s-a trezit cand il aseza in patul lu. La un moment dat s-a intins in patul nostru si pe Philip l-a lasat in patul lui unde micul terorist a preferat sa stea nemiscat, in fund, sprijinit de gratii, timp de o ora, sa se uite in gol si, desi rupt de oboseala, s-a incapatanat sa se culce. Cand am ajuns acasa, de oboseala si dintr-o dorinta arzatoare de a ma culca si eu la o ora mai civilizata, l-am luat la san si l-am adormit. Cand sa-l pun in pat parca l-am asezat pe cuie. Am simtit ca mi se darama tavanul fix in cap fiindca stiam ce urmeaza. L-am lasat acolo si am plecat, nu inainte de a inchide si usa in urma mea. A urlat pana la ora 1 si jumatate cand a adormit epuizat.
Astazi la pranz a repetat figura. Si eu la fel. Pe la ora 12:20 iar am inchis usa, iar l-am lasat sa planga. La ora 14:15 cand a venit Rafic acasa l-a gasit tot asa. Era zombie, nu a vrut insa sa doarma.
Eu mi-am facut de lucru in timpul asta, m-am apucat sa strang prin casa, incercand sa pretind ca nu-l aud si incercand sa nu las cutitul sa-mi strapunga inima prea adanc. Nu e deloc funny sa-l auzi plangand si strigandu-te de dupa o usa inchisa.
In timp ce sortam eu niste hartoage si faceam ordine prin cele zece cutii de medicamente imprastiate prin toata casa ce sa vezi? Sau ce s-auzi? Aud ca bate cineva in usa de la dormitor. De pe partea cealalta a ei, evident. Era Philip. Nu ma intrebati cum a ajuns acolo pentru ca nu as stii sa va spun. Doar il lasasem in patul lui. Patul lui coborat inca de pe vremea cand s-a ridicat prima oara in fund si cand am mirosit pericolul ce avea sa urmeze, nu de alta dar mai trecusem prin experienta asta si in urma cu vreo 3 ani si ceva, cu frati-su. Si el s-a catapultat de vreo doua ori din pat, din acelasi pat.
Asadar a sarit de-acolo pur si simplu, probabil ca a facut mai intai o escala in patul conjugal (ca daca ar fi sarit sau cazut direct pe parchet l-as fi auzit nu?) si s-a prezentat la usa. In care a inceput sa bata frenetic pentru a i se deschide. M-am indreptat incet catre dormitor, am deschis cu atentie usa si cand i-am vazut degetele apucand-o in incercarea de a o deschide si el pe partea cealalta m-a busit rasul, recunosc, l-am luat de-acolo si l-am pus la loc in patul lui explicandu-i pe un ton ferm ca nu-i frumos ce face si ca e cazul sa se culce totusi pentru ca mami are treaba. Il las parandu-mi ca a inteles explicatia mea si plec.
Dupa alte cateva minute de urlete intram din nou in dormitor si ce ne vad ochii? Domnul escaladase iar gratarul patului pe care-l calarea pur si simplu, fiind cu un picior in pat, cu unul in afara lui, in clara tentativa de a sari, din nou, in patul nostru si de acolo din nou pe jos. Am alergat dupa aparatul foto sa-i fac o poza, pana l-am gasit insa se comisese fapta mareata.
Pe la ora 16:00, cu chiu si vai, dupa indelungi incercari, l-a adormit Rafic. In patul nostru. Culcusit in pilota moale. Unde dumnealui a dormit insa fix o ora, el care obisnuieste sau obisnuia sa doarma min 4 ore la pranz.
Asadar si prin urmare, nu stiu ce sa ma mai fac, ce metoda sa mai aplic, cum sa-l fac sa adoarma si mai ales sa nu se trezeasca in momentul in care vreau sa-l pun in pat, cum sa fac sa dorm si eu ca omu', nu pe-o muchie, nu pe-o dunga, nu ca vai mama mea, cum sa fac sa nu mai fiu nevoita sa-l mai iau langa mine noaptea si sa-l conving sa revina la sentimente mai bune si la ce-a fost odata.
Psihanalistul meu pe care, cu aceasta ocazie, am inceput sa-l revad din nou in mod regulat (dupa o intrerupere destul de brutala acum 4 ani, dupa nasterea lui Rayan), m-a sfatuit ca ar fi cazul sa-l intarc, fara legatura cu episoadele povestite anterior, ci pur si simplu pentru ca e totusi prea mare si explicandu-mi, altfel plin de logica psihanalitica, care sunt riscurile la care il supun printr-un alaptat indelungat. Acestea fiind zise, am luat hotararea de a-l si intarca cu aceasta ocazie dar cum sa fac? Treptat e clar ca nu merge pentru ca nu as sti la care supt sa renunt mai intai, brusc ar fi extrem de frustrant dar totusi benefic pentru el, ce ma fac insa eu? Simt ca nu sunt pregatita sa fac pasul asta si totusi imi doresc din ce in ce mai mult sa-l fac. Pentru binele lui. Si al meu. Si al linistii nocturne.

