Thursday, April 30, 2009

Wednesday, April 29, 2009

Rayan's last birthday party for 2009

Pentru ca ii promisesem lui Rayan ca isi va serba ziua lui si la gradinita, chiar pe 24 (intrucat la petrecerea privata n-am chemat si copiii de la gradinita ca ar fi insemnat sa inchiriez Sala Palatului si nu era cazul), si pentru ca din motive de scarlatina gradinita a fost inchisa toata saptamana trecuta, a trebuit sa contramandam povestea cu tort, sampanie, Servetzel si alte cele pentru astazi cand exista disponibilitate din partea tuturor.
Asadar, ca in basme, fiul meu a petrecut trei zile, nu consecutiv dar a petrecut. Promit insa ca asta sa fie chiar ultima intrucat nu ma mai tin nervii. Ne oprim aici cu ziua lui. Pentru ca se apropie ziua celor mari. Si o iau iarasi de la capat. Si acolo cu cel putin doua petreceri: una in familie si una cu prietenii/colegii. So, acestea fiind zise, va las sa urmariti si povestea de astazi si eu ma duc sa ma culc caci mi-s rupta-n doua. Si de maine raman iarasi singurica cu toata plodaria, pentru o saptamana de data asta! :-(
























S-a nascut Bocanila!

FELICITARI BOGDANA!

Tuesday, April 28, 2009

Sinuciderea Nikitei si cutremure devastatoare transmise in direct la OTV

Deschid aseara televizorul, nu pentru ca as fi vrut sa vad ceva anume, ci pentru ca m-am obisnuit sa latre pe fundal, atunci cand eu fac diverse treburi prin casa. Am depasit de mult stadiul cand ma mai si uitam, asezata confortabil pe canapea, la vreun program tv, la vreun film sau la stiri. Si totusi l-am deschis, asa cum fac de altfel seara de seara.
Trec in revista toate programele romanesti ca sa ma hotarasc unde sa ma opresc. Trec prin astea nationale, cam multe si cam proaste, trec de pro cu toate tentaculele lui de prost gust, de antene si prime si ma opresc pe otv unde imi sar in ochi cele doua mari titluri, date sub forma de breaking news: sus, scris cu litere de-o schioapa si pe fundal galben, ceva legat de sinuciderea Nikitei (nici nu stiam ca a murit si nici acum nu sunt mai luminata), jos, tot cu litere de-o schioapa, pe fundal portocaliu, ceva legat de codul portocaliu dat de institutul de seismologie pentru cutremure. Tananam! Ma opresc, nu butonez mai departe, recunosc, atrasa de cele doua titluri. Imi zic: stai sa vad si eu ce si cum, sa nu mor proasta. A murit Nikita? Am scapat de ea? Not possible. Vine cutremur? Really? Another one? Cool!
Stau si ascult si privesc si iar ascult si iar privesc, pret de vreo cateva minute. Pe mijlocul ecranului, DD incerca sa ne convinga cum un nene, Marmureanu, Margineanu, Maracineanu sau ceva in directia asta prevazuse, citise-n stele, in cafea sau daduse-n bobi cum ca in seara de ieri va fi un cutremur. Maaare! Hmmm imi zic, foarte tare! Ce subiect! De senzatie!
Pe fundal erau niste semafoare iar DD-ul ne explica pe un ton foarte sobru si alarmat cum trebuie sa urmarim culorile lor care se vor aprinde in functie de intensitatea cutremurului. Nu intelegeam nimic pentru ca nu eram in stare sa ma concentrez asupra acestor informatii "vitale" si nu eram in stare sa procesez informatia de nici o culoare. Ceva nu se lega!
Abera ceva si legat de nush ce pager care anunta dezastrul cu nu stiu cate secunde inainte ca el sa se intample, apoi un reporter statea de veghe undeva unde cica trebuia sa fie Nikita care de fapt nu era, in fine ...
Insa daca asta ar fi fost totul mai era cum mai era, aproape ca s-ar fi incadrat in tiparul cu care ne-a obisnuit DD-ul. Dar DD s-a intrecut pe sine de data asta! Cine credeti voi ca era in studio? Sa comenteze pe marginea acestor doua subiecte de importanta nationala, internationala, universala, galactica? Sa-si dea cu presupusu'? Ei bine dragii mei, cele doua mari specialiste, atat in Nikita si psihologia ei, cat mai ales in cutremure, Sexy Braileanca si Naomi! Da, da, chiar ele!
Cand am mai vazut-o si pe asta am zis ca asa ceva este peste puterile mele de suportabilitate si am inchis televizorul complet.