P.S. Si pentru ca la mine o "bucurie" nu vine niciodata singura, va mai spun ca Rayan a avut iarasi, taman zilele astea, febra mare, ca am fost chemata vineri la gradi sa-l iau pentru ca-i era rau si dadea semne de boala.
Sa va mai spun ca sambata mi-as fi dorit atat de mult sa fiu alaturi de voi la intalnirea mafiei (mai ales ca pe primele doua le-am ratat pentru ca nu eram in Bucuresti) si ca la ora intalnirii voastre Rayan urcase mercurul termometrului la 39,4? Ca sa-l las pe el acasa si sa vin cu frati-su era dureros pt Rayan, ca sa-i las pe amandoi acasa si sa vin fara copii n-ar fi avut nici un sens si uite asa n-am reusit nici de data asta sa va vad. Bad luck! Maybe next time.

Seara de teatru

2009-09-12T22:38:00.003+02:00

N-am mai fost de foarte mult timp la un spectacol de teatru si o spun cu mare tristete. In seara asta insa mi-am permis acest lux si am fost la premiera spectacolului "Toti fiii mei" de Arthur Miller, in regia lui Ion Caramitru. Distributia nu este deloc de neglijat: Victor Rebengiuc, Sanda Toma, Dragos Stemate, Costina Ciuciulica, Dorin Andone, Vivian Alivizache, Ioan Andrei Ionescu, Gavril Patru si Irina Cojar. Scenografia e semnata de Dragos Buhagiar. Chapeau!
Asadar vi-l recomand si voua cu drag, este spectacolul care deschide stagiunea la TNB si chiar merita vazut. Pe mine m-a emotionat foarte mult.
Urmatoarele reprezentatii sunt pe 13, 26 si 27 septembrie si pe 2 si 3 octombrie 2009.

Leonard Cohen - once again!

2009-09-04T23:35:00.018+02:00

Banuiesc ca banuiti despre ce voi scrie in postarea asta ... Am I right?
Ei bine da, am fost din nou la Cohen. Mi-am dorit o viata sa-l vad, nu am sperat vreodata sa am aceasta sansa, mai ales de doua ori in viata si prin urmare nu mi-am refuzat placerea asta nici acum. Asadar mi-am cumparat cele mai bune bilete inca din prima zi cand s-au pus in vanzare si aseara m-am prezentat la concert.
Mi-am proptit copiii cei mici cu Rafic in parc (el nu gusta genul asta de evenimente asa ca a ales sa ramana acasa), l-am lasat deci babysitter pentru o seara, i-am luat pe cei mari de-o aripa, am luat-o si pe muni si ne-am dus la concert. De data asta intr-o formatie mai mare pentru ca mi-am dorit mult sa-l vada si ei. Chiar daca ei asculta in mod normal alt gen de muzica. Sau mai ales de-aia. Gusturile se educa nu-i asa?
Ca si prima oara, am fost, bineinteles, extrem de impresionata, extrem de emotionata, am plans la fel de mult, desi Cohen mi s-a parut initial mai putin in forma decat data trecuta (deh, a mai trecut un an peste el mi-am zis, un an plin de concerte care probabil ca l-au mai obosit). Mai ales in prima parte a concertului mi s-a parut mai putin electrizant decat data trecuta. Poate si pentru ca-l vedeam a doua oara, cine stie.
Apoi si-a revenit. A fost dumnezeiesc si a fermecat publicul asa cum a facut-o si atunci, de ziua lui. A fost la fel de elegant, la fel de modest, un gentleman in adevaratul sens al cuvantului. A purtat aceeasi palarie care l-a consacrat, pe care si-a scos-o de zeci de ori de pe cap, fie in fata instrumentistilor lui carora li se pleca cu respect, fie in fata noastra. A ingenuncheat aproape la fiecare cantec si ne-a multumit ca l-am invitat din nou, ca am ramas dupa pauza, ca-l ascultam si ca-i pastram muzica vie. Rar mi-a fost dat sa vad un artist care sa aiba atata respect si pretuire pentru echipa si pentru publicul lui. Chapeau Mr. Cohen!
Lumea, aleasa de altfel, l-a ascultat incremenita, cufundata in scaunele de plastic alb neprietenos, devenite brusc super confortabile, ca niste jilturi de catifea intr-o sala de ateneu. Nu misca nimeni, nu auzeai nici macar respiratia celor din jur, ci doar muzica si vocea lui. Care vibrau. Si te cutremurau. Ca la un concert de muzica simfonica de foarte buna calitate. Nimeni nu tipa, nimeni nu fluiera, nimeni nu facea taraboi, nu injura, nu huiduia, nu vorbea la telefon, nu trimitea mesaje, nu rasfoia ziare. Cu alte cuvinte, nu erau neamuri proaste! Toti stateau neclintiti si savurau fiecare vers, fiecare acord.
Showul a fost anul asta complet intrucat a avut-o alaturi de el pe scena si pe Sharon Robinson. His "colabotaror". A fost nemaipomenita si ea. Extraordinara. Si s-a simtit diferenta. S-au completat de minune. Asa cum o fac si pe albumele scoase impreuna.
Nu stiu ce as mai putea sa scriu despre el, despre concert, despre experienta asta. Sunt convinsa ca o vor face si altii care au fost acolo si care au cu siguranta mai mult talent decat mine. Eu va las sa savurati pozele, facute de mine de data asta.

Liban - episodul 6 - Funny land

2009-08-31T22:18:00.005+02:00

Ma rog, funny pentru un copil de 4 ani ...

Liban - episodul 5 - Vegetatie

2009-08-30T14:07:00.006+02:00

Curmalii, maiestuosi si superbi

Maslinii, dragii de ei ...

Auch, cactusii ... gustosi, n-am ce zice!

Rodii, la tot pasul ...

Liban - episodul 4 - Beirut Downtown

2009-08-30T13:06:00.008+02:00

Liban - episodul 3 - Pe drumuri

2009-08-30T12:29:00.004+02:00

Liban - episodul 2 - The South

2009-08-30T01:48:00.006+02:00

Liban - episodul 1 - Domestice

2009-08-29T12:15:00.006+02:00

Asalam aalekum

2009-08-13T09:49:00.002+02:00

Nu, nu va bucurati prea tare, nici eu n-o fac. Am net dar e pe sistemul dial- up, merge ca un melc si ala in coma si ma umplu de spume asteptand minute in sir sa mi se deschida o fereastra, un mesaj, o poza, un mail ... Asadar, cum stau destul de prost cu nervii, ma las pagubasa.
De doua zile ma chinui sa downloadez messenger-ul de exemplu, e imposibil datorita vitezei "naucitoare" a conexiunii. Ca sa nu mai vorbim ca cele 2 laptop-uri ale noastre nu au modem sau ceva, habar n-am ce, si prin urmare nu se poate face conexiunea de internet pe ele, fiind nevoiti sa imprumutam un jaf de laptop, vechi si ca vai de mama/stelutza lui, care dupa ce ca e cum e, mai e si plin de tot felul de jocuri si supraincarcat cu diverse alte rahaturi.