Saturday, April 25, 2009

Petrecere, indieni, muzica si veselie mare

Ieri, desi era prevazut in program somn mai indelungat dimineata, asa cum banuiti, nu s-a intamplat asa. Si asta tocmai pentru ca asa ar fi trebuit sa se intample! Pentru ca asa ne-am fi dorit sa se intample avand in vedere ca ne-am culcat extrem de tarziu in seara de dinainte. Ei bine, nu ne-a fost dat pentru ca plodaraia s-a trezit cu noaptea-n cap (scularea a dat-o monsieur Philip care de la 6:30, parca presimtind nebunia ce avea sa se intample, n-a mai avut chef de somn), apoi, bineinteles si Rayan. Descinderea lui Rayan in dormitorul nostru s-a facut in cele mai reale urlete de leu si, bineinteles, imbracat in costumul primit cu o seara inainte si cu care, daca s-ar fi putut, ar fi si dormit.
Varza de oboseala, am trimis doua bucati puradei mici jos la cele doua bucati puradei mari, i-am proptit pe unul in brate la Lana care inca dormea (ghinionul ei!) si pe celalalt la fra-su, le-am dat ordin sa se descurce cu ei, ei stiu cum, pana ne trezim noi, le-am urat succes si am revenit in asternuturi unde am mai motzait pana pe la ora 10:00. Altfel nu aveam nici o sansa sa ma tin pe picioare pana la sfarsitul zilei care stiam ca va fi lunga si grea.
La pranz am reusit sa-i culc pe amandoi, deja nu ma mai intelegeam cu nici unul, erau obositi, surescitati, maraiti, asa ca i-am aruncat in paturile lor si am tras, in sfarsit, aer adanc in piept. Mi-am pus repede la punct lista de treburi ce ramasesera nerezolvate si am luat-o apoi sistematic: am fugit sa luam tortul, sa mai cumparam ce am uitat sa cumparam toata saptamana, am adunat de prin casa tot ce trebuia sa ajunga dincolo, am alergat intr-un suflet la locatia unde avea sa se intample balamucul, i-am plantat pe cei mari cu instructiuni precise cu privire la ce au de facut, de pregatit, ne-am intors acasa sa-l trezim pe sarbatorit, sa-l luam pe sus si sa-l ducem la locul faptei, nu de alta, dar era deja tarziu si riscam sa ajunga invitatii inaintea noastra (ceea ce s-a si intamplat de altfel, cu cei mai punctuali dintre ei). Pe Philip l-am lasat dormind acasa urmand sa mi-l aduca ai mei mai tarziu cand aveau sa descinda si ei acolo. La orele 17:00 trecute fix (ca nici nu stiam ca romanii sunt atat de punctuali) a inceput nebunia. Pozele sunt destul de graitoare, nu cred ca mai necesita prea multe comentarii suplimentare.
Vremea si-a facut bineteles mendrele si ne-a tinut in sah pana in ultimul moment si de unde planuiam sa facem o petrecere pe cinste in aer liber, intr-o curte mare si plina de casutze, tobogane, nisip etc, a iesit una intr-un spatiu destul de mic, inghesuit chiar.
In alta ordine de idei, merci Ada pentru indrumarea catre Zurli si indienii lor (pe care, btw, ii recomandam tuturor cu mare drag), au fost deliciosi, iar copiii s-au distrat de minune. N-au stat o secunda locului cat au fost animatorii cu ei. Am avut emotii foarte mari, totul a iesit insa perfect iar lumea pare ca s-a simtit bine.
Au venit prieteni extrem de apropiati, rude, mamele din blogosfera (cu copii de-o varsta cu Rayan), prietenele mele dragi din parc si fosti colegi de liceu pe care i-am revazut recent, cu tot cu “realizarile” lor si pe care mi-a fost drag sa-i revad si acum. Va multumim tuturor ca ati venit si regretam ca nu a putut sa ajunga toata lumea care a fost invitata. Aveti ocazia sa va revansati la anu’.
Rayan nu s-a putut dezlipi pana la urma de costumul lui de leu nici ieri dupa amiaza, asa ca pata de culoare vesela, urlatoare si portocalie va aparea din nou si la aceasta postare. El, n-a vrut sa fie indian ca toti ceilalti copii, ci LEU. Adica, asa cum ne-a obisnuit, sa se pise contra vantului. Sic!
Epuizati, seara, am descins acasa cu masina plina pana la tavan de cadouri si flori (ceea ce va multumim inca o data din suflet tuturor) si cu chiu si vai, dupa ce am desfacut fiecare punga in parte ca sa vedem ce contine (n-a fost chip sa-l conving sa le lase pana astazi dimineata) si ne-am pus deoparte jucariile cu care am vrut sa ne jucam astazi, am reusit sa ne culcam. Philip Ochi de Soim a cazut si el lat intrucat a fost foarte activ la petrecere si fascinat de toata harmalaia din jurul lui. Nu s-a mai trezit pana dimineata! Mai rar mi-a fost dat sa vad un copil atat de mic si atat de sociabil (se plimba de la o persoana la alta, pe unele nevanzandu-le in viata vietilor lui inainte de acest eveniment), atat de vesel, de curios si de cuminte. Nu s-a deranjat nici de harmalaia fara de margini facuta de 20 de copii, nici de decibelii combinei muzicale, nici de zecile de baloane sparte, nici de nimic. N-a scos un sunet trei ore cat a stat acolo.
Am facut enorm de multe poze si pentru ca nu m-am putut decide la care sa renunt, vor fi foarte multe si pe blog. Serviti-va de aici va rog!

P.S. Si nu, n-am simtit cutremurul. La noi s-a cutremurat toata vila aia oricum toata seara, asa ca si un cutremur de 10 grade sa fi fost si cred ca tot nu-l l-ar fi simtit cineva.