Vroiam numai sa va spunem ca suntem bine, ca astia mici sunt fericiti, ca se joaca de dimineata pana seara, cu pauzele de somn de rigoare of course, ca toata lumea e topita dupa Philip care se plimba de la unul la altul in brate, deci voi veni cu el super mega rasfatat acasa, ca e cald, foarte, foarte cald, ca 6 ore avem curent electric, 6 ore n-avem curent, deci nici aer conditionat non stop nu servim (alta sursa mai mult sau mai putin permanenta de spume pentru mine), ca ieri am fost la mare, ca Philip mai are doi dinti la vedere si anume sus, ca e din ce in ce mai curajos si incepe sa mearga din ce in ce mai mult singur, ca totul e de fapt asa cum ma asteptam. Nu ma pot plange foarte tare totusi, recunosc. Mi-e relativ bine, Rafic si familionul ma ajuta mult cu plozii, mi-i mai iau de pe cap si ii duc in gradina la neamuri, in timp ce eu mai trebaluiesc sau ma mai odihnesc in casa ...
Profit de faptul ca nu am conditii prielnice de pierdut vremea pe net si citesc, chestie pe care aproape ca o uitasem. Mi-am luat cu mine doua carti savuroase, oarecum de specialitate as zice si ma delectez cu ele.
Daca ma mai tin neuronii, aia doi cati au mai ramas, daca nu se supraincalzesc si nici nu fac eu poc, poate va mai scriu. De poze nici nu poate fi vorba pana nu ajung in tara. Asta cred ca i-ar mai trebui laptop-ului astuia ...
Va pup pe toti si ne mai "vedem" cu siguranta.
Bkhaatorkon! Pe curand!

Ploua?

2009-07-31T14:41:00.003+02:00

Premiu

2009-07-30T15:51:00.001+02:00

Merci Ruxi. Nu il dau nimanui, il pastrez numai pentru mine. Sunt egoista azi.

In premiera absoluta

2009-07-29T22:57:00.005+02:00

Si picioarele lui Philip dupa ora de balaceala

Inainte de plecare

2009-07-27T14:09:00.003+02:00

Stiu, n-am mai scris nimic de mult, n-am postat nici macar poze, n-am mai avut chef de nimic maret, nici de scris nu mi-a ars, am pendulat in ultima perioada intre desfacut valize, spalat munti de haine din ultima vacanta si pregatirea minutioasa a bagajelor pentru urmatoarea care va dura o luna si deci am slava domnului ce pregati, intre cumparaturi si febra ( da, ati citit bine caci domnul Rayan iar mi-a trantit niste febra vreo 3 zile si 3 nopti - nici n-am mai scris despre asta pentru ca era de necrezut si deja riscam sa cad in derizoriu cu postari numai si numai despre asta), in cateva cuvinte:: stres, tensiune, alergatura multa. M-a doborat caldura asta la propriu asa incat am stat cat am putut inchisa-n casa si-n aerul meu conditionat de unde n-am iesit decat dupa ora 19:00 pentru a mai duce copiii in diversele parcuri din Bucuresti - mi s-a acrit si de Ioanid sincera sa fiu), cum ziceam, n-am facut nimic demn de mentionat, nici pe blog, nici in alta parte.
Sambata plecam din nou, de data asta pentru o luna. In Liban. Ma bucur si nu prea. Stiu ca o sa am liniste acolo, pe de alta parte stiu ca va fi cald, foarte cald, cam la fel de cald cum a fost in Bucuresti in ultimele zile, stiu ca va trebui sa muncesc mai mult decat aici pt ca pe d-na Maria n-o iau cu mine (din pacate) si mai stiu ca, la fel ca si anul trecut, din cauza de bebe inca mic si alaptat, nu-mi voi putea permite sa ma aventurez prin diverse locuri si voi sta mai mult pe langa casa. Chestie care dupa o saptamana, doua, devine extrem de plictisitoare. Pe de alta parte insa stiu sigur ca astia mici vor fi fericiti, ca-si vor intalni liota de verisori de toate varstele si prin urmare si pentru toate gusturile, ca vor ara in lung si-n lat hectarele lui jido de dimineata si pana seara, ca se vor balaci in piscina, ca Rayan va culege via, va culege piersicii, va uda gradina de 100 de ori pe zi, ca li se va cauta in coarne de catre zecile de unchi si matusi care abia ii asteapta. Pentru asta ma bucur.
Asadar dragii mei, avand in vedere ca probabil nu-mi va reveni nici inspiratia si cu atat mai putin cheful de-a scrie pana sambata, va transmit un salut voios de pionier de pe-acum si ne mai auzim in septembrie, asta daca nu cumva, printr-o minune a lui Allah, nu vom avea net si acolo. Si atunci va voi scrie de la umbra nucului batran sau de sub bolta de vie.

Cu dedicatie pentru cel mai OSTIL dintre pamanteni

2009-07-18T21:48:00.003+02:00

... stie el cine e ...

P.S. Sa nu se inteleaga ca asta e cumva o invitatie ... din contra, ti le dau doar pe la nas si-ti fac in ciuda! Sic!

Vacanta asta a luat sfarsit

2009-07-17T12:45:00.002+02:00

Din pacate. Deja ne facem planuri si ne gandim sa revenim aici luni. Pentru inca cel putin o saptamana. Copiii vor fi foarte tristi in Bucuresti, noi la fel. Ne vom coace si ne intrebam de ce am face-o. Asadar, daca vila va fi goala in weekend-ul viitor (chestie pe care o aflam intr-o ora), luni vom reveni la Bran.
Pana atunci va transmitem salutari si ne revedem din capitala.

:-( :-( :-(

2009-07-16T20:59:00.003+02:00

Philip a facut iar febra, tot mare. Acum doarme, nici tzitzi nu i-a trebuit inainte de culcare. Nu s-a mai intamplat sa-mi refuze asta pana acum si sunt foarte trista.
Rayan a fost cu restul gastii la Brasov, la Paradisul Acvatic. A venit acasa cam ofilit, spunandu-mi ca-i e rau si ca-l doare burtica. Pls, pls, sa n-o luam de la capat. N-as mai rezista la inca o tura. Noroc ca maine plecam acasa si daca e ceva continuam sa ne doftoricim la Bucuresti.
Mizez insa pe faptul ca era doar frant de oboseala, dupa o zi de alergat prin curte si trei ceasuri de balaceala intensa. God help us!

My desktop

2009-07-16T16:58:00.001+02:00

:-(

2009-07-16T14:44:00.002+02:00

Ne invidiati ca totul e mult prea frumos aici la noi? Ei bine, Philip s-a trezit dupa somnul de dupa amiaza cu febra. Sa tot aiba vreun 38-38,5. Sa fie de la soarele de ieri (desi n-a stat foarte mult si a avut capul acoperit), sa fie de la dinti? O raceala refuz sa cred ca este ca atunci mi-ar fi facut-o atunci cand a plouat non stop si a fost frig, nu acum cand e canicula nu?
Si de unde spuneam ca astazi ii umplu piscina si-l las sa se balaceasca la soare, acum stam cuminti la umbra, in carucior si ne plictisim.

Red

2009-07-15T19:44:00.002+02:00

Dovada

2009-07-15T18:38:00.005+02:00

Primii pasi

2009-07-15T15:21:00.003+02:00

Ingerasul meu a facut astazi primii pasi ... in iarba!
N-am fost pe faza ca sa-l filmez, asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant. Am si martori!

P.S. Si inca ceva: azi e vreme caniculara pana si la Bran! Copiii cei mari au avut voie sa se joace cu pistoalele cu apa! Imagine ...

Cum a mai trecut o zi

2009-07-13T16:23:00.019+02:00

Dupa doua zile in care vremea a aratat asa, dupa ce mai era putin si crestea muschi pe noi de la atata umezeala,

a iesit in sfarsit si soarele.
Am plecat cu mic, cu mare sa vedem ce s-a ales de gradinile oamenilor din imediata vecinatate, in urma viiturilor de ieri.

apoi am cules floricele,

am vazut musuroaie de furnici

am venit acasa cu un maaaare apetit, ceea ce plozii au umplut pe sestache niste ligheane pe masura (pe care bineinteles ca nu le-au mancat) ...

altii care au dormit in tot acest rastimp, au ras cu pofta si cu cei doi dinti la vedere (asta si a fost ideea - sa vedeti foarte clar ca la 1 an avem si noi 2 dinti)

LA MULTI ANI INGERASUL NOSTRU

2009-07-12T10:35:00.018+02:00

A trecut 1 an. Nu ma intrebati cand. Pot sa va spun insa cum. Dar nu acum ca nu ma mai tin balamalele.
De astazi nu mai numaram lunile, ci anii.
In anul asta care s-a scurs parca mai rapid decat oricare altul inainte, am invatat cum sa impart iubirea la doi (chestie pe care, gravida fiind, nu mi-o puteam imagina sub nici o forma), am invatat cum sa gestionez gelozia fiului meu cel mare (si ohoho, e gelos peste masura, believe me), am invatat sa alaptez (iarasi un lucru de care n-am avut parte inainte si la care simt ca vom renunta amandoi foarte greu) si multe altele pe care ori le uitasem de la Rayan incoace, ori nu le experimentasem deloc. A fost greu la inceput, am fost speriata, depasita de situatie, apoi lucrurile au intrat pe fagasul normal si uita-ne la 1 an. La 1 an de-atunci!

Suntem inca la Bran si toata ziua am fost inconjurata de copii care au trebuit supravegheati sa nu se duca gramada pe scari (caci din cauza apelor a trebuit sa ne retragem la interior), sa nu faca prea mare galagie, sa nu darame si distruga diverse pe aici, nu m-am putut concentra sa scriu nimic. De azi de dimineata ma chinui sa postez si eu cateva vorbe si uite ca tot nu reusesc.

Concluzia: pe Philip l-am sarbatorit ieri, cu surle si trambite, cu o parte din mafia mamicilor(Ruxi, Ada, Bogdana), cu alti prieteni, cu rude. A fost lume multa, au fost multi copii. A avut tort, a ales de pe tavita, i s-a taiat motzu', a suflat Rayan in lumanare in locul lui, am facut un mega gratar, a primit cadouri, am umflat baloane, am spart baloane, ne-am distrat si ne-am simtit foarte bine. Daca si vremea ar fi fost mai blanda, totul ar fi fost la superlativ.

P.S. Tot ieri am sarbatorit-o si pe Alex, fetita cea mare a Ruxandrei. Nu postez insa poze cu ea si tortul ei, o las pe Ruxel s-o faca. Ne-am inteles ca ea sa scrie despre Alex si eu despre Philip.

Va asteptam la Bran

2009-07-10T15:38:00.003+02:00

Pentru ca Ada tot a dezvaluit aici in amanunt pe unde umblam, pentru ca ar mai fi camere libere in vila unde stam, pentru ca e frumos, frumos si liniste, pentru ca e plin de copii, unii mai cuminti, altii mai rasfatati, altii mai zbanghii, pentru ca ne e dor de voi, m-am gandit sa va adresez invitatia to join our club. Azi e vineri, ati terminat serviciul, aveti doua zile de pauza, aveti nevoie de o diversificare in toate cele, asa ca va asteptam cu drag. Relatii pe messenger!

Ce au invatat copiii nostri de la Haiduc

2009-07-10T12:45:00.003+02:00

La muls vaca

2009-07-09T21:47:00.002+02:00

Din nou targ

2009-07-09T13:32:00.003+02:00

Mergeti voi ca noi iar nu avem cum. Il ratam si pe asta cum l-am ratat si pe cel anterior.

Ploaie

2009-07-09T08:38:00.004+02:00

Prin iarba

2009-07-07T16:26:00.003+02:00

Chipuri de copii fericiti

2009-07-07T12:57:00.003+02:00

Program de seara

2009-07-06T22:37:00.005+02:00

Dupa ce-am culcat puradeii ... unii au dat in mintea copiilor ...

altii au treburi serioase de facut ...

Inceputuri promitatoare de vacanta

2009-07-05T21:02:00.006+02:00

Am ajuns de doua zile la Bran si, fara sa ma vait, copiii au inceput sa-mi manance urechile. Pe Rayan nu l-am putut opri din mancat astazi toata ziua (lapte cu ochisori - asa zice el la cerealele Cookies de la Nestle - de doua ori, la interval de o ora, intre astea piersici la greu, 3 snitzele de pui, pepene, un castron de supa de pui, doua iaurturi, sandwich cu sunca si cascaval).
L-a razbit si pe el foamea in sfarsit si recupereaza. Plus aerul de munte care ne ajuta in sensul asta.Philip nu se lasa nici el mai prejos, don't worry.
Altfel, vremea e buna, chiar daca ne-a mai si plouat cate putin, e cald cand e soare, chiar foarte cald, avem o terasa imensa si acoperita unde ne putem adaposti in caz ca ploua si cu toate astea sa ramanem totusi la aer curat, seara e racoare - o placere, avem 4 laptop-uri, facem poze, copiii se joaca non stop, alearga ca bezmeticii prin curte zi lumina iar seara cad ca mustele, avem animale de toate soiurile pe care sa le studiem, cum v-am spus, mananca de sparg, ce am putea sa ne mai dorim? Sa tina o vesnicie cel mult!
Ieri am decis sa ne mai prelungim sederea pe aici, in asa fel incat sa stam macar 2 saptamani. Betoanele din Bucuresti nu ne atrag si anume deloc.
Keep in touch!